2025. Călin Georgescu: Viziunea ignorată a unui vizionar lucid!
Pe când mulți se îmbătau cu discursuri progresiste despre „tranziția verde” și „revoluția digitală”, Călin Georgescu vorbea despre hrană, apă și energie.
Nu ca metafore de campanie, ci ca temeiuri existențiale. Iar astăzi, în 2025, exact aceste teme bat la ușa Uniunii Europene cu o urgență care sfidează orice cinism birocratic: apa devine o resursă pe cale de dispariție.
În plin delir ideologic despre „drepturi fluide” și „egalitate de gen în agricultură”, Europa descoperă, cu groază, că pânzele freatice nu țin cont de deciziile Comisiei Europene.
Georgescu, în interviurile sale deseori ridiculizate, avertiza de ani buni:
„Fără suveranitate alimentară, energetică și asupra resurselor de apă, România este o colonie.”
Și așa este. Astăzi, Bruxelles-ul cere reducerea cu 10% a consumului de apă, impune taxe, digitalizări și restricții, dar nu oferă nicio alternativă pentru țările sărace din est, precum România, unde infrastructura e praf, iar agricultura moare în praf și secetă.
Viziunea lui Călin Georgescu este azi nu doar justificată, ci vitală. Iar adevărul spus prea devreme se numește, de obicei, nebunie. Sau, în cazul lui Georgescu, trădare, conspirație, delir eco-naționalist.
A fost luat peste picior, marginalizat, făcut „naționalist periculos” de către presa „liberă”, în timp ce exact ceea ce el prevestea se întâmplă cu o rigoare matematică: UE impune reducerea consumului de apă și cere „schimbarea stilului de viață” pentru a proteja ce a mai rămas din ecosistemele devastate. Să-i spunem cum merită? Georgescu n-a fost nebun – a fost înaintea vremurilor.
Becali: Clovnul Sistemului care râde de lucruri sfinte!
„Și apa, că ne îmbogățim… Eu cred că are o problemă…” – declara Gigi Becali, cu dezinvoltura unui cioban semi-analfabet cățărat pe un munte de bani, dar prăbușit sub greutatea propriei ignoranțe.
E de râs? Nu. E de plâns. Pentru că acest individ – al cărui IQ civic rivalizează cu temperatura camerei – este platformat constant de televiziuni, tratat ca oracol mediatic, ascultat de milioane.
Călin Georgescu vorbea despre criza apei, despre strategii naționale de conservare, despre suveranitate hidrologică. Becali glumea. Iar acum, când UE recunoaște că 40% dintre europeni suferă deja din cauza lipsei de apă, clovnul național rămâne la pupitru, iar omul cu viziune rămâne marginalizat.
Becali este, în realitate, exemplul perfect al strategiei Sistemului de a ridiculiza ideile periculoase pentru statu-quo: când nu poți combate cu argumente, le reduci la ridicol, le dai în derâdere, le combini cu „oi, stână și har”.
Iar românul simplu, din fața televizorului, va crede că omul care avertizează asupra crizei apei este „cu capul”, iar cel care râde de apă este „deștept că a făcut bani”.
Dar ce uită acest popor, condus de clișee și manipulări ieftine, este că nu Gigi Becali va hrăni România în secetă, ci exact cei ca Georgescu – vizionari, tehnocrați suveraniști, neafiliați mafiei politice.
UE recunoaște târziu dezastrul: „Nu vom mai avea apă”!
Azi, în 2025, Bruxellesul recită, cu sobrietate, ceea ce Călin Georgescu striga de 15 ani: Europa nu mai are apă. Iar România, care a uitat să-și construiască baraje, care și-a secat lacurile, care a dat pe mâna firmelor străine sursele de apă minerală și izvoarele naturale, va fi prima victimă.
Strategia pentru „reziliență hidrică” a UE este, în esență, un plan de austeritate acvatică: reducerea consumului, taxe pe apă, digitalizare, subvenții și amenzi. Dar nu pentru corporațiile care poluează sau pentru marile lanțuri industriale.
Nu. Ci pentru cetățeanul obișnuit. Pentru românul care nu mai poate uda grădina, dar plătește canalizarea prin care se scurge o resursă națională irosită.
Jacqueline McGlade, directoarea Agenției Europene de Mediu, recunoaște că sistemul actual nu reflectă costul real al apei și că se impun prețuri mai mari pentru consumatori, pentru a descuraja „risipa”.
Dar ce nu spune este că UE a știut de acest dezastru de ani de zile. Și că, în loc să investească în rețele noi, a preferat să arunce bani pe ideologie woke și pe propaganda „Green Deal”.
Cifrele sunt șocante: până la 57% din apă se pierde în canalizări defecte, iar agricultura – adesea capturată de agro-industria occidentală – consumă până la 80% din apă în Sudul Europei.
Soluția? Să ne schimbăm „stilul de viață”. Adică să folosim mai puțină apă. Sau, mai exact, să plătim mai mult pentru mai puțin.
Întrebarea firească este: cum a ajuns România să nu fie capabilă să se apere? Cum de nu avem o strategie națională proprie? Cum de nu avem baraje, nu avem irigații, nu avem capacitate de procesare?
Răspunsul e simplu: pentru că ne-am lăsat conduși de vasali, nu de lideri. Și pentru că oameni ca Georgescu au fost excluși, iar caricaturi ca Becali au fost promovați.
Concluzie: Timpul nu mai are răbdare cu proștii!
Călin Georgescu nu trebuie apărat – trebuie ascultat. Iar România nu mai are luxul de a-și lua lumină de la analfabeți strigători sau de la birocrați îngropați în hârtii și granturi. Criza apei este aici.
Nu mai este o ipoteză, nu mai este un articol într-o revistă științifică. Este realitate. Și doar cei care gândesc pe termen lung, cu capul limpede și rădăcina în glia acestui pământ, mai pot oferi soluții.
România are nevoie urgentă de o strategie suveranistă pentru apă, de un plan de reconstrucție a infrastructurii, de o revoluție agricolă care să respecte mediul, dar și de o curățenie radicală în presă, care să nu mai dea microfonul prostiei agresive, ci lucidității tăcute.
Altfel, vom trăi ce a spus odinioară un gânditor latin: „Fiat iustitia, pereat mundus” – să se facă dreptate, chiar dacă lumea ar pieri. Dar în cazul nostru, dacă nu se face dreptate celor care au avut dreptate, lumea chiar va pieri.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
