2025. Acești USR-iști bolșevici anticreștini! Bolnavi, lacomi și plini de ură!
INTRODUCERE.
A murit Ion Iliescu. Un personaj care a marcat istoria României contemporane, iubit de unii, urât de alții, dar imposibil de ignorat.
Iar la moartea unui fost președinte, chiar și a unuia controversat, un stat care se respectă și o societate care mai păstrează o brumă de demnitate știu să se oprească pentru câteva clipe.
Să salute trecerea în neființă a unei epoci, cu tot ce a avut ea bun și rău.
Dar în România anului 2025, nu mai există omenie. Nu mai există compasiune. Nu mai există respect.
USR-iștii, în frunte cu președintele autist Nicușor Dan și premierul nazist Ilie Bolojan, au tăcut mizerabil. Au ignorat momentul. Au refuzat orice gest minim de recunoaștere instituțională.
Nici măcar nu au mimat decența. S-au comportat ca niște hiene ideologice, pentru care moartea e o oportunitate de a da cu bâta în cadavru.
Nimeni nu le cerea să plângă. Nimeni nu-i obliga să laude. Dar tăcerea lor, tăcerea unei întregi generații de neomarxiști, trădează o lipsă totală de suflet.
A nu recunoaște meritele unui om care a condus această țară în momente istorice înseamnă a scuipa pe istoria României.
Nu este vorba despre iubirea de Iliescu. Este vorba despre omenie, memorie, onoare.
Iar când dispar și astea, ce mai rămâne? Răspunsul e simplu: USR. Și hidoșenia ideologică pe care o reprezintă.
CAPITOLUL I – Lipsa de milă: USR-iștii care n-au catadicsit să participe la funeralii.
Nu tăcerea este problema. Ci disprețul pe care tăcerea îl ascunde. Când moare un fost șef de stat, indiferent cât de controversat a fost, statul are obligația de a păstra aparențele demnității. Dar România condusă de o adunătură de neomarxiști, autiști și ideologi cu suflet de piatră nu mai are demnitate.
Cătălin Drulă, președintele USR și liderul formal al opoziției, n-a scos un cuvânt. Nici măcar un mesaj standard, sec, de protocol.
Cristian Ghinea, strategul PNRR și fost ministru al Fondurilor Europene, n-a simțit nevoia unei postări.
Dan Barna, fost președinte USR și fost vicepremier, a tăcut mâlc.
Oana Țoiu, Allen Coliban, Vlad Voiculescu, Ionuț Moșteanu, Elena Lasconi, Radu Hossu – toți „eroii progresismului”, fie au tăcut, fie au postat ironii de doi bani. Niciun gest public, niciun semn de omenie.
Și mai grav: președintele României, Nicușor Dan, nu a emis nicio reacție oficială. Niciun comunicat de la Cotroceni. Nicio deplasare. Nimic.
Un zid rece de autism instituțional și emoțional.
Premierul Ilie Bolojan, cu fruntea sa de Reich tehnocratic, a lăsat impresia că îl deranjează și faptul că un om a murit. Pentru el, moartea nu e decât o „ineficiență biologică”.
În schimb, au fost acolo:
Marcel Ciolacu,
George Simion,
Kelemen Hunor,
Nicolae Ciucă,
Victor Ponta – oameni care, deși n-au fost prieteni ai lui Iliescu, au înțeles ce înseamnă instituția statului și onoarea unei despărțiri.
Ce spune asta despre USR?
Că nu sunt oameni. Sunt algoritmi politici. Un soi de virus ideologic care șterge tot ce înseamnă tradiție, respect, compasiune.
Ei vor un stat fără memorie.
Fără trecut.
Fără inimă.
CAPITOLUL II – Ion Iliescu: omul și contradicțiile sale.
Ion Iliescu a fost un produs al vremurilor sale, dar și unul dintre ultimii lideri care au știut să țină o țară unită într-un moment în care totul putea exploda.
I-au lipsit multe – viziune economică, curajul reformei reale, curățenia morală – dar a avut ce le lipsește celor care conduc România astăzi: intuiție istorică, sânge rece și instinct de supraviețuire națională.
În 1990, România era la un pas de dezintegrare, anarhie, haos. Sovieticii erau încă prezenți în regiune. Ungaria avea apetit pentru Transilvania.
SUA nu se implicau încă în Europa de Est. Și totuși, sub conducerea lui Iliescu, România a rămas întreagă.
A refuzat instalarea unei baze militare rusești în România, spre deosebire de Belarus, Armenia sau chiar Moldova. A evitat conflicte etnice, deși Târgu Mureș era în flăcări. A păstrat o linie de echilibru geopolitic într-o regiune minată de interese.
A sprijinit un stat social într-o perioadă în care haitele neoliberale din Occident băteau la ușă cu „reformele” lor – adică privatizări sălbatice, șomaj în masă și colonizare economică.
În primii ani ai tranziției, oamenii aveau încă locuri de muncă, locuințe, spitale și siguranța zilei de mâine. Aceste lucruri au început să dispară abia după 1996.
Dar nu a fost un sfânt. A girat guverne toxice, în care au prosperat rețelele de interese și trădare economică.
A girat și mineriadele – un păcat politic major, care l-a urmărit toată viața.
I-a tolerat pe Petre Roman, Stolojan, Văcăroiu, Isărescu, Adrian Năstase – oameni care, în diverse forme, au contribuit la slăbirea statului român și la instalarea cleptocrației.
Și totuși, nu a fost un distrugător. N-a vândut România. A greșit, dar n-a trădat.
A condus. A rămas vertical. A murit în apartamentul său, nu în vilele de lux ale Miami-ului globalist.
Un om de stat. Cu merite. Cu greșeli. Dar și cu demnitate.
CAPITOLUL III – Globaliștii fără suflet: USR și linșajul total al istoriei și al compasiunii.
În lumea „valorilor europene” promovate de USR, istoria e o rușine, tradiția e o boală, iar compasiunea e o slăbiciune. Nimic nu este mai toxic pentru acești apostoli ai progresismului decât ideea de iertare, de înțelegere a complexității umane.
Pentru ei, trecutul trebuie distrus, oamenii care nu gândesc „corect” trebuie eliminați simbolic, iar compasiunea e rezervată doar minorităților ideologice aprobate de Bruxelles.
Moartea lui Ion Iliescu a fost doar o nouă ocazie pentru a turna găleți de dispreț rece, lipsit de orice urmă de omenie. Pentru USR, Iliescu nu a fost un om.
A fost un „virus politic”, o „relicvă toxică”, un „dușman de clasă”. Exact ca în procesele publice ale anilor ’50: acuzație, condamnare, linșaj – fără drept la apărare.
Nimic despre fapte. Nimic despre context. Nimic despre complexitatea omului.
De altfel, narațiunea USR despre „Iliescu = rău absolut” nu e istorie. E strategie de marketing politic.
Dacă Iliescu e diavolul, atunci ei – neomarxiștii digitali – sunt îngerii salvatori. Nu contează că mint, că fură, că vând țara bucată cu bucată: ei sunt „viitorul”. Iar viitorul, în mintea lor, e steril, fără rădăcini, fără părinți, fără bunici. Fără cruce.
Ceea ce este cu adevărat revoltător e că exact acești predicatori ai „inclusivității” sunt cei mai intoleranți indivizi din spațiul public.
I-au numit pe bătrâni „leneși”, pe săraci „inapți”, pe tradiționaliști „putiniști”, pe cei religioși „analfabeți medievali”.
Oana Țoiu vorbește despre „eliberarea statului de pensionari comuniști”.
Ionuț Moșteanu spunea că „prea mult respect față de trecut ne ține înapoi”.
Dan Barna afirma senin că „e timpul să scăpăm de vechile generații care nu înțeleg digitalizarea și viitorul”.
Toate astea nu sunt opinii. Sunt simptome ale unei patologii ideologice.
În discursul lor, reforma nu înseamnă modernizare, ci epurare. Exact ca în Revoluția Culturală din China, unde „vechiul” trebuia distrus complet, pentru a face loc „omului nou”.
Iar ceea ce este cel mai sinistru e răceala, lipsa de milă, absența completă a oricărui reflex uman în fața morții.
Pentru USR, un om a murit. Și în loc de tăcere demnă, au ales să tacă batjocoritor.
CAPITOLUL IV – USR și rădăcinile ideologice bolșevice.
USR-ul nu este o noutate. Nu este „viitorul”. Este doar reciclarea în ambalaj digital a celei mai crunte ideologii criminale din secolul XX: bolșevismul.
Aceiași oameni care ne vorbesc astăzi despre „resetare”, „reeducare digitală”, „transformare structurală” sunt, în esență, aceiași care, într-o altă epocă, purtau căciuli rusești, dădeau sentințe la Canal și executau ordine de partid cu sânge rece.
USR nu are empatie pentru trecut pentru că îl urăște.
Ca și bolșevicii lui Lenin, nu vor să construiască peste istorie, ci peste ruine.
Exact cum în 1917 s-a dărâmat tot ce însemna vechea Rusie – monarhie, Biserică, elite, proprietate – așa vor și progresiștii useriști să dărâme România: familie, națiune, credință, istorie.
Paralele istorice clare:
- Bolșevicii au ucis întreaga familie Romanov, inclusiv copiii, doar pentru că simbolizau trecutul.
- Stalin a ordonat epurări masive, ucigând milioane pe baza unor simple bănuieli.
- Mao și-a umilit profesorii și intelectualii în piețe publice – „vinovați de gândire retrogradă”.
- Khmerii Roșii din Cambodgia au decimat 2 milioane de oameni pentru că erau „inapți pentru noua societate”.
Toate aceste regimuri aveau în comun:
- o ură viscerală față de tradiție,
- cultul „omului nou”,
- represiunea disidenței,
- o cruzime rece, pseudo-morală, îmbrăcată în cuvinte mari.
Astăzi, USR promovează aceleași idei sub nume cool și sterile:
- în loc de „omul nou” – avem „cetățeanul digital reformat”,
- în loc de „epurare” – avem „restructurare și debirocratizare”,
- în loc de „dușmanul de clasă” – avem „populistul, naționalistul, conservatorul, pensionarul”.
Discursurile recente ale Oanei Țoiu, ale lui Dan Barna sau Ionuț Moșteanu sunt doar varianta lustruită, cu filtru Instagram, a urii de clasă comuniste.
Aceștia nu sunt politicieni. Sunt inchizitori ideologici.
Când Oana Țoiu spune că trebuie „eliminați pensionarii comuniști”, nu e o gafă. E linia partidului.
Când Barna spune că „părinții noștri nu mai au ce căuta în decizie”, e doctrină.
Când Moșteanu râde de „senilitatea generației Iliescu”, nu e ironie. E curățare ideologică.
USR nu vrea reconciliere. Vrea resetare.
Ca și bolșevicii. Ca și toate regimurile care au început prin a distruge morții și au sfârșit prin a distruge vii.
CONCLUZII – Cine sunt adevărații anticreștini?
Adevăratul creștinism nu înseamnă doar a merge la biserică de Paște sau a închina un pahar la o înmormântare. Creștinismul înseamnă, înainte de toate, milă, compasiune, iertare, demnitate.
Valori pe care liderii USR nu doar că le disprețuiesc, dar le detestă profund.
Când moare un om care a condus această țară – cu bune și cu rele – te oprești din vorbit, îți scoți pălăria și te închini. Așa fac oamenii normali.
Așa fac oamenii care n-au fost deformați de ideologie. Așa fac oamenii care înțeleg că moartea este ultimul moment în care omul trebuie tratat cu demnitate, nu cu batjocură.
Dar USR nu este un partid de oameni.
Este o sectă ideologică, compusă din algoritmi umani care nu simt, nu iartă și nu iartă tocmai pentru că nu înțeleg.
Pentru ei, Iliescu nu a fost un om, ci o eroare de sistem.
Și exact așa gândesc și despre România profundă: o eroare. O problemă. Un balast.
În realitate, ei sunt anticreștinii, nu cei pe care îi hulesc.
Ei sunt cei care ar arunca crucea la gunoi, ar transforma coliva în QR code și ar reseta chiar și memoria celor care nu mai pot răspunde.
Atât timp cât acești lichidatori ai sufletului românesc vor conduce România, nu va exista viitor.
Pentru că fără trecut, fără milă, fără umanitate, rămâne doar tăcerea vinovată a hienelor.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
