2025. Israelul minte, Iranul rezistă. Când Agenția Internațională pentru Energie Atomică (A.I.E.A.) demolează propaganda de război.
„O decizie politică care nu are nimic de-a face cu ceea ce spunem noi” – Rafael Grossi, Șeful A.I.E.A.
Ceea ce trebuia să fie o dovadă în favoarea unui nou conflict militar s-a transformat într-un bumerang devastator pentru Israel. Raportul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) privind programul nuclear iranian, invocat de oficialii israelieni pentru a justifica atacurile asupra Iranului, a fost demontat chiar de directorul general al instituției, Rafael Grossi.
„Raportul nostru nu conține nimic nou care să justifice o acțiune militară. Este o decizie politică, și atât. Nu are legătură cu ceea ce am spus noi”, a declarat Grossi pentru CNN. Mesajul e clar: Israelul împinge lumea spre război sub pretextul unei amenințări care nu există.
Când realitatea contrazice isteria.
Grossi a mai afirmat că AIEA nu are „în prezent niciun indiciu că Iranul operează un program sistematic de producere a unei arme nucleare”.
Contrar retoricii israeliene, Iranul NU se află la un pas de bomba atomică. Serviciile de informații americane confirmă: Iranul este la cel puțin trei ani distanță de o astfel de capabilitate.
În schimb, Israelul, stat care nu a semnat Tratatul de Neproliferare Nucleară, deține deja un arsenal atomic neoficial, estimat la peste 90 de focoase nucleare. Dar despre acest lucru nu se vorbește nici la Washington, nici la Bruxelles.
Minciuni ca pretext pentru război.
Deja am mai văzut acest scenariu. În 2003, SUA au invadat Irakul pe baza unei minciuni despre „arme de distrugere în masă” care nu au fost găsite niciodată. Rezultatul? Sute de mii de morți, o țară sfârtecată, iar regiunea destabilizată pentru decenii.
Astăzi, Israelul împreună cu aceiași „analiști de serviciu” încercă să ne vândă aceeași minciună. Dar chiar AIEA le taie macaroana.
Iranul, adevăratul inamic: suveranitatea.
Problema nu este bomba. Problema este faptul că Iranul nu se supune. Este o țară care a înzădrăznit să spună NU hegemoniei occidentale.
În 1953, premierul iranian Mossadegh a naționalizat petrolul, sfidând interesele britanice. Răspunsul? CIA și MI6 au orchestrat o lovitură de stat. Iranul a fost împins în dictatură.
Când poporul s-a ridicat împotriva șahului încălțuit de americani, în 1979, Occidentul nu a văzut o revoluție, ci o pierdere de control. De atunci, Iranul este demonizat constant.
Iranul – un stat diabolizat pentru a fi distrus.
Ni se spune că Iranul este o dictatură sêngeroasă, misogină, radicală. Dar nu ni se spune nimic despre spitalele sale curate, despre educația serioasă, despre cultura milenară, despre ospitalitatea extraordinară a oamenilor săi.
Televiziunile care urlă că Iranul e pericolul absolut omit să menționeze că această țară nu a atacat niciodată pe nimeni. Nu a invadat, nu a colonizat, nu a declanșat războaie globale. Spre deosebire de SUA, Marea Britanie sau chiar Israel.
Ni s-a spus că Iranul este întunecat, opresiv, periculos. Dar Iranul real e altul. E o țară plină de viață, de artă, de tineri care visează, de femei care protestează cu un gest, de oameni care oferă ceai străinilor săraci, dar demni.
E un popor care suferă, dar care nu s-a predat. Un popor care cântă, pictează, scrie poezie, visează la libertate chiar sub opresiune. Se trăiește în Teheran încărcat de speranță, se iubește cu sfidare, se citește pe ascuns.
Iranul nu e o bombă. Iranul e un popor. Cu suflet, cu durere, cu frumusețe. Iar asta e ceea ce imperialismul nu poate tolera: umanitatea din spatele rezistenței.
Iranul. Numele acesta e rostit de multe ori în șoaptă, ca o amenințare invizibilă, ca o pată pe harta gândirii occidentale. Dar în spatele acestui mit există o realitate pe care puțini o cunosc și pe care și mai puțini o spun.
Iranul a fost, cândva, o democrație. În 1951, Mohammad Mossadegh, un politician cult și patriot, a fost ales democratic ca prim-ministru.
A avut curajul de neiertat să naționalizeze petrolul iranian, aflat atunci sub controlul britanicilor prin Anglo-Iranian Oil Company – compania care avea să devină ulterior BP. A fost o decizie de suveranitate, de dreptate economică.
Răspunsul a fost rapid și brutal. În 1953, CIA și MI6 au orchestrat o lovitură de stat, în operațiunea „Ajax”. Mossadegh a fost răsturnat, arestat, apoi plasat în arest la domiciliu până la moarte.
Iranul a fost aruncat sub dictatura brutală a șahului Mohammad Reza Pahlavi, susținut cu bani, arme și consilieri de Washington și Londra.
Pentru următorii 25 de ani, Iranul a devenit un bastion al torturii sub supravegherea SAVAK, temuta poliție secretă a șahului, instruită de Mossad și CIA. O țară bogată în petrol, dar cuprinsă de frică și dependență.
A venit însă anul 1979. Poporul s-a ridicat. Milioane de iranieni au ieșit în stradă, sfidând gloanțele, în cea mai mare revoluție populară a secolului XX în Orientul Mijlociu.
A fost o revoluție anti-imperialistă, confiscată apoi de clericii islamiști, dar în esență o revoltă împotriva umilinței impuse de Occident.
De atunci, Iranul a fost condamnat la demonizare. Orice lider care nu e vasal e catalogat drept extremist. Orice voce suverană e o amenințare. Iranul a fost transformat într-un inamic etern pentru că a îndrăznit să spună „Nu!” hegemoniei globale.
Și totuși, dincolo de propagandă, Iranul e o țară plină de viață. Teheranul e un oraș viu, cu tineri care pictează ziduri, iubesc, râd și visează. Femeile poartă hijabul ca semn de protest tăcut, iar în casele sărace, dar demne, ți se oferă ceai și pâine cu o inimă deschisă.
Se citește pe ascuns literatură interzisă, se fac filme care sfidează cenzura, se visează liber într-o lume îngrădită.
Iranul nu e o bombă. E o civilizație. E poezie, e rezistență, e memorie. Este răspunsul viu și uman la brutalitatea intereselor globale. Iar tocmai asta nu poate fi tolerat: un stat care refuză să moară, care refuză să se plece, care respiră chiar și sub sancțiuni.
Pentru imperii, cel mai mare pericol nu e o rachetă. Ci un popor care gândește liber.
Când minciuna devine politică externă.
„Iranul vrea bomba!” este sloganul prin care Israelul justifică ucideri, sabotaje, asasinate. Este mantra prin care lobby-ul pro-israelian din SUA presează permanent Congresul și Casa Albă să rămână în război rece cu Teheranul.
Dar realitatea bate propaganda. Chiar și CNN, o televiziune rareori critică la adresa Tel Avivului, recunoaște: serviciile secrete americane nu cred în iminența unei bombe iraniene. Iar AIEA, prin vocea lui Grossi, pune punct manipulării.
Concluzie: cine e, de fapt, pericolul?
Israelul este singura putere nucleară din Orientul Mijlociu. Nu Iranul. Israelul are un istoric de războaie, ocupă teritorii, sabotează state vecine și face lobby permanent pentru conflicte.
Iranul, cu toate problemele sale, este un stat care rezistă. Care nu acceptă să fie vasal. Care nu vrea să fie transformat în piață de desfacere pentru arme americane.
Într-o lume cinică, adevărul pericol este acela care înzădrăznește să trăiască independent. În ochii imperiilor, asta e crima supremă.
Iranul nu e perfect. Dar e liber. Iar asta înebunește Occidentul.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
