2025. AICI SUNT BANII NOȘTRI! Apele Române – lux de 54.000 €/lună, zero euro din PNRR și diguri imaginare.
Capitolul I: Palat pe banii fraierilor – 54.000 € pe lună ca să stai pe scaun.
Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) plătește o chirie de 54.000 de euro pe lună pentru un sediu luxos din București. Asta înseamnă 648.000 de euro pe an pentru birourile a 270 de funcționari care, teoretic, ar trebui să protejeze țara de inundații.
Repet: 270 de angajați, într-un sediu de lux, în buricul Capitalei, cu o chirie mai mare decât veniturile combinate ale 30 de profesori universitari. Să nu crezi că-s vreo instituție bancară, o agenție spațială sau o corporație care inventează reactoare nucleare.
Nu! Sunt funcționari de la „Ape” care n-au fost în stare să atragă niciun euro din cele 350 de milioane disponibile prin PNRR pentru diguri, baraje și poldere. Adică exact treaba lor.
💬 Diana Buzoianu, ministrul Mediului:
„M-am crucit. 54.000 de euro pe lună! Și zero fonduri atrase. E fabulos, e exorbitant!”
Fabulos e că în timp ce România e inundată la propriu, „specialiștii” de la ANAR beau cafeaua în clădiri cu marmură și aer condiționat de lux. Să se „protejeze” de ploi, probabil.
Comparativ, Guvernul României plătește aproximativ 32.000 de euro chirie pentru clădirea principală din Piața Victoriei. ANAF plătește sedii la nivel național cu costuri lunare sub 10.000 euro per locație.
Cum justifică ANAR acest cost uriaș? Nu o face. Nimeni nu știe cine este exact proprietarul, dar sursele din Ministerul Mediului confirmă că este un privat cu conexiuni politice.
În loc să cumpere o clădire, ANAR a ales să plătească chirie. Timp de 10 ani, asta înseamnă 6,5 milioane de euro.
Cu această sumă, puteau fi achiziționate trei sedii mari, renovate integral și dotate cu infrastructură IT. Dar de ce să investești eficient, când poți să plătești lunar din bani publici?
Prin comparație, sediul Ministerului Afacerilor Interne – o instituție-cheie a statului – costă bugetului mult mai puțin, fiind în clădiri deținute în proprietate publică.
ANAF are, de asemenea, clădiri în proprietatea statului în aproape toate marile orașe. Doar ANAR, sub umbrela protecției de partid, preferă chiria de lux. De ce? Pentru că e mai ușor să plătești din bani publici decât să îți faci treaba.
Clădirea în care funcționează ANAR este deținută de firma River Office Center SRL, cu acționariat privat și conexiuni în mediul de afaceri din jurul PNL – legături subtile, dar reale, prin foști consilieri ai Guvernului Orban care acum dețin funcții de conducere în domeniul imobiliar.
Dar poate cel mai scandalos aspect: statul a alocat deja 75 de milioane de lei pentru construirea unui nou sediu pentru ANAR. Nu s-a cumpărat nimic. Nu s-a turnat o cărămidă.
Nu s-a lansat nicio licitație. Nu s-a pus nicio întrebare serioasă. A dispărut bugetul? Sau doar a fost direcționat, subtil, către „alte nevoi urgente”? Dacă facem un calcul simplu, 54.000 euro lunar timp de 10 ani înseamnă 6,5 milioane de euro.
Cu acești bani se puteau cumpăra trei clădiri de birouri în București, dar nu s-a dorit. Se vrea dependență de chirii, pentru că doar așa se pot plăti comisioane mascate.
Capitolul II: 75 de milioane de lei pentru un sediu nou… în loc de baraje.
Ministerul Mediului a dezvăluit că ANAR avea bugetate 75 de milioane de lei pentru achiziționarea unui sediu propriu. Tranzacția nu a fost nici măcar inițiată. Adică, statul le-a dat banii, iar ei i-au ținut blocați, fără să facă nimic.
Să ne imaginăm ce se putea face cu 75 de milioane de lei:
- Se puteau construi 15 baraje de dimensiune medie;
- Se puteau reabilita 250 km de diguri;
- Se puteau proteja 40 de localități expuse inundațiilor;
- Se putea evita pierderea a sute de milioane de euro din PNRR.
Dar nu. Banii au fost puși în buget doar pentru imagine, nu pentru acțiune. E ușor să mimezi reforma când totul în jurul tău e impostură.
Până în prezent, ANAR se înregistrează cu zero diguri, zero proiecte finalizate, dar bani pentru birouri de lux, da.
Ți-ai fi imaginat că într-un an în care România pierde fonduri esențiale pentru combaterea inundațiilor, această instituție se gândește cum să se mute în „castel nou”.
Aceeași instituție care nu e în stare să finalizeze nici măcar un polder din 13 planificate. Practic, România riscă să dea banii înapoi Comisiei Europene. Nu pentru că nu i s-au dat bani, ci pentru că nu a avut cu cine să-i gestioneze.
Când ai pe mână un buget de 75 de milioane de lei, ai două opțiuni: să salvezi oameni sau să îți faci palat. ANAR a ales a doua variantă. În România reală, barajele lipsesc, digurile sunt fisurate sau neconstruite, iar primarii din comunele afectate de inundații cer de ani de zile finanțări care nu mai vin niciodată.
De ce? Pentru că banii s-au dus pe „strategie”, „consultanță”, „întocmirea caietelor de sarcini pentru viitorul sediu”.
În ultimele două luni, comune din Neamț, Bacău, Bistrița-Năsăud, Suceava, Mureș și Cluj au fost lovite de viituri. Case distruse, drumuri rupte, oameni evacuați cu bărcile.
În tot acest timp, la ANAR, angajații lucrau la mutarea mobilierului în noile birouri. Nu, nu într-un sediu cumpărat sau construit cu cap, ci într-un sediu închiriat de lux.
Pentru comparație: un baraj de protecție pentru o comună costă în jur de 10–15 milioane lei. Cu cei 75 de milioane s-ar fi putut construi cel puțin 5 baraje de mari dimensiuni sau 20 de diguri locale, salvând mii de gospodării. În schimb, avem un sediu gol, în care nu se face nimic.
De altfel, nu e prima dată când ANAR ratează accesarea de fonduri. În ultimii 10 ani, instituția a fost constant incapabilă să atragă bani europeni pentru proiecte reale, dar a fost mereu activă la capitolul achiziții de mobilier, autoturisme și… mașini de tuns iarba.
Lista orașelor care au pierdut finanțare pentru protecția împotriva inundațiilor din cauza lipsei de proiecte de la ANAR este lungă: Roman, Onești, Turda, Rădăuți, Sighișoara. Fiecare cu cereri respinse pe motiv că ANAR nu a depus proiecte sau că nu a oferit avizele necesare la timp.
Capitolul III: Când plouă, România se scufundă. ANAR? Se uită pe geam.
În primele 6 luni ale anului 2025, peste 150 de localități au fost afectate de inundații – de la ploile torențiale din Neamț și Harghita până la viiturile din Teleorman și Olt.
În tot acest timp, ANAR a fost invizibilă. Nu a reacționat, nu a prevenit, nu a comunicat. Angajații au „monitorizat situația din teren”… de la birou.
Potrivit datelor Ministerului Mediului, în 2024–2025, ANAR a promis implementarea a 38 de proiecte anti-inundații. Din acestea, doar 7 au fost demarate și niciunul nu este finalizat.
Între timp, Polonia și Ungaria – țări comparabile ca dimensiune – au atras împreună peste 1,3 miliarde euro din fonduri UE pentru infrastructură de protecție hidrologică. România? Aproape zero. Motivele sunt cunoscute: birocrație, incompetență, sabotaj intern.
Mai grav este că daunele provocate de inundații ating valori uriașe. Potrivit unui raport Agerpres din iulie 2025, pierderile în agricultură din cauza excesului de apă și a distrugerii culturilor depășesc 180 milioane de euro. Adică aproape cât tot bugetul pe 5 ani al ANAR.
Instituția care ar trebui să ne apere de apă este, de fapt, o barcă spartă în care se adună sinecuri, nepăsare și delăsare.
În ultima lună, județe întregi din România au fost sub ape: Neamț, Maramureș, Suceava, Galați. Sute de case distruse, terenuri agricole compromise, drumuri rupte. Iar ANAR?
N-a făcut absolut nimic. Nu un dig, nu un polder, nu o lucrare de prevenție. Deși aveau un munte de bani și 8.000 de angajați. Da, opt mii!
România a primit prin PNRR peste 350 de milioane de euro pentru proiecte anti-inundații. ANAR a reușit performanța să atragă exact zero euro. Unul singur dintre cele 13 poldere planificate e în fază finală. Doar unul. În rest, totul a rămas pe hârtie.
Comparațiv, Ungaria a absorbit peste 80% din fondurile alocate pentru protecția mediului. Polonia a finalizat 1.200 km de diguri noi între 2021–2024. România? Niciun kilometru nou finalizat. Dar avem chirii de lux.
Cum justifici că într-un an întreg nu ai atras niciun euro din fondurile alocate infrastructurii anti-inundații, în timp ce închiriezi birouri la prețuri demne de Cartierul Primăverii?
Nici măcar ținta redusă la 400 km de diguri nu a fost atinsă. ZERO km realizați! Eșec absolut. Dacă era o firmă privată, era în faliment și patronii – la pușcărie.
Capitolul IV: Sinecuri, scheme, șmenuri și mușamalizări.
Cine conduce această „fortăreață a incompetenței”? Ervin Molnar, directorul general al ANAR, membru PNL, cu trecut glorios de politician provincial și zero performanțe în domeniul hidrotehnic.
Nu are nicio competență profesională în domeniu, dar are carnet de partid și susținere de la centru. Și asta e tot ce contează.
Sub conducerea sa, ANAR a devenit o instituție opacă, plină de angajări pe pile și relații. În ultimii 3 ani, au fost scoase la concurs doar 12 posturi, dintre care 11 au fost câștigate de rude sau apropiați ai angajaților actuali.
Restul posturilor (peste 400!) au fost ocupate direct, fără concurs, prin detașări „temporare” și „transferuri”. O schemă clasică de sifonare bugetară.
Mărturia unei angajate de la Apele Române care a luat prin concurs un post dorit de un membru PNL: „S-a anulat concursul cu totul!”
Florina Rus a fost șefa compartimentului Inspectori din cadrul Administrației Bazinale a Apelor Someș Tisa (ABAST).
În urmă cu un an, a fost chemată în biroul directoarei ABAST la acel moment, Ioana Diaconescu, pentru a i se pune în vedere să demisioneze în favoarea unui membru de partid de la PNL, Valentin Avram.
Rus a refuzat, iar postul a fost scos la concurs. Femeia s-a încăpățânat să participe și a luat proba scrisă cu 95 de puncte din 100.
Avram nu se înscrisese, din cauză că nu îndeplinea criteriul de vechime în Apele Române, dar a depus o contestație înainte ca Rus să susțină a doua probă, interviul. Aceasta i-a fost acceptată de o comisie de la ANAR, care a dispus anularea concursului și reluarea lui la o dată anunțată ulterior.
Carmen Grozavu, colegă cu Florina Rus în compartimentul de inspectori al ABAST, a semnalat ilegalitățile legate de acceptarea contestației. Avea să fie detașată la Galați, la 500 de kilometri de casă.
Florina Rus spune însă că Molnar a fost implicat direct în înlăturarea ei și a formulat imperativ dorința de a „se rezolva cât mai repede situația de la Inspecție”, adică numirea protejatului său, Valentin Avram. După anularea concursului, Avram a fost numit șeful serviciului, în timp ce Florina Rus a acționat în instanță instituția.
„Vreau să se afle adevărul. Degeaba ne erijăm noi în susținătorii dreptății și empatizăm cu toate cauzele de lângă noi, dacă ne lipsește curajul ăsta de a face un pas în față și de a spune și a deschide ochii lumii asupra abuzurilor care se întâmplă”, a declarat Florina Rus într-un interviu pentru PressOne.
De asemenea, potrivit unor surse din Ministerul Mediului, există un raport al Corpului de Control care evidențiază contracte atribuite preferențial, lipsa justificării unor achiziții și nereguli în gestionarea fondurilor publice.
Ministrul Diana Buzoianu a confirmat că documentul există, dar nu a fost publicat. De ce? Pentru că ar demasca întreaga rețea de complicități politice și economice.
ANAR a devenit un sat fără câini, unde dacă ai unchiul potrivit, poți fi numit consilier sau șef de departament, chiar dacă n-ai văzut un dig în viața ta.
Cum ajungi să ai 8.000 de angajați într-o instituție care nu livrează nimic? Simplu: ANAR este o cloacă politizată în care se împreunează toate partidele.
PSD, PNL, UDMR, toți au oameni în structuri de conducere, în direcții județene, în filiale.
Cine sunt angajații aceia din sediul de 54.000 euro/lună? Mulți au fost angajați politic, pe criterii de loialitate față de partid, nu de competență profesională.
Iar „activitatea din teren” pe care o verifică acum Corpul de Control e, cel mai probabil, o simulare de muncă pentru niște „tăietori de frunză la câini” cu salarii de 10.000–15.000 lei net/lună.
Foști primari, foști inspectori, nepoate de parlamentar, amante de consilier, soți de directoare. Asta e realitatea ANAR. Din 8.000 de angajați, puțini sunt specialiști în hidrologie sau infrastructură de mediu. Majoritatea sunt funcționari obedienți cu atribuții vagi, dar salarii sigure.
Ministrul Mediului a trimis Corpul de Control. O decizie tardivă. În mod normal, conducerea ANAR trebuia decapitată imediat după primul semnal de neatragere a fondurilor europene. Dar n-a plecat nimeni. De ce? Pentru că, probabil, nu se poate atinge nimeni de echilibrul politic intern.
Capitolul V: Dezastru național, protejat de birocrați naționali.
Un raport al Curții de Conturi din 2023 atrăgea atenția asupra „cheltuielilor nejustificate și lipsei rezultatelor concrete” în activitatea ANAR.
Instituția era acuzată de „absența criteriilor de performanță”, de „achiziții necorelate cu prioritățile reale ale rețelei hidrografice” și de „întârzieri cronice în implementarea proiectelor”. Ce s-a întâmplat după acel raport? Nimic.
Dar ANAR nu e singura. Același tipar se regăsește la Ministerul Transporturilor, la CNAIR, la Metrorex. Toate pline de fonduri risipite, proiecte amânate și birocrați nepedepsiți. România devine o țară în care ineficiența este promovată, nu sancționată.
Din cele 29 de miliarde de euro disponibile prin PNRR, România riscă să piardă o treime pentru că nu există capacitate instituțională să scrie, implementeze și finalizeze proiecte. ANAR este simbolul acestui eșec.
Consecințele? Miliarde pierdute, investiții ratate, populație vulnerabilizată. Iar nota de plată vine tot la noi: taxe mai mari, inflație galopantă, lipsă de infrastructură. România moare cu banii în cont.
România a avut „o șansă istorică”, după cum spunea chiar ministrul: sute de milioane de euro nerambursabili, adică gratis, pentru a preveni dezastrele naturale. Și a preferat, în schimb, birouri luxoase, sinecuri, funcționari grași și grașiți, zero rezultate, dar tone de bani publici tocați.
ANAR este imaginea perfectă a statului român: mulți, incompetenți, plătiți regește, dar complet inutili.
În loc să protejeze localitāți, aceștia protejează propriile salarii, birouri, beneficii. Când o parte din țară e sub ape, ANAR are sedii cu marmură, aer condiționat centralizat și leasinguri pentru SUV-uri 4×4. Inundațiile sunt pentru țtărani, nu pentru ei.
La ANAR nu există urgențe. Totul este lent, blocat, umflat birocratic. Rapoartele sunt cosmetizate, obiectivele sunt amânate, iar deconturile se fac „la limita legii”. Nimeni nu e tras la răspundere. Nici măcar mediatic.
Ce avem azi? Localități sub ape. Nicio infrastructură de protecție. O instituție cu 8.000 de angajați care n-a reușit să atragă niciun euro din PNRR, dar a reușit performanța de a plăti 648.000 euro pe an pe chirie. Bravos, națiune!
Concluzie: Jaful cu robinetul deschis.
România pierde fonduri europene, dar păstrează șefii de la Apele Române. Populația plătește taxe mai mari, dar ANAR stă în lux. Nu există niciun proiect serios anti-inundații, dar există 75 de milioane de lei pentru birouri și sedii noi.
Asta înseamnă stat bugetofag, incompetență cronică, corupție prin nepăsare și crimă prin omisiune. Și toate se întâmplă în timp ce noi, ceilalți, plătim nota de plată.
Apele Române sunt simbolul României post-decembriste:
- bani publici tocați cu nesimțire;
- incompetenți promovați;
- fonduri europene pierdute;
- infrastructură distrusă;
- sinecuri protejate politic.
ANAR nu este o instituție. Este o metaforă a României eșuate. Lux, risipe, sinecuri – și zero rezultate. În loc să construiască baraje, construiește birouri. În loc să protejeze cetățenii, protejează buzunarele clientelei politice.
Incompetența de la vârful ANAR funcționează ca o formă legalizată de corupție. Ești incompetent? Nu e nicio problemă, ai sprijin politic. Furi prin neimplicare, sabotezi prin tăcere, paralizezi prin birocrație. Și ești recompensat cu salariu gras și funcție stabilă.
A venit timpul să spunem STOP. ANAR trebuie reformată din temelii. Directorii trebuie demiși. Angajările trebuie anchetate. Bugetele trebuie controlate. Iar România are nevoie de o rețea hidrologică funcțională, nu de „palate de hârtie” construite pe viețile celor care se îneacă în fiecare sezon ploios.
Cerem anchetă penală, demisii imediate și audit public complet al activității ANAR. Până atunci, să reținem un lucru simplu:
„Cine nu oprește apa, îneacă poporul.”
ANAR – din păcate, exact asta face.
ANAR trebuie încet demontată: audit extern, restructurare brutală, disponibilizări masive, controale penale. Directorul general trebuie demis, iar fiecare cheltuială peste 5.000 euro anchetată.
Altfel, vom continua să ne uităm la televizor cum românii mor în inundații, în timp ce funcționarii de la „Ape” fac cafele la etajul 3 din sediul de 54.000 de euro pe lună. Aici sunt banii noștri.
Sau, mai bine zis, aici se scurg banii noștri.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
