2025. „Dicran Kundacgian”, românul ucis de mafia judiciară și administrativă din România!
1.Un cetățean model, un destin frânt, umilit, batjocorit și răpus de nedreptate. Cazul care demască putreziciunea sistemului judiciar și administrativ din România!
Dicran Kundacgian nu a fost un om oarecare. Inginer, perfecționist, un spirit echilibrat și demn, crescut în cultul legalității și al muncii. Era tipul de român pe care statul ar fi trebuit să-l prețuiască și să-l protejeze.
Dar România n-a făcut decât să-i strivească speranțele, să-l umilească, să-l târască printr-un labirint absurd al nedreptății administrative și judiciare. De peste un deceniu, s-a zbătut să obțină ceea ce era deja câștigat de drept: un teren atribuit legal, printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Ce a primit în schimb? Ignoranță. Cinism. Complicitate ticăloasă între primari, juriști, procurori și funcționari de la marginea legii. Până când a murit, n-a fost lăsat nici măcar să-și trăiască bătrânețea în pace. A murit cu hotărârea definitivă în mână, dar fără ca autoritățile să i-o aplice.
2.De la o hotărâre definitivă, la un refuz sfidător!
Totul începe în anul 2014, când Dicran Kundacgian și familia sa obțin o hotărâre judecătorească definitivă ce le recunoștea dreptul la un teren în Snagov. Așadar, nu vorbim despre o revendicare vagă sau un proces pe rol.
Vorbim despre o decizie definitivă, așa cum prevede Codul civil și Legea contenciosului administrativ. Dar în România, „definitiv” e un cuvânt gol, fără conținut, când interesele baronilor locali sunt amenințate.
Primăria Snagov, în frunte cu primarul Marian Oancea, s-a opus sistematic punerii în aplicare a hotărârii. Sub diverse pretexte birocratice, s-a mimat neînțelegerea, s-a pasat responsabilitatea, s-au produs amânări absurde. De fiecare dată când familia Kundacgian făcea un pas înainte, administrația locală se asigura că totul rămâne blocat.
Ce face procuratura? Nimic. Ce fac instanțele când sunt sesizate pentru neexecutarea hotărârii? Ridică din umeri sau întorc dosarul din motive procedurale. Pe scurt, statul român se solidarizează cu abuzatorii și își bate joc de cetățeanul de bună-credință.
3.Complicitatea generalizată a instituțiilor! Nume, funcții, tăceri vinovate!
Cazul Kundacgian nu este doar un accident administrativ, ci o mostră toxică de complicitate între funcționari, juriști și magistrați. Numele vehiculate în dosar, în materialul apărut în presă (luju.ro), arată că nu avem de-a face cu nepricepere, ci cu o rețea bine sudată de interese.
Tăcerea ucide și complicii sunt și mai vinovați decât autorii. Să-i numim. Cu subiect și predicat. Pentru că vinovații poartă nume și funcții.
- Marian Oancea, primarul Snagovului, ales în mai multe rânduri de mafia locală deși era implicat în scandaluri administrative, cel care, potrivit documentelor publice, a refuzat constant punerea în aplicare a unei hotărâri judecătorești definitive. Într-un stat de drept, era destituit. În România, candidează din nou.
- Juriștii din cadrul Primăriei Snagov, în frunte cu secretarii care contrasemnează refuzuri legale, au acționat ca un scut de protecție pentru edil. Nu doar că au încălcat Legea 554/2004, ci au mințit în mod repetat familia reclamantă.
- Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, care a clasat plângerile depuse de familia Kundacgian, deși existau toate elementele pentru infracțiunea de abuz în serviciu, neglijență în serviciu și obstrucționarea justiției.
- Procurorii de caz, a căror semnătură apare pe ordonanțele de clasare, nu au cerut nicio audiere serioasă a edililor, nu au confruntat părțile, nu au făcut niciun pas procedural corect. Unii dintre ei, de exmplu procurorul R. M., pomenit în dosar, s-ar fi ocupat de mai multe cazuri în care autoritățile locale au fost favorizate.
- Judecători de la Buftea și de la Curtea de Apel București, care au contribuit la tărăgănarea dosarului și au acceptat tergiversări evidente. În cel puțin două ocazii, ședințele au fost amânate „pentru lipsa avizului de parcelare”, deși existau planuri cadastrale.
În mod strigător la cer, Curtea de Apel București, în loc să sancționeze acest lanț de sfidări legale, a pasat răspunderea înapoi în teritoriu, perpetuând nedreptatea.
Între toți aceștia s-a format o caracatiță a complicității, care a acoperit un abuz monstruos. Nicio instituție nu și-a cerut scuze. Nimeni nu a fost sancționat. Nimeni nu a plătit.
Într-o Românie normală, decesul unui om în astfel de condiții ar fi produs un scandal național. Presa, opinia publică, societatea civilă ar fi cerut vinovații. La noi, moartea lui Dicran Kundacgian a fost tratată cu aceeași indiferență cu care românul nostrua fost tratat și în viață.
4.Moartea unui om drept!
Într-o Românie bolnavă de corupție și indiferență, Dicran Kundacgian a murit așteptând să i se respecte dreptul câștigat prin hotărâre judecătorească. Ultimii săi ani au fost o luptă împotriva unui stat ostil, care și-a făcut un scop din a-l umili, de parcă cererea lui de aplicare a legii ar fi fost o ofensă personală pentru funcționarii din Snagov și Buftea.
În 2023, Dicran s-a stins, epuizat, bolnav, obosit de justiția românească, dar și de propria neputință în fața unui sistem care îți râde în față în timp ce îți calcă în picioare drepturile. Familia lui a preluat ștafeta luptei, deși realitatea amară a sistemului le era deja clară.
5.Când hoții dau lecții de legalitate, iar victimele sunt ignorate!
Să fim foarte clari: Dicran Kundacgian a fost victima unui sistem care în mod voit protejează nelegiuirea. Statul nu doar că nu și-a făcut datoria, ci a făcut scut în jurul celor care calcă legea în picioare.
Cazul arată ce înseamnă, în România, să înfrunți administrația publică și justiția de mâna a doua din orașele mici. Autoritățile locale se comportă ca niște feudali; dispun de terenuri publice cum vor, ignoră hotărâri judecătorești, iar când cineva le cere socoteală, îl aruncă într-o mlaștină de refuzuri, adrese contradictorii, birocrație și abuzuri.
Mai grav este că sistemul judiciar asistă pasiv la toate aceste abuzuri. Când un cetățean obișnuit este pus față în față cu un primar corupt și cu o rețea de funcționari dispuși să mintă, nicio instituție a statului nu intervine. Procurorii refuză să ancheteze, instanțele acceptă tergiversările, iar funcționarii publici primesc sporuri și salarii de lux.
Familia Kundacgian nu a cerut nimic nemeritat. Avea o hotărâre definitivă. Adică exact ceea ce i-ar trebui oricărui cetățean pentru ca statul să-i respecte dreptul. Dar în România, nici măcar o hotărâre judecătorească nu mai valorează ceva.
6.Concluzie. România își calcă cetățenii în picioare!
Cazul Dicran Kundacgian nu este doar un dosar. Este o rușine națională. O pată pe obrazul administrației, al justiției și al întregului sistem care se pretinde democratic. Un om drept a murit batjocorit de instituțiile care ar fi trebuit să-l apere.
Cazul Dicran Kundacgian este o radiografie a României reale, aceea de dincolo de discursurile oficiale, departe de lozincile despre „justiție independentă” și „stat de drept”. Este România unde hoții fac legi, iar victimele mor cu dreptatea în mână și cu demnitatea zdrobită.
Dicran Kundacgian nu a cerut pomană. A cerut legea. Iar România l-a tratat ca pe un infractor, pentru că a îndrăznit să creadă în dreptate.
Ce ne rămâne nouă, ca societate?
- Să cerem tragerea la răspundere a tuturor celor implicați.
- Să nu lăsăm familia Kundacgian singură în această luptă.
- Să transformăm cazul acesta într-un simbol al rezistenței în fața abuzurilor.
- Să înțelegem că orice abuz tolerat se poate întoarce împotriva oricăruia dintre noi.
Până când vom tăcea? Până când le vom permite primarilor, procurorilor și funcționarilor să calce totul în picioare? Până când vom accepta ca hoții să decidă cine are și cine nu are dreptul să trăiască demn?
Astăzi, spunem numele lui Dicran Kundacgian. Mâine, s-ar putea să fie al tău.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
