2025. Invazie de infractori la cârma României. Ei vor să reformeze țara?
INTRODUCERE. România – o țară condusă de denunțători, penali și reciclați.
Unde altundeva, în afară de România, un individ care a dat mită de șase ori ajunge ministru al Transporturilor? Unde, în ce țară din lumea civilizată, un om cu dosar penal sau o condamnare definitivă este reabilitat cu o funcție de vicepremier?
Doar aici, în republica penalilor onorabili, unde corupția a fost elevată la rang de virtute politică, iar „mărturisirea” nu înseamnă că îți asumi fapta, ci că o folosești ca armă de autoprotecție, să ajungi tu înainte la DNA, ca să scapi.
România anului 2025 este guvernată de o rețea de infractori cosmetizați, oameni cu legături dubioase, cu dosare, cu schelete în dulap, dar perfect reciclați de partide și numiți în fruntea statului.
Nicio rușine, nicio jenă, niciun criteriu moral. Totul este despre cum să păstrezi Puterea, cum să driblezi legea și cum să păcălești o populație sleită de foame, frică și manipulare.
Cazul lui Ciprian Șerban, proaspăt înscăunat la Ministerul Transporturilor, este doar vârful aisbergului mizeriei naționale.
Un individ care a dat mită repetat, a tăcut complice cât i-a fost bine, iar când i s-a înfipt cuțitul în spate, s-a transformat brusc în denunțător – și acum își plimbă haina de ministru prin birourile statului.
Dar Ciprian Șerban nu e singur. Guvernul Bolojan este plin de exemplare similare, de la vicepremieri condamnați penal până la personaje care au recunoscut cu seninătate că „există și șpagă de supraviețuire”.
Un guvern care nu poate reforma nimic, pentru că e format tocmai din cei care au făcut carieră în mizeria sistemului. Adevărul e simplu: hoții nu pot construi legi împotriva hoției.
CAPITOLUL I. Ciprian Șerban – Șase șpăgi și o funcție de ministru.
Potrivit unei investigații realizate de Europa Liberă, Ciprian Șerban (PSD), actualul ministru al Transporturilor din Guvernul Bolojan, ar fi oferit în 2012 șpagă de cel puțin șase ori către reprezentanți ai unui ocol silvic din județul Iași. La vremea aceea, era un tânăr afacerist, implicat în contracte care presupuneau lucrări forestiere și muncă sezonieră.
De ce a făcut plângere abia după a șasea șpagă? Pentru că a fost amenințat că va fi el însuși denunțat, întrucât nu respectase clauzele contractuale. Cu alte cuvinte, nu s-a dus la DNA dintr-un impuls moral, ci din frică.
Abia când a simțit că i se pregătește un dosar penal, a încercat să scape făcând ceea ce Sistemul permite: să te transformi în „denunțător cu inițiativă”.
Mai mult decât atât, jurnaliștii care au consultat dosarul au descoperit că au existat înregistrări video și audio care dovedesc „livrările” repetate ale banilor.
Adică nu o „capcană” singulară, ci o colaborare sistematică, cu mită dată conștient și repetat. Șerban nu a fost o victimă, ci o rotiță în mecanismul corupției, până când roata s-a întors împotriva lui.
Contactat de presă, nu a putut oferi un răspuns clar dacă cele șase plăți dinainte de flagrant au fost șpăgi. S-a încurcat în explicații, și-a pus masca omului onest și a pasat vina pe alții:
„Am constatat că are loc o infracțiune și am anunțat autoritățile.”
O frază care, în România, înseamnă „m-am speriat că intru la pușcărie, așa că i-am turnat pe ceilalți”.
Apoi a venit teatrul ieftin de pe Facebook. Ciprian Șerban a postat o justificare în care se vrea un apărător al legii și un exemplu de integritate.
A afirmat că ar fi observat comisioane suspecte în plata zilierilor și că angajații ocolului silvic rețineau bani. A înregistrat discuții, a făcut flagrant și s-a prezentat drept colaborator onest cu ancheta.
Dar să nu ne lăsăm păcăliți: a dat șpagă de mai multe ori, a tăcut cât a avut interesul, iar apoi a sărit în barca DNA doar pentru a nu se îneca. Dacă nu era amenințat, probabil că niciodată nu s-ar fi autosesizat. E un caz clasic de denunț cu premeditare, nu de conștiință curată.
Și ca insultă finală, îl invocă pe Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor, spunând că și el ar fi „denunțat” practici similare.
Dar între a raporta un act ilegal comis de alții și a da personal șpagă de șase ori, e o prăpastie morală uriașă. Una peste care Ciprian Șerban a trecut cu sprintul politicianului fără scrupule.
CAPITOLUL II. Guvernul penalilor reabilitați și reciclați politic.
Guvernul condus de Ilie Bolojan este departe de a fi „guvernul reformelor”. Este, mai degrabă, un guvern Frankenstein, în care bucăți de cadavre politice, condamnări penale și dosare vechi sunt lipite cu sclipiciul „reabilitării” și al impunității.
Și totul cu binecuvântarea președintelui Nicușor Dan, care păstorește în tăcere această cloacă oficializată.
Să-l luăm pe Dragoș Anastasiu, fost vicepremier.
Omul și-a dat demisia după ce presa a dezvăluit că numele său apare într-un dosar penal legat de mită oferită, timp de opt ani, unei funcționare ANAF.
Opt ani de șpagă, documentați, iar reacția lui? Dezarmantă: „Există două tipuri de șpagă: de supraviețuire și de îmbogățire”.
Această justificare este criminală. Ea normalizează infracțiunea. Este ca și cum ai spune că furtul e justificat dacă îți e foame. Iar dacă vii dintr-un „sistem toxic”, șpaga devine parte din supraviețuire.
Ce mesaj transmite acest om către societate? Că legile sunt relative, moralele sunt opționale și că, la final, oricum poți fi vicepremier, dacă îți găsești „scuza bună”.
Dar lista nu se oprește aici. Îl avem în Guvern și pe Marian Neacșu (PSD), actual vicepremier, condamnat penal în 2016 pentru conflict de interese – și nu pentru vreo eroare administrativă, ci pentru că și-a angajat propria fiică la biroul parlamentar.
O infracțiune de tip mafiot, prin care banii publici au fost redirecționați către familie. Condamnarea? 6 luni cu suspendare.
După câțiva ani și un praf de „reabilitare”, Neacșu a fost uns din nou cu mirul guvernării. În loc să stea departe de funcții publice, a fost adus înapoi. Reabilitarea juridică nu echivalează cu reabilitarea morală, dar în România, cu sprijin politic, ești spălat mai alb decât Ariel.
În total, în actualul guvern există cel puțin trei cazuri documentate de miniștri sau înalți demnitari care au avut probleme penale sau sunt implicați în dosare de corupție. Toți beneficiază de protecția Sistemului: partide, presă de casă, servicii tăcute și o Justiție care pedepsește doar muritorii de rând.
În plus, scandalul „șpăgii de supraviețuire” a atins și președinția. Lui Nicușor Dan, președintele „autist la figurat și la propriu”, i s-a pus întrebarea dacă a dat vreodată șpagă.
Răspunsul său a fost o glumă amară, o eschivă, dar realitatea este că într-o țară cu 20 de milioane de români, șeful statului trebuie să fie un model, nu o glumă morală.
Când nici măcar președintele nu este capabil să ia o poziție clară împotriva corupției, ce putem aștepta de la restul? Avem un guvern care vorbește de digitalizare și anticorupție, dar în realitate e populat de „șpăgari cu diplomă”, denunțători de conjunctură și condamnați cu pedigree politic.
CONCLUZII. România, condusă de hoți reciclați și denunțători oportuniști.
Cazul Ciprian Șerban nu este o excepție, este standardul actual al politicii românești. Nu contează că ai dat șpagă, că ai avut dosar penal sau că ai fost condamnat. Contează dacă ai protecție, partid, și mai ales dacă știi când să torni și cui.
Guvernul Bolojan este un fals guvern al reformei. În realitate, este un guvern de compromis, de tăcere și de acoperire reciprocă. O rețea de indivizi care trăiesc bine doar pentru că și-au turnat partenerii sau au fost destul de ticăloși încât să cadă mereu în picioare.
Asta e România condusă de Nicușor Dan, Ilie Bolojan și ai lor: o țară în care cinstea e considerată naivitate, iar corupția, o aptitudine de carieră. Și cum spunea Caragiale: „Oameni de treabă, cinstiți, numai că fură”.
România nu poate fi reformată de hoți, oportuniști și penali reabilitați. România are nevoie de curățenie reală, de oameni care nu doar pretind că vor binele țării, ci care nu și-au vândut niciodată conștiința pe o șpagă și o funcție.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
