2025. Români, să nu uitați Niciodată. SIDEX GALAȚI – Cazul unei crime economice. Miliarde jefuite, România în genunchi. Cine sunt vinovații și cum trăiesc astăzi milionarii ruinelor?
Mândria națională a României (1950–1990).
SIDEX Galați a fost, vreme de decenii, cel mai mare combinat siderurgic din Europa de Est și unul dintre pilonii industriali ai României. Construit în anii ’60, în plin avânt industrial, complexul ocupa peste 1.600 de hectare și angaja peste 38.000 de oameni.
Avea propriul port, rețea de cale ferată, centrale electrice, rețea de apă, drumuri interne – un stat în stat, o adevărată fortăreață economică.
Construit sub supravegherea strictă a regimului comunist, SIDEX producea anual milioane de tone de oțel, tablă, țevi și produse laminate. Fiecare colț din combinat era gândit să deservească economia națională – de la industria navală, la construcții, la exporturi strategice.
România nu doar că își asigura nevoile interne, ci exporta oțel și în țări africane, asiatice și în Europa de Vest.
În plină dictatură sovietică, România face un gest de frondă economică. Pe 8 iulie 1960, prin Decretul Consiliului de Miniștri nr. 924, regimul comunist decide construcția unui colos industrial: Combinatul Siderurgic Galați.
Liderul sovietic Nikita Hrușciov se opunea – el voia ca sudul CAER-ului să rămână agrar și obedient. Cehoslovacia și RDG să producă oțel, iar România grâu.
Notă: CAER – Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, a fost o organizație economică a statelor comuniste din Europa de Est, înființată în 1949. Scopul principal al CAER a fost să contracareze influența Planului Marshall al SUA și să promoveze cooperarea economică între țările membre, sub conducerea Uniunii Sovietice. Practic, a fost un echivalent economic al Pactului de la Varșovia, care era o alianță militară.
Refuzul de finanțare din partea URSS nu descurajează autoritățile de la București. Se apelează la credite externe. Așa începe construcția celui mai mare combinat siderurgic din sud-estul Europei.
Primele lucrări – în 1962.
În 1966, Nicolae Ceaușescu taie panglica inaugurală, iar în 1968, Oțelăria nr. 1 producea primul oțel românesc 100% din Galați.
Anii ’70 aduc extinderea rapidă. Combinatul devine un ecosistem industrial. Angaja peste 40.000 de muncitori direct și peste 10.000 în sistemul auxiliar.
La apogeu – peste 50.000, dacă includem și fabricile din aval: Uzina Cocso-Chimică, Laminorul de Benzi, Furnalele, secțiile auxiliare. Galațiul trăia pentru Sidex și din Sidex.
Un studiu din 2011 arată că două treimi din populația Galațiului lucrau în Sidex sau în firmele dependente.
În 1988, combinatul atinge vârful:
- 8,2 milioane tone de oțel produse
- 7,2 miliarde de dolari (banii vremii)
- Exporturi în zeci de țări
- 70% din producția națională de oțel
Pe locul 6 în lume la producția de tablă groasă, Sidex devine pilon de export, securitate economică și suveranitate industrială. Galațiul trăia pentru Sidex. Declinul începe imediat după 1990.
Sidex nu era doar o uzină. Era un gigant strategic. Un simbol de forță. O garanție de suveranitate economică. Și, poate tocmai de aceea, după 1990, a devenit țintă directă pentru prăduitori, trădători și oligarhi în devenire.
Privatizarea criminală: 2001 – o trădare națională legalizată.
După 1989, totul a început să putrezească. Marile platforme industriale au fost lăsate intenționat să se degradeze, pentru ca, în numele unei „reforme” impuse de Banca Mondială și FMI, să poată fi vândute pe nimic.
A fost rețeta aplicată în toată Europa de Est, dar în România, combinația de incompetență, trădare și lăcomie a dus lucrurile la paroxism.
SIDEX Galați era evaluat, în 1990, la peste 3 miliarde de dolari, cu tot cu infrastructură, terenuri, utilaje și rezerve. În 2001, a fost vândut cu 70 de milioane de dolari, din care s-au încasat doar 25 la semnare. O umilință economică și o crimă cu premeditare.
Privatizarea SIDEX Galați s-a făcut în plin mandat al guvernului Năstase. Ministerul Industriilor era condus de Dan Ioan Popescu, iar Fondul Proprietății de Stat (FPS) era sub controlul total al PSD.
Totul a fost negociat în spatele ușilor închise, cu promisiuni obscure, clauze secrete și documente care au dispărut ulterior din arhivele statului.
Cumpărător: Lakshmi Mittal, miliardarul indian care a început, odată cu preluarea SIDEX, să-și construiască imperiul siderurgic mondial. Practic, combinatul românesc a fost rampa lui de lansare.
Statul român a vândut tot: uzinele, terenurile, portul, căile ferate, centrala electrică, rețeaua de apă și gaze. O întreagă infrastructură pentru 70 de milioane.
Documente apărute ulterior arată că adevărata valoare a resurselor vândute era de peste 3 miliarde de dolari. Chiar și indienii au fost surprinși de ce li se dădea, la prețuri de nimic.
Mai mult: în contractul de privatizare au fost incluse facilități fiscale și scutiri de la plata unor datorii istorice. SIDEX avea în 2001 datorii de aproape 1 miliard de dolari către statul român – șterse cu un pix de ministrul de atunci, Dan Ioan Popescu.
România nu a primit niciodată redevențe. Nu a fost prevăzut niciun control asupra calității producției, nicio clauză de mediu, nicio obligație reală de investiții.
Au fost pomeniți 500 de milioane de dolari în „planuri de modernizare”, dar nu s-a făcut aproape nimic. În schimb, au fost închise secții întregi, mii de muncitori au fost concediați, iar producția a fost redusă drastic.
În timp ce Mittal își extindea imperiul în Europa și India, SIDEX devenea o ruină. Din 38.000 de angajați, mai rămăseseră sub 7.000 în 2010. Astăzi, în 2025, lucrează sub 4.500 de oameni, mulți în regim de incertitudine, pe contracte temporare.
Platforma e parțial abandonată. Terenurile au fost vândute pe bucăți, clădiri dărâmate, o parte a infrastructurii de transport a fost dezafectată.
Sub guvernarea Petre Roman, combinatul este transformat în societate comercială – Sidex SA. Statul, în loc să-l susțină, îl aruncă în „piața liberă” fără protecție. În realitate, era începutul unui jaf sistematic.
Directorii, împreună cu rețelele politice, aduc în schemă firme-căpușă – peste 1.400 în perioada 1997–2001. Cea mai notorie: Sidex International, înființată la Londra, cu scop declarat de a „ajuta” combinatul. În realitate, era o găleată cu fundul spart pentru bugetul României.
Firme-căpușă, mafia politică, trădarea economică 1990–2008.
După 1989, Sidex devine un pacient pe moarte, dar cu sânge bogat. Iar hienele de partid s-au grăbit să-i roadă oasele. Guvernul Petre Roman transformă combinatul în societate comercială (Sidex SA), apoi îl lasă pradă „pieței libere”. Adică rețelei de hoți cu acte.
Începe perioada căpușării planificate: Sidex nu își mai vinde produsele direct, ci prin intermediari privilegiați, care primeau comisioane uriașe pentru a „ajuta” combinatul. În realitate, furau cu acte.
Apar 1.400 de firme-căpușă, în special între 1997–2001, în timpul guvernelor CDR și PDSR. Cea mai notorie: Sidex International, casă de comerț înființată la Londra, care „ajuta” combinatul cu materii prime și vindea oțelul. Cu un mic comision, desigur. De zeci de milioane.
În spatele acestei firme s-au aflat Gheorghe Ionescu („Bebe”) – care avea să devină cuscrul președintelui Traian Băsescu – și Dan Drăgoi, fost mâna dreaptă a generalului Victor Stănculescu. Cercul se închide: afaceri, armată, politică. Toți mâncau din oțelul românilor.
Fiul lui Dan Drăgoi, Bogdan, a ajuns mai târziu ministru de Finanțe și consilier prezidențial pentru afaceri sub Băsescu. Coincidență?
Această firmă importa materii prime scumpe și vindea produse finite sub prețul pieței, încasând comisioane uriașe. Era jaful perfect, cu ștampile și facturi. Nimeni nu răspundea.
În 1999, combinatul avea datorii istorice de 3 miliarde de dolari. O gaură neagră fabricată, întreținută și monetizată. Dar Statul nu a sprijinit reconstrucția. Dimpotrivă.
Mugur Isărescu, în postura de prim-ministru și guvernator al BNR, împrumută Sidex cu dobânzi colosale, adâncind prăbușirea.
2001 – Năstase intră în scenă. Combinatul este scos la mezat sub pretextul „salvării”. Dar salvarea e o minciună. Este vândut cu doar 77 de milioane de dolari – o sumă atât de mică, încât presa vremii făcea glume: „Luis Figo a fost mai scump decât Sidex Galați!”
Semnatarul „afacerii” a fost Ovidiu Mușetescu, șef AVAS, omul de încredere al lui Năstase și Iliescu. Practic, statul român a donat combinatul, deși doar fierul vechi din incintă valora peste 700 de milioane.
Notă: AVAS – Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a fost o instituție publică din România, înființată în 2004 prin comasarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB) cu Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului. A funcționat ca succesoare a Fondului Proprietății de Stat. Ulterior, AVAS a fost redenumită Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS).
După privatizare, în 2002, fără retehnologizare, dar fără căpușe, Sidex produce profit de 60 de milioane $. Dovada clară că statul nu era în pierdere, ci jefuit.
În 2007, guvernul Tăriceanu continuă batjocura: oferă „investitorului” 24 de milioane de dolari compensații pentru „pierderile din trecut”. Cine era secretar de stat la Finanțe? Bogdan Drăgoi, fiul celui care jefuise Sidex prin firma din Londra.
Investitorii – în principal ArcelorMittal – nu retehnologizează, nu angajează, ci vând certificate de emisii, închid secții și furnale, taie la fier vechi.
În 1999, Sidex devine cea mai mare gaură neagră a economiei românești:
- 3 miliarde de dolari datorii
- Epuizare industrială și sindicate în prag de revoltă
Dar în loc de reformă, vine sinuciderea economică.
Mugur Isărescu, guvernator BNR și premier interimar, împrumută combinatul cu dobânzi uriașe. Nu pentru salvare, ci pentru faliment controlat.
2001 – Guvernul Adrian Năstase vinde combinatul.
Motivația? „Nu mai poate fi salvat.” Minciună. Sidex încă avea 27.000 de angajați, exporta 50% din producție și reprezenta 5% din PIB-ul României. Chiar și în agonie, combinatul încă hrănea un sfert din economia națională.
Cât s-a încasat? 77 de milioane de dolari. Gluma amară din presă: Luis Figo a fost transferat la Real Madrid pentru mai mult. Fierul vechi din combinat valora de cel puțin 10 ori mai mult.
Semnătura a fost pusă de Ovidiu Mușetescu, șef AVAS. Dar decizia aparținea tandemului Năstase–Iliescu. Era privatizarea prin donație, „modelul Petrom”, aplicat pe industrializare.
După privatizare.
- 2002: profit de 60 mil. dolari fără căpușe, dar fără nicio investiție
- 2007: guvernul Tăriceanu plătește 24 mil. dolari despăgubiri către investitor. Cine era secretar de stat la Finanțe? Bogdan Drăgoi, fiul jefuitorului Dan Drăgoi.
ArcelorMittal – noul proprietar – închide treptat secții, taie la fier vechi, dar câștigă bani din vânzarea certificatelor CO2. De la oțel, la bișniță verde.
Cine sunt vinovații? Numele, funcțiile și milioanele.
Această crimă economică are autori cunoscuți. Nu sunt „anonimi ai tranziției”, ci nume grele din politica și administrația românească, care au semnat, în tăcere sau cu aplauze, distrugerea unui colos.
1.Ion Iliescu, Bătrânul KGB-ist care a patronat toate trădările economice. Nicio anchetă, niciun regret. Averea: Pensionar de lux, beneficiar de vilă de protocol, pază SPP, mașini, pensie specială. Nu a fost audiat pentru nimic legat de trădarea economică. A tăcut, a supraviețuit, a prosperat.
2.Traian Băsescu s-a făcut că nu vede. A promovat pe Drăgoi Jr., a tolerat rețelele vechi. Averea: imobile, afaceri în familie, indemnizații de europarlamentar. Invitat TV. A pus în funcții cheie oamenii implicați în jaful Sidex (Drăgoi Jr.), a tăcut despre privatizare, s-a aliat cu globaliștii. Azi: analist TV, fost europarlamentar, proprietar de vile și amante.
3.Mugur Isărescu. Guvernator perpetuu, girant al căderii României industriale. Încă guvernator BNR după 34 de ani! A profitat din contractele de împrumut făcute cu Sidex și alte companii de stat. Nicio răspundere, doar profit. Averea: crame, proprietăți, funcție intangibilă, deține podgorii, vile, privilegii, salariu uriaș. Intangibil.
4.Dan Drăgoi. Omul cheie din Sidex International, conectat la servicii și rețele. Legături cu armata, masonerie, business. Nicio anchetă. Niciodată. Averea: afaceri cu statul, influență în economie, zero anchete. A acumulat avere colosală din afaceri cu statul și conexiuni.
5.Bogdan Drăgoi, fiul și produsul perfect al sistemului. Tânăr milionar, conectat, fost ministru, azi șef la SIF Banat-Crișana. Tânăr milionar, conectat, discret. Reprezintă „noul val” al hoției politice moștenite. Averea: SIF Banat-Crișana, acțiuni, salarii de top.
6.Ovidiu Mușetescu. Semnatarul oficial al trădării. A murit în 2006. Până atunci – tratat ca „tehnocrat de elită”, în ciuda privatizărilor rușinoase. Protejat de Sistem până la final.
7.Victor Stănculescu. Generalul legăturilor economico-militare. A decedat, dar și-a protejat rețeaua. Niciodată anchetat pentru privatizările în lanț. Condamnat pentru Revoluție, dar niciodată anchetat pentru rețelele economice. Legături directe cu combinații Sidex–Balli–Londra.
8.Adrian Năstase, prim-ministru – și-a asumat politic întreaga privatizare. A fost lăudat de presa străină și de ambasade pentru „curajul reformei”. În realitate, a livrat un activ strategic unei firme străine, fără nicio garanție pentru statul român. Astăzi, trăiește în lux, are vile, colecții de artă și predă morală la televiziuni. A făcut închisoare pentru „Trofeul calității”, dar nu pentru Sidex. Averea: vilă în Zambaccian, colecții de artă, pensie specială, apariții în presă. Trăiește liniștit, cu aer de profesor universitar. Condamnat pentru „trofee” minore, nu a plătit niciodată pentru jaful de la Sidex. Trăiește în lux, scrie cărți, ține conferințe, este consultat în „probleme de guvernanță”. O vilă în Zambaccian, protecție din partea sistemului.
9.Dan Ioan Popescu, ministrul Industriilor – semnatarul principal al contractului. Împreună cu apropiați ai lui Sorin Ovidiu Vîntu, a girat privatizarea și ștergerea datoriilor. Nu a fost niciodată anchetat. Azi, afacerist cu activitate discretă în energie și consultanță. Milionar.
10.Vasile Pușcaș, negociator-șef cu UE – un alt pion care a validat jaful în numele „integrării europene”. A girat politicile FMI privind restructurarea combinatelor și „deschiderea către capitalul străin”. Astăzi, profesor universitar și analist de platou.
11.Eugen Dijmărescu, viceguvernator BNR, fost ministru al Reformei – promotor al privatizării rapide și al distrugerii sistematice a colosului. A fost ambasador și membru în structuri internaționale. Pensie specială, casă în zona Kiseleff.
12.Remus Opriș, fost ministru al Sănătății, dar și consilier politic pe zona Galați – implicat în lobby-ul intern pentru privatizare. Implicat în firme de consultanță și în relații cu Camera de Comerț Româno-Indiană. Averi nedeclarate, afaceri prin interpuși.
13.Cătălin Chelu, om de afaceri din Galați – legături directe cu politicienii locali care au girat cedarea activelor combinatului. Decedat în 2014, în circumstanțe suspecte. Averea sa a fost estimată la peste 40 de milioane de euro.
14.Florin Pâslaru, deputat PSD Galați – a susținut constant că privatizarea a fost „un succes”. A fost recompensat cu funcții în administrația publică locală. Fiul său a fost consilier al premierului Dăncilă.
Toți aceștia au contribuit la ceea ce presa britanică a numit „cel mai mare cadou economic făcut de un stat unui miliardar”. În timp ce ei s-au îmbogățit sau au tăcut complice, zeci de mii de oameni din Galați au fost concediați, aruncați în șomaj, iar orașul a decăzut economic.
2025: Sidex – ruină, jaf, exploatare. Ce-a mai rămas?
În 2025, combinatul este deținut de ArcelorMittal Nippon Steel Europe, o companie internațională născută din fuziuni și repoziționări strategice. Producția e limitată, exporturile sunt nesemnificative, iar România este doar o bază de extracție a profiturilor și un loc unde se pot arunca vinovățiile pe „greaua moștenire”.
Zeci de secții au fost tăiate la fier vechi. Platformele goale sunt acum invadate de buruieni. Locomotivele ruginesc, halele sunt părăsite, iar Galațiul a devenit un oraș-fantomă industrial.
Tinerii au plecat. Școlile profesionale au fost închise. Cei care au lucrat în combinat trăiesc din pensii mizerabile sau din amintiri amare.
În jurul combinatului gravitează acum o rețea de „afaceri locale” cu pază, transport, catering, consultanță – toate controlate de apropiați ai sistemului. Salariile angajaților rămași sunt mici, riscurile de sănătate mari, protecția socială minimă. Statul nu mai controlează nimic. Garda de Mediu închide ochii la poluare. ITM tace. Sindicatele au fost dizolvate sau cumpărate.
Tot în 2025, o parte din terenurile din jurul combinatului au ajuns în mâinile unor „investitori imobiliari”, care vor să construiască malluri și ansambluri rezidențiale pe ceea ce era odată oțelul României.
Ce înseamnă moartea Sidex pentru Galați?
- Pierderea a peste 000 de locuri de muncă directe
- Dispariția industriei orizontale din port, transport și servicii
- Exod masiv: Galațiul pierde peste 000 de locuitori
- Comerț, cultură, educație – prăbușite
- Depresie colectivă, rata șomajului istoric
- Încă zeci de mii de pierderi în industriile adiacente.
- Distrugerea clasei mijlocii din oraș.
- Val de emigrare masivă – Galațiul a pierdut peste 100.000 de locuitori în 20 de ani.
- Căderea comerțului, închiderea afacerilor, infrastructură abandonată.
Singurul furnal funcțional – Furnalul 5. Restul, vândute, casate, distruse. Uzina Cocso-Chimică? Închisă. Laminorul? Redus la minimum. România, țară exportatoare de oțel, devine importator net.
Astăzi, combinatul mai are un singur furnal funcțional din cele șase inițiale. Restul sunt tăiate la fier vechi sau lăsate în ruină. Uzina Cocso-Chimică, cocseriile, secțiile laminate – toate închise.
ArcelorMittal a vândut între timp combinatul către Liberty Steel. Dar adevărata oțelărie, România industrială, e deja moartă.
Concluzii: O lecție despre trădare și trădători nepedepsiți. Sidex Galați: nu a murit. A fost ucis!
Privatizarea SIDEX este simbolul trădării naționale legiferate. A fost un jaf comis în numele „reformei”, a „Europei”, a „progresului”, dar realitatea este că totul a fost orchestrarea unui transfer de bogăție de la poporul român către oligarhii globaliști, cu complicitatea directă a politicienilor români.
Sidex Galați a fost mai mult decât o uzină. A fost coloana vertebrală a unei națiuni care voia să stea dreaptă. Și tocmai din acest motiv, a fost răpus cu sânge rece.
De peste 30 de ani, hoția are nume, prenume, funcții și vile. România și-a pierdut cea mai valoroasă platformă industrială nu din incompetență, ci din trădare cu semnătură și ștampilă.
Nimeni nu a plătit. Niciun procuror nu a întrebat. Niciun președinte nu a condamnat. În schimb, toți au profitat.
Sidex nu a căzut. A fost vândut. Tăiat. Exportat. Cu voia și complicitatea PSD, PNL, BNR și a oligarhiei de carton.
România nu va renaște economic până când acești trădători nu vor fi judecați, expuși și condamnați.
România a pierdut:
- Un colos industrial.
- Sute de mii de locuri de muncă directe și indirecte.
- O sursă strategică de oțel.
- O resursă energetică și logistică majoră.
- O întreagă generație de muncitori calificați.
Iar cei care au semnat și profitat? Trăiesc bine. Sunt milionari. Dau lecții de morală și „stat de drept” la televiziuni. Unii și-au aranjat odraslele în funcții, alții sunt europarlamentari sau pensionari de lux. Niciunul nu a răspuns în fața legii. Niciunul nu a fost anchetat serios. Niciunul nu a returnat un leu din miliardele pierdute.
Sidex Galați rămâne nu doar o ruină fizică, ci și o rană deschisă pe trupul României. O dovadă că jaful național a fost organizat, protejat, legalizat și aplaudat.
Iar poporul? Tace. Înghite. Votează aceiași oameni. Se mulțumește cu promisiuni de „investiții verzi” și „reconstrucție durabilă”. Dar oțelul României e dus. Și odată cu el, și mândria unei națiuni.
Sidex Galați a fost omorât cu premeditare. Nu de piața liberă. Nu de lipsa de performanță. Ci de o rețea de trădători naționali, care au jefuit, tăcut, semnat, tăiat, vândut.
Aceștia au nume. Au averi. Au funcții. Au imunitate. Dar și o vină pe care nici istoria, nici poporul n-o va ierta.
România a pierdut un colos. A pierdut o șansă. A pierdut un oraș. Iar în prezent, sub guvernarea globalist – soroșistă, a pierdut și dreptul de a cere socoteală.
Sidex Galați e o rană. Și până când trădătorii nu vor fi judecați, expuși și pedepsiți, România va rămâne o țară în genunchi, printre ruinele oțelului care nu ne mai aparține. Iar dacă nu o va face Justiția, o va face Istoria.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
