OBSOLESCENȚĂ s. f. Declasare tehnologică a unui material industrial prin apariția altuia, mai modern; uzură morală. ◊ obsolescență profesională = proces de învechire a componentelor unei profesiuni ca urmare a asimilării progresului tehnico-științific.
Iată ce spunea Günther Anders, in cartea sa ,,L’obsolescence de l’homme: sur l’âme à l’époque de la deuxième révolution industrielle” (1956)”:
„Vom reduce de manieră drastică educația, pentru că un individ incult are un orizont de gândire limitat, cantonat în preocupări mediocre. Trebuie să facem în așa fel încât accesul la știință să devină din ce în ce mai dificil și elitist, între popor și știință să existe o prăpastie, iar informația destinată publicului larg să fie lipsită de orice conținut cu caracter subversiv.
Mai ales fără filozofie. Și aici, trebuie să folosim puterea de convingere și nu violența directă: vom difuza masiv, prin intermediul televiziunii, emisiuni de divertisment care să se adreseze doar laturii emoționale sau instinctive. Mințile vor fi ocupate cu ceea ce este inutil și ludic.
Este bine, printr-o vorbărie și muzică neîncetate, să împiedicăm mintea să gândească.
Vom pune sexualitatea pe primul loc al intereselor umane.
Nu există un tranchilizant social mai bun.
În general, vom face în așa fel încât să eliminăm partea serioasă a existenței, să luăm în derizoriu tot ceea ce este valoros, să întreținem o apologie constantă a lejerității, astfel încât euforia publicității să devină standardul fericirii umane și modelul libertății. Condiționarea va produce astfel ea singură o asemenea integrare, încât unica frică – pe care va trebui să o întreținem – va fi cea de a fi exclus din sistem și deci de a nu mai putea accede la condițiile necesare fericirii.
Omul de masă, astfel produs, trebuie să fie tratat precum ceea ce este: o vită, și trebuie să fie supravegheat cum trebuie să fie păzită o turmă.
Tot ceea ce conduce la adormirea lucidității sale este bun din punct de vedere social, iar ceea ce ar amenința să îl trezească trebuie să fie ridiculizat, înăbușit, combătut. Orice doctrină care ar pune sub semnul întrebării sistemul trebuie să fie desemnată drept subversivă și teroristă, iar cei care o susțin vor fi apoi tratați ca atare”.
Günther Anders – ,,L’obsolescence de l’homme: sur l’âme à l’époque de la deuxième révolution industrielle” (1956)”
Günther Anders (născut Günther Sigmund Stern în 1902, Breslau/Wroclaw și decedat la Viena, în 1992), gânditor, jurnalist şi activist german. A crescut într-o familie de intelectuali iudeo-germani asimilaţi, părinţii săi, Clara şi William Stern, având contribuţii importante la dezvoltarea psihologiei. Studiază filosofia şi istoria culturii cu Panofsky și Cassirer, apoi filosofia cu Heidegger şi Husserl, sub conducerea celui din urmă obţinând doctoratul în 1923. Lucrează în Germania ca jurnalist. În 1933 emigrează la Paris împreună cu prima sa soţie, Hannah Arendt, apoi în Statele Unite, înainte de a se stabili definitiv la Viena, în 1950. De o verticalitate morală rar întâlnită, refuză cariera academică şi o lasă în plan secund pe cea de scriitor şi critic literar, pentru a se implica, în calitate de activist şi jurnalist, în combaterea celor mai mari ameninţări la adresa umanităţii, bomba atomică şi războiul. Critic lucid al societăţii occidentale şi fin analist, câştigă o notorietate târzie, cărţile sale cele mai importante fiind astăzi mai cunoscute decât în timpul vieţii sale.
