2025. POPORUL UCRAINEAN, VICTIMA A INTERESELOR GLOBALISTE.
După cel de-al II-lea război mondial, ucrainenii au fost recompensaţi cu anexarea teritoriilor Transcarpatia, sudul Moldovei de est (Basarabia), Galiţia poloneză şi cu o parte din Bucovina românească, în 1945, după care, în 1954, Ucraina Sovietică a primit şi Crimeea.
După destrămarea URSS, Ucraina a păstrat în componența ei toate aceste teritorii. Practic, Ucraina este, în estul Europei, echivalentul Iugoslaviei: un construct, o formă statală artificială, înglobând etnii diverse şi fostele teritorii ale acestora, deci zone cu potențial pentru o politică de învrăjbire, de dezorganizare, de conflict şi de haos.
Înțelegerea între Federația Rusă și USA a fost ca Federația Rusă să-și retragă trupele din fostul RDG – pentru a permite reunificarea Germaniei – și din fostele țări comuniste Cehia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Letonia, Estonia, Lituania, țări care urmau să-și câștige autodeterminarea.
Toate acestea, însă, cu respectarea angajamentului că NATO nu se va extinde spre Est, țările amintite, inclusiv România și Ucraina, urmând să asigure zona tampon între NATO și Federația Rusă. Rusia și-a făcut partea.
După căderea Uniunii Sovietice, Ucraina s-a trezit în postura de a fi a treia putere nucleară din lume, având stocuri de arme nucleare mai mari decât ale Regatului Unit, Franței și ale Chinei împreună.
1900 de focoase nucleare au fost transferate pe teritoriul Rusiei pentru a fi distruse între 1994 și 1996.
În schimbul renunțării la arsenalul nuclear, Rusia, USA și UK s-au angajat – prin Memorandumul de la Budapesta – să respecte independența, suveranitatea și frontierele la zi ale Ucrainei.
Ce-ar fi trebuit să facă Ucraina, dacă ar fi avut niște lideri sănătoși la cap? Să-și păstreze un statut de neutralitate între cele două puteri nucleare. Să devină o Elveție a Estului. Ar fi beneficiat atât de pe urma relațiilor economice cu Rusia – având bună parte din economie interconectată cu cea rusă – cât și de pe urma deschiderii către economia UE.
Fiind o piață de 51 mil. locuitori, având al doilea teritoriu ca întindere după Rusia, bogat în resurse, întrunea toate condițiile pentru a deveni un partener economic de dorit pentru occidentali.
Or ce-a făcut Ucraina? A mâncat-o unde nu trebuie. După ce NATO a încălcat înțelegerea cu Rusia și a înglobat fostele țări comuniste, aducând trupe și tehnică militară până la granițele Rusiei, s-a trezit că vrea și ea, atât în UE, cât și in NATO. Orchestrat de rețelele sorosiste, Euromaidanul din 2013, care a dus la căderea președintelui și a guvernului, punând în loc forțele pro-occidentale, a stârnit furia Rusiei.
Da, mă?, a zis Putin.
Păi stați așa, atunci! Ia dați-ne voi înapoi teritoriile care nu v-au aparținut, pe care vi le-am făcut cadou. Că n-ați intrat în URSS cu ele. Și, printr-o operațiune fulger, și-a luat înapoi Crimeea, Donbas-ul și Luhansk-ul. E mai bine așa? Neutri nu v-a plăcut să fiți. V-a trebuit Euromaidan? V-a vrăjit Biden?
Biden era vicepreședinte în mandatele Obama, pe atunci. El a suținut și întreținut euromaidanul. Direct. După care s-a instalat acolo Hunter, fi-su, care a făcut afaceri ILEGALE colosale.
Iar când procurorul-șef a deschis un dosar penal, Biden l-a sunat pe președintele marionetă pus de ei să-l schimbe. Ceea ce s-a și întâmplat.
Mai toți analiștii români se fac că au orbul găinilor.
Toate analizele lor sunt foaaaarte „echidistante”. Nu introduc în procesare niciunul dintre elementele menționate. O Ucraină neutră, cum ar fi fost firesc și fair play să rămână, ar fi păstrat și azi integritatea sa teritorială. Deși, artificial creată, am spus. Ar fi fost spre binele și prosperitatea ei.
Și mai fac ceva ticăloșii de pe aici și cei occidentali. Se fac că nu văd cum Ucraina este singurul stat din Europa care a dat o lege, în 2017, prin care calcă în picioare drepturile minorităților naționale: române, maghiare, poloneze, slovace, lituaniene ș.a. Interzice învățământul în limbile vernaculare (care este propriu unei tari), activitățile culturale prin care își exprimă și conservă identitatea etnică, tradițiile culturale.
Or, ca să devii eligibil pentru NATO, respectarea statului de drept, a drepturilor omului sunt valori fundamentale.
Pentru asta și a avut NATO intervenții militare în alte state care le-au încălcat, nu? Să elibereze popoarele de sub dictaturi. E, toată lumea e oarbă când vine vorba de Ucraina, cel mai corupt stat european, cu o economie oligarhică. Păi nu pute de la o poștă aici? Pentru cine mai are „nas” și minte.
Și acum, Ucraina, adica Zelenski, ar mai vrea să și provoace o conflagrație de proporții, să sufere și alții pentru ea.
Saltimbancul Zelenski, în show de propagandă pentru idolul său, Stefan Bandera, criminal de război, manevre care îl vor propulsa ca lider al regimului nazist din Ukraina, în fața căruia guvernanții de la București s-au făcut preș!
Noi abia ce-am semnat un tratat de cooperare militară cu ei. Puși de parteneri. E bine, trebuie să-i ajutăm să-și păstreze teritoriile noastre anexate și să-i discrimineze în continuare pe cei 500.000 de români trăitori acolo. Nicio condiție nu le-am pus. Ce să cauți tu între Rusia și Ucraina? Nici măcar nu e țară NATO.
E greu să rămâi obiectiv în lumea de azi, care suferă de o decadență morală terifiantă. Occidentul, până mai ieri etalon în materie de democrație și de morală politică, a devenit un monstru. Când faci o analiză, trebuie să te pui și-n locul adversarului. Are și el interese, nu doar tu.
NAȚIONALISMUL DE GROTĂ UKRAINEAN SFIDEAZĂ ROMÂNIA.
Românii sunt în prezent supuși unei barbare deznaționalizări în nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei, teritorii răpite României pe care Ukraina le ocupă ilegal din anul 1944, după ce mai întâi le anexase în anul 1940.
Galiția și Volînia au fost răpite Poloniei în anul 1939, Regiunea Donețk-Krivoirog a fost data de bolșevici Ukrainei în anul 1918, Rutenia subcarpatică a fost răpită Cehoslovaciei în anul 1939 și i-a fost schimbat numele în Transcarpatia în anul 1944, Crimeea și-a dăruit-o malorusul Hrusciov în anul 1954 când a devenit lideru Uniunii Sovietice. Cu albastru este marcată Novorusia (care nu include Basarabia!) dăruită de Lenin Ucrainei în anul 1918.
Pe 28 iunie 1940 Basarabia (culoarea maron pe hartă) și nordul Bucovinei (culoarea gri) au fost răpite României în urma ultimatumului dat de satrapul stalin.
Pe 2 august 1940 Basarabia va fi și ea sfâșiată la cererea Ukrainei care a primit cadou și ocupă ilegal și astăzi nordul și sudul Moldovei dintre Prut și Nistru unde ca și în nordul Bucovinei comite un feroce genocid etnic și cultural asupra românilor.
Este interzisă limba română în școli, pentru distrugerea deliberată a moștenirii culturale a poporului român, scopul fiind desigur dispariția totală a românilor! În prezent sudul Basarabiei cu Cetatea Albă de la Limanul Nistrului, ieșirea la mare și brațul Chilia al Dunării, Nordul Bucovinei și al Basarabiei cu cetatea Hotin de strajă la Nistru, Ținutul Herța se află sub ocupație ilegală ukraineană din anul 1944.
Ucraina nu și-a înregistrat granițele din decembrie 1991. Înregistrarea granițelor Ucrainei ca stat suveran nu a avut loc în ONU!
În iulie 2014, secretarul general al ONU Ban Ki-moon, a făcut o declarație uluitoare, a cărei difuzare este interzisă în mass-media ucraineană și a fost interzisă în umbră pe internet.
La ședința Consiliului de Securitate al ONU a fost ridicată problema conflictului tot mai mare dintre Rusia și Ucraina. Din aceasta s-a tras următoarea concluzie: Ucraina nu și-a înregistrat granițele din decembrie 1991. Înregistrarea granițelor Ucrainei ca stat suveran nu a avut loc în ONU.
UKRAINA – INAMIC AL IDEALULUI NAȚIONAL ROMÂNESC A SFÂȘIAT BASARABIA ȘI I-A RĂPIT PARTEA DE NORD ȘI DE SUD (10.579 km²).
PE 2 AUGUST 1940, teritorii pe care le deține ilegal din anul 1944. A fost părtașă la răpirea Basarabiei (44.422 km², 3.200.000 de locuitori) și nordului Bucovinei cu Ținutul Herța (5.713 km², peste 500.000 de locuitori) de la Patria lor Mamă România în 28 iunie 1940 și prin faptul că le-a cerut imperios și a primit de la Stalin o parte din aceste teritorii românești se poate spune că UKRAINA A RĂPIT ROMÂNIEI NORDUL BUCOVINEI, ȚINUTUL HERȚA, NORDUL ȘI SUDUL BASARABIEI (16.292 km²)!
La 28 iunie 1940 ruso-malorușii/ukrainenii sovietici au răpit României Basarabia și nordul Bucovinei, ultimatumul stalinist și invadarea acestor teritorii românești purtând pecetea revizionismului ukrainean. Ukraina în calitate de respublikă sovetică mocnea de pretenții imperiale încă înainte de Primul Război Mondial și după ce a pretins nordul Bucovinei și l-a primit chiar după ultimatum, a cerut insistent lui Stalin și toată Basarabia făcând presiuni în cercurile puterii de la Kremlin, dar nehalitul malorus Hrusciov, pe atunci prim secretar al Ukrainei nu a reușit să obțină pe 2 august decât sudul și nordul jumătății de răsărit a Moldovei (10.579 km²).
Chiar în timpul războiului cu Rusia izbucnit în anul 2022, autoritățile de la Kiev au instalat la intrarea în Odesa, un banner uriaș cu mesajul: ”Basarabia este Ukraina”. Republica Moldova colcăie de agenți ukraineni care, pe diferite căi, inclusiv de la tarabele lor online încă înainte de război, făceau propagandă agresivă încercând să atragă prostimea într-un cor de ”slavă” pentru Ukraina, inamicul idealului național românesc.
Nu Rusia și rusificarea este marele pericol actual pentru românii din teritoriile răpite României la 28 iunie 1940, ci Ukraina șovină și ukrainizarea prin spălarea pe creiere a românilor, cu intenția de a-i îndepărta de România și de a-i aduce în aceeași stare de înstrăinare în care au fost aduși cei din nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei, ilegal ocupate de Ukraina după 1944 și până astăzi.
Să nu uităm că pe 27 aprilie 2022 bannerul din Cernăuți care amintea de Alexandru cel Bun, fusese scos și înlocuit de autoritățile ukrainene de ocupație cu drapelul Ucrainei, ca ”recunoștință” pentru ajutorul uriaș pe care România îl acordă după începerea războiului, acestei țări înexistente pe harta lumii înainte de anul 1991.
În timpul Războiului din Transnistria din anul 1992, membrii ”Adunarii Naționale Ucrainene” – ”Autoapărarea Poporului Ucrainean” (UNA-UNSO) au luptat alături de separatiștii transnistreni împotriva forțelor guvernamentale ale românilor moldoveni pentru apărarea de ”romanizare” a minorității etnice ucrainene din Transnistria.
Peste 50 de membri UNSO au primit Ordinul ”Apărătorul Transnistriei”. UNA-UNSO este o organizație ucraineană de extremă dreaptă creată la 30 iunie 1990 la Lvov, condusă pe atunci de naționalistul Dmytri Korchynsky. La Odesa, UNSO a oprit o inițiativă de a se crea o Republică Novorossiysk, influențând mișcările separatiste din Bucovina și Zakarpattia. La 7 iunie 1992, un grup UNSO din Lvov a destrămat un congres român la Cernăuți care pleda pentru unificarea Bucovinei de nord cu România!
Tot sudul și nordul Basarabiei, nordul Bucovinei și Ținutul Herța se află din anul 1944 sub ocupație ilegală ukraineană, românii fiind supuși unui feroce genocid etnic și cultural. Este interzisă limba română în școli, pentru distrugerea deliberată a moștenirii culturale a poporului român, scopul fiind desigur dispariția totală a românilor!
Ukraina care nu a existat ca stat ridica chiar mai înainte de Primul Război Mondial pretenții insolente asupra Bucovinei și asupra Basarabiei – jumătatea dintre Prut și Nistru a Principatului Românesc Moldova. La o sută de ani de la răpirea sa de către țariști în anul 1812 care au denumit-o de atunci Basarabia, timp în care românii din acest teritoriu au fost supuși unei feroce denaționalizări prin biserică, școală și administrație și au venit sau au fost colonizați aici ukraineni, ei românii rămăseseră totuși peste 70% din populație.
Printr-o propagandă mincinoasă, falsificând date etnice și istorice, Ukraina va pretinde nordul Bucovinei și Basarabia conform apetitului său anexionist susținut de patronii săi germano-austrieci. Malorușii revendicau zone mari din Galiția, Volânia, Transcarpatia, Maramureș, Caucaz și Crimeea. Nu ne facem deci iluzii că Unirea Basarabiei cu România ar fi durat prea mult sub puterea pumnului german!
Malorușii deja dezertau masiv în Primul Război Mondial din armata țaristă și erau pregătiți în Germania și Austria pentru a-și face o țară pe seama vecinilor lor români, polonezi și ruși. În America au scos o hartă în anul 1920 cu pretențiile teritoriale ale Ukrainei anexate la memorandumul adresat guvernului Statelor Unite pentru recunoașterea republicii populare ukrainene, prezentat de ”misiunea ukraineană”.
Solicitau ruperea și anexarea din România Mare a mari părți din Basarabia (cu accesul la Marea Neagră și Dunăre), a Bucovinei și a Maramureșului! Cu această hartă Ukraina se prezenta Americii a fi o ”țară” cu 330.000 mile pătrate adică… 854.700 km² (azi după toate împroprietăririle masive de după război cu teritorii străine are numai 603.628 km²!) și o populație de 45 milioane locuitori, cu forma de guvernământ ”republică”, stabilită în anul 1917 (sub patronaj germano-austriac) și capitala la Kiev…
Poate-i mai prezintă și azi o astfel de hartă Americii… are de ”recuperat” diferența de 250.000 km² de la Rusia pe care nu i-a căpătat încă… După ce au trădat Antanta trecând în tabăra patronilor lor tradiționali germano-austrieci care i-au recunoscut ca stat și le promiteau teritorii vaste pe seama vecinilor lor români, polonezi și ruși, au schimbat barca când s-a scufundat și au mers la Conferința de Pace de la Paris a Aliaților cu aceleași hărți și revendicări…
Din România, ukrainenii revendicau mari părți din Basarabia – jumătatea de est a principatului românesc Moldova răpită de țariști la 1812, ”Țara de Sus” a Moldovei răpită de Imperiul Habsburgic la 1775, denumită apoi de austrieci Bucovina în care acestia au dus o politică de deznaționalizare feroce a românilor, favorizând infiltrarea din nord a malorușilor în special și Maramureșul întreg.
Aceste teritorii românești se reuniseră cu Patria-Mamă ROMÂNIA la 27 Martie, 28 Noiembrie și respectiv 1 Decembrie 1918 prin voința reprezentanților lor aleși. Ukraina mai revendica mari părți din Polonia și Rusia la Conferința de Pace de la Paris din anul 1919. Pe acea hartă confecționată de ukraineni, la vest luau din teritoriul Poloniei până aproape de Varșovia. La nord, est și sud-est se rotunjeau bine pe seama rușilor și te întrebi ce căutau în Crimeea și Caucaz?
Românii adevărați nu se vor resemna niciodată cu schilodirea Patriei lor pusă la cale de sovieto-germani prin pactul criminal ribbentrop-molotov din 23 august 1939. În baza lui, sovieticii au răpit României Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța în 26-28 iunie 1940 și apoi prin Convenţia de armistiţiu, semnată în noaptea de 12/13 septembrie 1944…
După sfârtecarea României în anul 1940 și în anul 1944, sovieticii au organizat un adevărat genocid contra românilor basarabeni și bucovineni, au sfâșiat și Basarabia pe 2 august 1940 oferind cadou Ukrainei alături de nordul Bucovinei și Ținutul Herța, nordul și sudul României dintre Prut și Nistru – Pământ Românesc pe care îl ocupă ilegal până în ziua de azi! La ceea ce a mai rămas din Basarabia, după ce i-a fost confiscată de Ukraina ieșirea la mare și accesul la Dunăre, precum și fortărețele Cetatea Albă și Hotin ale gloriosului domnitor Ștefan cel Mare, stalin a adăugat o fâșie de-a lungul Nistrului din pomenita R.S.S.A.M. , rezultând țarcul care a rămas până azi…
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.