2025. Pensionarii militari, bătaia de joc a cârdășiei dintre magistrați și politicieni! CCR încalcă Constituția cu obstinație, batjocorind Armata României!
Capitolul I. CCR, sabotorul Constituției României!
Curtea Constituțională a României (CCR), autoproclamată paznic al legii fundamentale, a ajuns o structură care încalcă, cu premeditare, tocmai Constituția pe care ar trebui s-o apere.
Decizia din 11 martie 2025, prin care a fost declarată neconstituțională Legea pensiilor militare, nu este doar un act de injustiție, ci o abatere gravă de la normele constituționale și de la propria jurisprudență.
Invocând articolul 16 din Constituție – care garantează egalitatea în drepturi –, CCR a motivat respingerea unei legi care actualiza soldele pensionarilor militari cu cele ale activilor.
Absurditatea constă în faptul că exact același articol 16 fusese invocat în decizia nr. 20 din 2000 pentru a justifica existența și legitimitatea pensiilor militare ca drepturi de serviciu, nu privilegii.
Ce ne spune această contradicție flagrantă? Că avem de-a face cu rea-credință, manipulare și obediență față de puterea politică.
Iar atunci când o instituție numită să garanteze respectarea Constituției o încalcă repetat și ostentativ, nu mai vorbim de greșeli, ci de subminarea ordinii constituționale.
Capitolul II. Magistrații – „speciali” pe viață, militarii – abandonați în cazarmă.
Din perspectiva deciziilor CCR, există două Românii: una a magistraților, pentru care pensia specială este sfântă și imuabilă, și alta a militarilor, pentru care același tip de pensie devine subit un „privilegiu neconstituțional”.
În decizia 20/2000, Curtea Constituțională declara fără echivoc:
„Pensia de serviciu pentru cadrele militare și pentru magistrați nu reprezintă un privilegiu, ci este o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale.”
Ce s-a schimbat în 2025? Răspunsul este simplu: interesele de castă. CCR a devenit un instrument politic în mâinile grupurilor de putere, iar magistratura un bastion de privilegii protejat cu lanțuri de aur.
În timp ce magistrații beneficiază de pensii care depășesc 20.000 de lei, stabilite prin algoritmi care nu cunosc nicio limită, militarii – cei care își pun în pericol viața, îndură privațiuni și respectă ordine cu caracter de lege – sunt considerați niște cetățeni de mâna a doua.
Ce fel de justiție este aceea care acordă pensii exorbitante celor ce stau în birouri, dar refuză același tratament celor ce apără țara?
Capitolul III. Pensiile militare, desființate abuziv din 2011 și ignorate sistematic.
Furtul legalizat al pensiilor militare a început în 2011, prin Legea 119/2010, care a desființat pensiile de stat pentru militari. Odată cu acel moment, rezerviștii au fost transformați în asistați sociali prin recalculări, reduceri și marginalizare.
Nimeni, niciun oficial, nu a făcut publică Decizia CCR nr. 20/2000, care ar fi blocat acea lege dacă era aplicată.
Ba mai mult, nici până azi CCR nu a invocat acea decizie în zecile de mii de sesizări privind pensiile militare. De 14 ani, Curtea tace. Refuză să se autoaplice.
Refuză să repare o nedreptate flagrantă. Repetitivitatea și obstinația cu care a fost ignorată propria jurisprudență nu e o simplă omisiune – este complicitate la o crimă juridică împotriva Armatei.
Cum se explică această tăcere? Răspunsul îl găsim în natura decidenților: judecători numiți politic, loiali intereselor de clan, nu principiilor de drept. Și poate, în ultimă instanță, într-un dispreț profund față de uniformă, onoare și jertfă.
Capitolul IV. Renate Weber, „Avocatul Poporului”… pentru poporul lui Soroș.
Cererea de neconstituționalitate a fost formulată de nimeni alta decât Renate Weber, personaj sinistru al ideologiei progresiste, plătită generos de rețeaua Soroș pentru a descompune fibrele sociale ale statelor naționale.
În loc să apere interesele legitime ale unei categorii profesionale care a garantat, de-a lungul istoriei, independența națională, Weber a ales să atace militarii.
În mod ironic, ea a devenit „apărătoarea” poporului exact împotriva celor care au apărat poporul cu arma în mână. Această inversare de sens e emblematică pentru regimul absurd în care trăim: infractorii devin eroi, iar apărătorii – dușmani ai ordinii constituționale.
Aceasta este bătaia de joc maximă: o lege care corecta o nedreptate evidentă, blocată de o „apărătoare” cu agendă străină și distrusă de o curte constituțională coruptă ideologic și controlată politic.
Concluzie: Când Curtea devine Complice, iar Guvernul – Trădător.
Ce ne mai rămâne de făcut, ca societate, când toate instituțiile esențiale – CCR, Guvern, Parlament, Avocatul Poporului – colaborează pentru a lovi în propriii militari?
Refuzul CCR de a respecta propria decizie din anul 2000 este o rușine juridică de proporții și un precedent periculos pentru întreaga ordine constituțională.
Într-un stat normal, toți cei care au votat în favoarea acestei decizii ar trebui demişi pentru incompetență, complicitate și trădare a interesului național.
Discriminarea flagrantă a militarilor față de magistrați este o impostură morală și constituțională. Nu mai putem accepta ca Armata să fie considerată „personal inferior”, în timp ce corupția din magistratură este răsplătită cu pensii de lux și impunitate garantată.
Aceasta nu mai este o problemă socială. Este o problemă de siguranță națională. Un stat care își umilește armata este un stat condamnat să piară. Sau, cum spunea Napoleon:
„O națiune care nu-și respectă soldații va ajunge curând să nu mai aibă nici unul.”
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
