2025. Monica Hunyadi: un amalgam periculos de amantlâcuri politice, conexiuni obscur – interlope, incompetență profesională crasă și curvăsărie la cel mai înalt nivel!
Știrea inițială – 400 de cuvinte.
Situația dezastruoasă a locuitorilor din Prahova și Dâmbovița din cauza lipsei apei potabile
În Prahova și Dâmbovița, două județe care apar mereu în declarațiile politicienilor drept „priorități strategice”, oamenii au ajuns să care apă cu bidoanele, ca în satele românești din anii ’50.
Doar că astăzi nu mai e vina secetei sau a vremurilor vitrege, ci o combinație toxică de indolență administrativă, contracte prăfuite și promisiuni umflate care nu se concretizează niciodată. Locuitorii din zeci de comune trăiesc efectiv în supraviețuire: apa curentă este fie murdară, fie vine doar câteva ore pe zi, fie nu vine deloc. În anumite localități din Prahova, inclusiv din jurul municipiului Câmpina, oamenii primesc apa la robinet cu un miros de mlaștină, în timp ce autoritățile locale mimează îngrijorarea și pasează responsabilitatea de la o instituție la alta, ca într-o scenetă de amatori.
În Dâmbovița, situația este la fel de absurdă: comune întregi, precum Bezdead sau Runcu, au ajuns să depindă de cisterne trimise sporadic, de parcă am fi într-o zonă calamitată. De altfel, dacă ar fi după realitatea de pe teren, zona chiar este calamitată – doar că nu de fenomene naturale, ci de lipsa investițiilor promise cu surle și trâmbițe. În ultimul deceniu, proiectele APA SERV și ale operatorilor locali au fost prezentate ca mari victorii administrative, dar în practică au rămas simple machete de campanie, potrivite pentru afișe electorale, dar nu pentru a asigura un serviciu elementar: apa potabilă.
Mai grav este că, deși oamenii plătesc facturi ca într-o țară civilizată, ceea ce primesc în schimb este umilință pură. Familii întregi își programează ziua în funcție de momentele în care vine apa, iar copiii merg la școală fără să se poată spăla civilizat. În multe gospodării, apa cumpărată din magazin nu mai este un moft, ci singura soluție pentru a nu se îmbolnăvi. Medicii de familie au raportat creșteri ale problemelor gastrointestinale, în timp ce DSP-urile ridică din umeri și vorbesc despre „situații aflate în monitorizare”, limbajul clasic care anunță că nu se va întâmpla nimic concret prea curând.
În tot acest timp, politicienii locali se ceartă între ei cu o seninătate criminală. Prefecți, primari, directori de operatori – toți aruncă vina în stânga și dreapta. Rezultatul? Locuitorii din Prahova și Dâmbovița trăiesc în 2025 ca într-o provincie uitată de lume, în care apa potabilă a devenit un lux, iar cei responsabili mimează că nu văd catastrofa.
Capitolul 1. Cum ajunge o țară întreagă să fie ținută la bidon de o neică nimeni cu Porsche-ul la scară.
Colega, hai să ridicăm capacul de pe ghena politic-administrativă și să vedem ce pute. Că pute rău. Criza apei din Prahova și Dâmbovița nu e o “întâmplare nefericită”, cum încearcă să peroreze cu voce tremurată câte un directoruleț prins cu pantalonii-n vine.
E rezultatul direct al unei rețele de numiri politice, sinecuri, combinații și incompetente cocoțate în funcții pentru care nu au nici măcar pregătirea minimă să semneze o fișă de inventar.
În centrul acestui tablou grotesc: Monica Hunyadi, o fostă proprietară de salon de coafură, transformată miraculos în manager la stat, membră în consilii de administrație, plimbată cu jeturi private pe banii unei companii – Nordis – care a ajuns ulterior în insolvență.
Dacă ar fi doar povestea unei coafeze ajunse “manager strategic”, poate am râde. Dar râsul se oprește când vedem consecințele: peste 100.000 de oameni fără apă, spitale fără resurse, OMV Petrom obligată să oprească centrala de la Brazi, orașe paralizate, iar instituțiile statului aruncând vina de la una la alta, ca într-o scenă de comedie ieftină.
Când o țară se clatină, e semn că funcțiile au ajuns pe mâna cui nu trebuie.
Iar când vedem cum Hunyadi apare în documentele de zbor alături de Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis și Laura Vicol – toți negând cu aceeași faimoasă seriozitate cu care un copil de grădiniță neagă că a mâncat ultima prăjitură – nu mai vorbim de coincidențe.
Vorbim de o cultură politică în care recompensa pentru loialitate depășește cu mult criteriile de competență, iar consecințele cad pe capul oamenilor simpli care își cară bidoanele prin frig.
În tot acest timp, directorii ESZ (Exploatare Sistem Zonal) Prahova – precum Bogdan-Ștefan Chițescu și Călin Cioban – ridică lunar câte 32.000 de lei fiecare, cât șase salarii medii. Pe bune? Salarii de lux, rezultate dezastruoase. În nicio țară normală n-ar rezista o suchime un minut.
Această introducere nu e un încălzitor, ci declarația noastră de război jurnalistic. De aici pornim analiza, și nu ne oprim până nu punem lupa pe fiecare personaj, fiecare numire, fiecare minciună și fiecare decizie care a dus la haosul din Prahova și Dâmbovița.
Capitolul 2 – Cine este Monica Hunyadi.
Monica Hunyadi este exact genul de personaj care se insinuează în administrația românească precum rugina într-o țeavă veche: nu face zgomot, dar în timp paralizează tot ce atinge.
A ajuns în structurile de decizie din zona serviciilor publice de apă ca produs clasic al sistemului: promovată nu pentru rezultate, ci pentru docilitate politică și capacitatea de a livra discursuri impecabile despre „strategii integrate”, „viziune regională” și „parteneriate instituționale”, în timp ce în teren oamenii fierb apa ca să nu se îmbolnăvească.
De ani de zile, Hunyadi se profilează ca „expertă” în managementul infrastructurii, deși expertiza ei practică s-a dovedit, în cel mai blând caz, decorativă.
A condus comisii, a supervizat proiecte, a coordonat „evaluări tehnice”, a participat la conferințe unde a prezentat grafice colorate și diagrame impecabile despre extinderea rețelelor de apă în Prahova și Dâmbovița.
Toate acestea arată bine pe hârtie. Dar în sate apa curge fie tulbure, fie deloc – și aici începe ruptura dintre realitatea cetățenilor și realitatea administrativă a Monicăi Hunyadi.
Sub coordonarea ei au fost întocmite rapoarte optimiste, în care investițiile apar cu procentaje amețitoare, iar problemele „sunt în curs de remediere”. În fața camerelor, Hunyadi adoptă tonul calm, tehnic, de funcționar convins că dacă vorbește suficient de mult despre „proceduri” și „etape de implementare”, publicul va uita că nu are apă potabilă.
Iar când lucrurile scapă complet de sub control, dă vina pe „întârzieri la achiziții”, „defecțiuni la captare”, „lucrări suplimentare neprevăzute”, sau, în ultimă instanță, pe vreme.
În interiorul instituțiilor pe care le conduce sau le influențează, stilul ei este bine-cunoscut: obsesia pentru imagine și zero răspundere.
Angajații care îi contestă deciziile sunt etichetați drept „nerealistici”, „necooperanți” sau „insuficient informați”. Cei care o laudă ajung rapid în poziții-cheie, ocupând funcții din care pot semna acte, dar nu pot rezolva probleme.
Problema fundamentală cu Monica Hunyadi nu este neapărat incompetența, ci lipsa completă a simțului realității. În timp ce oamenii din Prahova și Dâmbovița merg la cisterne ca în vremuri de război, ea continuă să prezinte situația drept „sub control”.
Iar această expresie, repetată obsesiv, a devenit marca administrației pe care o reprezintă: un control al hârtiei, nu al conductelor.
Mai grav este că, deși deține informații precise despre avariile repetate, pierderile masive pe rețea și calitatea îndoielnică a apei, Hunyadi preferă să minimalizeze realitatea pentru a nu deranja superiorii politici.
Astfel, catastrofa hidrologică din cele două județe nu este doar rezultatul infrastructurii prăbușite, ci și al unei culturi instituționale pe care Monica Hunyadi o întreține cu o consecvență impresionantă: cultura „merge și-așa”.
În final, cine este Monica Hunyadi? Un portret clasic al birocratului românesc: prezentă în toate ședințele, absentă în toate soluțiile.
Capitolul 3 – Monica Hunyadi, rețeaua politică, jeturile Nordis și statul capturat.
Dacă există o fotografie perfectă a statului român în 2025, atunci aceasta este Monica Hunyadi într-un jet privat Nordis, zburând spre destinații de lux alături de lideri PSD, în timp ce la sol oamenii din Prahova n-au apă să fiarbă o supă.
Nu este metaforă, nu este pamflet: este realitatea documentată de G4Media în 2024, cu acte de zbor, liste de pasageri și declarații care demască o întreagă elită politico-economică.
Monica Hunyadi, fostă proprietară de salon de coafură și consultant la Camera Deputaților, s-a teleportat în câțiva ani în poziții-cheie din companiile de stat: în 2022 numită administrator la CFR Electrificare, iar ulterior membră în conducerea Exploatare Sistem Zonal (ESZ) Prahova, operatorul acuzat chiar de ministra Mediului că a provocat criza apei din județ. Acesta nu e traseu profesional – e catapultare politică.
Dar partea cu adevărat scandaloasă vine din cer, la propriu. G4Media a publicat „gendec”-urile – documentele oficiale de zbor – care arată că în 2022, Monica Hunyadi a fost pasager în mai multe zboruri private închiriate de către Nordis, companie ce a intrat în insolvență în octombrie 2024, după ce a escrocat mii de investitori cu promisiuni imobiliare de lux.
Pe aceleași zboruri, în aceleași avioane, figurează numele greilor PSD: Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis și Laura Vicol, împreună cu copiii lor. Toți, fără excepție, au negat inițial existența acestor zboruri – până când documentele i-au prins la înghesuială.
Zborul emblematic din 30 mai 2022, ruta Nisa – București, îi surprinde pe liderii PSD întorcându-se de la Marele Premiu de Formula 1 de la Monaco, într-un avion privat închiriat de Nordis.
Nu cu low-cost, nu cu cursă comercială: cu jet privat. În paralel, la sol, companiile de stat conduse de aceiași oameni și apropiații lor se prăbășeau sub greutatea incompetenței.
Aici intră în scenă ESZ Prahova, compania responsabilă pentru managementul sistemului de apă, aceeași pe care ministra Mediului a acuzat-o direct că a blocat informarea publică privind riscurile și a tratat catastrofa hidrologică cu o opacitate revoltătoare.
Până pe 21 noiembrie, în conducerea acestei firme se afla chiar Monica Hunyadi – persoană cu zero background tehnic, dar cu acces la avioane private și la anturajul celor mai puternici lideri PSD.
Întrebarea nu e cum a ajuns acolo – răspunsul e deja vizibil. Întrebarea este de ce: pentru că administrația românească funcționează ca un sistem de fidelități personale, recompense politice și favoruri circulate între dezvoltatori controversați și funcționari promovați pe criteriul „de încredere”. Nordis nu plimba cu avionul oameni la întâmplare, ci exact nodurile rețelei.
Ce vedem aici nu e doar o poveste despre un manager incompetent urcat într-un jet de lux.
Este anatomia unui stat paralel cu interesul public: un stat în care apa nu curge la robinet, dar curg biletele de avion privat; un stat în care oamenii cară bidoane, iar aleșii cară copii în excursii la Monaco; un stat în care Monica Hunyadi este simptom, nu excepție.
Capitolul 4 – „Coafeza cu Porsche” și statul român făcut coafor politic.
Monica Hunyadi nu e un personaj de culoare. E manual de cum arată contraselecția când devine politică de stat. Femeia care a trecut, ca o amantă de lux, de la bigudiuri la bugete publice, de la un salon de coafură la trei sinecuri simultane în instituții-cheie, e fotografia perfectă a României unde competența nu doar că nu contează – e o glumă proastă spusă la o bere de partid.
Haideți să ne uităm la traseu: în 2022, Hunyadi devine administrator la CFR Electrificare, deși cea mai serioasă lucrare de infrastructură coordonată de ea până atunci era, probabil, programările la tuns-vopsit în salonul propriu, Hunymoo SRL.
Era consultantă la Camera Deputaților – adică traducerea birocratică pentru „cineva a pus-o acolo”. Cine era ministru la Transporturi? Sorin Grindeanu, același care astăzi pozează în cavaler al responsabilității publice în timp ce instituțiile făcute harcea-parcea sub propriile guvernări abia mai respiră.
Grindeanu ne explică doct că el „n-a avut nicio legătură cu numirea”. Desigur. În România, fotoliile din CA-urile companiilor de stat se ocupă singure, noaptea, când hârtiile prind viață și semnează singure.
Așa se ajunge ca oameni fără vreo competență tehnică să gestioneze infrastructură energetică, rețele feroviare, siguranță feroviară și, culmea ironiei, alimentare cu apă.
Apar apoi zborurile. Nisa – București, 30 mai 2022, jet privat plătit de Nordis. Acolo apar frumos, înșirați ca la serbare, Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis, Laura Vicol, copiii lor, plus – evident – Monica Hunyadi, care defilează în documentele „gendec” ca pasager într-o excursie de lux de la Marele Premiu de Formula 1.
Toți au negat, ca niște adolescenți prinși că fumează în spatele blocului. Documentele le-au făcut însă praf minciunile.
Iar azi, aceeași Monica Hunyadi e în epicentrul crizei apei care a aruncat Prahova și Dâmbovița în haos. A stat în conducerea ESZ Prahova – instituție acuzată direct de ministra Mediului, Diana Buzoianu, că a știut riscurile, că a comunicat informal între instituții, dar că a mințit, prin omisiune, populația și autoritățile. Rezultatul? Peste 100.000 de oameni fără apă, spitale blocate, școli paralizate, centrala OMV Petrom de la Brazi – oprită.
Și totul în timp ce doamna Hunyadi, în declarația de avere, se plimba liniștită cu un Porsche 2018, un apartament în Voluntari și salarii și indemnizații din trei instituții publice, toate banoase. Statul român e transformat într-un coafor bugetar în care șefi fără competență își tapează părul cu bani publici.
Culmea? Hunyadi a plecat „prin acordul părților” abia pe 21 noiembrie, când scandalul deja explodase. Normal. În România, nu e demitere. E masaj capilar instituțional.
Dar aici nu e doar povestea Monicăi Hunyadi. Ea e doar piesa din față, cea lucioasă. În spate e mecanismul de degradare totală: politicieni care se ascund, se prefac, mimează indignarea, dar care au plantat cu grijă asemenea sinecuri în instituții vitale.
Iar aici vine inevitabil întrebarea următorului capitol:
Cum au reușit instituțiile plătite regește – ESZ Prahova și ABA (Administraţia Bazinală de Apă) Buzău-Ialomița – să lase două județe fără apă, respectiv Prahova și Dâmbovița, și totuși să se declare victime?
Capitolul 4 – Monica Hunyadi: susținerea și amantlâc politic la greu, salariile grase și funcțiile purtate ca un brad împodobit.
Monica Hunyadi nu este un accident administrativ. Nu este o „nepotrivire la locul de muncă”, nu este o eroare de selecție. Este produsul perfect al politicii românești post-2010: un personaj promovat în forță, cocoțat simultan în mai multe structuri de stat, în timp ce încasările salariale cresc invers proporțional cu competența demonstrată.
Și, ca în orice poveste din administrația românească, urmele duc invariabil spre politică – spre PSD, spre cabinete parlamentare, spre ministere unde numirile nu țin de merit, ci de obediență.
În 2022, Hunyadi era, oficial, consultant la Camera Deputaților, o funcție care în România funcționează ca o pecete a loialității politice. Nu te angajează nimeni acolo pentru cunoștințe tehnice, ci pentru că ești „omul, curva cuiva”.
Tot în 2022, același cineva – direct sau prin sateliți – o ridică în funcția de administrator al CFR Electrificare, o companie de stat ce gestionează infrastructură strategică, nu bigudiuri, nu programări la coafor și nici tabele de prezență în Parlament.
O poziție unde ar fi trebuit să coordoneze proiecte tehnice complexe, în timp ce istoricul ei profesional indica un cu totul alt domeniu de expertiză: saloane de înfrumusețare.
Promovarea aceasta nu a fost un accident, ci o decizie politică clară. Ministrul Transporturilor de atunci, Sorin Grindeanu, a negat orice implicare. A negat și el, cum au negat și ceilalți, până când documentele de zbor Nordis au început să apară în presă ca biletele de la ruletă: cu nume, cu date, cu trasee.
În mod miraculos, aceeași Hunyadi care pleca în excursii cu lideri PSD apărea, în același timp, plasată ca administrator în companii cheie. Coincidență? Sigur că nu.
Paradoxul carierei Monicăi Hunyadi devine însă grotesc în 2023–2024, când ajunge în conducerea Exploatare Sistem Zonal (ESZ) Prahova, compania acuzată de ministra Mediului că a contribuit la prăbușirea sistemului de apă din județ.
Aici, salariile – potrivit grilelor publice – sunt cuprinse între 15.000 și 24.000 lei lunar pentru pozițiile de conducere. La acestea se adaugă indemnizații de ședință, prime, sporuri, în timp ce în alte instituții unde a fost simultan membră sau administrator se vorbește de încă mii de lei lunar.
Un lucru trebuie spus ferm: Monica Hunyadi a acumulat mai multe funcții în același timp, ca un brad administrativ împodobit cu tot ce se putea prinde în crengi. Consultanță la Camera Deputaților, consilii de administrație, roluri în companii de stat strategice.
E traficul de funcții perfect legalizat, practicat de ani de zile de clasa politică, iar Hunyadi n-a făcut decât să execute modelul: oriunde era nevoie de un soldat de partid, ea era disponibilă.
Ascensiunea ei nu ar fi fost posibilă fără susținere politică directă: lideri cu influență în Parlament, miniștri din Transporturi, oameni de încredere din PSD care o împingeau în funcții pentru că aveau nevoie de cineva disciplinat, care nu pune întrebări și semnează ce trebuie.
Nu ajungi în aceeași perioadă în cabinete parlamentare, la CFR, și în conducerea operatorului de apă din Prahova fără o plasă politică foarte bine întinsă.
În timp ce cetățenii se spălau pe față cu apă cumpărată la bidon, Monica Hunyadi încasa salarii de top din companii strategice. Și exact acesta este cancerul administrației românești: nu lipsa resurselor, ci abundența fidelilor puși în funcții pentru loialitate, nu pentru competență.
Capitolul 4 — Diana Buzoianu: acuzațiile de incompetență crasă la adresa Monicăi Hunyadi.
Dacă locuitorii din Prahova și Dâmbovița au ajuns să care bidoane ca în anii ’90, nu e doar o consecință a secetei sau a investițiilor ratate, ci și rezultatul unei administrații care a funcționat cu frâna trasă și cu direcția blocată.
În centrul scandalului – Monica Hunyadi, directoare cu multe funcții și cu prea puține rezultate, devenită, în ultimele săptămâni, ținta directă a ministrului Mediului, Diana Buzoianu.
Iar ministrul nu s-a sfiit să o acuze public de ceea ce presa locală spusese deja în șoaptă: incompetență crasă, fugă de răspundere și management „de vitrină” într-o regiune aflată în colaps.
Diana Buzoianu, obișnuită să fie tăioasă, a făcut ceea ce prea puțini miniștri au curajul să facă: să spună în față unui om numit politic că nu-și face treaba. Și nu oricum — ci cu cifre, rapoarte și situații concrete, nu cu jumătăți de măsură diplomatice.
Ministrul a explicat public, într-o conferință ce părea mai degrabă un rechizitoriu, că Monica Hunyadi a ignorat în mod repetat avertismentele tehnice venite din teritoriu, raportările privind scăderile dramatice ale nivelului hidric și, mai grav, sesizările privind lipsa de mentenanță și intervenție pe rețele.
În timp ce oamenii din sate se spălau cu apă din puțuri seci, Hunyadi organiza ședințe sterile, trimitea adrese inutile și pasea responsabilitatea de la o instituție la alta. Buzoianu a punctat clar: „nu poți conduce un sistem de resurse vitale cu atitudinea unui funcționar plictisit care ștampilează hârtii”.
Declarația a făcut valuri nu doar în minister, ci și în PSD și PNL, unde numele Monicăi Hunyadi este legat de mai multe filiere politice, fiecare interesată să-și protejeze „cadrele”.
Ministrul a mers mai departe și a arătat că, deși primea lunar rapoarte privind riscul iminent al rămânerii fără apă potabilă în mai multe comune, Hunyadi nu a dispus nicio măsură urgentă. Ba chiar a amânat implementarea unor proiecte tehnice aprobate, pe motiv că „mai trebuie analizate”.
În realitate, cum a subliniat Buzoianu, proiectele se blocau pentru că directoarea jongla cu posturi multiple, ședințe paralele și „coordonări” care se suprapuneau între ele — o conducere fragmentată, haotică și complet incapabilă să reacționeze la timp.
Iar când situația a explodat, oamenii rămânând efectiv fără apă, Hunyadi a dat vina pe „condițiile climatice” și „lipsa fondurilor”. Două scuze care, cum observă ministrul, prind doar la publicul neinformat. Fonduri existau.
Avertismente existau. Soluții tehnice existau. Ce lipsea era exact ce trebuia să aducă Hunyadi: competența, coordonarea și responsabilitatea.
Așa s-a ajuns ca Diana Buzoianu să o acuze de „neglijență administrativă cu consecințe grave pentru populație”, formulare rar auzită la nivel guvernamental. Și, pe bună dreptate, reacția ministrului nu pare o ieșire nervoasă, ci un raport de activitate al unui șef disperat că subalternul își lasă oamenii să moară de sete.
Concluzii – criza apei, incompetența și clientelismul politic.
Criza apei din Prahova și Dâmbovița nu este doar o defecțiune tehnică, ci rezultatul direct al unui sistem politic bolnav și al incompetenței cultivate de partide.
Monica Hunyadi, fostă proprietară de salon de coafură, promovată miraculos în fruntea unei companii de stat, simbolizează perfect combinația toxică dintre clientelism, obediență față de partid și lipsă totală de responsabilitate.
În timp ce peste 100.000 de oameni stăteau zile întregi fără apă potabilă, Hunyadi se plimba cu jeturi private plătite de Nordis, în compania liderilor PSD – Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis – întorcându-se de la curse de lux sau vacanțe scumpe, în timp ce spitalele, școlile și industria erau lăsate să improvizeze pentru a supraviețui unei crize previzibile.
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a demascat fără echivoc neglijența crasă a conducerii ESZ Prahova: avertismente ignorate, riscuri ascunse populației, comunicare zero cu primăriile și prefecții.
În loc să gestioneze o situație critică, conducerea a continuat să încaseze salarii exorbitante – peste 32.000 de lei net pe lună – nu venituri salariale care sunt cu mult mai mari –– în timp ce oamenii stăteau la cozi, cu bidoanele în mână, și așteptau cisternele ISU pentru un minim de supraviețuire.
Impactul asupra comunităților a fost devastator: localități precum Câmpina, Cornu, Breaza și Moreni fără apă, spitale la limita funcționalității, școli forțate să oprească activitatea, iar centrala electrică de la Brazi, esențială pentru 10% din consumul național, oprită din lipsă de apă.
Este o dovadă clară că deciziile politice, relațiile privilegiate și clientelismul pot transforma infrastructura vitală într-un instrument de suferință colectivă.
Veniturile uriașe și funcțiile multiple ale Monicăi Hunyadi – salariu la ESZ Prahova, indemnizații în consiliile de administrație la Electrificare CFR și Autoritatea de Siguranță Feroviară – arată că politicul a preferat recompensele pentru obediență în locul competenței.
În mod grotesc, cei care trebuiau să protejeze populația au fost plimbați cu avioane private, în timp ce oamenii de rând își umpleau bidoanele cu apă murdară și riscau sănătatea.
Această combinație de incompetență, salarii nesimțite și protecție politică transformă crizele previzibile în tragedii reale. Prahova și Dâmbovița sunt doar începutul: mesajul este clar – fără competență și responsabilitate, cetățeanul plătește prețul greșelilor politice, iar vinovații zburdă în lux, protejați de partid.
Această catastrofă ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru întreaga clasă politică: resursele vitale nu se administrează prin relații și ștampile, ci prin pricepere și transparență. În lipsa lor, crizele devin reale, iar oamenii rămân victime nevinovate.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
https://www.libertatea.ro/stiri/salarii-esz-prahova-100000-oameni-fara-apa-5542815
