2026. Corupția endemică din România. Astăzi, Robert Negoiță.

2026. Corupția endemică din România. Astăzi, Robert Negoiță.

INTRODUCERE.

În România anului 2026, corupția nu mai e o abatere. E metodă de lucru. Nu mai e excepție. E procedură. Iar Robert Negoiță nu este o anomalie în sistem. Este expresia lui matură.

Sectorul 3 este prezentat ani la rând drept „model de dezvoltare”: asfalt, pavele, fațade, borduri, șantiere continue, investiții „record”. Dar în spatele acestei imagini agresiv marketate stă o întrebare simplă și toxică: cât costă, cine câștigă și de ce apar constant suspiciuni penale?

În ultimul deceniu, numele lui Negoiță a apărut recurent în:

– dosare DNA,

– sesizări ANI,

– anchete privind atribuiri și prelungiri de contracte,

– acuzații de folosire a funcției pentru favorizarea unor interese apropiate,

– controversa repetată a „borduriadei” — simbolul perfect al risipei cosmetizate drept modernizare.

Nu vorbim despre un episod singular. Vorbim despre un tipar: contracte masive, acte adiționale repetate, companii conectate la primărie, proiecte reluate, lucrări refăcute, bani publici consumați în buclă.

În 2022, trimiterea în judecată în dosarul legat de salubrizare a pus pe masă un prejudiciu estimat la sute de milioane de lei. În 2026, un nou dosar pentru abuz în serviciu readuce în discuție modul în care decizia administrativă poate intersecta interese private.

Iar aici este esența corupției endemice:

nu faptul că există anchete —

ci faptul că administrația funcționează nestingherit în paralel cu ele.

Negoiță a înțeles ceva ce mulți primari n-au curajul să aplice frontal: dacă torni suficient beton, imaginea acoperă zgomotul dosarului. Dacă ai suficiente proiecte vizibile, discuția despre contracte devine tehnică, plictisitoare, iar publicul obosește.

Aceasta nu este o analiză morală. Este o disecție administrativă.

Întrebarea nu e dacă Robert Negoiță e „vinovat”.

Întrebarea este: cum funcționează un sector care produce constant suspiciuni majore și totuși își păstrează stabilitatea politică?

De aici începem.

CAPITOLUL I – Dosarul salubrizării: 578 de milioane și lanțul de semnături.

În august 2022, Robert Negoiță a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție pentru abuz în serviciu în dosarul privind contractul de salubrizare dintre Primăria Sectorului 3 și ROSAL Grup. Procurorii au estimat prejudiciul la aproximativ 578 de milioane de lei.

Compania ROSAL a fost fondată și controlată, în perioada la care se referă faptele, de Silviu Prigoană, personaj politic și economic cu influență în zona serviciilor publice.

Contractul inițial nu a fost problema. Problema, spun procurorii, au fost actele adiționale repetate prin care înțelegerea a fost prelungită fără organizarea unei noi proceduri competitive.

Negoiță nu este singurul nume din dosar. În rechizitoriu apar și funcționari din aparatul Primăriei Sector 3 – persoane din direcțiile economică și juridică, care au avizat documentele și au susținut legalitatea prelungirilor.

Un contract de sute de milioane nu trece printr-o singură semnătură. Trece prin referate, note justificative, avize, hotărâri de consiliu.

Lanțul administrativ a funcționat. Tocmai asta e problema.

DNA susține că prin menținerea contractului prin acte adiționale s-a creat un avantaj patrimonial nejustificat pentru operator și un prejudiciu pentru bugetul local. Dacă instanța va confirma, vorbim despre una dintre cele mai mari pierderi financiare la nivel de sector din București.

Și totuși, politic, șocul a fost minim.

Negoiță a continuat să administreze sectorul. Majoritatea din Consiliul Local nu s-a prăbușit. Proiectele au mers înainte. Șantierele au rămas deschise. Imaginea publică a rămas centrată pe „dezvoltare”.

Aici începe cu adevărat discuția despre corupția endemică: nu la nivelul unei semnături, ci la nivelul unei administrații care funcționează ca și cum trimiterea în judecată este doar un episod birocratic.

Iar legătura cu următorul punct este directă: dacă salubrizarea arată mecanismul contractelor mari, conflictul de interese arată zona personală.

CAPITOLUL II – Conflictul de interese: familia, contractele și suspiciunea permanentă.

În 2021, Agenția Națională de Integritate a anunțat că a constatat existența unui conflict de interese administrativ în cazul lui Robert Negoiță și a sesizat organele de urmărire penală. Nu era o speculație politică. Era un raport oficial.

Concret, ANI a susținut că o societate aflată în subordinea Consiliului Local Sector 3 a încheiat contracte cu o firmă în care era implicată familia primarului.

Când administrația publică ajunge să intre în relații comerciale cu zona familială a celui care conduce instituția, nu mai vorbim despre „coincidențe”. Vorbim despre conflict de interese.

Negoiță a contestat raportul ANI în instanță, susținând că nu a intervenit direct în procedură și că atribuțiile executive au aparținut aparatului administrativ. Este argumentul clasic: primarul aprobă, dar nu gestionează fiecare contract în detaliu.

Doar că realitatea administrativă este simplă: nimic semnificativ nu se mișcă într-o primărie fără acord politic.

În paralel, numele fratelui său, Ionuț Negoiță, dezvoltator imobiliar cunoscut în București, a rămas constant în zona sensibilă a discuției publice.

Nu pentru că simpla rudenie ar fi ilegală, ci pentru că dezvoltarea imobiliară și decizia administrativă sunt două linii care, atunci când se intersectează, pot produce beneficii financiare uriașe.

În februarie 2026, un nou dosar pentru abuz în serviciu a vizat tocmai această intersecție: realizarea unui drum din bani publici care ar fi facilitat accesul către o zonă de dezvoltare imobiliară.

Măsura controlului judiciar a fost ulterior revocată, dar ancheta a existat. Iar întrebarea rămâne: unde se termină interesul public și unde începe avantajul privat?

Sectorul 3 este una dintre cele mai dinamice zone imobiliare din București. Orice drum nou, orice racord la utilități, orice modificare de regim urbanistic poate multiplica valoarea unui teren. Într-un astfel de context, standardul de transparență ar trebui să fie maxim. La Negoiță, standardul a fost mereu defensiv.

Conflictul de interese, dosarul salubrizării, ancheta din 2026 – nu sunt episoade izolate. Sunt puncte pe aceeași hartă.

Iar harta arată o administrație în care decizia publică și interesul economic se ating prea des pentru a fi doar hazard.

CAPITOLUL III – Dosarele penale și oamenii din jurul lui Negoiță: cine a semnat, cine a avizat, cine a susținut.

În dosarul salubrizării, trimis în instanță în 2022, Robert Negoiță nu apare singur. În rechizitoriu sunt menționați și funcționari din Primăria Sectorului 3 care au avizat și susținut legalitatea actelor adiționale prin care contractul cu ROSAL Grup a fost prelungit.

Procurorii au arătat că lanțul administrativ a inclus persoane din direcția economică și juridică a primăriei. Fără avizele acestora, contractele nu puteau fi prelungite. Asta înseamnă că decizia nu a fost una izolată, ci a fost susținută de un aparat administrativ care a funcționat în sincron.

În astfel de contracte, rolurile sunt clare:

– primarul aprobă;

– directorul economic avizează impactul bugetar;

– directorul juridic certifică legalitatea;

– secretarul general al primăriei confirmă procedura;

– Consiliul Local votează.

Nu există prelungiri de sute de milioane fără o rețea de semnături.

În paralel, în raportul ANI privind conflictul de interese, au fost indicate persoane din conducerea entităților subordonate Consiliului Local care au încheiat contractele cu firma aflată în zona familială a primarului.

Nu doar primarul este responsabil într-o asemenea situație. Există administratori, directori și membri ai consiliilor de administrație care au votat sau aprobat.

Când un conflict de interese este constatat, nu este doar o problemă personală. Este un eșec de control instituțional.

În februarie 2026, în noul dosar pentru abuz în serviciu, suspiciunea a vizat realizarea unei infrastructuri rutiere cu impact direct asupra valorii unor terenuri.

Și aici, la fel, lucrările nu pot începe fără aprobări tehnice, fără avize de specialitate, fără documentații semnate de persoane concrete din aparatul primăriei.

Întrebarea care se ridică este simplă:

cum se face că într-un sector cu buget de miliarde de lei, nicio persoană din aparatul tehnic nu trage public un semnal de alarmă?

Un primar poate decide direcția.

Dar execuția este colectivă.

Corupția endemică nu este opera unui singur om. Este produsul unui ecosistem administrativ în care loialitatea politică cântărește mai mult decât prudența juridică.

În Sectorul 3, acest ecosistem a funcționat ani la rând fără fracturi majore.

CAPITOLUL IV – Fratele, dezvoltările și infrastructura publică: zona gri dintre interes public și avantaj privat.

În administrație, coincidențele repetate nu mai sunt coincidențe. Devin tipar.

În cazul lui Robert Negoiță, orice discuție serioasă despre mecanismul puterii din Sectorul 3 trebuie să includă un alt nume: Ionuț Negoiță.

1. Ionuț Negoiță – dezvoltator cu apetit pentru Sectorul 3.

Ionuț Negoiță este cunoscut public ca dezvoltator imobiliar, implicat în proiecte rezidențiale de mari dimensiuni în București. Proximitatea dintre administrație și dezvoltare imobiliară este, în orice oraș mare, zonă de risc.

Când fratele primarului dezvoltă, iar primăria decide:

– lărgiri de drumuri,

– introduceri de utilități,

– modificări de PUZ,

– investiții în infrastructură în proximitate,

întrebarea nu este dacă e legal.

Întrebarea este dacă este imparțial.

2. Dosarul din 2026 – infrastructura care ridică valoarea terenului.

În februarie 2026, ancheta pentru abuz în serviciu a avut în centru tocmai această intersecție: lucrări din bani publici care ar fi facilitat accesul și creșterea valorii unor terenuri asociate zonei de interes imobiliar.

Chiar dacă măsura controlului judiciar a fost revocată, suspiciunea rămâne:
infrastructura publică poate deveni instrument de capitalizare privată.

Și nu e vorba doar de un drum.

În orașe, valoarea terenului se multiplică în funcție de:

– acces,

– utilități,

– planuri urbanistice,

– vecinătăți „modernizate”.

Un singur proiect administrativ poate genera milioane în plus pentru un dezvoltator.

3. Urbanismul – arma tăcută.

Sectorul 3 a fost una dintre cele mai active zone din punct de vedere al construcțiilor rezidențiale. Deciziile privind urbanismul sunt tehnice, greu de urmărit pentru publicul larg, dar decisive pentru piața imobiliară.

Primarul nu semnează doar asfalt.

Semnează direcții de dezvoltare.

Și când direcțiile coincid constant cu interese private apropiate zonei de influență familială, percepția de conflict nu mai poate fi ignorată.

4. Modelul clasic românesc.

Nu este un model nou.

În administrațiile locale din România, legătura dintre primari și dezvoltatori a fost sursă constantă de anchete.

Ce diferențiază cazul Negoiță este suprapunerea dintre:

– puterea executivă locală,

– contractele mari (salubrizare, infrastructură),

– companii subordonate primăriei,

– proximitatea familială în zona imobiliară.

Nu spunem că orice investiție publică este favorizare.

Spunem că atunci când există dosare, sesizări ANI și suspiciuni recurente, standardul de transparență ar trebui să fie dublu.

În Sectorul 3, nu a fost.

Și aici intrăm în faza decisivă a materialului.

Până acum am vorbit despre:

– contracte,

– prejudicii,

– dosare,

– infrastructură,

– familie.

Urmează partea care explică de ce, în ciuda tuturor acestor lucruri, sistemul rămâne stabil.

CAPITOLUL V – Relația Robert Negoiță – Silviu Prigoană: contractul care a ținut ani.

Când vorbim despre dosarul salubrizării, nu vorbim doar despre un contract abstract. Vorbim despre relația dintre Robert Negoiță și Silviu Prigoană, fondatorul și omul-cheie al ROSAL Grup în perioada faptelor investigate.

Prigoană nu era un operator anonim de piață. Era fost parlamentar PDL, om de afaceri influent în domeniul salubrizării, prezent în contracte publice din mai multe orașe.

În Sectorul 3, ROSAL a devenit operatorul de salubrizare într-un contract care, potrivit DNA, a fost menținut în funcțiune prin acte adiționale succesive.

Aici este miezul: actele adiționale.

DNA a susținut că prelungirile repetate au menținut compania într-o poziție privilegiată, fără organizarea unei noi proceduri competitive, generând un prejudiciu estimat la aproximativ 578 milioane lei.

În acel moment, primarul era Robert Negoiță.

Beneficiarul contractual era compania controlată de Silviu Prigoană.

Relația nu este descrisă oficial ca fiind personală sau amicală. Dar este una administrativă directă: primarul aprobă, compania execută și facturează.

Important: Prigoană a decedat în 2023. Faptele investigate sunt anterioare.

În zona gri, presa a ridicat întrebări despre oportunitatea menținerii contractului și despre lipsa unei competiții reale pe termen lung. Nu a existat însă o condamnare definitivă nici pentru Negoiță, nici pentru alte persoane implicate în această speță până în prezent.

Ceea ce rămâne este această realitate:

un contract major, ani la rând, între administrația condusă de Negoiță și compania controlată de Prigoană.

Și faptul că, politic, această relație contractuală nu a produs o ruptură publică majoră.

Robert Negoiță & Ionuț Negoiță: drumul „public” care face bani privați.

Aici nu mai e „zona gri” din presa de scandal. Aici e combinația românească în forma ei pură: infrastructură plătită din buget + beneficiu care aterizează în poala familiei.

În august 2025, jurnaliștii Andrei Udișteanu și Ciprian Ranghel au publicat investigația „Stăpânii Sectorului 3”, în care susțin că primarul Robert Negoiță a construit un drum din bani publici care deservește dezvoltările fratelui său, Ionuț Negoiță, dezvoltator imobiliar.

Apoi, în 5 februarie 2026, povestea a trecut din „investigație” în dosar penal:

DNA a făcut percheziții, l-a pus pe Robert Negoiță sub control judiciar, i-a impus o cauțiune de 800.000 lei și — punctul esențial — i-a interzis temporar exercitarea funcției.

Procurorii investighează explicit construirea, din bani publici, a unui drum pe proprietate privată, în zona unde fratele său dezvoltă un proiect imobiliar.

Detaliul care îngroapă orice poezie: drumul ar fi fost făcut în spatele Halei Laminor, pe circa un kilometru, facilitând accesul către zona unde companiile lui Ionuț Negoiță dezvoltă un proiect (în presă apare legat de HILS Republica).

Și acum intră în scenă România reală: la două zile distanță, instanța a revocat măsura. Robert Negoiță s-a întors la primărie și a scăpat inclusiv de cauțiune, iar interimatul a fost asigurat de viceprimarul PSD Adrian Cocoș, despre care presa notează că e considerat apropiat al lui Negoiță.

Judecătorul indicat în știri pentru revocarea controlului judiciar este Raul Nestor (Tribunalul București).

Asta e schema: presa arată, DNA intră, măsura se taie, primarul revine, iar publicul rămâne cu praful în ochi și cu drumul în asfalt.

Iar Ionuț Negoiță nu e o fantomă: presa tocmai a scris (februarie 2026) despre un proiect rezidențial uriaș al lui, pe terenurile fostei platforme Chimopar, în Sectorul 3, cu investiții estimate la sute de milioane de euro.

Când ai asemenea mize, un drum nu e „amenajare”. E multiplicator de valoare.

Zona gri, dar „cu carne”: reacția fratelui

Și ca să fie tacâmul complet, presa a consemnat și reacția lui Ionuț Negoiță — practic, un „nu am nevoie de voi, îmi fac singur drumurile” — exact genul de replică ce confirmă miza, nu o stinge.

Legătura cu partea a III-a e directă: un drum nu se asfaltează cu „voință”. Se asfaltează cu proiectare, avize, ordine de lucru, recepții, semnături.

Deci întrebarea care taie: cine din Primăria Sectorului 3 a pus pixul pe actele care au făcut posibil drumul?

Aparatul primăriei: cine pune pixul, cine acoperă, cine „nu știe”.

Când ajungi la un drum turnat pe teren privat, în spatele Halei Laminor, nu e „inspirația” primarului și nici „hărnicia” unor muncitori. E administrație grea: documentație, dispoziții, ordine de lucru, recepții, plăți, justificări. Iar administrația are nume și prenume.

Primul care trebuie pus pe masă e Eduard Marian Corhană, secretarul general al Primăriei Sectorului 3. Secretarul general nu e decor.

El e filtrul de legalitate: fără avizare, fără circuit, fără „așa e procedura” nu se mișcă hotărâri, contracte, dispoziții.

În traducere: dacă primăria a mers înainte pe un traseu discutabil, nu a mers cu „duhul sfânt”, ci cu aparat birocratic funcțional.

Apoi ai viceprimarii — oamenii care preiau și semnează când șeful e scos temporar din joc. În februarie 2026, când DNA i-a interzis lui Robert Negoiță să-și exercite funcția în cadrul controlului judiciar, atribuțiile au fost preluate de Adrian Marian Cocoș (PSD).

Celălalt viceprimar este Marian Daniel Enăchescu (PMP). Ăștia nu sunt „trecători”. Sunt piese de comandă în instituție.

Acum, partea care ar trebui să bage frică în orice consilier local cu reflex de vot automat: în dosarul drumului, presa a publicat detalii din documentele DNA care indică limpede cine ar fi beneficiat „tehnic” de asfaltul public pe proprietate privată.

În analiza citată, drumul ar fi fost construit pe terenul SC Future Business Ideas SRL, iar administratorul firmei este Albert Fabian Manolache, despre care ar fi rezultat date că este nepotul lui Robert Negoiță.

Asta nu e „zonă gri”, e exact genul de detaliu care face legătura dintre decizie publică și interes privat de familie — adică miezul putred al poveștii.

Și aici intră mecanismul real, nu povestea de PR:

• Primarul (Negoiță) împinge direcția.
• Aparatul (direcții, servicii, avize) o face „posibilă”.
• Secretarul general (Corhană) e paznicul de legalitate procedurală, nu figurant.
• Viceprimarul (Cocoș) preia comanda când DNA pune lacăt temporar pe ușă — iar instituția continuă să respire.
• În jur, apar nume precum Albert Fabian Manolache, administratorul unei firme cu terenul pe care ar fi ajuns infrastructura — și legătura de rudenie, exact acolo unde n-ai voie să fii „orb”.

Asta e corupția endemică în varianta românească: nu neapărat „o gașcă de interlopi” cu pistoale, ci o gașcă de semnături. O arhitectură în care fiecare își spune că e doar „o rotiță”, până când rotițele închid cercul și drumul public ajunge la familia primarului.

Legătura către partea următoare e brutal de simplă: dacă aparatul poate împinge asemenea lucruri fără să se prăbușească, atunci întrebarea e cine îi dă acoperire politică prin vot și tăcere — adică exact relația cu Consiliul Local și majoritatea.

Consiliul Local: cine votează, cine tace, cine legitimează.

Un drum nu se toarnă doar cu dispoziție de primar. Se toarnă cu buget. Iar bugetul trece prin Consiliul Local.

În Sectorul 3, în anii în care s-au votat bugete ce includeau sume consistente pentru investiții în infrastructură și pentru finanțarea companiei municipale Algorithm Construcții S3, majoritatea a fost asigurată politic.

În perioada în care Robert Negoiță era susținut de PSD, consilierii PSD au votat bugetele și rectificările fără blocaje majore. După ruptura de PSD și formarea platformei locale conduse de Negoiță, majoritatea s-a reconfigurat, dar voturile au continuat să treacă.

Cine votează? Oameni concreți.

Viceprimarul Adrian Marian Cocoș (PSD), cel care a preluat atribuțiile în februarie 2026 când DNA i-a interzis temporar lui Negoiță exercitarea funcției, nu este un simplu „locțiitor”. Este parte a conducerii politice a sectorului. Când bugetele au fost puse pe masă, el era în majoritate.

Celălalt viceprimar, Marian Daniel Enăchescu (PMP), face parte din aceeași arhitectură politică locală. În consiliu, fiecare hotărâre majoră — de la capitalizarea societăților subordonate până la rectificările care redistribuie milioane către investiții — a trecut prin votul acestor oameni.

Și aici e miezul.

Când în 2022 DNA îl trimite în judecată pe primar în dosarul privind contractul cu ROSAL Grup, Consiliul Local nu inițiază mecanisme interne de verificare politică. Nu există suspendare votată politic. Nu există comisie internă de analiză. Nu există rupere de majoritate.

Când în 2026 apare dosarul drumului din spatele Halei Laminor, iar procurorii impun control judiciar, Consiliul nu intră în criză. Nu vedem consilieri care ies public să spună: „oprim tot, verificăm tot”.

Vedem continuitate.

Asta înseamnă legitimizare politică.

Corupția endemică nu este doar despre cel care semnează. Este despre cei care votează anual bugete de sute de milioane și nu pun întrebări când apar anchete penale serioase.

Fiecare consilier care ridică mâna pentru un buget ce conține investiții controversate își asumă o parte din responsabilitate politică. Nu penală — politică.

În Sectorul 3, mecanismul a funcționat ani la rând pentru că majoritatea a rămas stabilă.

Negoiță nu a fost susținut doar de beton și asfalt.

A fost susținut de vot.

CONCLUZIILE FINALE – Modelul Negoiță: cum funcționează corupția fără condamnare

Dacă pui cap la cap tot ce am discutat, iese un tipar limpede.

Robert Negoiță nu este un accident administrativ. Este un model de funcționare a puterii locale în România.

Ai un contract major de salubrizare cu ROSAL Grup, companie fondată și controlată în perioada faptelor de Silviu Prigoană. DNA vorbește despre un prejudiciu estimat la sute de milioane. Dosarul ajunge în instanță. Politic, nu se rupe nimic.

Ai raportul Agenția Națională de Integritate privind conflictul de interese. Există sesizare. Există contestare. Nu există cutremur politic.

Ai episodul drumului din 2026, în care procurorii investighează construirea unei infrastructuri pe teren privat, în zona de interes a familiei.

Apare numele fratelui, Ionuț Negoiță, apare administratorul terenului, apar legături de rudenie. Control judiciar. Cauțiune. Interdicție temporară. Apoi revocare. Revenire la primărie. Instituția merge mai departe.

Ai aparatul administrativ:

– Eduard Marian Corhană, secretar general;

– Adrian Marian Cocoș, viceprimar;

– Marian Daniel Enăchescu, viceprimar;

– directori, avize, semnături.

Ai Consiliul Local care votează bugete și rectificări fără fractură majoră.

Și peste toate, ai electoratul care vede parcuri, asfalt, fațade și spune: „măcar face”.

Asta este concluzia dură: corupția endemică nu mai are nevoie de saci de bani în portbagaj. Are nevoie de proceduri lungi, de voturi stabile și de timp.

Modelul funcționează astfel:

1. Contract mare.
2. Acte adiționale.
3. Investiții vizibile.
4. Anchete lente.
5. Revenire la normal.

Negoiță nu este singurul primar care a trecut prin dosare. Dar este un exemplu clar că în România suspiciunea penală nu mai produce automat prăbușire politică.

Instituțiile anchetează.

Instanțele decid.

Politica continuă.

Iar până când o hotărâre definitivă va spune altceva, el rămâne în funcție, cu majoritate, cu buget și cu șantiere.

Asta e realitatea.

Nu o poveste.

Nu un pamflet.

Un mecanism.

EPILOG – 2026: România primarilor intangibili.

Cazul Robert Negoiță nu este o excepție. Este simptom.

În 2026, administrația locală din România funcționează după o regulă simplă: dacă ai majoritate, aparat fidel și proiecte vizibile, dosarul devine detaliu tehnic. Ancheta nu mai produce șoc. Produce comunicat.

Primarii din marile orașe rulează bugete de miliarde. Contractele sunt mari, companiile municipale sunt instrumente flexibile, infrastructura este monedă politică. Când apar suspiciuni, intră în joc procedura. Când procedura durează, mandatul continuă.

Corupția endemică nu înseamnă neapărat condamnare. Înseamnă obișnuință.

Obișnuința ca:

– un contract să fie prelungit ani la rând;

– un conflict de interese să fie „contestat”;

– o anchetă să fie revocată procedural;

– un drum public să ajungă convenabil exact unde trebuie.

România anului 2026 nu mai este țara în care un dosar distruge o carieră politică. Este țara în care un dosar este gestionat.

Iar cât timp votul legitimează, iar majoritatea ridică mâna, primarul rămâne.

Negoiță este doar o piesă dintr-un mecanism mai mare: administrația locală transformată în fortăreață politică.

Și cât timp fortăreața rezistă, nimeni nu cade cu adevărat.

Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.