2025. ADRIAN SEVERIN. SCRISOARE CATRE „INALTA POARTA”. Partea I.
In martie 2023, Prof. dr. Adrian Severin i-a trimis o scrisoare deschisă noului ambasador al SUA în România, Kathleen Ann Kavalec, în care îi atrage atenția că „războiul pe care SUA îl poartă cu Rusia și în care a antrenat și România nu este conform cu interesele strategice ale României“.
Iată scrisoarea:
Excelenței Sale
Doamnei Katheleen KAVALEC
Ambasadorul SUA în România
Stimată Doamnă Ambasador,
Încep prin a vă ura bun venit în România.
Până acum aproape un deceniu și jumătate, predecesorii dvs. soseau în una dintre cele mai americanofile state europene.
Astăzi, dvs ajungeți într-o țară în care americanofilia se prăbușește fiind înlocuită de americanoscepticism, dacă nu chiar de americanofobie.
Ca unul care am inițiat, în primăvara anului 1997, în convorbirile purtate la Washington cu regretatul Secretar de Stat Madeleine Albright, parteneriatul strategic dintre România și SUA, co-prezidând apoi, împreună cu fostul secretar al apărării William Perry, Comitetul de acțiune pentru parteneriatul strategic SUA-România, precum și ca unul care am participat activ la procesul de intrare a României în NATO, consider că această tendință tot mai evidentă care caracterizează sentimentele românilor față de americani constituie un pericol pentru securitatea națională a țării mele, atât timp cât ea și-a legat securitatea de alianța cu țara dvs.
Evident, tendința menționată reprezintă un pericol și pentru SUA întrucât efectele scontate ale obedienței cu care de mai multă vreme conducătorii României pun în aplicare directivele venite de la Washington DC, fără a face efortul armonizării lor cu interesele naționale românești, și care pare a-i satisface pe deplin pe planificatorii și operatorii politici americani, nu pot fi garantate atunci când împotrivă se ridică un val popular la nivelul masei critice. Suntem foarte aproape de atingerea acestui nivel.
De această situație nu sunt de vină, în primul rând, românii. Vinovatul principal este aliatul nostru american. Vinovați sunt diplomații americani (desigur, în primul rând ambasadorii, atunci când misiunea diplomatică nu a fost condusă de însărcinați cu afaceri) acreditați la București în ultimii circa douăzeci de ani, care s-au comportat ca adevărați pro-consuli în această țară. Pe cât de rupți de realități, pe atât de aroganți. Pe cât de lipsiți de empatie, pe atât de abuzivi.
A revizui această politică, a repara daunele produse de ea și a recupera încrederea, dacă nu și simpatia, românilor trebuie să fie primele trei puncte ale agendei dvs.
Lupta împotriva corupției, libertatea presei, protecția minorităților de tot felul în România nu sunt problemele dvs. Aveți mult de lucru pentru a le asigura în țara dvs. Mai ales acum când corectitudinea alegerilor americane este în mod repetat pusă la îndoială de cetățenii americani și rezultatele lor fac obiectul unor contestări violente, când falimentele în lanț ale băncilor americane, rezultat al neoliberalismului american, precum și al lăcomiei și iresponsabilității care infectează corporatismul american așezat la temelia „Consensului de la Washington”, riscă să contamineze întreaga lume inducând o criză mai rea decât virusul Corona SARS-Cov 2.
În România ele sunt problemele noastre și noi le gestionăm cum putem. Cu atât mai bine cu cât dvs vă amestecați mai puțin. Aici aveți de stimulat investițiile americane și comerțul bilateral, de asigurat ridicarea obligativității vizelor de călătorie, de acomodat interesele strategice americane cu cele românești, de explicat de ce politica americană în lume este compatibilă cu aspirațiile legitime ale națiunii române și nu transformă România într-o țintă vulnerabilă a rivalilor SUA.
Nu cred că România își poate găsi un sistem de securitate (nu numai militară, ci și economică) în afara alianțelor euro-atlantice.
Acest sistem, oricât de valid ar fi din punct de vedere teoretic, nu poate supraviețui, însă, situației în care SUA își promovează interesele în regiunea căreia îi aparține România, dar și în restul lumii, fără a comunica în prealabil cu partenerul strategic român, fără a se consulta cu acesta și fără a-și coordona acțiunile cu el. Comunicarea, consultarea, coordonarea și cooperarea (care este altceva decât subordonarea servilă) au fost, de altfel, cei „patru C” care au fost așezați la temelia parteneriatului nostru strategic încă de la discuțiile din toamna anului 1997, purtate la București, pe baza unui non-paper propus de asistentul Secretarului de Stat, dl Marc Grossman.
Adaug că, pentru a avea caracter strategic, orice parteneriat trebuie să aibă la bază congruența intereselor strategice ale părților.
Aceste interese se pot schimba în mod natural, odată cu evoluția situației interne a partenerilor și cea a contextului internațional, dar și prin neglijența sau erorile comise de parteneri atunci când aceștia sau cel puțin unul dintre ei nu se străduiesc să își definească în mod continuu interesele vitale în așa fel încât să mențină convergența, complementaritatea sau măcar compatibilitatea lor.
Or, trebuie constatat că în prezent parteneriatul strategic româno-american și-a pierdut baza constând în congruența intereselor strategice; sau, cel puțin, este pe punctul de a și-o pierde.
Veți spune, desigur, că în relațiile româno-americane SUA respectă cu sfințenie principiul celor „patru C”, negociat și convenit în 1997, imediat după vizita Președintelui Bill Clinton la București.
Nu este așa și dvs știți bine acest lucru. Nu este cazul să ne insultați inteligența și bunul simț negând-o. În timp – și în special după 2012, anul în care Asistentul Secretarului de Stat, Philip Gordon, a descins în România cu misiunea de a face ca referendumul prin care poporul român decisese demiterea unui președinte dovedit nefast pentru destinul națiunii române să rămână fără efecte – parteneriatul s-a transformat în „protectorat”.
Un protectorat de care nimeni aici nu are nevoie. Este misiunea Dvs. să reabilitați parteneriatul și să îl resuscitați principiile convenite la nașterea sa.
România nu a conceput niciodată alianța cu SUA ca fiind îndreptată împotriva Rusiei sau Chinei.
Națiunea română nu are interesul strategic de a alimenta un război cu Rusia în apropierea granițelor sale. Aceasta cu atât mai mult cu cât un atare război este aproape imposibil să nu distrugă echilibrul de putere între statele din vecinătatea estică imediată și apropiată a României. În lipsa acestui echilibru pacea în regiune devine doar o mică punte între războaie care se vor succeda la infinit, punând România într-o stare de perpetuă insecuritate.
România a devenit aliat al SUA prin alegere; adică prin opțiune liberă. În consecință, poate alege și să își schimbe aliații (așa cum a mai făcut-o în istoria sa). Ea nu își poate alege, însă, geografia.
De-a lungul istoriei, Rusia, fie ea țaristă, sovietică sau post-sovietică, a fost o putere cu vocație imperială (ca și SUA) care, în funcție de interesele sale, a sprijinit sau a obstrucționat aspirațiile națiunii române.
Cele mai persistente sentimente ruso-sceptice ale românilor datează nu din perioadele de adversitate cu Rusia, ci din cele în care am fost, de voie sau de nevoie, aliați (problema tezaurului, problema județelor din sudul Basarabiei, problema sovromurilor etc.).
Aroganța și egoismul miop cu care s-au purtat liderii Rusiei față de România fix atunci când românii se așteptau la compasiunea și solidaritatea lor, au făcut ca sentimentele națiunii române față de cea rusă să fie dacă nu de ură, cel puțin de suspiciune și de teamă. Teama față de Rusia a marcat toată politica externă a României în epoca modernă. Ea a determinat și orientarea pro-occidentală a românilor.
Există riscul ca SUA să urmeze același model de comportament imperial. Dacă va fi așa, pentru identitate de rațiune va fi o identitate de rezultat. De astă dată aceasta ar putea însemna întoarcerea cu fața către Rusia. Fenomenul se petrece sub ochii noștri. Doriți asta?
La fel au gândit și vecinii noștri vestici, Polonia și Ungaria, cu care ne-am corelat pașii și politicile atunci.
Din același motiv, respectiv consolidarea securității noastre naționale, dar nu pe seama insecurității Rusiei sau Ucrainei, ci consolidând securitatea acestora prin a li se oferi o vecinătate românească stabilă și calmă, România a intrat în NATO.
În acel moment știam foarte bine că Rusia nu va admite extinderea NATO dincolo de linia Nistrului, și de aceea, am pledat pentru o Ucraină a ucrainenilor care să nu fie nici avanpost al Rusiei nici avanpost al SUA / NATO.
În același context, am socotit că Ucraina poate și trebuie să devină membru al UE, dar numai într-un viitor încă nedefinit, până la care ar fi trebuit să se realizeze asocierea ei politică, integrarea economică, armonizarea legislativă și interoperabilitatea instituțională cu UE. Acest proces nu putea progresa, însă, decât în măsura în care relațiile dintre UE și Rusia rămâneau cordiale și se desfășurau în cadrul unui parteneriat ruso-european pentru dezvoltare.
Tentațiile imperiale ale Rusiei trebuiau (și trebuie) temperate prin interdependență iar nu prin excludere, prin integrare iar nu prin izolare.
În acest sens, în calitate de șef al delegației Parlamentului european pentru relațiile cu Ucraina, de raportor permanent pentru Rusia și de vicepreședinte al Grupului S&D pentru politica externă, de apărare și securitate a UE, am elaborat, în 2010, un document de poziție conținând principiile raporturilor dintre UE și Rusia.
Politica de azi a SUA a aruncat în aer toată această strategie. Din păcate, această politică nu va aduce nimic bun nici SUA. Așa se explică și critica mea față de politica actualei administrații americane, care nu este o critică anti-americană, ci pro-americană.
Adevăratul aliat este acela care îți spune adevărul, iar nu cel care îți încurajează nebuniile. Am menționat acest principiu și într-o scrisoare adresată, în anul 1997, doamnei Madeleine Albright, avertizând-o că dacă dorește și ea, asemenea mie, ca țările noastre să devină parteneri, trebuie să accepte principiul deplinei sincerități și să se aștepte că noi îl vom aplica.
Dacă SUA va pierde războiul și Ucraina va dispărea (cu totul sau în cea mai mare parte), România se va învecina din nou direct cu o Rusie purtată de biruință potențial spre noi idealuri expansioniste, de-a lungul unei granițe de o lungime amețitoare pentru forțele noastre.
SUA nu va putea și nu va dori să aducă vreodată forțe suficiente în România pentru a apăra această frontieră. Forțele pe care le-a deplasat și le va deplasa vor fi utile numai pentru a controla politica românească. Ceea ce pentru noi nu este nici dezirabil nici acceptabil.
Dacă SUA va câștiga războiul, România se va trezi la frontierele sale cu o putere regională ucraineană care va depăși propria sa putere și care o va amenința prin naționalismul și expansionismul său tradițional.
Această putere nu va fi ținută sub control nici de SUA și nu se va plia la exigențele NATO. Integrarea europeană a Ucrainei presupunea (și presupune) realizarea unor transformări structurale a statului și a societății ucrainene de natură a le face compatibile cu logica și structurile puterii soft care era și ar trebui să rămână UE. Procesul viza desovietizarea Ucrainei și, desigur, democratizarea și descentralizarea ei.
Dacă pe temeliile Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, se va ridica, în locul desovietizării, o putere militară cu agendă naționalistă, întreaga Europă și întreaga emisferă nordică, dar în primul rând România vecină, vor avea probleme.
Iată de ce, prin perspectivele pe care le configurează, politica SUA față de Ucraina contravine intereselor vitale ale României.
În conformitate cu aceeași observație potrivit căreia România își poate schimba aliații, dar nu și geografia, trebuie spus că înainte de a fi aliatul Americii, ea este o națiune europeană. În logica acestui adevăr obiectiv România a devenit membră a UE
.Înțelegem perfect că slăbirea UE și crearea unui cordon sanitar format din membrii estici și nord-estici ai UE care să separe Rusia de Europa occidentală reprezintă un obiectiv urmărit de SUA cu convingerea că atingerea lui îi va putea perpetua controlul asupra Eur-Asiei și, pe cale de consecință, supremația în ordinea globală bazată pe regulile stabilite la Washington. Nu suntem nici proști nici orbi. Nu este vorba despre apărarea democrației sau a altor valori, ci despre lupta pentru putere între puteri.
Ca și SUA, și România nu dorește reeditarea unui Pact Ribbentrop-Molotov, conștientă că semnatarii respectivului acord au dat în mod întâmplător numele lor unei strategii germane perene. Ca membră a UE, însă, nu poate fi interesată de falimentul UE. Or, războiul dintre SUA și Rusia purtat prin intermediul și pe teritoriul Ucrainei are ca victimă colaterală, dacă nu chiar ca țintă principală, UE.
Aceasta se obține prin ruperea UE de sursele de energie ieftină rusești și de piața de desfacere rusă, prin distrugerea interdependenței reciproc avantajoase cu Rusia, la care s-a lucrat timp de decenii, prin secătuirea arsenalelor militare ale statelor vest și central europene, precum și prin transformarea UE din putere soft în putere hard.
România are nevoie de o UE puternică din care ea să își tragă puterea, iar nu de o uniune războinică, dar dependentă atât militar și economic de SUA, în care românii să primească misiunea de a sta de gardă la marginea „deșertului slav”.
În toată istoria modernă a celor două state nu au existat litigii care să le opună. China nu este rivalul României. Dimpotrivă, China a fost întotdeauna sprijinul strategic al României. Un sprijin dincolo de ideologii sau regimuri politice. Or, România nu este interesată să își înlocuiască vechii prieteni cu alții noi, interesul său fiind să adauge prieteni noi celor vechi. Cu atât mai puțin ea poate accepta ca să își dovedească loialitatea față de noii aliați prin gesturi de adversitate față de cei vechi.
Înțelegem că între SUA și China există o rivalitate strategică. În cadrul acestui raport România nu poate fi, însă, decât neutră. Eventual, ea își poate oferi bunele oficii pentru a permite ambilor săi parteneri să coexiste pașnic, profitabil și demn în cadrul unei ordini globale multipolare, bucurându-se atât de securitate colectivă cât și de securitate cooperativă.
Chiar dacă nu vă place o asemenea perspectivă, nu credem într-o lume în care alianțele americane sunt concepute pentru a încercui China și a-i opri accesul natural la rolul de protagonist al ordinii mondiale multipolare. Susținerea unei asemenea abordări este contraproductivă pentru SUA și letală pentru România.
Este un fapt de necontestat că ordinea mondială unipolară a murit deja. Singura problemă este cum să îi organizăm o înmormântare decentă. Este evident că pax americana și-a epuizat resursele. România este interesată, cel puțin din motive ținând de afinitățile culturale, ca SUA să aibă un cuvânt de spus în calibrarea viitoarei ordini multipolare post-americane.
În acest sens, putem ajuta SUA inclusiv prin valorificarea bunelor noastre relații tradiționale cu China. Aceasta cu condiția să nu distrugem respectivele relații sub presiune americană, așa cum se întâmplă în prezent. Din bunele relații româno-chineze SUA are numai de câștigat. Din subminarea lor are totul de pierdut.
Dvs nu doriți, însă, acest lucru, preferând, în locul dialogului cu România profundă, întâlnirile de instructaj cu reprezentanții cumpărați sau șantajați ai acelei părți a societății românești frustrată și alienată, sau derutată și rătăcită.
Desigur și aceștia din urmă tot români sunt și ei au dreptul la reprezentare în conducerea statului. Nu faceți, însă, greșeala de a crede că ei sunt toată România și că dacă îi controlați pe reprezentanții lor, pe care i-ați sprijinit să confiște puterea statului, îi puteți controla și pe ei, precum și, prin ei, tot restul societății românești. Susținerea populară sau toleranța populară pentru liderii care vă plac scade permanent întrucât dacă cu toții au putut fi înșelați pentru o vreme și, desigur, unii vor rămâne înșelați pentru totdeauna, a-i înșela pe toți în mod permanent este imposibil.
Lumea se trezește și guvernarea obedientă, de care SUA este atât de mulțumită azi, riscă să ajungă a se baza exclusiv pe sprijinul SUA. Ceea ce înseamnă că SUA nu va mai avea pe ce se sprijini în România, în afară de ea însăși. Și ce profit are SUA din a sprijini ceva care obiectiv nu îi poate oferi sprijin?
Va urma.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
