Foto: Trupele ucrainene AZOV si drapelul acestora – zvastica nazista.
Pe 6 august 2024, în timpul războiului ruso-ucrainean, forțele armate ucrainene (A.F.U.) au lansat o incursiune în regiunea Kursk a Rusiei și s-au ciocnit cu forțele armate ruse și cu poliția de frontieră rusă. Potrivit Rusiei, cel puțin 1.000 de militari au trecut granița, sprijiniți de tancuri și vehicule blindate. Forțele ucrainene au preluat controlul mai multor așezări din raionul Sudja. O stare de urgență a fost declarată în regiunea Kursk, iar rezervele rusești au fost transportate de urgență în zonă. Pe 9 august, un regim de operațiuni anti-terorism a fost introdus în regiunile Belgorod, Breansk și Kursk.
Pătrunderea AFU pe teritoriul rusesc, fără îndoială, o mișcare strategică neașteptată, exploatată din plin de propagandă occidentală. Acțiunea ia surprins pe ruși într-un moment vulnerabil, amintind căva de episodul orchestrat anterior de Prigojin. Puțini se așteptau ca, în condițiile eșecurilor constante de pe linia frontului, un comandant ar avea curajul de a risca o deplasare majoră de trup, cu o reacție fermă din partea Rusiei drept consecință previzibilă.
Cu sprijinul tehnologic occidental, trupele ucrainene au pătruns în teritoriu rusesc, realizând inclusiv raiduri cu avioane F-16 înainte de avansul terestru. Mișcarea, deși pregătită din timp, a fost facilitată în mare parte de lipsă de vigilență și de reacție întârziată a forțelor rusești. Din perspectiva strategică, continuarea operațiunilor în Sumî a devenit o necesitate după intrarea trupelor în Harkov. În contextul posibilelor tratative de pace, Rusia ar prefera să evite o apropiere a forțelor NATO la o distanță mai mică de 200 km de actuala frontieră cu Ucraina, distanță ce coincide aproximativ cu linia Niprului.
În mod logic, după succesul din Harkov, următorul pas a fost deschiderea unui nou front în Sumî, mai ales în contextul recentelor incursiuni ucrainene în regiunea Kursk. Acest nou avans a creat o surpriză tactică pentru Rusia, forțând deschiderea front pe propriul teritoriu, ceea ce ridică întrebarea dacă nu cumva AFU a anticipat acest curs al evenimentelor, acționând preventiv. Cu toate acestea, concentrarea de trupe și resurse de susținere pe teritoriul Ucrainei indică faptul că situația nu va escalada rapid, fiind mai degrabă sau evoluție de uzură.
Din evoluția evenimentelor în teren, asistăm la una dintre ultimele încercări ale Ucrainei de a influența favorabil narațiunea mediatică globală.
Presa prooccidentală este în plină efervescență, ridicând în slăvi acțiunile de pe teren și descriindu-le în termeni superlativi, fără a menționa că vorbim despre un atac terorist îndreptat asupra populației civile, nu asupra infrastructurilor militare. În realitate, e un atac de rutină, un episod repetitiv care aduce pierderi atât pentru Ucraina, cât și pntru Rusia (mai putin; are balta peste).
Bombardamentul rusesc asupra localității Suzemka (din Federația Rusă, ocupată parțial de forțele ucrainene) a șocat opinia publică, dar trebuie înțeles că, în protejarea intereselor sale, Rusia nu va sprijini nicio persoană. Dacă va considera necesar, va recurge la distrugerea completă a unei localități, fără remușcări. Prin urmare, bombardarea Suzemka ar trebui privită ca o reacție previzibilă.
Cât de tensionată este această situație, a venit confirmarea din partea executivului american. Într-o conferință de presă improvizată, Kirby a afirmat că SUA a cerut deja Ucrainei explicații pentru atacul din regiunea Kursk – un mesaj succint, suficient de clar pentru a dezvălui, pentru oricine, adevărul din spatele acestor acțiuni. Această situație va avea reverberații serioase în zona Golfului, unde este probabil să vedem aspecte mult mai semnificative decât ne-am imagina, iar cei implicați vor simți aceste consecințe într-un viitor apropiat.
În acest context, Uniunea Europeană a adoptat o poziție controversată prin declarațiile sale, susținând că atacul asupra civililor ruși face parte din „dreptul legitim al Ucrainei la apărare”. Așa cum s-a mai întâmplat, astfel de afirmații nepăsătoare, menite să asigure câștiguri temporare, vor avea un efect de recul când Europa se va afla într-o situație critică. Declarațiile aruncate cu ușurință astăzi vor reveni ca un obstacol neașteptat în viitor, punând sub semnul întrebărilor capacitatea de reacție a Uniunii într-un moment de restriste.
Din perspectivă strategică, consider că operațiunea ucraineană va aduce un cost enorm, fiind mai degrabă un efort de PR decât o mișcare militară solidă. Dacă Ucraina nu va reuși să mențină aprovizionarea frontului deschis cu trupe și echipamente, această inițiativă riscă să se transforme într-un nou scandal mediatic cu prețul ridicat în vieți pierdute. Deja, numărul morților din partea ucraineană este alarmant, iar pierderile materiale sunt semnificative. Chiar dacă pentru Ucraina aceste pierderi nu par să conteze și aruncă resurse umane și materiale fără reținere, consecințele pe termen lung ale acestor strategii vor fi dezastruoase, în special atunci când va veni momentul sa plateasca prețul final pentru neghiobiile unora si altora, si nicidecum ale poporului ucrainean, condamnat la extinctie de deciziile liderilor.
Este important să înțelegem că nu mai avem de-a face cu o simplă operațiune, ci cu un război amplu între Vest și Est. Acest conflict a fost prezent de la început, dar a fost mascat de aparențe. Acum, a devenit o luptă existențială evidentă, conștientizată chiar și de cei mai sceptici ruși. Nu știu dacă liderii de la Kiev au fost încurajați spre un obiectiv simbolic, precum Kursk, pentru o revanșă istorică (batalia de tancuri de la Kursk-Voronej), dar contextul sugerează primejdie clara, atat la nivel simbolic, cat și practic. Așa cum a declarat Medvedev, Rusia nu se mai simte obligată să se oprească pe Nipru și ar putea avansa chiar mai mult, ceea ce schimbă radical dinamica războiului.
Mulți vor spune că Rusia nu mai este la fel de puternică precum în Al Doilea Război Mondial si că nu mai dispune de aceleasi capacitati si resurse umane, materiale, financiare, militare si strategice. Noi am zice ca, dimpotriva. In prezent, Rusia:
- nu mai este o tara preponderent agrara, ci puternic industrializata;
- este fondatoarea puternicei organizatii politico-militare si economice BRICS plus. Din 2023, anterior extinderii sale din 2024 la 10 state membre, țările BRICS cumprindeau 27% din suprafața planetei și 42% din populația globală. Brazilia, Rusia, India, și China sunt împreună în primele zece țări cu cea mai mare populație, suprafață și PIB. Toate cele cinci state membre inițiale fac parte din organzația G20, cu un PIB nominalcombinat de 28 de trilioane de dolari (aproximativ 27% din PIB-ul global), un PIB (PPC) total în jur de 57 de trilioane de dolari (33% din PIB-ul PPC global), și aproximativ 4.5 trilioane de dolari în rezerve valutare combinate (din 2018).
- detine armament modern si ultramodern;
- are o economie ata de dezvoltata, incat, populatia nu resimte socul razboiului decat intre anumite limite minimale;
- detine cel mai puternic arsenal nuclear;
- dispune de resurse materiale incomensurabile;
- nu mai este condusa de un imbecil cu 4 clase (I.V.Stalin) care si-a condamnat la moarte, gratuit, un numar mare de ofiteri superiori, in urma unei operatiuni speciale a serviciilor de spionaj naziste – Abwehr.
Deținătorii puterii politice în Rusia de astăzi sunt un grup de elita, numiti silovarhi, termen umbrelă inventat în 2006 de Daniel Treisman, profesor de științe politice la Universitatea din California, Los Angeles. Termenul combină cuvintele oligarh și siloviki. Acesta din urmă se traduce prin „oameni de forță” și cuprinde oficiali de frunte din serviciile de securitate și forțele de ordine de la Moscova. Ei sunt numiți si „securocrați” de către oamenii de știință politică. Aceștia sunt oamenii care lucrează pentru, sau care obișnuiau să lucreze pentru silovye ministerstva – literalmente „ministerele forței” – acuzați de exercitarea constrângerii și violenței în numele statului.
In acest context extrem de complicat, Romania susține această situație într-un mod pripit, fără o analiză serioasă, riscând să afectăm cursul nostru de dezvoltare pentru următorii ani sau chiar o sută de ani. Așa cum s-a întâmplat în perioada antebelică, liderii din prezent sunt dispuși să se subordoneze puterilor externe, însă de această dată situatia este diferita. Schimbările globale curente indică faptul că ierarhiile mondiale nu vor fi doar ajustate între state, ci la nivelul conducerii internaționale, ceea ce ar putea răsturna ierarhiile nu doar la nivelul statelor, ci în eșalonul superior – globalismul neomarxist.
Va urma. Cine sunt silovarhii?
