2024. „Mihai Caraman sau cei zece care au speriat NATO”!
Mihai Caraman, legenda de necontestat a serviciilor secrete romane.
Un ofiter si un patriot de exceptie, un sustinator sovietic sau un opozant al principiilor democratice ??? in care traim astazi?
Raspunsul se afla la dumneavoastra.
Partea I.
Mihai Caraman rămâne în istoria serviciilor secrete spionul care a reuşit, graţie reţelei sale, să sustragă vreme de 11 ani sute de informaţii ultrasecrete din cadrul NATO, furnizându-le ulterior serviciilor secrete ale URSS via securitatea romana.
A fost cea mai complexă acţiune de spionaj la care a participat România, fiind totodată o mare lovitură la adresa planurilor militare ale NATO, într-o perioadă marcată din plin de efectele „Războiului Rece”.
Actiunea ofiterului roman a contribuit în mod incontestabil la menţinerea echilibrului între cele două blocuri politico-militare, NATO şi Pactul de la Varşovia.
Este povestea de succes a Serviciului Român de Informaţii Externe, care datează din 1959.
Şeful acestei reţele a fost Mihai Caraman. Un tânăr ofiţer din promoţia anului 1950 cu reale aptitudini pentru culegerea de informaţii şi un foarte bun „profiler” cu excelente cunoştinţe de psihologie şi cultivarea relaţiilor bazate pe agende multiple.
Reţeaua condusă de Mihai Caraman a lucrat prin agenţii săi timp de 11 ani, penetrând sediul NATO aflat în epocă la Paris.
O reţea alcătuită din:
Robert van de Wielhe; Francis Andrè Roussilhe (nume de cod „Taras Bulba”, unul din cei mai eficienţi agenţi ai reţelei); Nahit Imre; Arlette Cotton de Bennetot; Pierre Rocheron; Antoinette Durieu; Klaus Edelmann; Sylvette Borel; Gèrard Gautherin.
Mihai Caraman şi unii dintre colegii săi care au întreţinut reţeaua:
Ioan Iacobescu (cel ce îi va lua locul lui Caraman la conducerea grupării, când acesta va fi plecat la Bucureşti pentru a-i asigura securitatea lui de Gaulle), Mihail Simula (Secretar II U.N.E.S.C.O.), Mihail Georgescu (Secretar II Ambsada României la Paris), Gheorghe Ionescu (Secretear II Ambasada României la Paris), Eugen Vişan (Secretear II Ambasada României la Paris), Pavel Cismaru (Secretar I Ambasada României la Paris), Constantin Mirea (Secretear II Ambasada României la Paris), Ion Păduraru (Secretar II U.N.E.S.C.O.), Mihai Ilie (Prim Consilier Ambasada României la Paris).
Agenţii săi, străini şi de naţionalităţi diferite aveau – cei mai mulţi dintre ei – slujbe obţinute la cartierul general al NATO. Nu au excelat prin funcţii mari, ci au fost membri ai birocraţiei organizaţiei, care însă aveau acces la informaţii de primă mână.
Mii de pagini de documentaţie cu caracter strict secret şi până la indicativul de clasificare „Cosmic Top” (de cea mai mare importanţă) au fost livrate de reţeaua Caraman către centrala din Bucureşti.
Un acord încheiat la 11 iulie 1960 între România şi URSS prevedea ca materialele furnizate de agenţii români să fie transmise în copie şi Moscovei.
Între iulie 1960 şi mai 1962 fuseseră predate organelor sovietice de informaţii 2 887 de documente şi 26 de note şi rapoarte obţinute din diverse domenii de interes: politic, economic, militar şi tehnico-ştiinţific.
Cele 636 de documente NATO clasificate, predate KGB de către Bucureşti se refereau la:
- planurile militare NATO pe termen lung;
- planurile ţărilor NATO privind infrastructura Alianţei pentru anii 1961-1963;
- studii pentru achiziţionarea de armament şi materiale standard pentru trupele NATO ca rachete „Blue Water”, rachete „Sidewinder”, rachete „Bullpup”, avionul „Atlantic”, arme anti-tanc;
- rapoarte periodice ale Secretarului general (1960-1961);
- sistemul de aprovizionare a statelor membre NATO cu carburanţi;
- planurile de urgenţă civilă din ţările NATO;
- bugetele militare ale unor comandamente, în special pentru comunicaţii;
- locul amplasamentelor pentru depozite de muniţii, aerodromuri, rampe de rachete, cartiere generale de război ale NATO;
- locul şi participanţii la manevrele militare ale NATO; procese verbale ale sesiunilor ministeriale ale organizaţiei;
- măsuri economice şi militare preconizate de ţările NATO în problema Berlinului;
- informaţii cu privire la poziţia ţărilor NATO faţă de comerţul Est-Vest, etc.
Metodele de lucru pentru racolarea agenţilor reţelei s-au deosebit de tehnica sovietică de recrutare. Pe când sovieticii foloseau intensiv „cutii poştale impersonale” (controlorul nu se întâlnea cu agentul, ci îşi transmiteau mesaje şi pachete în cele mai diverse locuri, după o insistentă observare a împrejurimilor), Mihai Caraman şi colegii săi foloseau metode persuasive de convingere, contacte directe, în locuri comune şi practicau de asemenea un filaj insistent pentru a verifica dacă sunt depistaţi de serviciile franceze de contra-spionaj.
Motivaţia „referenţilor” (agenţii care lucrau pentru reţea) era şi diversificată. De la exploatarea unor traume sau slăbiciuni omeneşti până la cultivarea unor pasiuni sau dorinţe de recunoaştere personală şi profesională. O motivaţie ideologică a funcţionat în subsidiar pentru cei recrutaţi, atunci când îşi dădeau acordul, însă nu a fost în nici unul dintre cazuri determinantă.
Recrutaţii aveau convingeri pacifiste şi, în general, ca atitudine politică se încadrau între centru şi stânga, o opţiune majoritară pentru Franţa anilor ‘60.
Membrii reţelei Caraman au primit şi bani, însă sumele au fost cu mult mai mici faţă de cât plăteau sovieticii.
România ca ţară de destinaţie a informaţiilor din sediul NATO a beneficiat din plin de pe urma centralizării şi analizei unor astfel de documente.
Şi-a îmbunătăţit capacitatea de negociere cu parteneri comerciali occidentali, a putut să mijlocească transferuri de capital, în bani şi produse tehnologice de vârf pentru înzestrarea economiei naţionale, a deschis pieţe de desfacere în locuri altfel inaccesibile pentru noi, a promovat relaţii excelente timp de mai bine de un deceniu între Bucureşti şi Paris.
Reţeaua Caraman şi-a încheiat activitatea în urma dezvăluirilor făcute de transfugi, dezertori sovietici şi români, care au devoalat datele de identificare şi tehnicile de lucru contraspionajului american, german şi francez.
Mihai Caraman a fost rechemat de la postul diplomatic din Franţa în ţară, în anul 1969. Atât Mihai Caraman, cât şi colegii săi, cu excepţia dezertorului Ioan Iacobescu, adjunctul său, au revenit în Centrala de la Bucureşti fără a fi declaraţi „persona non grata” de guvernul francez.
Membrii rețelei au fost arestați de serviciile speciale franceze.
Fuga sau dezertarea, nouă ani mai târziu, a generalului Ion Pacepa în SUA a produs cea mai amplă mişcare de cadre şi personal din Securitatea Statului.
Unul dintre cei care a pierdut a fost şi Mihai Caraman, izolat într-o funcţie periferică şi apoi forţat să ceară trecerea în rezervă. Decizii care au avut ca suport fie declaraţii neoneste ale colegilor, fie răzbunări personale ale acestora şi multă invidie.
Va urma
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
