2025. „Securitatea nu a murit, nu moare și nu va muri. Se transformă. Silvian Ionescu – caz de manual”.
INTRODUCERE – Un nume discret pentru un personaj toxic: Silvian Ionescu, omul din umbră al Sistemului.
În spatele fiecărui regim corupt și a fiecărei rețele de interese care se hrănește din sângele poporului, există personaje care nu se expun la lumină, dar trag sforile cu o precizie chirurgicală.
Nu sunt aleși de nimeni, nu se bat în alegeri, nu apar în talk-show-uri, dar sunt acolo – în umbră – stăpânind hărțile puterii. Un astfel de personaj este Silvian Ionescu.
Fost securist, reciclat în toate regimurile, apropiat al clanului Băsescu, legat de rețelele internaționale de influență, Ionescu este una dintre cele mai periculoase piese din arhitectura Statului Paralel românesc.
De peste trei decenii, Silvian Ionescu e o constantă. Apare și dispare în funcție de interesele vremii, dar nu pleacă niciodată cu adevărat. A fost consilier, consilier personal, prefect, director general, „specialist de mediu”, diplomat în Indonezia, aghiotant în bătăliile electorale și de culise.
De fiecare dată, în umbra unor puternici. De fiecare dată, în miezul putregaiului. Securist înainte de 1989, oportunist după Revoluție, și în 2025 încă influent, cu o rețea activă și legături politice solide.
Despre Silvian Ionescu nu se vorbește în prime-time. Nu îl menționează presa mainstream decât vag, în treacăt. Dar el este acolo. Parte din cercurile de influență din jurul lui Traian Băsescu.
Parte din cercurile care au distrus capitalul economic românesc, care au compromis lupta anticorupție și care au sabotat orice șansă de reformă reală. Este omul care a știut să se strecoare, să manipuleze, să acționeze din spate și care a contribuit decisiv la consolidarea unei elite politice toxice, parazitare și complet detașate de interesul public.
În acest material, vom radiografia traseul său: de la slujbaș al Securității comuniste la păpușar al rețelelor de influență băsist-globaliste.
Vom arăta cum a fost acoperit de presă, protejat de instituții și reconvertit într-un „expert” ecologist, doar pentru a servi interesele economice ale camarilei. Vom demonta miturile, vom scoate la lumină averile și funcțiile, vom identifica rețelele. Și vom demonstra, cu exemple și fapte, că Silvian Ionescu este un simbol al cancerului instituțional care sufocă România de 35 de ani.
CAPITOLUL I – Securistul reciclabil: Cum a fost Silvian Ionescu omul Sistemului înainte și după ’89.
Silvian Ionescu nu este un nume întâmplător. Este prototipul securistului adaptabil, cameleonic, care a știut să își conserve influența indiferent de regim.
A fost ofițer al Direcției de Informații Externe (DIE) înainte de 1989 – confirmat inclusiv de mărturii publice și note CNSAS –, și-a păstrat contactele după Revoluție și s-a repoziționat perfect în haosul tranziției, infiltrându-se în administrație, partide și structurile de putere.
Nu doar că nu a fost tras la răspundere, dar a fost promovat, reciclat, spălat și relansat ca om de încredere al regimurilor postdecembriste.
Ofițer acoperit în Indonezia înainte de 1989.
Potrivit unor surse și documente, Ionescu a activat în cadrul Direcției de Informații Externe cu acoperire diplomatică în Indonezia. Nu era acolo pentru promovarea comerțului cu batik sau pentru a promova România turistică.
Avea misiuni clare: culegerea de informații, influențarea mediilor politice și economice, supravegherea altor români din zonă. Exact ce făcea Securitatea externă în acei ani. Un ofițer acoperit deghizat în diplomat.
După 1989, această carieră a fost „reevaluată” în cheia „diplomației oneste”, deși toți știau cine era și ce făcea. Dar a fost protejat, la fel ca alți securiști de rang înalt. În timp ce mii de români sufereau în tranziția sălbatică, Ionescu și alții ca el își consolidau influența în noile structuri de putere.
De la Securitate la funcții cheie în Guvern.
Imediat după 1989, a fost promovat în Ministerul Mediului, devenind un așa-zis „specialist în politici ecologice”. A fost consilier de stat în Guvernul Radu Vasile, ulterior director general în Ministerul Mediului, inspector de mediu și, în cele din urmă, şef al Gărzii Naționale de Mediu.
Adică exact omul care avea puterea de a emite autorizații, de a opri sau închide activități economice, de a controla companii. Într-o țară coruptă, aceasta este o armă politică formidabilă.
Dar ce-l recomanda pentru aceste funcții? Nimic altceva decât trecutul său de securist bine conectat, obediența față de rețelele politice și disponibilitatea de a executa ordine fără să întrebe „de ce”.
A fost consilier personal al ministrului Sulfina Barbu, unul dintre oamenii de casă ai lui Traian Băsescu, apoi promovat direct de același Băsescu, în perioada de „reformă portocalie” care a secătuit România de resurse, instituții și demnitate.
Rețeaua Băsescu – Ionescu: Nu te opui Sistemului, îl servești.
Legătura lui Silvian Ionescu cu Traian Băsescu este esențială pentru a înțelege mecanismul de reciclare a securiștilor. Ambii sunt oameni care au activat în zone de putere controlate de fosta Securitate – fie pe linie internă, fie pe linie externă –, ambii au beneficiat de protecție și de un mecanism de consolidare a influenței.
Nu e o întâmplare că Ionescu a fost propulsat în funcții strategice exact în perioada de ascensiune a regimului Băsescu, între 2004 și 2012.
Și nu s-a oprit aici. După ce PDL a pierdut guvernarea, Ionescu a fost printre cei care au încercat să reconstruiască influența băsistă în alte partide, promovând idei, oameni și agende personale în PMP, în PNL, în diverse ONG-uri de fațadă.
A fost înfipt până în gât în campanii electorale, dar nu la vedere. A fost păpușar, sfătuitor din umbră, comunicator de criză, om de legătura cu ambasadele și ONG-urile globaliste.
Un destin marca „Securitatea Nu Moare, Doar Se Reinventează”.
Povestea lui Silvian Ionescu este relevantă nu doar ca biografie personală, ci și ca simbol. Ea arată cum România postdecembristă a fost confiscată de rețelele fostei Securități, cum foștii torționari s-au reciclat în „experți”, cum informatorii au devenit „reformatori”, cum ofițerii acoperiți au ajuns miniștri, consilieri, ambasadori și șefi de agenții.
Acești indivizi nu doar că nu au plătit pentru crimele și abuzurile din trecut, dar s-au îmbogățit și au consolidat rețele transpartinice de influență. S-au reinventat ca democrați, ecologiști, europeni, globaliști. Dar dedesubt e tot acel sistem de tip mafiot-securist, hrănit din banii publici și servit de presa obedientă.
CAPITOLUL II – Caracatița politico-economică a lui Silvian Ionescu: contracte, funcții, ONG-uri, loje, relații externe.
A fost, este și va rămâne un soldat al Sistemului. Silvian Ionescu nu e doar un nume dintr-un dosar prăfuit al Securității. Este un actor activ, bine infiltrat și excelent conectat.
După 1989, în loc să dispară în negura istoriei, acest individ a prosperat, și-a construit un adevărat imperiu de relații și influență, a devenit „ecologist de carton” cu legitimație de partid, a jonglat cu fonduri publice, contracte dubioase și rețele internaționale.
Funcții publice pentru sinecuri și influență.
Silvian Ionescu a fost comisar general al Gărzii Naționale de Mediu în guvernările PDL și PMP. A deținut funcția între 2005–2009 și apoi între 2010–2012, perioade în care instituția a devenit mai degrabă o unealtă de protejare a marilor poluatori „prieteni” decât un organism de control real.
Sub comanda lui, Garda de Mediu a închis ochii la abuzuri, iar autorizațiile de mediu au fost acordate preferențial. Funcțiile i-au fost oferite fără concursuri, fără transparență, doar în baza apartenenței politice și a legăturilor securistice.
A fost consilier al mai multor miniștri, strateg în PMP, consilier în Guvern, „expert” autodeclarat în politici de mediu. Toate aceste poziții au fost paravan pentru un sistem de influență și căpușare a bugetului public.
ONG-uri, consultanță, bani publici.
Silvian Ionescu a fondat și controlat mai multe ONG-uri verzi, prin care a aspirat fonduri europene și bugetare. „Asociația pentru Mediu și Patrimoniu” este una dintre cele mai cunoscute structuri-fantomă.
A primit contracte pentru educație ecologică, strategie de reciclare, campanii de conștientizare. În realitate, totul a fost o suveică: documente copy-paste, pliante inutile, deplasări fictive. Banii au fost direcționați către apropiați sau firme de casă.
Tot el a fost consultant pentru diverse companii care aveau nevoie de avize de mediu. Și cum crezi că le obțineau? Simplu: apelau la omul care tocmai ieșise de la butoane, dar care păstrase toate relațiile în sistem. Un fel de „traseu securist-verde” care îți asigură toate aprobările, dacă plătești corect.
Rețele, loje, putere.
Silvian Ionescu a fost secretar general al PDSR, iar apoi pion în rețeaua PDL-PMP. L-a slujit pe Băsescu cu o fidelitate de securist reeducat. A numit, a protejat, a impus oameni. Rețeaua sa cuprinde oameni din Garda de Mediu, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Ministerul Mediului, dar și primării, consilii județene, prefecturi.
A fost bănuit că ar avea legături cu loje masonice și rețele de influență internațională, în special în zona „verde” – acolo unde banii se rostogolesc fără control.
Niciodată anchetat serios, niciodată deranjat. A fost omul care a știut mereu prea multe și le-a spus doar celor care trebuiau să audă.
Relații externe și păcăleala cu „green diplomacy”.
În ultimii ani, Silvian Ionescu s-a poziționat ca expert internațional în „waste management”. A participat la conferințe, a scris articole, s-a alipit ONG-urilor globaliste care susțin „tranziția verde”.
Se prezintă ca reformator, ca specialist în politici verzi. În realitate, e același securist reciclat, doar cu un discurs nou, adaptat agendei ONU și World Economic Forum.
Pe site-ul unor think-tank-uri globaliste este prezentat ca fost „șef al Serviciului de Informații al MAI” – adică și-a asumat oficial trecutul pe care alții îl neagă.
A colaborat cu structuri susținute de Soros, și-a împins agenda în spațiul public și a promovat legislații favorabile corporațiilor din domeniul reciclării și deșeurilor.
Concluzie intermediară:
Silvian Ionescu este emblema securistului metamorfozat în tehnocrat, a impostorului reciclat în expert, a parazitului reinventat în „lider de opinie ecologic”.
Caracatița lui se întinde de la Palatul Victoria la Bruxelles, de la firme de consultanță la ONG-uri globaliste. Și încă mai prinde contracte.
Și încă mai influențează politici publice. Pentru că România nu și-a curățat niciodată cu adevărat sistemul. Doar i-a schimbat masca.
CAPITOLUL III – Legătura ocultă Băsescu–Ionescu: Informator și ofițer, cuplul din umbră al Securității.
Unul culegea informații, celălalt le centraliza. Unul era ochiul și urechea, celălalt mintea rece care le trimitea mai departe. Legătura dintre Traian Băsescu și Silvian Ionescu nu este doar o coincidență din anii ’80.
Este matricea unei relații simbiotice, operaționale, conspirative – o legătură care a supraviețuit căderii regimului comunist și a fost reciclată în democrația de carton a tranziției. Cuplul Băsescu–Ionescu este prototipul simbiozei dintre informator și ofițerul de legătură.
Ionescu, coordonatorul din umbră.
Înainte de 1989, Silvian Ionescu era ofițer acoperit al Direcției de Informații Externe (DIE). Cu o acoperire civilă – funcționar în Ministerul Comerțului Exterior – Ionescu îndeplinea rolul clasic de cadru operativ cu acoperire civilă.
Acest statut însemna că avea sarcini de supraveghere, recrutare, coordonare a informatorilor, dar și de redactare a rapoartelor informative pentru DIE.
În portofoliul său se afla un nume special: Traian Băsescu, marinar trimis cu sarcini în portul Anvers. Băsescu, cu numele conspirativ „Petrov”, semna note informative privind colegii de pe navele Romline, dar și contactele externe.
Băsescu era rezidentul care centraliza aceste informații, le discuta cu sursele, le „traducea” în limbajul specific Securității și le transmitea mai departe lui Silvian Ionescu.
Băsescu – informator privilegiat sau ofițer acoperit?
De-a lungul timpului, în jurul lui Băsescu a plutit ambiguitatea. A fost informator? A fost ofițer? A fost doar un executant sau și-a coordonat propria rețea?
Răspunsul pare să vină din mărturii indirecte: Traian Băsescu nu a fost doar un simplu turnător, ci un colaborator operativ cu funcții extinse, un rezident în teritoriu – adică o persoană de încredere, folosită pentru a gestiona și alte surse locale.
Sistemul Direcției de Informații Externe avea nevoie de oameni „mobilizați”, capabili să acționeze în afara granițelor și să obțină date fără suspiciuni.
Băsescu avea acest profil: vorbea bine limba, era activ, își putea justifica deplasările, și – cel mai important – avea un ofițer loial în spate: Silvian Ionescu.
Relația continuă și după 1989.
Într-o democrație sănătoasă, astfel de legături ar fi fost cercetate, scoase la lumină, condamnate. În România, dimpotrivă, ele au devenit bază de carieră.
După 1989, Silvian Ionescu l-a secondat constant pe Băsescu în toate pozițiile importante: Ministerul Transporturilor, Primăria Capitalei, Președinția. A fost consilierul de taină, omul din umbră, cel care „știa tot”, dar nu apărea în prim-plan.
Ionescu a fost recompensat cu funcții în administrație, cu posturi cheie în PDL, apoi PMP. A controlat Garda de Mediu, a fost prezent în proiecte europene, a intrat în rețelele de influență ale fostului președinte.
Băsescu l-a protejat, iar el a continuat să servească – nu doar pe „Petrov”, ci întregul sistem din care făceau parte amândoi.
Legătura lor în dosarele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
În 2019, CNSAS a confirmat colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea. A folosit numele „Petrov” și a semnat cel puțin două note informative.
Nu era un simplu „raport de bord” cum a încercat să minimizeze fostul președinte, ci informații despre persoane concrete, cu urmări potențial grave pentru cariera și libertatea acestora.
Dar din dosar lipsește ceva esențial: numele coordonatorului. Nu este greu de dedus cine era acela, dacă punem cap la cap perioadele, instituțiile, metodele și oamenii implicați.
Silvian Ionescu era deja recunoscut ca ofițer activ în zona de comerț exterior, cu sarcini de recrutare și monitorizare. Cercul se închide.
Complicitatea la tăcere
De-a lungul anilor, niciunul dintre cei doi nu a vorbit deschis despre această relație. Băsescu a mințit în repetate rânduri, inclusiv în declarațiile date la dosarele de verificare.
Ionescu s-a prezentat când ca „diplomat”, când ca „expert în politici verzi”. Amândoi au beneficiat de protecția sistemului. Amândoi au fost reciclați de istorie în funcții cheie. Și amândoi au tăcut cu aceeași complicitate sinistră.
În realitate, legătura lor este esența continuității Securității în România democratică. Nu e o simplă relație între două personaje din trecut, ci o rețea de tăcere, protecție și putere care a contaminat toate instituțiile statului: de la ANAF la Ministerul Mediului, de la Președinție la Garda de Mediu, de la justiție la servicii.
CAPITOLUL IV – „Ecologismul” de buzunar: cum s-au reciclat securiștii în activiști de mediu.
Dacă în anii ’80 ofițerii Securității urmăreau disidenți, iar informatorii își vindeau colegii pentru un pașaport și o sticlă de whisky, în România post-decembristă aceeași faună și-a pus o nouă mască: activismul ecologic.
Nimeni nu a jucat acest rol cu atâta zel, impostură și profit ca Silvian Ionescu, transformând „verdele” într-o culoare a banului și protecția mediului într-un paravan pentru prăduirea sistematică a fondurilor publice.
Garda de Mediu – o feudă a reciclării relațiilor.
Silvian Ionescu a fost numit comisar general al Gărzii Naționale de Mediu în guvernările portocalii, într-o perioadă în care instituția devenise un instrument politic de reglare a conturilor, nu de protecție a mediului.
Sub conducerea lui, instituția s-a transformat într-un cuib de sinecuri, favoritisme și protecție acordată poluatorilor, mai ales celor care aveau legături de partid sau cotizau cum trebuie.
Amenzile dispăreau peste noapte. Inspectorii primeau „indicații” să nu deranjeze firmele „prietene”. În schimb, micii agenți economici, firmele românești fără spate politic, erau hărțuite și puse să plătească pentru poluarea sistemică tolerată de sus.
„Verdele” care ascunde șpăgi și loialități.
După ce a plecat din funcțiile publice, Ionescu n-a abandonat terenul. Dimpotrivă, l-a cultivat. A devenit consultant de mediu pentru companii mari și mici, oferindu-le „rețeta” perfectă pentru a obține rapid avize, aprobări și licențe.
Cum? Apelând la rețeaua lăsată în urmă. Garda de Mediu, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Ministerul Mediului – toate cu oameni plantați acolo în timpul mandatelor sale. Cu un telefon și un „contract de consultanță”, totul se rezolva.
Mai mult, Silvian Ionescu a fost implicat în campanii de educație ecologică, proiecte de reciclare, conferințe verzi, unde banii au curs fără să lase urme.
Fonduri europene și bugetare au fost direcționate către ONG-uri obscure, firme de consultanță, platforme de comunicare. În realitate, totul era ecologism de buzunar – fără impact real, dar cu facturi grase.
Legătura cu rețelele globaliste.
Începând cu anii 2010, Ionescu s-a „internaționalizat”. A participat la conferințe globale susținute de ONU, World Economic Forum și Fundația Soros, poziționându-se ca expert în „green transition”, „waste management” și „circular economy”.
A fost invitat pe platforme online, a scris articole cu limbaj de lemn globalist, și a preluat limbajul progresist care îi asigura relevanță internațională.
În realitate, el rămânea același cadru vechi de sistem, dar reciclat într-o retorică nouă, atractivă pentru agenda europeană. Sub eticheta de „expert”, Ionescu a sprijinit legi favorabile marilor companii de salubritate, multinaționalelor din reciclare, și chiar inițiative care lovesc în micii producători autohtoni, sub pretextul protecției mediului.
Ecologie politică de fațadă.
A fost, pe rând, consilier al miniștrilor mediului, membru PMP, strateg de campanie, și consultant privat. A schimbat partide și funcții, dar nu și rețeaua.
A învățat că „verdele” e mai profitabil decât roșul sau portocaliul și că nimeni nu mai întreabă dacă ai fost securist, atâta timp cât știi să vorbești despre „neutralitate climatică” și „zero emisii”.
Pentru el, ecologismul n-a fost niciodată un crez. A fost o afacere, o formă de parazitare a fondurilor publice și un instrument de a rămâne relevant politic și financiar.
Sub masca activistului, a acționat ca un lobbyst pentru interese străine și un mecanic al vechiului sistem care și-a găsit un nou costum de gală.
CAPITOLUL V. Ce mai face Silvian Ionescu în 2025? Securistul reciclat devine progresist de serviciu.
În anul 2025, Silvian Ionescu nu doar că nu s-a retras din viața publică, dar își trăiește a doua tinerețe politică sub o formă „evoluată”: ecologist cu cravată, consultant de Bruxelles și profet al urii față de suveraniști.
Aceasta este noua față a fostului securist care, ca un cameleon desăvârșit, și-a schimbat discursul, dar nu și metodele.
„Expert în sustenabilitate” – o etichetă pentru parazitarea fondurilor Uniunii Europene.
Silvian Ionescu se prezintă astăzi drept „consultant independent în sustenabilitate”, expert în „green transition” și „digitalizare ecologică”.
Participă la proiecte finanțate de Uniunea Europeană, în special pe componenta de transformare digitală a protecției mediului – o noțiune vagă, dar profitabilă, în spatele căreia se ascund contracte grase, fără licitații, acordate ONG-urilor de casă.
Face parte din consiliile de administrație ale unor platforme europene pseudo-tehnocrate, unde nu contează ce știi, ci pe cine cunoști. Este invitat frecvent la conferințe organizate de think tank-uri ca Global Shapers, Center for European Reform, Friends of Europe, toate promovând ideologia globalistă și agenda de resetare a valorilor naționale.
Lupul moralist: campanii împotriva „extremismului suveranist”.
Una dintre specializările de marcă ale lui Silvian Ionescu în 2025 este demonizarea mișcărilor conservatoare din România. Publică articole, participă la mese rotunde și dezbateri în care critică dur AUR, partidul pe care îl consideră o „amenințare pentru valorile europene”.
Într-o țară în care el însuși a fost parte dintr-un sistem represiv care a zdrobit drepturile omului și a turnat oameni la Securitate, Silvian Ionescu pozează astăzi în apărător al democrației, spunând că „naționalismul trebuie eradicat” și că „identitatea națională este un obstacol în calea progresului”.
Cacealmaua reformatului: de la ofițer acoperit la vedetă a conferințelor internaționale.
Silvian Ionescu este invitat, în 2025, la tot soiul de evenimente internaționale, de la „Climate Diplomacy Forums” până la „European Green Future Summits”.
Aici își joacă perfect rolul de „fost comunist reformat”, adică exact genul de personaj pe care globaliștii îl iubesc: un individ care a lucrat pentru un regim opresiv, dar care acum predică despre toleranță, incluziune și neutralitate climatică.
Este un fel de „ierarh moral” reșapat, care oferă lecții de etică civică, în timp ce face parte din rețelele obscure ale fondurilor europene direcționate netransparent. Nimic nu se schimbă: doar vocabularul, stilul de costum și partenerii de masă.
Securist 2.0 – simbolul perfect al simbiozei dintre vechiul sistem și agenda progresistă.
În esență, Silvian Ionescu a devenit veriga de legătură între două sisteme opresive: cel vechi, comunist-securist, și cel nou, progresist-globalist. Dacă în anii ’80 te fila pentru că vorbeai cu un străin, astăzi te filează pentru că nu ești „aliniat” ideologic cu Bruxelles-ul.
Este exemplul perfect de Securist 2.0: nu mai are hârtii de turnătorie, ci „rapoarte de sustenabilitate”; nu mai are șefi în Ministerul de Interne, ci în Comisia Europeană; nu mai amenință cu arestul, ci cu „marginalizarea” și „radicalizarea”.
CONCLUZII – Silvian Ionescu: De la Securitate la Greenwashing, traseul unei cariere murdare.
Silvian Ionescu este prototipul perfect al cameleonului post-decembrist. Ofițer acoperit, informator, consilier de partid, comisar general, ONG-ist verde, „expert internațional” și acum profet al sustenabilității. A știut mereu când să tacă, când să atace, când să-și reinventeze masca și mai ales cui să-i fie loial.
În realitate, n-a fost niciodată „expert” în altceva decât în supraviețuirea politică și în specularea rețelelor de influență. A construit o carieră din reciclarea propriei imposturi: de la „național-comunist reformat” la „ecologist progresist” – totul cu scopul de a rămâne la masă, lângă butoane, lângă bani.
Din subsolurile Securității la conferințele despre digitalizare verde, din rețelele PDSR și PDL la lojele globaliste de la Bruxelles, traseul său este unul murdar, dar eficient. Este, în fond, simbolul tranziției românești eșuate: în loc să-i epurăm pe vechii torționari, i-am promovat în poziții de lideri morali ai noii ordini.
În 2025, Silvian Ionescu nu este un marginal. Este un element central al rețelei de propagandă progresistă, un Securist 2.0 adaptat vremurilor, cu laptop și ecuson de expert UE. Ceea ce spune multe, mult prea multe, despre cine conduce cu adevărat România.
Într-o țară sănătoasă, asemenea indivizi ar fi judecați, izolați, discreditați. În România, sunt „reformiști”, „tehnocrați”, „modele de urmat”. Asta este tragedia. Și asta este, din păcate, încă realitatea.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
