Societatea rusă a ajuns la exasperare deoarece nu înţelege motivele pentru care armata temporizează actiunile militare din Ucraina.
Mai mult decat occidentalul de rând, rusul are atenţia direcţionată spre conflictul din Ucraina. Şi acolo vede o armată rusă ocupând poziţii pasive, fără mişcări decisive, doar tocând tehnică militară occidentală şi soldaţi ucraineni. Ceea ce occidentalii traduc ca „incapacitate şi slăbiciune a armatei ruseşti”, ruşii traduc ca „lipsă de determinare a conducerii superioare a armatei”.
Provocarea Occidentului via Ucraina e văzută, atât de ruşi, cât şi de conducerea superioară a statului, ca o ameninţare existenţială.
Într-adevăr, e o viziune comună, doar că aceasta se desparte când vine vorba de rezolvare. Rusul vrea o rezolvare rapidă, în timp ce conducerea vede în criză oportunitatea de a elimina duşmanul existenţial, anume SUA-NATO-UE. Aceste chestiuni nu pot fi rostite public. De aceea tărăgănarea războiului din Ucraina e ocazia nemaiîntâlnită până acum de a dezarma Occidentul.
Ruşii au conştiinţa istoriei care are prostul obicei de a se repeta. De aceea, nu sunt dispuşi unui nou experiment al „Revoluţiei din Octombrie”, consecinţă directă a trădării ţarului de către popor. Rusii stiu foarte bine ce-a urmat şi de aceea conştiinţa colectivă se încolonează instinctual în spatele ţarului. Chestia asta e de neînţeles în Occident. Acolo se preferă promovarea la vârf a unor figuri bovine, perfect interschimbabile şi fără nicio miză reală.
La ruşi e diferit: conducătorul are statut de ţar, om providenţial căruia i se încredinţează puterea deplină.
Puterea însă, chiar dacă e discreţionară, vine la pachet cu obligaţia ţarului de a face absolut tot ce e posibil pentru ca ţara să o ducă mai bine. Gradul de acceptabilitate al lui Putin e atât de mare pentru că ruşii ştiu de unde s-a pornit şi văd bine ce paşi uriaşi s-au făcut.
In acest context, cei din conducerea Rusiei îi preferau pe Biden şi pe democraţii săi, deoarece sunt cei mai capabili să bage America în rahat. Iar Rusiei nu-i pasă de Ucraina nici cât negru sub unghie. Targetul lui Putin este căderea Americii şi a Occidentului, ca răzbunare pentru încălcarea Gentleman’s Agreement si a tratatelor semnate cu Gorbaciov.
Pentru rusul de rând acestea sunt chestiuni abstracte, in conditiile in care au vazut ca „se poate”, un exemplu in acest sens constituindu-l bombardamentele ruseşti, cu o zi înainte de rebeliunea Wagner, care au reuşit să distrugă nu mai puţin de 12 depozite esenţiale cu armament, muniţie şi carburanţi. Depozitul de la Hmelnîţkîi a fost bombardat a doua oară, cu rezultate aproape la fel de spectaculoase ca şi prima dată. Pur şi simplu, s-au tăiat toate culoarele, astfel încât Ucraina trebuie, din nou, reaprovizionată cu arme şi muniţii.
O lipitoare mai mare pentru valuta occidentală nici că se putea întâlni!
De asemenea, împingerea dementă a soldaţilor în atacuri în câmp deschis face o groază de victime. Faptul că Ucraina a decretat mobilizare generală spune multe despre starea frontului. Doar că, strategia Kremlinului nu poate fi clamată în gura mare. Occidentalii sunt lăsaţi să fiarbă in propria neputinta. Şi de aceea se cască un hău între viziunea conducerii şi cea a poporului.
Aşadar, lecţia esenţială pe care trebuie s-o înţeleagă Occidentul este că, din punctul său de vedere, Putin e cel mai mic rău posibil.
Oricine ar veni după Putin va juca ruleta ruseasca pe butonul nuclear. Buton care va fi utilizat fara niciun stres, in cazul fictional in care Rusia va pierde razboiul. Oricum, Putin dispune, la discretie, de armament nuclear si conventional de ultima generatie, iar in interiorul BRICS+ relatiile comerciale sunt derulate, in cea mai mare parte, in moneda mationala a statelor contractante, dolarul SUA ne mai constiuind valuta forte care sa ofere Statelor Unite avantaje economice semnificative, intre care costuri mai mici de împrumut și stabilitatea cursului de schimb.
