Germania a mai pornit două conflagrații mondiale!
Urmează al Treilea Razboi Mondial. Motivul invocat, unul fals, ca de obicei, constă în „Vin rușii”!
Obligată la demilitarizare de către marile puteri învingătoare în cel De-al Doilea Război Mondial, respectiv Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Rusia, Germania renunță la pacifism și se pregătește intens de război. Astfel, ea denunță angajamentele asumate la data de 7 mai 1945, când a avut loc capitularea totală și necondiționată a naziștilor.
Germania se pregătește pentru un posibil conflict armat, renunțând la obligația istorică față de militarizare, potrivit B.B.C.
Joschka Fischer, fost ministru de Externe, radical de stânga în tinerețe și în prezent unul dintre stâlpii Partidului Verde, a declarat:
„Europa trebuie să se reînarmeze”.
Parlamentul german a votat, recent, să excepteze cheltuielile pentru apărare de la regulile stricte privind datoria, permițând o creștere masivă a investițiilor în forțele armate.
Pretext fals de război.
Generalul Carsten Breuer, șeful apărării, avertizează că NATO ar trebui să fie pregătită pentru un posibil atac rusesc în doar patru ani.
„Suntem amenințați de Rusia. Suntem amenințați de Putin. Trebuie să facem tot ce este necesar pentru a descuraja acest lucru. Nu contează cât timp îmi trebuie mie, contează cât timp ne oferă Putin pentru a fi pregătiți. Și, cu cât suntem mai repede pregătiți, cu atât mai bine”, a declarat el pentru BBC.
În februarie 2022, cancelarul Olaf Scholz a anunțat o schimbare națională de priorități, numită „Zeitenwende”, alocând 100 de miliarde de euro pentru consolidarea militară. Generalul Breuer consideră că acest lucru nu este suficient.
Starea actuală a forțelor armate germane.
Un raport recent către parlament a concluzionat că Bundeswehr are „prea puțin din toate”. Eva Högl, comisarul forțelor armate, a dezvăluit lipsuri grave, de la muniție la soldați, estimând bugetul doar pentru lucrări de renovare la aproximativ 67 de miliarde de euro.
Ridicarea plafonului datoriei va permite armatei să împrumute teoretic fără limită pentru a aborda aceste probleme.
Poporul german are memorie scurtă și uită că propaganda prorăzboi l-a prostit de două ori în secolul 20.
Un sondaj YouGov recent a arătat că 79% dintre germani îl consideră încă pe Vladimir Putin „foarte” sau „destul de” periculos pentru pacea și securitatea europeană. În același timp, 74% au spus același lucru despre Donald Trump.
În Berlin, precauția tradițională a germanilor față de chestiunile militare pare să dispară rapid. Charlotte Kreft, în vârstă de 18 ani, spune că propriile sale opinii pacifiste s-au schimbat: „Acum suntem într-o situație în care trebuie să luptăm pentru valorile, democrația și libertatea noastră. Trebuie să ne adaptăm.”
Germania are nevoie de încă 100.000 de soldați pentru a se apăra adecvat.
Generalul Breuer susține că Germania are nevoie de încă 100.000 de soldați pentru a se apăra adecvat și pentru a apăra flancul estic al NATO – un total de 460.000, inclusiv rezervele. El insistă că o revenire la serviciul militar este „absolut” necesară.
„Nu veți obține acești 100.000 fără un model sau altul de conscripție”, adică de recrutare, a declarat generalul. „Nu trebuie să stabilim acum ce model îi aduce. Pentru mine este important doar să obținem soldații.” Cu amenințarea rusă și perspectiva unei Americi izolate, Germania pare să se îndrepte spre o nouă eră de militarizare, lăsând în urmă precauțiile istorice, concluzionează B.B.C.
Discuții în Germania privind obținerea propriilor arme nucleare.
Friedrich Merz, viitorul cancelar al Germaniei, a declarat, luna trecută, că cea mai mare națiune a Europei trebuie să analizeze acum „dacă partajarea nucleară, sau cel puțin securitatea nucleară din Marea Britanie și Franța, s-ar putea aplica și la noi”.
Acest apel, în sine istoric, a declanșat o dezbatere publică fără precedent, în cadrul căreia unii analiști s-au întrebat public dacă Germania ar trebui să încerce să obțină propriile arme nucleare. Germania găzduiește arme nucleare americane din 1983. În prezent, aproximativ 20 de bombe nucleare americane B61 se află la baza aeriană Büchel, la aproximativ 100 km sud de orașul Köln.
Cazierul militarismului german.
Primul război mondial.
Casus Belli, sau motiv de război.
Implicarea unui așa-zis grup de naționaliști sârbi, la data de 28 iunie 1914, în asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul coroanei Imperiului Austro-Ungar, în orașul Sarajevo.
Realitatea istorică.
La începutul secolului XX, Europa era ca un butoi cu pulbere. Tensiunile acumulate între marile puteri dar şi dorinţa de hegemonie a Germaniei erau gata să arunce lumea în aer. Scânteia a fost produsă de un student naţionalist care a oferit fără să vrea pretextul necesar izbucnirii Primului Război Mondial.
La începutul secolului XX, Europa se transformase într-un adevărat butoi cu pulbere, un continent al tensiunilor politice şi al luptelor pentru putere între ultimii reprezentanţi ai vechilor monarhii europene. Pentru mulţi istorici, tensiunile apărute între monarhii Marilor Puteri europene, majoritatea înrudiţi, interesele economice şi politice divergente au dus treptat la o cursă a înarmărilor, la realizarea unor alianţe militare care pregăteau un deznodământ tragic pentru umanitate.
Lucrurile s-au complicat şi mai mult după a doua jumătate a secolului al XIX lea.
Atunci, în Europa, se ridica o nouă forţă militaristă, agresivă şi imperialistă. Era vorba de Prusia, care, după umilirea Franţei în deceniul şapte al secolului al XIX lea, unificase Germania, subclasase Austro-Ungaria şi devenea o super-putere deosebit de agresivă în Europa Centrală. Wilhelm al II lea kaiserul german l-a demis pe cancelarul Otto von Bismarck şi a lansat o nouă politică belicoasă, începând cu sfârşitul secolului al XIX lea.
Practic, acesta visa să transforma Germania într-o uriaşă putere europeană în detrimentul Franţei şi al Rusiei în special, sperând la o extindere teritorială din Belgia până la Bagdad şi, aşa cum arăta celebrul ”Plan din Septembrie”, transforamrea majorătiţii statelor europene în state vasale Germaniei. Evident, atitudinea Germaniei îi nemulţumea pe englezi, rude de sânge cu împăratul german, şi îi îngrijora profund pe francezi. Europa era gata să explodeze. Mai era nevoie de un singur pretext, o scânteie care să arunce totul în aer. Culmea, scânteia a pus-o un tânăr student sârb, într-o zi fatitidică a anului 1914.
După asasinarea lui Franz Ferdinand, Austro-Ungaria a găsit motivul perfect de a invada Serbia. De altfel a şi fost încurajată de Germania. Imediat a fost târâtă în război şi Rusia, Franţa, Belgia şi Italia. Ulterior, în septembrie 1914, a fost pus în aplicare planul Schlieffen, PROPUS încă din 1905, prin care Germania va ataca întâi Franța și mai apoi Rusia
Primul Război Mondial se declanşa.
Al Doilea Război Mondial.
Gleiwitz, un Sarajevo al celui de al Doilea Razboi Mondial.
Dacă pretextul Primului Război Mondial a fost un asasinat în toată regulă, pretextul celui de al Doilea Război Mondial nu s-a ivit de la sine și, pentru ca războiul să poată începe, a trebuit simulat. A fost aleasă ziua de 31 august 1939.
O simulare era necesară, întrucât fondul se ascundea în anexă la faimosul pact Ribbentrop-Molotov, document clasificat care nu putea fi făcut public. Acolo se pevedea că Hitler și Stalin conveniseră, între altele, să-și împartă între ei Polonia, ceea ce presupunea un război.
Casus belli sau motiv de război.
Dar cum să începi războiul în baza anexei secrete, când documentul în sine, Pactul, prevedea intențiile pașnice ale celor doi conducători, dornici de liniște în Europa?
Întrucât un al doilea episod Sarajevo nu se ivea de la sine, era limpede că trebuia regizat unul. Iar regizorul pe care și l-a găsit Hitler în acest scop a fost omul de încredere al Fuhrerului, Himmler.
Acesta a fost convocat la Cancelaria Reichului în ziua de 23 iunie 1939, când i s-a încredințat sarcina să organizeze o diversiune la frontieră cu Polonia, ceva care să poată constitui casus belli.
Diversiunea consta într-o provocare grosieră suficientă pentru ca aceasta să constituie o riposta militară energică. Așa cum a rezultat din procesul de la Nurnberg și cum documentează cu lux de amănunte memorialistul Jaques de Launny, provocarea a constat în atacarea postului de radio în Gleiwitz, din apropierea frontierei de atunci dintre Germania și Polonia, de către persoane îmbrăcate în uniforme poloneze.
Himmler n-a avut curajul să scoată castanele din foc cu mâna lui și l-a însărcinat pe Heydrich, iar acesta l-a îndemnat spre castane pe Heinrich Muller, șeful Gestapo. Muller nu mai avea încotro și trebuia să apuce castanele cu mâna proprie.
Planul prevedea să fie sacrificați 12 deținuți dintr-un lagăr, care, îmbrăcați în uniforme poloneze și cu promisiunea că, în schimb, vor fi eliberați, trebuiau să atace postul de radio german. Cinic, Heydrich le-a dat nume de cod „conserve”.
„Atrocitățile” poloneze.
În buzunarele „conservelor” au fost introduse acte compromițătoare, din care rezulta că aceștia lucrau în numele unor grupări pornite să răstoarne „ordinea socială” a lui Hitler și, în final, să-l asasineze pe acesta.
Astfel echipate și cu speranța în suflet că vor fi recompensate prin eliberarea din lagăr, „conservele” au trecut la atac în zorii zilei de 30 august 1939, păzite din spate de 6 membri ai Batalioanelor de Asalt, S.D. Rolul acestora era să mitralieze respectivele „conserve” de îndată ce atacul se va fi produs și postul de radio Gleiwitz se va pomeni „capturat” de ele.
Acțiunea era dirijată de Muller, supravegheată de Heydrich, pândită din umbră de Himmler și urmărită de însuși Hitler. N-avea voie să dea greș, pentru că de reușita ei depindea declanșarea însăși a celui de-al Doilea Război Mondial.
Și n-a dat greș. În momentul când cei 6 membri ai S.D. au mitraliat „conservele”, eliberând astfel postul Gleiwitz „ocupat”, a fost înștiințat Muller, i s-a trimis veste lui Heydrich, i s-a confirmat faptul lui Himmler și a fost informat Hitler. Au fost instiintate agențiile de știri și marile ziare, ca să-și trimită corespondenții, să vadă, să constate și să fotografieze „atrocitățile poloneze”.
Și așa e bine, nici altfel nu e rău.
Faimosul casus belli s-a produs. Germania avea motive să-și revendice onoarea călcată în picioare. A două zi, la 1 septembrie 1939, armatele germene treceau frontiera Poloniei, iar războiul era declarat.
Occidentul era pus în fața unui greu examen: Anglia și Franța garantaseră frontierele Poloniei.
Dacă Anglia și Franța vor ataca Germania ca să-și apere aliata, urma să înceapă un mare război european, ceea ce Hitler își dorea din tot sufletul. Dacă cele două țări vor bate în retragere, însemna că ele au fost puse, definitiv, cu botul pe labe, ceea ce, pentru Hitler, era o mare victorie.
Și așa e bine, nici altfel nu e rău, își zicea, desigur, Fuhrerul în mintea lui.
Două zile mai târziu, Anglia și Franța declarau război Germaniei, dar n-au intrat numaidecât în acțiune, cu excepția unor conflice relativ minore. Acțiunea lor părea să aibă că scop respectarea formală a obligațiilor față de Polonia.
Marea încleștare, a cărei scânteie se aprinsese la Gleiwitz, urma să înceapă abia peste șapte luni și să se sfârșească prin înfrângerea Germanei, după ce câteva zeci de milioane de suflete vor fi sacrificate pe altarul acestui conflict, pornit sub un pretext regizat ca-n filme, la Gleiwitz.
Ca o concluzie firescă a celor relatate mai sus, putem spune că Militarismul, Imperialismul, dorinţa de revanşă şi de revizuire a tratatelor de pace manifestate de statele învinse în Primul Război Mondial au fost mobilul real al declanșării celui De-al Doilea Război Mondial:
Germania: politica “spaţiului vital” în dauna statelor europene și superioritatea rasei germane.
Italia: visul lui Mussolini de a reface Imperiul Roman.
Ungaria și Bulgaria: revizuirea graniţelor cu statele vecine.
Japonia: politica spaţiului vital şi necesitatea resurselor naturale regăsibile pe teritoriul Chinei.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
