2025. Europa se trezește: sfârșitul globaliștilor și renașterea națiunilor!
„Globaliștii pot încerca să ne vândă obediența și să ne închidă gura, dar Europa adevărată nu se predă: libertatea nu se negociază și suveranitatea nu se fură!”
Introducere — Irlanda sfidează ordinea globalistă.
Europa tremură, dar nu din cauza vremii — tremură pentru că vechea ordine a început să crape.
Victoria Catherinei Connolly nu e un accident de cursă; e o detonare publică a furiei acumulate împotriva clasei politice servile, a armatei diplomatice a Bruxelles-ului și, da, a rețelei de globaliști care au transformat continentul într-un laborator al supunerii.
Când o femeie care a stat de partea celor marginalizați, care a înțeles — cu sânge rece și coloană vertebrală — ce înseamnă demnitatea națională, ajunge la cea mai înaltă funcție a statului irlandez, chiar dacă ceremonială, înseamnă că valul suveranistului a început să își schimbe cursul.
Catherine Connolly a lovit nu doar lăcomia politică locală, ci și orgoliul extern: NATO, influența militară americană, politica de securitate promovată de Bruxelles și clasa politică europeană condusă de figuri precum Ursula — Ursula von der Leyen, emblema unui aparat european care, sub pretextul integrării și „siguranței”, impune directive, baze externe și compromisuri de suveranitate.
Ea nu e doar o președintă; e un semnal de alarmă pentru toți cei care credeau că vocile independente pot fi tăcute pentru totdeauna.
Rezultatul de peste 60% — zdrobitor, incontestabil — e o palmă aplicată celor care au confecționat discursul unificat pro-militarizare și pro-subordonare. Irlanda, altădată un bastion al neutralității, ripostează.
Iar riposta e atât politică, cât și morală: alegătorii au sancționat cuvenit traseismul politicienilor — și au pus pe listă publică pe cei care au permis transformarea aeroportului Shannon într-un avanpost logistic pentru operațiuni străine, pe cei care au acceptat fără crâcnire directive care slăbesc independența statelor.
Nu e vorba doar de o alegere între stânga și centru; e o ruptură între demnitate și servilism.
Când partidele tradiționale sunt demontate una câte una de propriile compromisuri, când presa mainstream încearcă să cosmetizeze abdicarea elitei de la responsabilitate, electoratul reacționează — şi reacția se numește Connolly. Iar alegerea ei nu este un simplu reflex local: e o undă care ar putea străbate capitalele Europei, de la Budapesta la Roma, de la Dublin la Berlin.
Să nu ne înșelăm: establishmentul — cu Ursula în fruntea unei Comisii care preferă consensurile prefabricate în locul dezbaterii reale — va încerca să minimizeze, să denatureze, să transforme un adevăr incomod într-un simptom.
Vor vorbi de „riscuri”, „populism” și „retorică radicală”, își vor repezi consilierii de PR pentru a rescrie realitatea. Dar un mare titlu, o pancartă sau o dezbatere aranjată nu pot anula o alegere populară făcută din revoltă și speranță.
Această insuflare de curaj are consecințe: va reaprinde dezbateri despre neutralitate, va pune sub lupa folosirea infrastructurii naționale de către forțe externe și va face din vocile independente un model pentru alte națiuni saturate de „consensul” european.
Urmează, în capitolul următor, portretul destoinic al Catherinei Connolly — cine este, de unde vine și cum a devenit amenințarea publică pentru rețeaua NATO–SUA–Bruxelles.
Capitolul I – Catherine Connolly: femeia care a lovit în NATO, SUA și în establishmentul de la Dublin.
Catherine Connolly nu a venit din laboratoarele ideologice ale Bruxelles-ului și nici din cancelariile Washingtonului. Ea vine din stradă, din miezul unei Irlande care a fost cândva săracă, liberă și mândră — și care astăzi se zbate între directive europene și presiuni militare.
De aceea, victoria ei e o rană deschisă pentru tot aparatul politic de la Dublin, un sistem care și-a pierdut sufletul în fața granturilor UE și a promisiunilor de protecție americană.
Într-o lume politică populată de manechine corporatiste, Connolly e o anomalie: a spălat pe jos, a muncit în Germania, a fost asistentă, apoi avocată, și în final – primar și parlamentar.
Nu a fost crescută în seră, ci în furtună. De aici vine duritatea cu care a vorbit despre NATO: „O alianță care a uitat că se naște din război și trăiește din frică.” Pentru establishmentul irlandez, asemenea cuvinte sunt blasfemie; pentru popor, sunt respirație.
Spre deosebire de marionetele progresiste care conduc capitalele occidentale, Catherine Connolly nu și-a calibrat discursul după ce i-au spus consilierii de imagine.
Ea a spus, cu riscul de a fi izolată: „Irlanda trebuie să redevină neutră sau își va pierde sufletul.” Și, într-un context european dominat de obediență, asta e o crimă ideologică.
Connolly a acuzat public Statele Unite că au transformat Europa într-o bază militară sub acoperirea „parteneriatului strategic”.
A denunțat utilizarea aeroportului Shannon ca punct de tranzit pentru transporturi militare americane — un scandal tăcut pe care presa globalistă l-a îngropat în detalii birocratice.
În Irlanda, nimeni nu mai avea curajul să spună că neutralitatea nu se apără cu discursuri, ci cu refuzul de a fi sluga altuia. Ea a spus-o. Iar poporul a înțeles.
A criticat și Uniunea Europeană pentru transformarea statelor membre în colonii administrative: „Niciun tratat european nu valorează cât un vot irlandez liber”, spunea într-un interviu.
Într-un continent care se mândrește cu „unitatea în diversitate”, a devenit rapid țintă pentru etichete: extremistă, anti-occidentală, rusofilă — etichete create de aceiași oameni care au tăcut în fața corupției de la Bruxelles și a amestecului SUA în treburile interne ale țărilor europene.
Catherine Connolly e dovada că politica poate fi morală și că suveranismul nu este un păcat, ci o formă de igienă națională.
Iar Dublinul, până mai ieri obedient, s-a trezit cu un ghimpe în carne: o președintă care nu poate fi cumpărată și nu se teme de amenințări. Într-o Europă care se predă pe bucăți, Irlanda tocmai a ales să ridice capul.
Dar lupta abia începe. Pentru că în spatele uralelor și al zâmbetelor oficiale, forțele globaliste de la Bruxelles și Washington își ascut dinții. În Capitolul II, vom vedea cum neutralitatea irlandeză a fost călcată în picioare de ani buni — și cum un stat cândva liber a fost transformat într-o colonie ideologică.
Capitolul II – Neutralitatea călcată în picioare: Irlanda între NATO, SUA și trădarea Bruxelles-ului.
Timp de decenii, Irlanda s-a mândrit cu statutul său de națiune neutră – un model rar într-o Europă divizată de blocuri militare. A fost o neutralitate câștigată prin suferință și respectată prin demnitate.
Dar în ultimii ani, această neutralitate a devenit o glumă amară. În umbra liniștită a aeroportului Shannon, armata americană a aterizat, s-a alimentat și a decolat spre teatrele de război din Orientul Mijlociu, Africa și Ucraina.
Sub tăcerea oficială a guvernului de la Dublin și complicitatea presei mainstream, Irlanda a devenit o bază logistică a NATO — fără a fi, formal, membră a alianței.
Aceasta este una dintre marile minciuni ale modernității politice: poți fi „neutru”, dar să servești unui imperiu. Washingtonul a descoperit în Irlanda o poartă discretă, o verigă slabă, un guvern dornic să primească fonduri și contracte, indiferent de prețul moral.
Catherine Connolly a rupt acest tabu, denunțând public ce toată lumea știa, dar nimeni nu avea voie să spună: „Aeroportul Shannon este o rușine națională, simbolul vânzării neutralității noastre.”
În timp ce soldații americani treceau prin Shannon în drumul lor spre Irak sau Siria, elitele irlandeze pozau în pacifiști.
În realitate, trădarea era completă. Europa, cu Ursula von der Leyen în frunte, a încurajat această dublă morală, aplaudând Irlanda pentru „solidaritate” și „responsabilitate internațională”.
Ce nu a spus Bruxelles-ul este că această „solidaritate” a fost plătită cu pierderea suveranității.
În discursurile ei, Connolly a atacat frontal acest sistem. A spus clar că NATO nu aduce securitate, ci dependență. Că SUA nu protejează democrația, ci o subordonează.
Și că Uniunea Europeană, sub comanda Ursulei și a birocraților săi, a devenit un instrument de uniformizare ideologică.
Nu e de mirare că victoria ei i-a înfuriat pe globaliști. Pentru prima dată după mult timp, un stat occidental a ales o voce care nu repetă sloganurile NATO și nu îngenunchează în fața Washingtonului.
Dintr-o dată, Irlanda a redevenit un subiect periculos – un exemplu de revoltă împotriva docilității europene.
Dar globaliștii nu dorm. Presiunea economică, șantajul diplomatic și manipularea mediatică au început deja. Bruxelles-ul vrea să „readucă Irlanda pe linie”, să o învețe ce înseamnă obediența.
Iar mass-media – de la BBC la Politico – a început campania subtilă de discreditare a Catherinei Connolly, portretizând-o drept „periculoasă”, „naivă” și „anti-occidentală”.
Ceea ce urmează este o bătălie pentru narațiune. Pentru că înainte să lovești un lider, trebuie să-i distrugi imaginea.
În Capitolul III, vom vedea cum presa globalistă a transformat manipularea într-o armă de război și cum Ursula von der Leyen și acoliții săi coordonează atacul mediatic împotriva noii Irlande.
Capitolul III – Presiunea UE și manipularea mediatică: noul front al cenzurii globale.
Uniunea Europeană a devenit, în ultimele două decenii, laboratorul perfect al ingineriei ideologice. Sub pretextul „unității europene”, Bruxelles-ul a ajuns un mecanism de presiune politică, economică și mediatică.
În timp ce predică libertatea de exprimare, aceeași Uniune impune sancțiuni celor care gândesc altfel, finanțează ONG-uri obedient aliniate la dogma progresistă și pedepsește statele care se abat de la „linia corectă”. Irlanda, mică, dar încăpățânată, s-a trezit în epicentrul unei astfel de operațiuni de reeducare politică.
În momentul în care Catherine Connolly a vorbit despre neutralitate, suveranitate și respingerea militarismului impus de NATO, presa europeană – de la Politico la Euronews – a reacționat ca un cor sincronizat.
Titluri manipulative, epitete de tipul „populistă”, „pro-rusă” sau „anti-europeană”, au inundat spațiul public. Aceeași strategie de diabolizare a fost aplicată oricui îndrăznește să spună „nu” directivei globaliste – de la Viktor Orbán la Giorgia Meloni, de la slovacii lui Fico la mișcările suveraniste din Franța, Olanda și Germania.
Dar în spatele acestei campanii de linșaj mediatic stă o figură emblematică a dublului discurs european: Ursula von der Leyen.
Fost ministru al apărării în Germania, transformat peste noapte în „îngerul păcii” al Bruxelles-ului, Ursula conduce o Comisie care nu mai reprezintă popoarele Europei, ci interesele marilor corporații, ale lobby-ului militar și ale grupurilor ideologice care dictează direcția politică a continentului.
Ea vorbește despre „solidaritate europeană”, dar semnează contracte netransparente cu Pfizer. Predică „libertatea presei”, dar amenință guvernele care nu se aliniază cenzurii digitale.
Proclamă „apărarea democrației”, dar impune sancțiuni economice celor care votează împotriva dogmelor progresiste.
Mass-media, complice și bine plătită din fonduri europene, a devenit instrumentul perfect al acestei dominații.
Din redacțiile de la Bruxelles până în birourile de presă ale guvernelor naționale, aceleași narative sunt reciclate obsesiv: Rusia e răul absolut, NATO e salvarea, iar cine critică UE e „extremist”.
În realitate, manipularea mediatică e arma care suprimă disidența. Jurnaliștii nu mai investighează, ci își aleg tabăra – cea a granturilor europene și a „adevărului oficial”.
Irlanda, odinioară o voce morală în chestiunea drepturilor civile, a fost împinsă spre autocenzură. Orice critică adusă Bruxelles-ului e imediat etichetată drept „dezinformare”.
Este aceeași rețetă folosită și împotriva românilor care au îndrăznit să conteste abuzurile UE în materie de justiție sau migrație.
Ursula și acoliții ei au transformat Uniunea într-un imperiu al tăcerii, unde vocile libere sunt stigmatizate, iar popoarele reduse la tăcere sub pretextul „progresului”.
Irlanda, însă, prin Catherine Connolly și mișcarea suveranistă care o sprijină, oferă astăzi o lecție de curaj: aceea că libertatea nu se negociază, iar democrația nu are nevoie de cenzori.
Ceea ce se întâmplă azi la Dublin nu e doar un gest politic izolat, ci începutul unei mișcări care va redesena harta Europei. Iar de aici pornește ultimul nostru capitol: confruntarea finală dintre iluzia globalistă și renașterea suveranistă.
Capitolul IV – Orban, Merz și rebeliunea energetică: Europa se ridică împotriva sancțiunilor absurde.
Europa se clatină. După ani de obediență orbă față de directivele americane, primele fisuri se văd acum la Ungaria și Germania.
Viktor Orban, premierul maghiar, nu mai acceptă să fie slugă a Washingtonului.
Declară fără echivoc că Budapesta caută metode de eludare a sancțiunilor SUA împotriva companiilor petroliere rusești, subliniind că protejarea economiei naționale primează peste obediența față de globaliști.
Același mesaj îl transmite și Friedrich Merz, cancelarul german, care anunță că filiala germană a Rosneft va primi derogare de la sancțiunile americane, protejând astfel alimentarea cu petrol a celei mai mari economii europene.
Aceasta nu este o simplă discrepanță de politică energetică; este o adevărată rebeliune împotriva hegemoniei economice americane și a presiunii ideologice a Bruxelles-ului.
Orban și Merz arată Europei că unitatea UE nu e sacrosanctă când vine vorba de interese vitale, iar directivele externe nu pot suprima nevoia de supraviețuire economică.
Ungaria și Slovacia depind în proporție covârșitoare de petrolul rusesc transportat prin conducta Druzhba. Orban a explicat că rafinăriile MOL și Slovnaft trebuie să funcționeze și că poporul maghiar nu poate fi sacrificat pe altarul sancțiunilor americane.
De partea cealaltă, Berlinul, prin Merz, arată că chiar și Germania, considerată obedientă și pilon al UE, are limite când vine vorba de securitatea energetică.
Această mișcare pune la colț discursul oficial al Bruxelles-ului, care promovează sancțiuni ca soluție morală, ignorând realitatea economică. Este prima dată după mult timp când un stat central european și un gigant economic recalcitrant sfidează direct ordinele transatlantice, demonstrând că globalismul are limite.
În paralel, mesajul transmis populației este clar: Europa nu trebuie să se lase dictată de interese externe, iar suveranitatea economică devine noul simbol al rezistenței.
Această rebeliune energetică are potențialul de a zgudui fundațiile UE și de a reda încrederea statelor membre în propria capacitate de decizie.
Legătura cu capitolul precedent este evidentă: dacă Irlanda ridică vocea împotriva militarizării și manipulării Bruxelles-ului, atunci Ungaria și Germania ridică vocea împotriva imperiului economic american și sancțiunilor absurde.
Europa începe să înțeleagă că obediența față de globaliști nu mai poate fi o politică.
În următorul capitol – finalul nostru – vom trage concluziile și vom vedea cum aceste frânturi de rezistență dau naștere la o Europă care începe să recâștige suveranitatea pierdută și să refuze dominația globalistă.
Concluzii – Sfârșitul supunerii: Europa între revolta națiunilor și prăbușirea imperiului globalist.
Europa trăiește o ruptură istorică. Timp de decenii, popoarele au fost manipulate să creadă că obediența față de Bruxelles, față de NATO și față de Washington este singura cale de supraviețuire.
Dar anul acesta, semnele de revoltă devin imposibil de ignorat. Irlanda, prin Catherine Connolly, spune „nu” militarismului și manipulării ideologice.
Ungaria și Germania, prin Viktor Orban și Friedrich Merz, sfidează sancțiunile absurde impuse de SUA și demonstrează că suveranitatea economică nu mai poate fi negată. Aceasta nu e o întâmplare izolată – este începutul unui val de conștientizare europeană.
Uniunea Europeană, sub comanda Ursulei von der Leyen și a camarilei sale de birocrați, a devenit un imperiu al obedienței. Prin sancțiuni, manipulare mediatică și presiuni economice, Bruxelles-ul a încercat să înăbușe vocea popoarelor.
Dar astăzi, aceste voci rebele se unesc, mai puternice decât oricând. Mass-media complice, ONG-urile obedient aliniate și directivele dogmatice nu mai pot ascunde realitatea: popoarele europene nu mai acceptă să fie conduse de elite care prioritizează interese externe în detrimentul propriilor cetățeni.
Mesajul este clar și direct: suveranitatea nu este negociabilă. Europa poate și trebuie să refuze dictatura economică și ideologică a globaliștilor.
Și nu e vorba doar despre o victorie politică, ci despre o reconfigurare a raportului de forțe între cetățeni și instituțiile care pretind că îi reprezintă.
Dacă Irlanda poate să se ridice împotriva militarizării și a propagandei, dacă Ungaria și Germania pot sfida sancțiunile americane, atunci oricare stat european are dreptul să își recâștige independența.
Este un avertisment pentru elitele globaliste: imperiul vostru se clatină, și nu va fi apărat nici de NATO, nici de SUA, nici de Bruxelles. Europa nu mai este terenul vostru de joacă.
Popoarele s-au trezit și încep să ceară ce le aparține: controlul asupra resurselor, protecția culturii și valorilor proprii, dreptul de a decide fără șantaj economic sau presiune politică externă.
Această concluzie nu este doar o analiză, ci un apel la acțiune. Fiecare cetățean european trebuie să înțeleagă că obediența nu mai este o opțiune. Istoria va judeca cei care au permis supunerea și va onora pe cei care au avut curajul să spună „nu”.
Europa se află la o răscruce: între revolta națiunilor și prăbușirea imperiului globalist. Și astăzi, Irlanda, Ungaria și Germania ne arată că renașterea suveranității europene începe cu fiecare decizie curajoasă împotriva dogmei și manipulării.
Este momentul ca popoarele să își revendice libertatea pierdută și să trimită globaliștilor un mesaj clar: Europa nu vă mai aparține. Ea aparține oamenilor.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
https://ziarulromanesc.de/alegeri-a-castigat-ea-irlanda-acum-se-schimba-totul-europa/
