Profil de politician. Marcel Ciolacu. Impostor, infractor si haimana ! Partea a III a.
NECALIFICATUL
Anul 1989 îl găsește pe statul de plată al unei cooperative meșteșugărești din Buzău. Tehnometal, desprinsă din Cooperativa „Prestarea”, deschidea atunci un atelier de electronică.
Marcel Ciolacu e angajat aici, ca muncitor necalificat, în subordinea lui Ion D. Popescu, care devine și el politician local după Revoluție – mai întâi P.D., apoi P.S.D. Angajarea lui Ciolacu în această secție ne-a fost confirmată de mai mulți colegi din cooperativă, sub protecția anonimatului. O admite, de altfel, însuși șeful de secție, Ion D. Popescu, într-o conversație cu Recorder.
Singurul care și-a asumat, însă, deschis să spună povestea trecerii lui Marcel Ciolacu prin Tehnometal a fost mecanicul de utilaje de atunci al atelierului, Vasile Simion (foto jos):
„Eram vreo 70 de oameni acolo. Erau și câțiva meseriași în electronică, în mecanică, dar cei mai mulți erau tineri care terminaseră liceul și nu intraseră la facultate. Nu era niciun concurs. Selecția se făcea la cooperativă. Și s-au angajat cu relații toți. Între care și Marcel Ciolacu.”
Vasile Simion povestește că Marcel Ciolacu era printre muncitorii necalificați.
Și, într-adevăr, diplomele de absolvire de la Liceul „Mihai Eminescu” erau de mașiniști, nu de electroniști.
„A fost angajat ca necalificat. N-are nicio calificare ca electronist. Nu se pricepe la nimic la electronică. Era o figură ștearsă, îl trimitea șeful pe ici, pe colo, pe unde avea nevoie și atâta tot”, spune Simion.
În CV, Marcel Ciolacu își trece în clar, ca angajator, Întreprinderea Electronica Industrială București, o importantă uzină comunistă de pe platforma Pipera, considerată un reper în electronica acelor vremuri.
Face această mențiune, pentru prima dată, în iunie 2023, abia când ajunge prim-ministru, după un șir lung de critici publice privind lacunele din biografia sa oficială. Și, totuși, niciunul dintre angajații Tehnometal Buzău nu are scris, în cartea de muncă, de atunci, altceva decât numele cooperativei meșteșugărești.
O legătură a lor cu Întreprinderea Electronica Industrială exista, dar nu era, nici pe departe, una de angajat-angajator.
Tehnometal monta amplificatoare de antenă – dispozitive descrise de cei care le făceau drept niște „mici cutii care se puneau între antenă și televizor” ca să prinzi, în comunism, sârbii și bulgarii. Cooperativa a deschis secția de montaj după un aranjament făcut de Ion D. Popescu cu fabrica de la București la care se trimiteau, în final, dispozitivele asamblate.
„Au prins un contract cu Electronica Industrială. Primeau piesele în niște cutii de carton, le montau la Buzău și le trimiteau la Electronica”, explică unul dintre cei care au văzut aceste contracte și care a dorit să îi fie protejată identitatea.
Vasile Simion descrie cum funcționau, concret, lucrurile:
„Electronica Industrială era o întreprindere foarte mare la vremea respectivă. Iar noi ne-am dus acolo să cerșim ceva de muncă. Pur și simplu, ne-a dat și nouă de lucru. Dar funcționam ca un atelier separat al Tehnometal Buzău.”
Așadar, un atelier cu câteva mese de lucru, la parterul unui bloc din cartierul Episcopiei, face timp de un an și jumătate amplificatoare de antenă pentru Electronica Industrială.
Secția buzoiană a cooperativei lucrează cu această fabrică folosind mână de lucru locală – ceea ce azi am numi regim de lohn.
Notă: Afacerile în regim de lohn sunt axate pe producerea unor articole folosind mâna de lucru necalificată sau puțin calificată locală, considerată ieftină pe plan international. În cazul în care se folosește o materie primă, aceasta este importată, prelucrată, apoi exportată din nou.
Dar atelierul de la Buzău nu a fost niciodată parte a întreprinderii din București.
E ca și cum un angajat la o fabrică de confecții din prezent ar susține că lucrează la Nike sau Adidas, deși nu face decât să tragă la mașină, undeva, în România, bluze de trening care vor fi vândute sub sigla unui mare brand.
„Dă mai bine Electronica Industrială București. N-are nicio legătură, dar dă mai bine. Ciolacu se gândea că nu-l verifică nimeni”, crede, după 30 de ani, Vasile Simion.
Datele din arhive arată că secția de la Tehnometal avea, în 1989, 65 de oameni. În 1990, au rămas doar 28, apoi s-a desființat, pierzându-și obiectul muncii – Electronica Industrială București, trecută prin transformările tranziției, n-a mai avut nevoie de amplificatoare asamblate la Buzău. Tot în 1990 își face și Marcel Ciolacu ieșirea din cariera de „electronist”.
