2025. „Austeritatea românilor, furăciunea politicienilor”!
Introducere.
România anului 2025 trăiește sub semnul unei umilințe naționale: poporul e strâns cu șurubul prin taxe, creșteri de TVA și înghețarea pensiilor, în timp ce gaura din buget nu vine de la „leneșii” de la sate sau de la pensionarii de 1.500 de lei, ci din furăciunile mafiei politico-economice.
100 de miliarde de lei – cât întreg deficitul bugetar pe 2024, cel mai mare din Uniunea Europeană – zac blocați în conturile unor firme „schelet”, împinse în insolvență cu bună știință, dar în spatele cărora patronii milionari se lăfăie în vile, iahturi și vacanțe exotice.
Aceasta este marea minciună a austerității: românii plătesc nota de plată, dar adevărații vinovați, politicienii și mogulii lor de buzunar, scapă basma curată.
Nume precum Ioan Niculae, Marian Iancu, Ovidiu Tender, Sorin Blejnar și-au legat averile de companii falimentare, care datorează statului miliarde, dar pe care ANAF le-a „iertat” cu o obediență demnă de mafioți sicilieni.
În același timp, guvernul lui Ilie Bolojan anunță că trebuie „să strângem cureaua”, pentru că „nu sunt bani”. Bani există, dar nu se iau de la mafie, ci de la popor.
Adevărul crud e că insolvența a devenit cea mai profitabilă afacere din România: îți faci firmă, storci bugetul, intri în insolvență, iar statul închide ochii.
Iar când cifrele arată că doar primii zece datornici au restanțe de 7,3 miliarde de lei – exact cât aduce la buget o majorare de TVA cu 2% – devine limpede că austeritatea nu e decât o formă de jaf legalizat împotriva cetățeanului.
Capitolul I – Cum s-a născut gaura: 100 de miliarde lei din „boieria insolvenței”.
Gaura bugetară care sufocă România nu e o întâmplare, ci rezultatul a trei decenii de complicități între politicieni, patroni veroși și un ANAF care a jucat rolul de câine fără colți. 100 de miliarde de lei – adică echivalentul a tot ce statul român a pierdut în deficit în 2024 – provin din datorii neachitate de firme băgate intenționat în insolvență.
Nu vorbim de buticari din colț de stradă, ci de companii mamut, controlate de personaje care au mâncat România pe pâine.
Italia Tobacco SRL, cu 1,478 miliarde lei datorii, e doar vârful aisbergului. Firma e conectată la rețeaua lui Ioan Niculae, „baronul îngrășămintelor”, un abonat la contracte cu statul și la dosare penale pentru corupție.
Niculae a învârtit combinații prin tutun, gaze, îngrășăminte și fotbal, iar când afacerile s-au prăbușit, a lăsat statului nota de plată.
Urmează Agroponte SRL, cu 1,47 miliarde datorii, și Galaxy Tobacco SA – fosta Tutunul Românesc, furată prin privatizare și împinsă în faliment cu 1,3 miliarde lei gaură la stat. Toate au legături cu Niculae și rețeaua lui de „investitori” conectați politic.
Un alt caz monstruos: Carom Onești, companie strategică a industriei petrochimice, a fost drenată până la os de Ovidiu Tender și Marian Iancu.
Metoda? Inginerii financiare, spălări de bani, rețele off-shore. Rezultatul? 944,8 milioane lei datorii și o platformă industrială transformată în ruine. Tender și Iancu au fost condamnați, dar banii nu s-au mai întors niciodată la buget.
Lista continuă cu Benz Oil SRL și Ana Oil SRL, firmele protejate de Sorin Blejnar, fostul șef ANAF, omul care trebuia să adune taxele dar le făcea scut mafioților.
Sub „umbrela” sa, oameni precum Ovidiu Ioan Moldovan au acumulat sute de milioane în datorii, dar au trăit liniștiți, cu spatele asigurat de șefi de cabinet precum Codruț Marta, dispărut misterios după ce a fost trimis în judecată.
Și, ca bătaia de joc să fie completă, în topul datoriilor apar și companii de stat:
- CFR – cu aproape 1,3 miliarde lei,
- Complexul Energetic Hunedoara – peste un miliard,
- Urban SA – aproape un miliard,
- companii de minerit și regii autonome care au fost golite metodic și împinse în faliment.
Astfel s-a născut gaura: miliarde furate cu acte, sub protecția unei legislații permisive și a unei administrații fiscale slugarnice. Insolvența, în loc să fie o șansă de redresare, a devenit cel mai eficient mecanism de jaf împotriva statului român.
Capitolul II – Moguli, interlopi și protecție politică
Mafia insolvenței nu are chipul unui singur om, ci al unei întregi galerii de „eroi” ai tranziției, transformați în milionari din jaful banului public. Toți au ceva în comun: averi personale uriașe, firme cu datorii astronomice și protecție politică la cel mai înalt nivel.
Ioan Niculae, „regele îngrășămintelor”, este campionul absolut al datoriilor.
Condamnat pentru corupție, conectat la toate guvernele, de la PSD la PDL, Niculae a transformat insolvența într-o strategie de business. Italia Tobacco, Agroponte, Galaxy Tobacco – toate au acumulat miliarde de lei în datorii, dar Niculae își etalează luxul în vilele din Snagov sau în tribunele stadionului Astra.
Marian Iancu, fost patron al Politehnicii Timișoara, e „fratele geamăn” al jafului economic. Condamnat pentru spălare de bani, Iancu a jupuit Carom Onești prin rețele off-shore și tranzacții fictive. Prejudiciu: aproape un miliard de lei. Statul? A închis ochii, iar banii nu s-au mai întors niciodată.
Ovidiu Tender, coleg de jaf cu Iancu, a repetat aceeași schemă la Carom. Condamnat, dar nu ruinat, Tender continuă să trăiască liniștit, în timp ce România plătește nota de plată.
Sorin Blejnar, șeful ANAF care trebuia să adune taxe, a fost protectorul datornicilor. Poreclit „Regele motorinei”, Blejnar a pus scut peste Benz Oil și Ana Oil, două firme cu sute de milioane gaură.
Patronii lor, Ovidiu Ioan Moldovan și Dumitru Pavel Ghișe, au prosperat, iar Codruț Marta, mâna dreaptă a lui Blejnar, a dispărut în ceață după ce a fost inculpat.
Dar lista e mult mai lungă.
- Dan Voiculescu, „profesorul de la Grivco”, a păgubit statul cu zeci de milioane în dosarul ICA. Firmele lui intrau în insolvență la comandă, dar Antena Group continua să producă bani și propagandă politică.
- Sorin Ovidiu Vîntu, părintele FNI și al Realității TV, a fost maestru în a drena bani prin firme-paravan. Frauda de la FNI a lăsat mii de români fără economii, dar Vîntu și-a păstrat vilele și iahturile.
- Dinu Patriciu, idolul liberalilor, a lăsat statului o gaură de peste 600 milioane $ prin „memorandumul Rompetrol”. Datoria a fost ștearsă cu semnătura lui Victor Ponta.
- Frații Micula au dat statul român în judecată pentru sute de milioane de euro, în timp ce firmele lor acumulau datorii la buget. Două fețe ale aceleași monede: victimă și călău.
- Gigi Becali, condamnat pentru schimburile ilegale de terenuri cu MApN, a rulat și el afaceri pe datorie, protejat de politicieni și biserică.
- Familia Adamescu a prăbușit Astra Asigurări cu o gaură de miliarde. Dan Adamescu a murit, fiul Alexander a fugit la Londra, dar statul a rămas cu ruina și cu pagubele.
Și să nu uităm „miciile mari găuri”:
- Urban SA, firma de salubritate a lui Gabriel Teodor Florescu, cu contracte cu Primăria Sector 6, dar cu aproape un miliard datorii.
- Liciuchiciu Web Design SRL, fantoma din Oradea care a rulat 500 milioane cu un singur angajat, deținută de familia Talpoș, implicată în dosare penale.
Aceasta este „galeria rușinii”: oameni care ar fi trebuit să fie la pușcărie sau să fie ruinați, dar care au devenit milionari, protejați de politicieni, justiție și ANAF. În timp ce poporul plătește facturile austerității, mogulii insolvenței își beau șampania la Saint-Tropez.
Capitolul III – ANAF, câine fără dinți. Cum statul apără hoții, dar jupoaie poporul.
În România, fiscul nu e instrument de colectare, ci armă politică. ANAF-ul care ar trebui să vâneze miliardele furate se ocupă, de fapt, cu mărunțișuri: amendează tarabagii din piețe, blochează conturile micilor firme și hărțuiește contribuabilul care a uitat să depună o declarație.
În schimb, când vine vorba de moguli cu datorii de sute de milioane, inspectorii devin brusc orbi, surzi și muți.
Adevărul rușinos: aproape jumătate din resursa de inspecție fiscală e blocată în verificarea cererilor de rambursare de TVA. 97% dintre ele sunt corecte, dar inspectorii pierd ani întregi cu birocrație inutilă, în loc să atace fraudele.
În timp ce statul își ocupă oamenii cu verificarea facturilor unei brutării sau a unei firme de IT din provincie, Niculae, Iancu, Tender și Blejnar își ascund milioanele prin insolvențe paravan.
Cifrele sunt clare: majorarea TVA cu 2% din august 2024 a adus statului 7 miliarde lei. Exact cât au datorii primii zece mari datornici! Dar în loc să-i ia pe ei de guler, guvernul a pus bir pe toată țara. Românii plătesc TVA la pâine, la lapte, la medicamente, ca să acopere găurile lăsate de mafioți.
Cazurile sunt strigătoare la cer. Benz Oil și Ana Oil, protejate de Blejnar, au lăsat datorii de sute de milioane. Urban SA, firma care face curățenie în Sector 6, are aproape un miliard datorie, dar continuă să încaseze contracte publice. CFR, cu peste un miliard gaură, primește anual subvenții de miliarde.
Adică statul ia bani din buzunarul cetățeanului, îi bagă în buzunarul companiei, și compania îi varsă în gaura datoriilor. O schemă circulară, în care poporul e prostul de serviciu.
ANAF-ul știe unde sunt banii, știe cine sunt beneficiarii reali, dar nu acționează. De ce? Pentru că inspectorii sunt subordonați politic. Fiecare guvern a pus la ANAF oameni de partid, care au avut grijă să nu deranjeze „sponsorii” politici.
În schimb, sărăcia e taxată la sânge: poporul e jupuit, pensionarii sunt impozitați suplimentar, salariile înghețate.
România a ajuns în situația absurdă în care statul protejează hoții și pedepsește victimele. În loc să fie sabie împotriva corupților, ANAF e bâtă pe spinarea cetățeanului cinstit. Și de aceea austeritatea nu e o necesitate economică, ci un jaf legalizat.
Concluzii – Austeritatea românilor, furăciunea politicienilor
România nu e săracă. România e furată cu nesimțire. Când vezi că doar primele zece firme datornice au restanțe de 7,3 miliarde lei – bani care ar fi putut acoperi exact creșterea de TVA – îți dai seama că austeritatea nu e decât o farsă.
Poporul plătește pentru luxul mafiei, iar politicienii care ar trebui să facă dreptate sunt complici la jaf.
Într-o țară normală, mogulii ar fi anchetați, averile confiscate, iar banii aduși la buget. În România, Ioan Niculae, Marian Iancu, Ovidiu Tender, Dan Voiculescu, Sorin Vîntu, Blejnar, Becali sau frații Micula rămân oameni „de afaceri respectabili”, invitați la televiziuni și protejați de partide.
Justiția închide ochii, ANAF se preface că nu vede, iar guvernul se răzbună pe cei mai vulnerabili: pensionarii, angajații, micii contribuabili.
Acesta este paradoxul României: bogații sunt mereu „săraci în acte”, iar săracii sunt storși până la os. Adevărata reformă fiscală ar însemna să întorci cu susul în jos vilele de lux, să blochezi conturile din Cipru și Bahamas, să confişti activele ascunse pe numele rudelor și să oprești marea farsă numită insolvență. Dar cine să facă asta, când lupii sunt puși să păzească stâna?
„Austeritatea românilor, furăciunea politicienilor” nu e doar un titlu, e realitatea zilnică. Și până când statul nu va lovi direct în mafia datornicilor, austeritatea nu e decât o crimă economică împotriva propriului popor.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
