2025. Bugetofagii urlă. Când nesimțirea devine politică de stat!
„Specia: Bugetofagus românicus. Habitat: birou. Activitate: tasta-muncă. Amenințare: privatizarea gândirii.”
Introducere.
Bolojan a dat cu ciomagul în mușuroi: sporurile bugetarilor, tăiate!
1 iulie 2025. Zi istorică în România: intră în vigoare Ordonanța de Urgență adoptată de Guvernul Ilie Bolojan privind limitarea privilegiilor bugetarilor. Sporul pentru „condiții vătămătoare” este plafonat la 300 de lei.
Concediile suplimentare scad. Bonusurile pentru „muncă grea” – adică pentru ținut scaunul la 21°C – sunt reduse. La prima vedere, pare o măsură banală. În realitate, este o explozie nucleară în mijlocul unui sistem parazitar care se hrănește din sângele contribuabilului.
Reacția? Huiduieli, proteste, greve spontane. Angajații din ANAF, Finanțe, Trezorerie ies pe holuri și plâng în fața camerelor. Motivul? Li se „taie din salariu”.
De fapt, li se ia cadoul nemeritat, sporul inventat, bonusul mincinos. Li se cere ceva ce n-au mai simțit de ani de zile: muncă pe bune.
Această ordonanță nu este despre echilibru bugetar. Este despre trezirea dintr-un vis urât în care o castă de „angajați la stat” s-au cocoțat pe privilegii fără rușine, într-o țară în care mediul privat geme sub taxe și lipsă de sprijin.
Capitolul I.
Analfabetismul politic și funcțional: Bugetarii și votul contra propriei supraviețuiri!
Protestele bugetarilor nu ar fi atât de revoltătoare dacă n-ar veni după votul de la alegerile locale și europarlamentare. Cea mai mare parte dintre acești bugetari a votat cu… Nicușor Dan, candidatul „reformei”, sprijinit de USR, PNL și alte partide care promiteau exact asta: tăieri de cheltuieli, restructurare, audit, eficiență, digitalizare. Adică fix ceea ce acum urlă că nu acceptă.
E un caz-școală de analfabetism politic și funcțional:
- Vrei digitalizare, dar plângi că ți se cere performanță?
- Votezi reformatori, dar protestezi când vin cu foarfeca?
- Ceri „modernizarea României”, dar nu poți trăi fără sporul de expunere la… pixuri?
România e prinsă într-un paradox sinistru: cei care decid viitorul cu ștampila în mână n-au habar ce înseamnă el. Iar bugetarii sunt în topul acestei ignoranțe.
Au votat pe baza unei combinații de lozinci, promisiuni mincinoase și „ce-a zis șefu’ la birou”, fără să înțeleagă că odată cu „reforma” vine și tăierea sinecurii.
Acești protestatari cu legitimație ANAF n-au citit nici măcar OUG-ul care îi vizează. Dar țipă. Nu pentru principii. Ci pentru bani.
Capitolul II.
Sporuri, concedii, frecangeală: Anatomia unei rușini salariale!
Protestele din aceste zile sunt pe cât de gălăgioase, pe atât de ridicole. Iată realitatea lor, punct cu punct:
1. Sporul pentru condiții vătămătoare.
Până ieri: până la 1.500 de lei brut/lună. De ce? Pentru că, în biroul de la ANAF, nivelul de praf ar fi, cică, mai mare decât pe șantier. Pentru că expunerea la tonerul imprimantei e considerată un risc.
De azi: maxim 300 de lei. Șoc și groază. Cum să trăiască fără?
2. Concedii suplimentare.
3–10 zile lucrătoare în plus pe an. Motivul? „Activitate în condiții grele”. Care? Tastatul cu două degete? Scrisul cu pixul pe hârtie A4?
3. Venituri nesimțite raportate la performanță zero.
Salariul net al unui funcționar mediu ANAF cu vechime și sporuri ajunge la 7.000–9.000 de lei lunar. Pentru ce? Pentru un sistem fiscal disfuncțional, IT prăbușit, haos legislativ și o productivitate mai proastă decât în orice instituție europeană.
4. Frica de „piața muncii”.
Nimic nu sperie mai tare bugetarul român decât gândul că va trebui să se angajeze în mediul privat. Să treacă pe salariu minim. Să dea socoteală. Să fie concediat pentru incompetență.
Pentru bugetari, privatul e iadul. De ce? Pentru că acolo nu există sporuri pentru „aer uscat” sau „lumină fluorescentă”.
5. Trezorerii cu mobilă din anii ’80 și servere care cad.
Aici bugetarii au parțial dreptate. Dotările sunt penibile. Dar cine le gestionează? Tot ei. Ei întrețin sistemul putred. Ei tolerează achizițiile inutile și IT-iștii plătiți cu 15.000 lei/lună care nu fac nimic. Tot sistemul e construit de ei, pentru ei.
6. Sindicate plângăcioase cu gura plină de bani.
Liderii de sindicat care țipă azi că „salariații sunt victime” sunt aceiași care:
- n-au făcut nimic în ultimii 10 ani să eficientizeze sistemul,
- au încasat salarii, sporuri și diurne,
- au negociat în spatele ușilor închise fără nicio transparență.
Sindicatul Sed Lex e parte din problemă. Nu parte din soluție.
Capitolul III.
România reală tace: Muncă multă, bani puțini, fără proteste.
Cea mai mare diferență între România reală și România bugetofagă este că prima muncește în tăcere, în timp ce a doua urlă și cere compensații pentru propriul eșec.
⚙️ Sectorul privat în România:
- Salariul mediu net: 2600–4.200 lei.
- Concedii: 20 de zile, fără bonusuri.
- Sporuri: zero.
- Condiții: stres, muncă reală, responsabilitate.
- Reprezentare sindicală: aproape inexistentă.
- Reacție la criză: tăcere, adaptare, supraviețuire.
🧾 Sectorul bugetar:
- Salariu mediu net: 3500–9.000 lei.
- Concedii: până la 35–40 de zile/an.
- Sporuri: între 15–40% din salariul de bază.
- Condiții: birouri, aer condiționat, cafea.
- Reprezentare: sindicate agresive, zgomotoase.
- Reacție la criză: proteste, grevă, autovictimizare.
Între aceste două Românii s-a creat o ruptură adâncă, ireconciliabilă. Cei care muncesc, tac. Cei care încasează, urlă. Iar cei care conduc, de cele mai multe ori, se prefac că le dau dreptate… doar ca să nu-i supere.
Concluzie.
O castă care nu mai merită milă și compasiune. Doar restructurare.
Protestele din aceste zile nu sunt despre dreptate. Sunt despre frică. Frica unui sistem inert, gras, obez morbid incompetent, că trebuie să iasă din confort.
E momentul ca România să tragă o linie:
- Cine vrea să fie plătit din bani publici, să accepte control, transparență și evaluare periodică.
- Cine nu poate face față, să meargă în mediul privat. Acolo e loc pentru toți. Dar fără sporuri, fără „condiții grele” și fără milă.
- Cine refuză munca reală, trebuie să plece.
Ilie Bolojan, cu toate greșelile sale, a făcut aici un pas corect. Dacă se va opri, va fi doar o bifă populistă. Dacă va continua, va intra în istorie ca omul care a tăiat conducta de bani a imposturii bugetare.
Bugetarii trebuie să înțeleagă că vremea privilegiilor a apus. Nu vor fi săraci. Dar nu vor mai fi stăpâni. Pentru prima dată în 30 de ani, sunt egali cu restul. Și asta îi sperie mai tare decât orice criză.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.