2025. Dragoș Anastasiu – Minte, vinde și jignește cu un zâmbet Sorosist, originar de la țâța mă-sii.
1.Mita, DNA și ipocrizia ridicată la rang de doctrină. Minciuna ca meserie. „Nu am dat mită” – o gogoriță demontată de probe și logică.
Dragoș Anastasiu, vicepremier, om de afaceri și mogul cu tichie sorosistă pe frunte, a devenit, în ultimii ani, un simbol al duplicitarismului politic. Nu pentru că ar avea vreo carismă, vreo viziune sau vreo contribuție reală la modernizarea României, ci pentru că a reușit performanța de a minți cu seninătate în fața opiniei publice, de a fi prins cu mâța-n sac și de a ne spune, rânjind, că nu e mâța lui.
Dragoș Anastasiu are o problemă esențială: nu doar că minte, dar o face cu seninătatea unui om convins că publicul este prost, presa este obedientă, iar justiția – decorativă.
Recent, Dragoș Anastasiu a fost întrebat despre dosarul DNA în care este menționat în contextul mitei. A răspuns, cu tupeul caracteristic:
„Nu am recunoscut niciodată că aș fi dat mită”. Declarația a fost făcută ca și cum publicul ar fi format din amnezici în masă, iar jurnaliștii – niște stenografi orbi.
Numai că documentele oficiale ale DNA îl contrazic frontal. În referatul procurorilor apare negru pe alb că Dragoș Anastasiu a acceptat să achite o sumă de bani (10.000 euro) pentru a „ajunge la o rezolvare favorabilă” într-un proces legat de firmele sale.
Este menționat în clar, ca participant la o înțelegere penală, cu intermediari, sume și intenții precise. Nu e interpretare, nu e speculație – este FAPT consemnat în acte judiciare.
Așadar, cine minte? Anastasiu sau procurorii DNA? Iar dacă DNA minte, de ce nu a depus plângere penală împotriva celor care l-au „calomniat”?
Pentru că știe că totul este adevărat, dar mizează pe aceeași rețetă a tuturor instrumentelor Noii Ordini Mondiale din România: negă cu zâmbetul pe buze, refuză orice răspundere morală și speră ca opinia publică să uite. Nu, nu vom uita!
Cazul său nu este o „controversă”, ci o infracțiune mascată sub zâmbetul sorosist al modernizării prin PNRR.
Într-un dosar DNA, numele lui Dragoș Anastasiu apare în mod explicit. Documentele arată nu o mită unică, ci un mecanism sistematic de șpagă, cu plăți repetate, lunare, pe o perioadă de aproape un deceniu.
Ce spune el?
„Nu am recunoscut niciodată că am dat mită.”
Ce spune DNA-ul?
Dragoș Anastasiu a fost beneficiarul unei relații de corupție organizate, în care se presupune că ar fi plătit în jur de 2.000 de euro/lună timp de aproape 10 ani, pentru a obține protecție în licitații, autorizații, decizii favorabile din partea unor funcționari corupți și acces la contracte publice.
Asta înseamnă un total estimat de 240.000 de euro mită – nu „10.000 de euro într-un colț întunecat”, cum lasă să se înțeleagă public.
Plățile ar fi fost realizate printr-o rețea de intermediari, mascate în contracte fictive, consultanță, sponsorizări sau „parteneriate de imagine”.
Această strategie – clasică pentru corupția corporatistă – este aproape imposibil de dovedit fără colaborarea unui denunțător. Dar există interceptări, martori și documente bancare care susțin aceste acuzații.
Dragoș Anastasiu știe foarte bine ce a făcut. Dar și mai bine știe că trăiește în România Sistemului, în care dacă ești util, dacă reprezinți „ideile bune” ale Bruxelles-ului și ești promotor al vânzării companiilor naționale, ești intocabil.
La fel cum alți „eroi ai economiei de piață” au furat prin privatizări, el a ales mituitori de carieră și s-a înfipt în administrație.
Mitomania lui Anastasiu nu e o greșeală personală. Este o condiție esențială pentru cariera de politician globalist în România: să minți în fața camerelor și să știi că nu te atinge nimeni.
2.Din „mediu de afaceri” în jefuirea țării. Companiile de stat, în vizorul vânzării prin PNRR, sub flamura căruia infractorul vinde „eficient” România la bursa șefilor săi din afară.
Dragoș Anastasiu nu este doar un mitoman. Este și un vânzător de țară cu acte în regulă. Recent, întrebat despre listarea companiilor de stat, a rostit următoarele, cu cinismul unui agent de bursă care și-ar pune mama la vânzare:
„Este jalon în PNRR. Trebuie să listăm companii la bursă, cel puțin trei. Ideal e să listăm companii profitabile, când putem obține mai mulți bani.”
Aparent, pare un discurs de „tehnocrat responsabil”. În realitate, este o încercare cinică de jefuire a patrimoniului economic național, mascată în limbaj de consultanță.
Să traducem: România trebuie să-și vândă cele mai valoroase companii (hidrocentrale, energie, gaze, infrastructură, telecomunicații) pentru că așa scrie în PNRR – un plan impus de Bruxelles și acceptat slugarnic de guvernele de la București.
Ce înseamnă asta în termeni reali?
– Listarea companiilor profitabile – cum sunt Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz, Portul Constanța sau Aeroportul Otopeni – înseamnă cedarea controlului asupra unor infrastructuri strategice.
– Sub pretextul eficientizării și „transparenței”, statul devine minoritar, iar deciziile se iau în interesul „acționarilor” – adică fonduri speculative, corporații străine și investitori conectați politic.
– Profitul nu mai ajunge la bugetul statului, ci în buzunarele acestor entități private.
– România devine un chiriaș în propriile sale sisteme de transport, energie și comunicații.
Anastasiu nu spune nimic despre consecințe. Nu explică de ce companiile care funcționează bine și aduc bani statului trebuie „listate”. Nu explică de ce acest „jalon” nu a fost negociat.
Nu spune că există țări din Uniunea Europeană care au refuzat categoric astfel de privatizări – precum Franța, Germania sau chiar Polonia în unele cazuri.
El doar execută ordinele și vinde țara cu aerul unui profesionist neutru. În realitate, este exact ce a fost: un beneficiar al sistemului de corupție, acum promovat la vârful puterii pentru a încheia ceea ce alții au început din 1990: lichidarea completă a suveranității economice.
Este o logică a trădării economice programate:
- Nu se mai pune problema dacă este bine sau rău pentru țară.
- Nu se consultă cetățenii.
- Nu se întreabă ce înseamnă pe termen lung pierderea controlului național asupra energiei și infrastructurii.
- Se execută ordinele.
Dragoș Anastasiu este una dintre acele marionete perfect adaptate serviciului sistemic: se pretează la orice, se justifică cu jargon de consultanță globalistă, îți bagă pe gât că „asta e eficiența” și apoi dispare din responsabilitate ca un prestidigitator de tinichea.
Listarea companiilor de stat este sinonimă cu vânzarea suveranității economice. Dacă în anii ’90 se mai vindeau fabrici în paragină, acum se pun pe tavă exact acele active care produc profit – puținele rămase în mâinile statului. Totul „în numele reformei”. Reforma cui? Reforma Soroș–Bruxelles.
3.Trei chipuri ale Noii Ordini Mondiale: tupeu, nesimțire și sorosism.
Dragoș Anastasiu este prototipul omului de sistem: obraznic, sigur pe impunitate, imun la rușine și dresat ideologic să vorbească „pe linie”. Are toate trăsăturile cerute de Noua Ordine Mondială:
- Tupeu – să nege realități evidente, cu aerul unui erou.
- Nesimțire – să susțină că tot ce face este „pentru binele țării”, în timp ce servește interese străine.
- Sorosism – să își îmbrace fiecare trădare economică într-o perdea de „valori europene”, „progres”, „transparență”.
Este o lichea care n-a produs nimic durabil, dar care a câștigat totul de pe urma apropierii de putere, de granturile ONG-urilor internaționale și de relația sa cu clasele politice de toate culorile.
– A jucat cartea „investitorului român” când era util.
– A jucat cartea „expertului” când sistemul avea nevoie de o voce.
– Acum, joacă rolul agentului de vânzare al României către capitalul globalist.
Dragoș Anastasiu este un caz-școală de implant ideologic în politica românească. A fost cultivat mediatic drept „om de afaceri de succes”, „vizionar”, „promotor al modernizării”.
În realitate, este un birocrat cu limbaj de ONG, folosit de sistem pentru a acoperi deciziile de subminare a interesului național în ambalaj „european”.
Când își susține ideile, are tupeul unei elite convinsă că poate păcăli pe oricine. Când este confruntat cu acuzații, are nesimțirea să nege evidența.
Iar când i se cere viziune, servește același sorosism reciclat din granturi și think-tank-uri globaliste: mai multă deschidere, mai multă transparență, mai puțină suveranitate, mai multe companii vândute.
Aparent tehnocrat, Anastasiu este doar o piesă de schimb în motorul Noii Ordini Mondiale.
Nu are viziune națională, nu are coloană vertebrală și nu are curajul să spună „nu” atunci când interesele străine cer lichidarea activelor românești. Are doar discursuri, protocoale și mimarea progresului.
Concluzie.
Un trădător cu guler alb, un mincinos de sistem, o piesă a lichidării României
Dragoș Anastasiu nu este o excepție. Este modelul perfecționat de Sistem:
– Are imagine, nu conținut.
– Are mimică, nu conștiință.
– Are protecție, nu legitimitate.
Minte în fața presei, sfidează procurorii, joacă rolul tehnocratului și semnează planuri care lasă România fără resurse, fără proprietăți și fără viitor.
Acești oameni nu trebuie doar demascați. Ei trebuie opriți. Pentru că ei nu vând acțiuni – vând poporul român, bucată cu bucată.
Dacă minte fără rușine în fața probelor, cum să-l credem că vinde țara „în interesul național”?
Dragoș Anastasiu nu e doar un mitoman. Este exemplul viu al ipocritului profesionalizat, al politrucului de buzunar cu față de „tehnocrat”, care minte în fața camerelor chiar și când documentele DNA i se înfig în ceafă.
Când un om neagă o mită documentată, cu probe, martori și ani de plăți repetate, ce l-ar putea opri să mintă și despre „eficientizarea” companiilor de stat? Despre privatizări? Despre PNRR?
Dacă poate să-ți spună, cu zâmbetul unui escroc de top, că nu a dat șpagă deși realitatea îl contrazice flagrant, cum să-l credem când susține că măsurile economice pe care le promovează sunt pentru „binele poporului”?
Un om care minte cu sânge rece și trădează adevărul fără să clipească nu poate avea în gând interesul național. Ci doar propriul interes, comisioanele din umbră și ordinele primite de la cei care finanțează jaful sistematic al României.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
