2025. Von der Umilință: Cum a fost pusă în genunchi Europa de Trump, iar Ursula a zâmbit tâmp.
Introducere: Ursulele zâmbitoare ale eșecului european.
Există momente în istorie când o fotografie spune mai mult decât o bibliotecă de tratate diplomatice.
Duminică, într-un decor de lux, la clubul de golf Turnberry din Scoția, președintele american Donald Trump a servit nu doar micul dejun, ci și o porție zdravănă de umilință Uniunii Europene.
Iar Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, a zâmbit larg, semnând un acord comercial care consacră poziția de vasal a Europei față de hegemonul de peste Atlantic.
„Donald Trump a mâncat-o la micul dejun pe Ursula von der Leyen” – a spus, fără perdea, premierul maghiar Viktor Orbán, într-unul dintre cele mai sincere și percutante comentarii politice din ultimele luni.
Și a avut dreptate: în timp ce SUA obține taxe de 15% pe bunurile europene, în vreme ce păstrează tarifele de 50% pe oțel și aluminiu și exclude produsele farmaceutice, UE promite achiziții de energie de 750 de miliarde de dolari și investiții de 600 de miliarde în armament american.
Asta nu e negociere. Este capitulare zâmbitoare.
Este poate cel mai clar semn că Bruxelles-ul a abandonat de mult interesele europenilor și s-a transformat într-un comitet executiv al intereselor americane și globaliste.
O birocrație fără legitimitate, fără caracter și fără coloană vertebrală, condusă de o femeie care, dacă n-ar fi fost susținută de sistemul de la Davos, n-ar fi putut conduce nici măcar un consiliu de părinți.
Și totul, sub masca „prieteniei transatlantice”.
Capitolul I: Acordul rușinii – UE acceptă taxe, promite 750 miliarde $ pe energie și 600 miliarde $ pentru armament.
Ceea ce Von der Leyen a numit cu seninătate „un acord bun pentru ambele părți” ar trebui, de fapt, să fie cunoscut ca un act oficial de resemnare și slugărnicie, semnat în numele celor 27 de state membre. Nimeni nu a fost consultat.
Nici parlamentele, nici opinia publică, nici măcar economia reală a Europei. Totul s-a întâmplat în spatele ușilor închise, între o tură de golf și o omletă cu somon afumat. Și rezultatul? O bătaie de joc.
Conform termenilor „acordului” – dacă mai putem numi astfel o listă de concesii impuse de o parte și acceptate fără luptă de cealaltă – Uniunea Europeană va suporta:
- Taxe vamale de 15% pentru majoritatea produselor exportate în SUA, inclusiv autovehicule și echipamente industriale, afectând în mod direct Germania, Franța, Italia și, indirect, economiile mai mici, dependente de aceste lanțuri de producție;
- Excluderea produselor farmaceutice, ceea ce înseamnă că giganții americani din domeniul medicamentelor rămân neatinși de concurența europeană și continuă să dicteze prețuri astronomice pe continentul nostru;
- Menținerea tarifelor de 50% pentru oțel și aluminiu, impuse de administrația Trump încă din 2018 și niciodată retrase.
În schimb, Europa „primește” obligația – căci altfel nu se poate numi – de a cumpăra energie americană în valoare de 750 de miliarde de dolari, probabil gaz natural lichefiat (LNG), adus cu vapoarele din Texas și Louisiana, la prețuri de patru ori mai mari decât cel rusesc de dinainte de război.
Ca bonus, UE promite să investească cu 600 de miliarde de dolari mai mult decât era prevăzut în echipamente militare americane, adică tancuri Abrams, F-35, drone și sisteme de interceptare Patriot.
Și pentru ca pachetul să fie complet, europenii au mai primit și o „scrisoare de confirmare” – o hârtiuță de protocol, semnată de echipa Trump, în care se promite… nimic.
Doar că se vor întări relațiile și „se va face mult profit”. Cine va face profit? Lockheed Martin, ExxonMobil, Halliburton și Raytheon. Nu agricultorul francez, nu inginerul italian, nu antreprenorul român.
Această „înțelegere istorică” este, de fapt, o cedare pe toată linia, o predare a independenței economice a Europei pe mâna intereselor americane. Este un pact al sclaviei economice semnat fără nicio consultare, fără nicio negociere reală și, mai ales, fără rușine.
Von der Leyen nu a negociat. A livrat. A semnat livrarea suveranității economice a Europei.
Capitolul II: De ce Trump a umilit-o pe Von der Leyen și ce a spus de fapt Orbán.
Cuvintele lui Viktor Orbán – „Donald Trump a mâncat-o la micul dejun pe Ursula von der Leyen” – nu sunt doar o glumă acidă.
Ele sunt o radiografie brutal de sinceră a realității în care se zbate Uniunea Europeană: o construcție birocratică, slabă, servilă și condusă de marionete.
În fața unui lider puternic, așa cum este Trump, această Europă nu doar că nu are nicio șansă, dar nici nu încearcă să se salveze.
A fost o umilință în toată regula. O demonstrație de forță politică, economică și simbolică. Și nu e prima.
Însă diferența este că de data asta Trump nu a mai avut nevoie să trântească uși, să țipe la summit-uri sau să-și bată joc de Macron și Merkel în public.
De data asta, a fost suficient un zâmbet, o cafea și o rundă de golf pentru ca întreaga conducere a UE să se așeze în genunchi.
1. De ce Von der Leyen a fost un partener slab și predictibil.
Ursula von der Leyen este produsul ideal al sistemului globalist: o politiciană mediocră, promovată nu pe merit, ci pe loialitate, fără rădăcini electorale reale, fără susținere populară, dar cu conexiuni adânci în cercurile de putere de la Davos și Bruxelles.
În Germania, ca ministru al Apărării, a fost un eșec răsunător – Armata Germană era incapabilă să pună în mișcare 10 tancuri deodată – dar, paradoxal, a fost promovată la conducerea Comisiei Europene. Nu pentru merite, ci pentru obediență.
Când în fața ei stă un lider precum Trump, care înțelege că politica este negociere dură, joc de interese și forță brută, iar nu dialog steril și consens dulceag, rezultatul este inevitabil: capitulare.
Trump nu s-a ferit niciodată să-și exprime disprețul față de conducerea UE. În discursurile din campania electorală, în 2016 și acum din nou în 2024–2025, a spus-o deschis: UE este o organizație construită împotriva intereselor americane.
Și tot el a spus, cu o sinceritate dezarmantă: „Vreau ca Germania să cumpere tancuri americane, gaz american și să nu mai vândă mașini în America.”
Și ce face Von der Leyen? Exact asta: semnează.
2. Orbán – vocea lucidității într-o Europă a tăcerii.
Viktor Orbán nu este doar un lider suveranist. Este și unul dintre puținii lideri europeni care spune lucrurilor pe nume, fără teama corectitudinii politice sau a represaliilor instituționale de la Bruxelles.
De ani de zile avertizează că UE a devenit o colonie politică a intereselor americane și că liderii săi nu reprezintă popoarele europene, ci corporațiile, ONG-urile progresiste și birocrații care se rotesc între Bruxelles, Berlin și Washington.
Remarca sa legată de acest acord – că Von der Leyen nu are „greutate în negocieri” – este doar o parte din ceea ce a spus de fapt. Subtil, Orbán spune că UE nu mai are lideri.
Are doar funcționari obosiți și speriați, care preferă să semneze orice li se pune în față, doar ca să fie lăsați în pace și să apară zâmbind la conferințe de presă.
Este o constatare devastatoare, dar corectă. Când singura reacție a liderilor europeni este să salute un acord în care plătesc sute de miliarde și acceptă taxe, în timp ce SUA câștigă acces liber pe piețele europene și impune propriile reguli de joc, atunci înseamnă că Europa a murit ca entitate politică independentă.
3. Acordul, o afacere pentru America – o povară pentru Europa.
Să analizăm cinic: ce a obținut Trump?
- A obținut taxe vamale de 15% fără să piardă sprijinul industriilor americane;
- A menținut tarife de 50% pentru industriile-cheie (oțel, aluminiu);
- A exclus de la competiție domeniul cel mai profitabil: farmaceuticele;
- A obținut promisiuni de achiziții masive de energie și armament – bani care se întorc în economia SUA.
Ce a obținut Von der Leyen?
- A ieșit din clubul de golf cu o diplomă de participare;
- A livrat suveranitatea economică a continentului și a primit, în schimb, un selfie cu Trump și o frază generică despre „prietenie”.
Aceasta este definiția colonialismului economic modern. Nu mai e nevoie de armate, de baze militare și de războaie directe. E suficient ca liderii coloniei să fie suficient de incompetenți sau de trădători. Iar Von der Leyen se încadrează perfect în ambele categorii.
4. România – victima tăcută din fundul mesei.
Pentru România, acest acord înseamnă scumpiri în lanț, pierderi comerciale și cheltuieli de miliarde pentru achiziții militare inutile. România nu exportă aproape nimic semnificativ în SUA, dar importă masiv gaz, echipamente IT, armament și produse farmaceutice. Toate acestea devin mai scumpe și mai greu de obținut.
În plus, România va fi forțată, prin „parteneriatul strategic” cu SUA, să urmeze linia impusă de Von der Leyen. Fără a fi consultată. Fără a avea vreun cuvânt de spus. Exact ca un servitor loial care aplaudă că a fost ales pentru a duce tava.
Concluzii: Când păpușile globaliștilor negociază, popoarele se prăbușesc.
„Acordul istoric” dintre SUA și Uniunea Europeană nu este altceva decât o dovadă scrisă a falimentului politic al Bruxelles-ului. Nu e un pact comercial, ci un act de supunere.
O declarație de neputință. O predare oficială a suveranității economice europene în fața intereselor americane.
Donald Trump și-a jucat rolul perfect: a negociat dur, a impus condiții, a protejat America. A făcut ce trebuia să facă orice lider responsabil.
Ursula von der Leyen, în schimb, și-a jucat rolul de păpușă globalistă fără voință proprie, zâmbind fals și livrând viitorul economic al Europei în mâinile complexului militaro-industrial american.
Viktor Orbán a spus adevărul într-o singură frază: „Trump a mâncat-o la micul dejun pe Von der Leyen.” Da, și a mai cerut și desert.
Iar în tot acest timp, popoarele europene sunt hrănite cu propaganda clasică: „E un acord bun pentru toată lumea.” Nu. E un acord bun pentru America. Un acord excelent pentru firmele de armament și energie din SUA. Și un dezastru pentru agricultorul francez, antreprenorul român, muncitorul italian și micii producători germani.
Când negociază păpușile, imperiile se prăbușesc. Iar Europa, cu Von der Leyen în frunte, alege să se prăbușească cu zâmbetul pe buze. Ca o colonie fericită că i s-a dat voie să plătească tribut.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
