O istorie, din anul 1938, mai puțin cunoscută.
Este bine de știut, chiar și de către fanii regalității. Doi ani mai târziu, în 1940, N.Iorga a fost asasinat. Oficial, s-a pus în seama legionarilor, din cauza neînțelegerilor cu Zelea Codreanu, care ar fi condus la moartea acestuia din urmă. Dar se poate afirma, fără teamă de a greși, că și această întâmplare a condus la nefericitul sfârșit al marelui savant.
„Consilierul Regal N. Iorga a adus grave ofense Suveranului într-o şedinţă a Academiei, când preşedintele acestei înalte instituţii, Constantin Rădulescu-Motru, propusese ca toţi academicienii să se înscrie, în bloc, în „Frontul Renaşterii Naţionale” (înfiinţat de Carol al II-lea la 16 decembrie 1938, în locul partidelor politice declarate clandestine). În acel moment, N. Iorga s-a ridicat, spunând că îl surprinde ca tocmai preşedintele să facă o atare propunere adunării, ca şi cum aceasta ar fi o breaslă de bărbieri, tinichigii sau o asociaţie de funcţionari comerciali.
„Nu, domnule preşedinte – a spus Iorga – noi nu suntem o turmă de mameluci, fiecare dintre noi are puterea de discernământ necesară şi prin nimic nu am putea fi constrânşi ori măcar ademeniţi să comitem un asemenea act.
Eu, cel puţin, declar de la început, că nu m-aş putea înscrie niciodată în asemenea condiţiuni.”
La strigătele de „destul”, „stai jos!” ale academicienilor, N. Iorga s-a ridicat din nou şi a mai spus că nu vorbeşte numai în calitate de academician, ci şi de istoric, şi că dacă este vorba să facă istorie, apoi să mai aştepte puţin, domnii colegi, că vor afla lucruri interesante.
Cu toate protestele asistentei şi fiind des întrerupt de academicieni, N. Iorga a început prin a aminti că „În Evul Mediu existau în Germania trei oraşe libere: Hamburg, Lubeck şi Bremen. În Lubeck, printre diferitele familii de evrei conlocuitoare, se găseau unele care se numeau „Zollern”, adică familiile din deal şi, spre a nu se confunda cu cele din vale, îşi ziceau „Hohenzollern”. Aceşti Hohenzollerni, prin camătă şi tot felul de mijloace ilegale, devenind extrem de bogaţi, au ajuns mai târziu stăpâni ai castelului şi domeniilor de la Sigmaringen, fiind mai târziu înnobilaţi de Margraful Bavariei.
Din aceşti Hohenzollerni se trage actuala noastră dinastie, care, după cum este şi firesc, suferă şi de anumite tare, care se transmit pe cale ereditară şi periodic, din patru în patru generaţii.”
Deşi des întrerupt de asistență, N. Iorga a continuat totuşi, arătând cum în calitatea sa de istoric, a putut stabili că „printre alte boli ale acestei familii se află şi nebunia transmisă invariabil din patru în patru generaţii şi că păcatele au căzut tocmai pe M.S. Regele ca să fie din generaţia celor nebuni. Regele Ferdinand a fost deplin sănătos la minte, după cum a fost sănătos şi Regele Carol I, ca şi fratele său, tatăl Regelui Ferdinand.
Deşi părintele Regelui Carol şi bunicul Regelui Ferdinand au fost sănătoşi, bunicul Regelui Carol I a fost totuşi nebun, nebunie transmisă astăzi după a patra generaţie, Regelui Carol II.
Mai mult încă: toţi aceşti regi ori prinţi nebuni, atunci când au simţit că puterea de vitalitate a sângelui din vinele lor scade, din cauza rezultatelor încrucişării cu prinţese de sânge arian, au căutat să-şi reconforteze virusul, prin căsătorii cu evreice. Aşa a făcut şi străbunicul lui Carol II, care l-a precedat cu patru generaţii şi aşa a făcut şi actualul Rege al României, căsătorit – după cum se ştie, a mai adăugat N. Iorga – cu d-na Lupescu.”
Suveranul, informat de propunerea ce urma a fi făcută de preşedintele Academiei, pentru înscrierea în bloc a academicienilor în „Frontul Renaşterii Naţionale”, asculta dezbaterile din sala de şedinţe a Academiei.
Auzind cele spuse de N. Iorga, a trimis la Academie pe colonelul Urdăreanu, ca să-l împiedice de a vorbi mai departe. Intrând în sala de şedinţe, dl. Urdăreanu s-a dus direct la Iorga pe care l-a ameninţat, spunându-i că toate cele declarate acolo fuseseră auzite de Suveran.
Acesta a spus d-lui colonel Urdareanu următoarele: „Du-te şi spune stăpânului tău, că profesorul Iorga nu se teme de nimeni, chiar dacă Regele ar porunci să fie ucis şi că toate cele spuse acum la Academie se vor învăţa în viitor în cărţile de şcoală. Chiar dacă voi fi suprimat, cele spuse se vor cunoaşte totuşi în lumea întreagă, deoarece am avut grijă să le trimit mai înainte, la Londra, Roma, Paris şi Berlin.”
Arhiva SRI, fond D, dosar 11382, vol. ÎI, f. 181-184.!
