2025. Astăzi, scriem despre curve. Ce mai fac politicienii români.
Introducere – Patru moțiuni de cenzură și o țară lăsată de izbeliște.
Pe 7 septembrie 2025, România a bifat încă o pagină rușinoasă în istoria sa parlamentară. Patru moțiuni de cenzură depuse de AUR, fiecare vizând câte un aspect grav al guvernării lui Ilie Bolojan, s-au prăbușit pe rând, zdrobite nu de argumente, ci de alianța nevăzută a curvelor politice care populează Parlamentul.
Toți s-au jurat, toți au mimat revolta, toți au bătut cu pumnul în masă la televizor, dar când s-a aprins becul roșu și s-a chemat votul, PSD, PNL și USR au arătat că sunt trei brațe ale aceluiași caracatițe.
Prima moțiune a vizat politica fiscală aberantă a guvernului Bolojan, care a sufocat mediul privat și a împins România la un deficit record. A doua a atacat austeritatea aplicată selectiv: românii de rând strânși cu ușa, „specialii” protejați ca niște vaci sacre.
A treia a pus pe masă scandalul pensiilor speciale și refuzul guvernului de a le tăia. A patra a vizat legăturile dubioase dintre guvern și multinaționale, care sug resursele României ca niște lipitori.
Toate au căzut. Nici nu contează scorul exact la vot, pentru că în spatele cifrelor se ascunde aceeași realitate: majoritatea curvelor parlamentare s-au făcut preș, și-a vândut votul pe sub masă sau a lipsit strategic din sală.
În timp ce AUR se chinuia să pună pe masă niște adevăruri, ceilalți, roșii, galbeni și albastru-turcoaz, au preferat să conserve sistemul.
Concluzia acestei introduceri e simplă: în Parlamentul României nu există adversari politici, ci doar competitori la masa unde se împarte ciolanul. Și când ciolanul e mare, curvele fac front comun, chiar dacă pe scenă mimează dușmănia.
Capitolul I – PSD-ul lui Grindeanu, urmașul hoțiilor și al ipocriziei.
PSD-ul condus astăzi de Sorin Grindeanu nu mai are măcar scuza vechilor lideri care jucau teatru pe față. Ciolacu a furat, a pus țara pe butuci și a dispărut, iar în locul lui a rămas Grindeanu, eternul „pion sacrificat” al Sistemului, reciclat acum în postura de lider de partid.
De la tribuna Parlamentului, Grindeanu a tunat și a fulgerat: „Reformele lui Bolojan reprezintă o amenințare directă la stabilitatea socială. Nu putem accepta austeritate pe spatele oamenilor muncii!” – declarație care ar putea părea credibilă, dacă n-ar veni din partea celui care a girat ani de zile blocarea investițiilor și contractele cu dedicație pentru camarila PSD.
Sorin Grindeanu, cu un tupeu demn de manual, l-a acuzat pe Bolojan că „subminează infrastructura și blochează investițiile”. Același Grindeanu care a lăsat România cu autostrăzi desenate pe hârtie și contracte rulate între firmele de casă ale partidului.
Firea, Stănescu, Rafila – toți au cântat aceeași partitură.
Firea, cu ipocrizia ei proverbială, a pozat din nou în apărătoarea „familiilor și copiilor”, de parcă vilele și pensiile speciale pe care le-a adunat ar fi rodul unei munci cinstite.
Paul Stănescu, baronul de Olt, a amenințat cu proteste de stradă, dar toată lumea știe că oamenii scoși de PSD în stradă sunt fie sindicate plătite, fie mase manipulate la comandă.
Rafila s-a plâns de impozitarea medicilor și profesorilor, omițând să spună că sistemul sanitar pe care-l conduce e un cimitir al corupției și al sporurilor aberante. Dar tăcerea lui Rafila despre sporurile absurde din spitale sau despre mafia contractelor cu vaccinuri spune tot.
De fapt, PSD-ul lui Grindeanu nu are nicio problemă cu Bolojan în sine. Problema lor e că nu mai pot controla singuri robinetul banilor.
Reformele sunt doar un pretext pentru a poza în „opoziție responsabilă”, dar la votul pe moțiuni s-au predat fără luptă, arătând că sunt aceleași curve politice care-și schimbă discursul după interes.
De fapt, PSD nu critică reformele lui Bolojan pentru că ar vrea binele românilor. PSD critică pentru că se teme că „reforma” le reduce spațiul de manevră și de furat.
Ei ar vrea să fie singurii care controlează „statul paralel” și resursele bugetului. Când vine altul și le ia jucăria, sar ca arși.
Și să nu uităm: la votul pe moțiuni, PSD a dovedit că toată această retorică e doar teatru ieftin. De la Ciolacu la Firea, de la Grindeanu la Stănescu, toți au trântit discursuri grele și apoi au votat exact cum trebuia: adică împotriva schimbării.
În concluzie, PSD a jucat rolul de „opoziție vocală”, dar a rămas aceeași prostituată politică: se vinde celui care îi oferă protecția privilegiilor. Iar românii rămân, ca de obicei, victimele spectacolului ieftin de pe scena parlamentară.
Capitolul II – PNL, partidul schizofreniei politice: când propriul premier devine țintă.
Dacă PSD-ul lui Grindeanu atacă „reformele” lui Bolojan dintr-un instinct de supraviețuire, cazul PNL-ului este de-a dreptul grotesc: propriul partid al premierului a devenit cel mai mare dușman al lui.
O schizofrenie politică rar întâlnită, dar explicabilă dacă privim spre setea de putere și rivalitățile interne care macină acest partid de la rădăcină.
Notă: Schizofrenia este o tulburare psihică severă și cronică, caracterizată printr-o pierdere a contactului cu realitatea, afectând gândirea, percepția, emoțiile și comportamentul unei persoane. Aceasta este definită ca o tulburare psiho-organică, care afectează capacitatea de a discerne între real și imaginar, implicând de multe ori halucinații, idei delirante și tulburări de comportament. În contrast cu tulburările psihotice acute, schizofrenia este o afecțiune de lungă durată, care necesită tratament continuu și monitorizare atentă.
În fruntea corului criticilor se află Rareș Bogdan. Vicepreședintele PNL, ajuns mai degrabă un showman cu cravată mov decât un om politic, a declarat răspicat:
„Bolojan nu înțelege că nu poți conduce țara doar cu tăieri și austeritate. România are nevoie de investiții și de speranță, nu de măsuri contabile reci.”
Ironia e că Rareș Bogdan a girat, ani de zile, exact aceleași politici care au umflat deficitul și au îngropat țara în datorii externe.
Alina Gorghiu, „eterna supraviețuitoare” din politica românească, a simțit și ea nevoia să atace, afirmând că „reformele lui Bolojan subminează statul de drept și pun presiune pe justiție.”
Afirmă asta chiar Gorghiu, cea care s-a cocoțat în fruntea Justiției fără să lase în urmă altceva decât un val de numiri politice și obediență față de Sistem.
Mai departe, Florin Roman, unul dintre cei mai vocali parlamentari PNL, a ținut să arunce cu noroi: „Premierul nostru exagerează cu tăierile și lovește în oamenii simpli. Noi, liberalii, nu putem susține asta la nesfârșit.” O declarație ipocrită, venită din partea unui om care și-a clădit cariera pe spatele sinecurilor și al contractelor cu statul.
Nici Emil Boc, primarul de Cluj și veșnicul „guru” al PNL, nu s-a lăsat mai prejos. De la pupitrul conferințelor locale, Boc a spus: „Am trăit și eu vremuri de austeritate și știu că nu așa se construiește încrederea oamenilor.
Bolojan greșește.” Evident, Boc a „uitat” să amintească faptul că propria lui guvernare, în 2010, a lăsat cicatrici adânci pe spinarea românilor, tăind salarii și pensii.
De fapt, PNL-ul actual nu mai e un partid, ci o gașcă de lupi care se sfâșie între ei. Grupările conduse de Rareș Bogdan, Gorghiu și Boc nu vor să-l lase pe Bolojan să capete putere absolută.
Nu pentru că ar avea vreo grijă față de români, ci pentru că pierd teren, contracte și influență.
Cel mai scandalos episod s-a consumat chiar în Parlament, când mai mulți parlamentari PNL au absentat de la votul pe moțiunile de cenzură, lăsându-l pe premierul lor singur în fața atacurilor.
În loc să demonstreze unitate, liberalii au arătat că preferă să-și saboteze propriul lider, cu gândul că poate, la următoarea împărțeală, vor prinde mai mult.
În concluzie, PNL-ul care ar fi trebuit să fie scutul lui Bolojan a devenit ghilotina sa. Și nimic nu e mai dezgustător decât să-ți vezi colegii de partid jucând rolul de curve politice, atacându-te cu o mânie deghizată, în timp ce poporul asistă neputincios la acest circ de doi bani.
Capitolul III – USR, profeții minciunii care urlă la Bolojan doar ca să rămână pe scenă.
Dacă PSD-ul lui Grindeanu atacă din instinct, iar PNL-ul se devorează singur, USR-ul joacă un alt rol: cel de profet fals, care strigă „hoții” la toată lumea, dar care, atunci când a avut puterea, a demonstrat că e la fel de corupt și incompentent ca oricare alt partid.
Pentru useriști, Bolojan e doar un pretext: nu-i critică pentru ce face, ci pentru a mai rămâne câteva clipe sub lumina reflectoarelor.
Cătălin Drulă, președintele USR, a declarat cu emfază: „Ilie Bolojan a confiscat puterea și aplică o politică de teroare fiscală. Este un dictator local transplantat la nivel național.”
Aceleași cuvinte, același limbaj inflamat, pe care Drulă l-a folosit și împotriva oricui nu s-a supus mofturilor USR. Numai că, între timp, partidul lui s-a prăbușit în sondaje, iar singura strategie rămasă este să arunce cu pietre în oricine prinde.
Oana Țoiu, reinventată ca „experta în afaceri sociale”, a atacat cu aceeași aroganță cu care s-a remarcat în trecut:
„Reformele lui Bolojan nu au nicio viziune umană. Se taie de dragul cifrelor și se ignoră oamenii.”
Declarația sună frumos, dar Țoiu uită că USR a susținut, pe vremea când era la guvernare, aceleași politici de austeritate, ascunse sub eticheta de „reforme europene”.
Allen Coliban, primarul Brașovului și marele „vizionar” al ecologiei, a sărit și el la gâtul premierului: „Bolojan distruge România verde, sacrifică investițiile sustenabile pentru a face pe plac Bruxellesului.”
Dar nimeni n-a uitat cum Coliban a îngropat Brașovul în scandaluri și proiecte ratate, în timp ce poza în mare apărător al naturii.
Clotilde Armand, eterna figură de scandal, nu putea lipsi. „Bolojan e un baron cu față nouă, un om care mimează reforma dar care face jocul mafiei imobiliare.” Ironia sorții: tocmai Clotilde, prinsă în nenumărate scandaluri legate de contracte dubioase, vorbește despre „mafie”.
Useriștii au mai adus în prim-plan un atac tipic: „Bolojan vrea să ne scoată din Europa.”
Dan Barna, reapărut episodic, a spus: „Politica lui Bolojan izolează România, ne transformă într-o insulă fiscală fără viitor.”
Aceasta, de la același Barna care, în guvernarea 2020–2021, a împins România într-o criză politică de proporții prin alianțe făcute și desfăcute în câteva zile.
De fapt, atacurile USR nu sunt altceva decât un strigăt disperat: „Nu uitați de noi!”. Fără Bolojan, fără un adversar vizibil, useriștii ar fi complet irelevanți. Nu-i interesează dacă reformele sunt bune sau rele.
Tot ce-i interesează e să mai prindă un loc pe listele viitoarelor alegeri și să-și păstreze avantajele financiare și imaginea de „partid curat” – o imagine care a murit demult.
Concluzia e simplă: USR-ul, acest copil teribil al politicii românești, s-a transformat într-o trupă de curve politice deghizate în profeți. Și nimic nu e mai dezgustător decât să-i vezi jucând rolul de „opoziție morală”, când istoria lor recentă e plină de compromisuri, corupție și scandaluri.
Concluzii – Curva-i curvă, mai ales în Parlamentul României.
După spectacolul penibil din 7 septembrie 2025, o concluzie se impune cu o claritate dureroasă: în România, Parlamentul nu mai e templul democrației, ci bordelul unde curvele politice își schimbă clienții după preț.
AUR a încercat să ridice patru moțiuni de cenzură, fiecare cu argumente solide, dar a primit în schimb un duș rece – nu de la popor, ci de la o clasă politică unită în prostie și ipocrizie.
PSD-ul lui Grindeanu a urlat împotriva austerității, dar a votat ca să-și protejeze privilegiile și mafia de partid. PNL-ul s-a dovedit un animal care își devorează propriul lider, preferând să-l sacrifice pe Bolojan pentru ambițiile personale ale unor figuri caraghioase precum Rareș Bogdan sau Alina Gorghiu.
USR-ul, pierdut în irelevanță, a prins ocazia să urle și el, ca să mai apară două minute la televizor, uitând că atunci când a avut puterea, a făcut exact aceleași prostii.
Ceea ce ne arată această farsă este că, dincolo de culori, doctrine și slogane, toți sunt la fel. Roșii, galbeni, albaștri sau turcoaz, se întâlnesc la aceeași masă și împart ciolanul, cu o nonșalanță de bordel. Românii sunt doar clienții care plătesc nota, iar Parlamentul e scena unde curvele își schimbă replicile, dar nu și rolul.
Într-o țară normală, patru moțiuni de cenzură ar fi zguduit guvernul și ar fi deschis discuții serioase. În România, patru moțiuni au căzut una după alta, îngropate de complicitatea celor care se jură că sunt adversari, dar în realitate fac parte din aceeași haită.
Așa că, da, concluzia e simplă și brutală: curva-i curvă, mai ales în Parlamentul României. Și până când poporul nu va înțelege că între aceste curve nu există diferențe, ci doar nuanțe de rușine, România va rămâne captivă într-un bordel politic fără scăpare.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
