2025. Elena Costache, diva privilegiilor din justiție: Lacrimi de crocodil și șantaj cu robă pe umeri!
Introducere: Lacrimi în direct, privilegii în conturi!
Într-o țară în care poporul își cară viața în pungi de plastic și trăiește cu frica facturilor, Elena Costache, președinta Consiliului Superior al Magistraturii, iese la rampă și plânge. Nu pentru cetățeni.
Nu pentru bătrânii care trăiesc cu 1.200 de lei pe lună. Nu pentru tinerii care fug din țară. Ci pentru… justiție. Mai exact, pentru acea parte a justiției care încasează lunar zeci de mii de lei și are pensii speciale mai grase decât PIB-ul unui orășel din România.
Într-un interviu festivist, acordat redactorului-șef al site-ului stiripesurse.ro, Florin Pușcaș, Elena Costache varsă lacrimi amare. Se plânge de lipsa dialogului cu Guvernul Bolojan, de blocarea decretelor de pensionare de la Cotroceni, de pericolele care pasc instanțele, de criza grefierilor, de „epurarea” sistemului. Pare mai degrabă o tragedie grecească decât o analiză lucidă.
În realitate, interviul este un apel la emoție, un instrument de șantaj instituțional și o demonstrație de dispreț față de cetățeanul român. Nu se vorbește nicio secundă despre milioanele de oameni care le plătesc privilegiile.
Nu există empatie, modestie sau înțelegere. Doar o lamentație narcisistă, în care „sistemul” trebuie salvat de la reformă – și poporul trebuie să tacă și să plătească.
Capitolul I: Justiția moare, trăiască privilegiile!
Elena Costache ne avertizează solemn că justiția e în pericol. Dar nu pentru că sistemul e corupt, lent, politizat sau ineficient. Nu pentru că magistrații achită interlopi și condamnă amărâți.
Nu pentru că deciziile se iau la comandă. Nu. E în pericol pentru că Guvernul îndrăznește să pună capăt privilegiilor.
Președinta CSM deplânge creșterea vârstei de pensionare și modificările impuse fără „dialog instituțional”. Dar ce „dialog” a existat în toți acești ani între magistrați și cetățeni? Când a venit vreun judecător să justifice public de ce ia 30.000 lei salariu și 25.000 pensie specială?
Când a ieșit vreun procuror să explice de ce închide ochii la dosarele grele și se ocupă de furturi mărunte?
Costache spune că sistemul riscă „epurarea”. În realitate, ce numește ea „epurare” este doar încercarea timidă de a aduce o urmă de normalitate. În orice țară civilizată, pensionarea la 47 de ani e o glumă proastă.
Numai în România poți să pleci la pensie mai devreme decât un cascador și să încasezi lunar cât salariul unui chirurg cu 3 operații pe zi.
Și nu doar atât. Avem sporuri de „suprasolicitare neuropsihică”, de „condiții vătămătoare” (în birou!), de „confidențialitate” și „toxicitate informațională”.
Grefierii, cei despre care Costache spune acum că sunt epuizați, au fost mereu folosiți ca masă de manevră, dar niciodată apărați când se tăiau din sporuri.
Iar acum vine partea cea mai dureroasă. În tot discursul său lacrimogen despre „lipsa dialogului” cu Guvernul și despre presupusa ‘epurare’ a sistemului, Elena Costache nu suflă niciun cuvânt despre adevărata tragedie națională: nenorocitul de popor care trăiește din salariul minim pe economie, doar ca să le asigure lor, magistraților, salarii și pensii de lux.
Nu o interesează soarta celor care cotizează din greu pentru privilegiile ei. Pentru această castă, regula e simplă: ce-i al nostru, e numai al nostru; ce-i al vostru – e tot al nostru.
Justiția plânge cu ochiul la conturi.
Capitolul II: Elena Costache – propagandistă cu robă!
Interviul președintei CSM este, în realitate, o piesă de propagandă, în care discursul despre justiție este folosit pentru a bloca orice reformă. Nu se cere dreptate pentru cetățean. Se cere menținerea privilegiilor pentru o castă.
Atacul la Guvernul Bolojan e prezentat sub forma unei îngrijorări „tehnice”: lipsă de dialog, instabilitate, impredictibilitate. Dar de când este CSM-ul un partener social responsabil?
Când a venit această instituție să ceară reformă reală, să lupte împotriva corupției din magistratură, să susțină evaluări reale, să susțină meritocrația?
Costache se arată șocată de faptul că președintele Nicușor Dan tergiversează semnarea decretelor de pensionare. Ea nu înțelege de ce. E simplu: pentru prima oară în 30 de ani, un președinte ezită să semneze pe bandă rulantă certificatele de pensie de lux.
Justiția nu se blochează pentru că niște judecători nu se pot pensiona la 50 de ani. Se blochează pentru că e prost administrată, supradimensionată, cu standarde duble și protejată de CSM.
Costache folosește expresii patetice: „tragicomedia Cotroceniului”, „justiția paralizată”, „haosul din instanțe”. În realitate, justiția e deja paralizată, dar nu din cauza reformei – ci din cauza neinspiratei continuități a sistemului mafiot.
CSM-ul nu a intervenit când grefierii au fost umiliți. Nu a protestat când achitările rușinoase au înroșit România pe harta CEDO. Nu a cerut sancțiuni când judecători corupți au fost reîncadrați.
Dar azi, când se taie din privilegii, CSM-ul sare ca ars și o trimite pe Elena Costache să-și plângă de milă la televizor.
Aceasta nu este apărarea justiției. Este apărarea unei caste lacome și dezlipite complet de realitate.
Concluzii: Poporul plătește, Costache se plânge!
În concluzie, Elena Costache nu apără justiția. Apără un sistem profund nedrept, în care câteva mii de oameni trăiesc în lux pe spinarea unui popor muribund. Interviul ei nu este o analiză. Este un șantaj emoțional, menit să împiedice orice tentativă de reformă.
Dacă magistrații ar fi fost cu adevărat interesați de soarta justiției, ar fi renunțat singuri la pensiile speciale. Ar fi cerut evaluări de performanță. Ar fi militat pentru reducerea corupției interne.
Dar nu. Ei au ales șantajul instituțional, blocarea activității, refuzul cooperării. Au ales luxul în locul reformei.
Justiția nu se face cu lacrimi. Se face cu decență, cu responsabilitate și cu empatie față de cei care te plătesc. Nu există justiție adevărată când cetățeanul e tratat ca un donator de bani, iar magistratul – ca un zeu cu robă.
România nu-și va reveni niciodată până nu va sparge acest cerc vicios. Până nu va înțelege că, în numele independenței justiției, s-a construit un sistem feudal, în care dreptatea costă, se negociază, se amână sau se refuză.
Și dacă Elena Costache nu înțelege toate astea, atunci singurul „lacăt” care trebuie pus e pe casta pe care o conduce, nu pe ușile instanțelor.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
