2025. Spitalul cu 2.000 de bolnavi și 5.000 de euro pe lună pentru manager! În România, sănătatea e o vacă de muls, nu un serviciu public
Într-un județ cu 370.000 de locuitori, un spital cu doar 2.000 de internări pe an își plătește managerul cu 5.000 de euro lunar, iar 81% din bugetul instituției merge direct în salarii.
E vorba despre Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” din Vâlcea, o instituție de stat care, deși eșuează să se acrediteze, se transformă într-o fabrică de salarii de lux pe banii contribuabililor.
România e țara în care performanța nu contează, ci doar funcția. Șeful trebuie să fie gras plătit, chiar dacă spitalul e slab dotat, puțin folosit, aproape irelevant în plan național și incapabil să treacă măcar printr-o acreditare sanitară decentă.
5000 de euro pe lună pentru un manager de spital cu activitate anemică.
Potrivit ultimei declarații de avere, depusă în 2025, managerul spitalului, Marius Constantin Lumineanu, încasează 25.544 de lei lunar – aproximativ 5.000 de euro.
Un venit uriaș, mai ales dacă-l comparăm cu salariile altor manageri din spitale de același profil:
- la Spitalul „Marius Nasta” din București, managerul are un venit de 16.000 de lei/lună;
- la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, managerul are un venit similar – tot în jur de 16.000 de lei/lună.
Diferența este enormă. Dar nu este susținută de rezultate. Dimpotrivă: spitalul lui Lumineanu are de patru ori mai puține internări decât „Marius Nasta”.
Sistem de tip feudal: șefi cu salarii nesimțite, pacienți tratați în spitale fără acreditare.
Conform datelor oficiale, Spitalul „Constantin Anastasatu” a ratat acreditarea în 2024. Procesul a fost extins cu încă 12 luni, iar ANMCS (Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate) a explicat limpede ce înseamnă această procedură:
„Acreditarea este modalitatea prin care se demonstrează că o unitate medicală face eforturi să acorde îngrijiri care să satisfacă așteptările pacienților… ANMCS verifică serviciile și modul în care acestea corespund standardelor.”
Așadar, nu vorbim de un moft birocratic, ci de o verificare a calității actului medical și a condițiilor din spital. Spitalul lui Lumineanu nu a trecut testul.
Și cu toate astea, salariile curg: șefii de secție încasează 23.000–24.000 lei lunar, în timp ce colegii lor din Capitală, la „Marius Nasta”, se mulțumesc cu 17.000.
Un buget de 32 de milioane, din care 26 milioane se duc pe salarii.
Spitalul din Vâlcea are 148 de paturi și doar 2.000 de internări anual (date din 2022). În schimb, bugetul aprobat pentru 2025 de către Consiliul Județean Vâlcea este de 32 de milioane de lei. Din această sumă, peste 26 de milioane merg pe salarii – adică exact 81% din întreg bugetul.
Din cei 32 de milioane:
- 15 milioane sunt alocați salariilor de bază;
- 6 milioane reprezintă creșterea salarială înregistrată între 2023 și 2025;
- alte milioane acoperă sporuri, ore suplimentare, indemnizații și „drepturi salariale”.
Spitalul are aproximativ 120 de angajați, iar media salarială depășește 17.000 lei brut lunar – cu mult peste salariul mediu național, dar și peste nivelul mediu al performanței medicale.
Spitalul încasează doar 15 milioane de lei pe an de la Casa de Asigurări pentru servicii medicale. Restul e suportat din bugetul județean și, implicit, din taxele și impozitele celor 370.000 de locuitori ai Vâlcii.
Un sistem care încurajează parazitismul administrativ și disprețul față de pacient.
De ce nu s-a revoltat nimeni până acum?
Pentru că sistemul românesc de sănătate a fost transformat într-o rețea clientelară, în care banii nu se duc către bolnavi sau echipamente, ci către șefi, funcționari și rețele de interese. Cu cât spitalele sunt mai mici, mai puțin relevante și mai izolate, cu atât devin refugii excelente pentru sinecuri bine plătite.
Iar când vine vorba de performanță? Aceasta este irelevantă. Spitalul cu 7.500 de internări și cu centre de cercetare în București plătește mai prost decât spitalul cu 2.000 de pacienți pe an și fără acreditare la standarde ANMCS.
Este aceasta o reformă în sănătate? Nu. Este feudalism bugetar, în care contribuabilul este iobagul perfect, iar funcționarul – boierul cu normă întreagă.
Ce arată cazul „Anastasatu”? Că România nu are o problemă de bani, ci de hoție și impostură.
Managerul spitalului încasează 60.000 de euro anual pentru a conduce o unitate medicală care nu este acreditată, cu activitate redusă și susținută artificial din bugetul județean. Iar dacă e să judecăm după proporția internări/salarii, rezultatul este de-a dreptul grotesc:
- peste 13.000 de lei plătiți din bani publici pentru fiecare pacient internat, fără a include medicamente, consumabile sau analize.
Asta înseamnă că fiecare internare costă aproape cât o săptămână de spitalizare într-o clinică privată de top, dar pacientul primește tratament și condiții modeste.
Aceasta este realitatea din spitalele de provincie, unde clientelismul, corupția administrativă și rețelele de interese locale au înlocuit complet noțiunea de performanță medicală.
Concluzie: România nu-și permite spitale eficiente, dar își permite salarii de lux pentru impostori.
Spitalul „Constantin Anastasatu” este un caz-școală despre cum se fură cu acte în regulă într-un sistem bolnav. Eșuează la acreditare, are o activitate medicală minimă, dar înghite zeci de milioane de lei în salarii pentru un aparat administrativ supradimensionat.
Managerul – cu 5.000 de euro pe lună – conduce o instituție care deservește o populație de 371.000 de oameni, dar care tratează doar 2.000 într-un an. Adică mai puțin de 1% din populația județului.
Asta nu e sănătate publică. E parazitism organizat, oficializat și acoperit de tăcerea complice a autorităților.
Până când astfel de cazuri nu sunt tăiate de la rădăcină, România va continua să fie țara în care mori cu zile în UPU, dar managerii iau 5.000 de euro pe lună pentru a ține deschis un spital cu porțile închise.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
