Cum funcționează lumea. Episodul 3.
Familia Rockefeller şi Consiliul pentru Relații Externe.
Pe lângă interesele miliardarului J.P. Morgan, un rol important îl joacă în Consiliul pentru Relații Externe şi cele ale familiei Rockefeller.
Rockefeller activează în domeniul petrolului (Standard Oil Company, astăzi Exxon Mobil, care a avut multă vreme monopol asupra acestei pieţe), în cel bancar, dar are şi numeroase fundaţii, deţine uriaşe clădiri în New York şi chiar o universitate.
John D. Rockeffeler a donat importante sume de bani pentru constituirea Consiliul pentru Relații Externe, iar urmașii săi o mai fac şi astăzi.
Unul dintre aceștia, David Rockeffeler, a devenit în 1949, cel mai tânăr director pe care l-a avut vreodată Consiliul pentru Relații Externe, a ajuns apoi la scurtă vreme preşedinte şi, ulterior, preşedinte onorific.
Notă: Greu de crezut că oameni de afaceri şi corporaţii atât de orientate pe profit cheltuiesc uriaşe sume de bani doar pentru a facilita nişte dezbateri.
Alte corporații implicate în susținerea intereselor globaliste ale Consiliului pentru Relații Externe.
Pe lângă aceste două mega companii, din Consiliul pentru Relații Externe mai fac astăzi parte, la secţiunea pentru corporaţii, şi alte multinaţionale situate în topul celor mai bogate şi mai influente din lume:
Chevron, I.B.M., Merck, Boeing, Citigroup, Shell Oil, Time Warner, Avon Products, Bechtel, Coca Cola, Pepsi Cola, Ford Motor, Hewlett-Packard, Johnson & Johnson, Levi Strauss & Co., Procter & Gamble, Xerox, Yahoo.
O grupare alcătuită din preşedinţi şi secretari de stat, dar „neimplicată în crearea politicii SUA”????
În Consiliul pentru Relații Externe se află înscrişi în prezent 3.700 de membri aleşi pe viaţă. Modul în care cineva devine membru este asemănător cu cel din masonerie. „Candidatul” trebuie să fie propus de unul dintre membrii aleşi pe viaţă, cererea acestuia fiind însoţită, în mod obligatoriu, de scrisori de recomandare din partea altor trei membrii.
Avem, deci, de-a face cu o grupare închisă şi elitistă. Printre membrii săi se află multe nume sonore: consilieri, secretari de stat, militari, directori şi ofiţeri C.I.A., bancheri, profesori, oameni de media şi chiar actori. Mulţi dintre ei ai au ajuns persoane influente tocmai datorită apartenenţei la Consiliul pentru Relații Externe.
Aproape toţi preşedinţii SUA de după cel de-al doilea război mondial au fost membrii ai Consiliului pentru Relații Externe:
Herbert Hoover, Dwight Eisenhower, Richard Nixon, Gerald Ford, James Carter, George Bush Senior si Bill Clinton. La fel stau lucrrurile şi cu cele mai influente persoane din Departamentul de Stat al SUA. Însuşi Elihu Root, fondator și președinte al Consiliului pentru Relații Externe și avocat al lui J.P. Morgan, a fost secretar de stat în timpul guvernării lui Theodore Roosevelt.
Un studiu realizat de Laurence Shoup şi William Minter a arătat că din cei 502 oficiali pe care i-a avut guvernul SUA între 1945 şi 1972, mai mult de jumătate au fost membri ai Consiliului pentru Relații Externe.
Pe lista membrilor CRE îi regăsim pe:
- Madeleine Albright, Secretar de stat în administraţia Clinton (şi prima femeie pe această funcţie).
- Colin Powell, Secretar de stat în administraţia Bush până în 2005 şi primul afro-american pe această funcţie. A fost Şef al Statului Major şi conducător al armatei americane în timpul Războiului din Golf.
- Henry Kissinger, consilier pe probleme de securitate naţională şi secretar de stat în administraţia Nixon, secretar de stat în administraţia Ford, implicat în războiul din Vietnam. El a primit premiul Nobel pentru pace?????? datorită contribuţiei sale la negocierile privind încetarea focului în Vietnam, cu toate că acestea s-au dovedit a fi un eşec, războiul continuând apoi câţiva ani. Tot el a jucat un rol cheie în campania de bombardare a Cambodgiei, organizată în secret de Statele Unite, care a contribuit la un sângeros război civil.
Dick Chenney, vicepreşedinte SUA, acuzat că a „înşelat” cetăţenii americani pentru a justifica războiul din Irak şi că a ameninţat Iranul cu o ofensivă, încălcând astfel interesele securităţii naţionale a Statelor Unite.
- Condolezza Rice, fost secretar american de stat.
- Donald Rumsfeld, consilier al preşedintelui Nixon, secretar al apărării în timpul administraţiei Ford şi în timpul administraţiei Bush, ambasador american la NATO. Este interesant de remarcat faptul că Rumsfeld a cerut ca numele său să fie şters de pe lista actuală cu membri ai Consiliului pentru Relații Externe.
Paul Wolfowitz, fost secretar american al apărării şi, până în mai 2005, preşedinte al Băncii Mondiale.
Strategia de siguranţă naţională construită de Paul Wolfowitz în 2000 a promovat ideile unui alt think tank alcătuit din membrii ai Consiliului pentru Relații Externe: “Proiectul pentru Noul Secol American”.
Alături de Dick Chenney şi Donald Rumsfeld, Wolfowitz a stabilit: mărirea bugetului militar american cu 100 de miliarde de dolari, refuzul folosirii spaţiului cosmic de alte naţiuni şi adoptarea unei politici militare agresive care permite atacarea preventivă a ţărilor pe tot globul.
În strategia de siguranță a lui Paul Wolfowitz se specifică:
„procesul transformarii va fi probabil unul lung, dacă sunt absente evenimente catastrofice şi catalizatoare, cum ar fi un nou Pearl Harbor”.
Prin urmare, războiul perpetuu în care s-au trezit târâţi americanii şi, alături de ei, întreaga lume este rezultatul planurilor construite în laboratoarele Consiliului pentru Relații Externe cu mult înainte de 11 septembrie 2001. Aşa zisele atacuri de la World Trade Center au oferit apoi pretextul necesar pentru a explica implementarea unor planuri deja existente.
Cu toate cele enumerate mai sus, Consiliului pentru Relații Externe continuă să susţină că „nu este o organizaţie angajată în crearea politicii externe a Statelor Unite”.
O minciună specifică globaliștilor, precum rostogolirea unor valori și principii democratice, fără esență din punctul lor de vedere, cum ar fi dreptul fiecărei națiuni de a se autoguverna, libertatea, egalitatea în fața legii, transparența, toleranța, competiția dreaptă, egalitatea șanselor și egalitatea în drepturi etc.
Scop declarat, manipularea opiniei publice
O altă direcţie cheie a acestei grupări dezvăluită chiar de cel care i-a fost multă vreme conducător, Elihu Root, este „ghidarea opiniei publice americane”. Întrucât termenul utilizat iniţial era prea bătător la ochi, el a fost înlocuit în 1970 cu „informarea opiniei publice americane”.
Oricum s-ar numi, manipularea opiniei publice de către Consiliul pentru Relații Externe este certă. Printre membrii săi găsim personaje plasate în poziţii cheie din numeroase publicaţii:
Washington Post, Association of American Publishers, Business Week, Forbes, U.S.A. Today, Wall Street Journal, Los Angeles Times, New York Times, National Geographic, Newsweek
sau canale de televiziune precum
A.B.C., C.B.S., C.N.N., Fox News, N.B.C., R.C.A. şi Walt Disney Company. De curând actriţa Angelina Jolie a fost acceptată ca membru în Consiliul pentru Relații Externe.
Arthur Schelsinger scria într-o carte despre preşedintele Kennedy:
„Această comunitate, Consiliul pentru Relații Externe, este chiar inima administraţiei americane. Zeităţile sale preferate sunt Henry Stimson şi Elihu Root. Organizaţiile sale sunt fundaţiile Rockefeller, Ford şi Carnegie. Publicaţiile sale sunt New York Times şi Foreign Affairs”.
Cele enumerate mai sus ar fi suficiente pentru a ridica multe semne de întrebare asupra acestei organizaţii.
Membrii ei spun că se întâlnesc doar pentru a dezbate probleme majore legate de afacerile externe ale Statelor Unite. La prima vedere nimic mai firesc. Oricine are dreptul să dezbată ce subiecte doreşte. Aici însă vorbim de persoane care deţin poziţii de vârf în politica mondială.
Deciziile lor influenţează viaţa a milioane de oameni. Sub umbrela Consiliului pentru Relații Externe, aceste persoane se întâlnesc în secret, primesc finanţări din partea unor mari corporaţii şi, după cum am văzut, nu se rezumă doar la nişte simple dezbateri.
Rezultatul întâlnirilor lor se concretizează în strategii naţionale sau internaţionale de acţiune care, de cele mai multe ori, stabilesc unde şi când va fi pace sau război.
Va urma. Clubul Bilderberg.
