2025. HIDROELECTRICA SA – o altă cloacă de stat sub acoperire de „succes economic”.
HIDROELECTRICA – Energia curată a mafiei de partid. O companie spălată la față, murdară până în măduvă
Introducere – Hidroelectrica, o poveste falsă de succes.
Hidroelectrica este lăudată de analiști și politicieni ca fiind „perla coroanei” din economia de stat românească. E dată mereu ca exemplu de eficiență, de reformă reușită, de profitabilitate în sectorul energetic.
Dar, în realitate, Hidroelectrica nu este altceva decât o mască frumos vopsită peste o structură anchilozată, clientelară și opacă. Sub costumul de firmă performantă, ascunde aceleași bube ca și restul marilor companii de stat: sinecuri, contracte cu dedicație, șpăgi mascate în consultanțe și angajări dictate de carnetul de partid.
Într-o Românie cu sate fără apă curentă și spitale cu generatoare, Hidroelectrica – simbolul „energiei curate” – a devenit o fabrică de salarii obscene și de bonusuri nesimțite pentru directori care au mai multă influență politică decât competență tehnică.
Eficiența despre care se vorbește în rapoartele oficiale nu este decât rezultatul unei conjuncturi favorabile pe piața energiei. Nu e merit managerial, ci noroc de piață și protecție de la vârf.
Privită din exterior, pare o companie modernă. Din interior, este o feudă. O rețea de interese între partide, miniștri, consilii de administrație și grupuri de influență, în care fiecare „om bun” trebuie recompensat cu o funcție, un contract, o delegație în străinătate sau o pensie specială.
Hidroelectrica nu e o excepție. Este o copie fidelă a sistemului mafiot care sugrumă România din interior.
Capitolul 1 – Directorii Hidroelectrica: „Băieții de la butoane”.
De-a lungul anilor, Hidroelectrica a fost condusă de o adevărată galerie de „directori de carieră” – nu în sens profesional, ci în sensul carierei politice și al apartenenței la diverse clici.
Aproape fiecare partid care a ajuns la guvernare și-a pus oamenii în funcțiile de conducere ale companiei. Cei mai mulți nu aveau nicio legătură cu energia, dar aveau carnetul potrivit și pilele necesare.
Hidroelectrica a devenit, astfel, un premiu politic, o jucărie strategică pentru satisfăcut neamurile și sponsorii de partid.
Printre cele mai controversate figuri s-a numărat Bogdan Badea, președinte al directoratului, care a reușit performanța de a se menține în funcție sub mai multe guverne, indiferent de culoarea lor.
Deși părea tehnocrat, presa a relatat în repetate rânduri despre conexiunile sale cu PSD, în special cu fostul ministru al Energiei, Toma Petcu.
Badea a fost acuzat că a girat contracte păguboase, că a premiat „consultanți” agreați politic și că a fost parte activă în rețeaua de recompense de partid.
Un alt exemplu este cel al lui Mihail Stănculescu, impus de PNL în perioada guvernului Orban.
Fost inginer cu experiență limitată, Stănculescu a semnat decizii care au provocat revolta sindicatelor, mai ales în privința restructurărilor mascate care favorizau firmele de recrutare apropiate de liderii politici.
Acesta a fost susținut vocal de deputați din Comisia de Industrii și Servicii, care i-au apărat numirea în ciuda scandalurilor.
Mai nou, pozițiile de vârf sunt ocupate de personaje „hibride”, cu sprijin multiplu – fie din zona PNL-PSD, fie din clientela locală a baronilor din județele unde Hidroelectrica are puncte de lucru.
Multe decizii sunt luate nu în sediul central, ci în birourile informale ale politicienilor care dictează: cine intră, cine pleacă, cine e premiat și cine e pedepsit.
Acești directori nu sunt manageri în sensul economic al termenului. Sunt comisari politici, cu misiunea clară de a drena banii companiei către „cauze nobile”: partide, fundații, ONG-uri paravan și contracte supraevaluate.
Ei nu conduc pentru performanță, ci pentru pradă. Iar Hidroelectrica e o pradă uriașă – profitabilă nu pentru stat, ci pentru clicile care o parazitează.
Capitolul 2 – Rețeaua: cumetrii, amante, rude și pile. Hidroelectrica, o moșie personală?
Într-o companie care gestionează miliarde de lei din bani publici, rețeaua relațională din interiorul Hidroelectrica seamănă mai mult cu un sat din secolul XIX decât cu o corporație a secolului XXI.
Nu CV-ul te califică, ci gradul de rudenie. Nu performanța, ci pilele. Nu expertiza, ci cât de bine cunoști pe cine trebuie. Angajările se fac pe șoptite, iar concursurile sunt, în cele mai multe cazuri, simple formalități.
De fapt, Hidroelectrica a devenit o moșie împărțită între familii politice, cu tot cu nepoate, amante, fini, cumetri și colegi de facultate.
Fiul unui fost secretar de stat de la Energie a fost angajat direct în departamentul de achiziții strategice, fără nicio experiență anterioară în domeniu.
Soția unui deputat PSD din Argeș, anterior contabilă la o firmă de termopane, a fost numită manager de proiect într-o lucrare hidroenergetică de 150 de milioane de lei. Nici măcar nu știa să citească un plan tehnic, dar avea „susținerea necesară”.
Un caz grav este cel al unei amante a unui lider de sindicat din Vâlcea, care a fost promovată direct din secretară la director adjunct la Resurse Umane.
Fără experiență în domeniu, dar cu relațiile potrivite, a ajuns să semneze angajările la nivel național. Nu o dată, presa a scris despre posturi create „ad hoc” pentru a fi ocupate de „persoane recomandate”.
În zonele unde Hidroelectrica are sucursale – Vâlcea, Gorj, Bacău, Sibiu, Prahova – domină o rețea de rubedenii și amiciții transpartinice. PSD și PNL își împart influența, UDMR primește și el câteva funcții, iar „independenții” sunt, de regulă, oamenii serviciilor.
Totul e organizat după logica tribală a protecției reciproce. Nu se deranjează unii pe alții. Când se schimbă guvernul, se schimbă doar ordinele de rotație.
În aceste condiții, este imposibil ca Hidroelectrica să fie o companie meritocratică. Este, mai degrabă, un bastion al imposturii, unde cariera se moștenește și se cumpără.
A fi rudă cu cine trebuie e mai important decât a avea diplomă de inginer energetic. Iar când pe rețea se construiește tot sistemul de resurse umane, rezultatul e previzibil: incompetență, corupție, stagnare și hoție legalizată.
Capitolul 3 – Contracte cu dedicație: Hidro-banii care se duc pe apa Sâmbetei.
Spre deosebire de imaginea publică de companie „eficientă”, Hidroelectrica a fost implicată în zeci de scandaluri legate de contracte atribuite preferențial, fără licitații reale, fără transparență și fără criterii de performanță.
Fiecare director, fiecare partid și fiecare „grup de influență” a avut grijă să-și creeze propria rețea de firme abonate la banii Hidroelectrica.
Contractele de mentenanță, de exemplu, sunt împărțite între firme „tradiționale”, controlate prin interpuși de foști angajați sau rude ale acestora.
În 2023, presa a semnalat un contract de 42 de milioane de lei atribuit unei firme care avea ca unic angajat o secretară. Dosarul a fost clasat rapid după o „verificare internă”.
Tot în 2023, s-au făcut achiziții de echipamente tehnice la prețuri cu 400% mai mari decât prețul pieței. Explicația oficială: „traseul logistic dificil”. În realitate, traseul era dificil doar pentru firmele care nu aveau „recomandare de sus”.
Mai grav este că unele contracte de „consultanță” – pentru strategii, studii de impact, audit și resurse umane – sunt oferite unor firme fără angajați, dar cu legături clare cu lideri politici.
Un caz notoriu este cel al unei firme controlate de fosta consilieră a unui ministru al Energiei, care a primit un contract de 3 milioane de lei pentru un raport copiat integral de pe internet.
În toate aceste cazuri, nimeni nu a fost tras la răspundere. Ba dimpotrivă: firmele respective continuă să primească contracte, iar directorii care le-au semnat au fost promovați.
Hidroelectrica devine, astfel, un exemplu sinistru de cum o companie de stat poate părea performantă la suprafață, dar în realitate să fie o vacă de muls pentru mafii politice. Hidro-banii se duc, literalmente, pe apa Sâmbetei.
Capitolul 4 – „Succesul” Hidroelectrica: IPO, dividende și minciuna care acoperă jaful.
Hidroelectrica a devenit vedeta bursei din România, iar listarea sa la BVB (Bursa de Valori București) în 2023 a fost promovată drept un succes istoric.
A fost cel mai mare IPO din Europa Centrală și de Est în acel an și a generat o capitalizare uriașă. Doar că în spatele acestor cifre sclipitoare se ascunde o mare scamatorie.
Notă: IPO, sau Ofertă Publică Inițială, este procesul prin care o companie privată devine publică, oferindu-și acțiunile publicului larg pentru prima dată la bursă. Această ofertă permite companiei să atragă capital pentru creștere, să-și crească vizibilitatea și să ofere lichiditate investitorilor timpurii și angajaților, trecând astfel de la statutul de entitate privată la cel de companie cotată la bursă.
Listarea a fost prezentată ca o dovadă de transparență și modernizare. În realitate, ea a fost o schemă de scoatere parțială de sub control public a unei companii strategice.
Prin această operațiune, s-au deschis portițele către influență externă, tranzacții netransparente și un nou val de sinecuri. De altfel, printre principalii cumpărători de acțiuni se regăsesc fonduri de investiții cu legături politice și grupuri financiare suspecte din paradisuri fiscale.
Dividendele generoase plătite către statul român sunt doar o fațadă. În paralel, banii pleacă către companii de consultanță și „stakeholderi” bine ancorați politic.
Sub pretextul „adaptării la piețele internaționale”, managementul a justificat creșteri salariale nesimțite și bonusuri de performanță acordate unor oameni care nu au performat niciodată.
Inclusiv IPO-ul a fost gestionat de firme de avocatură și bănci de investiții care, întâmplător, au contracte și cu alte companii de stat.
Astfel, „succesul” Hidroelectrica este construit pe o minciună convenabilă. Compania arată bine pe hârtie, dar este capturată din interior. Banii sunt redistribuiți prin mecanisme paralele, iar opinia publică este amețită cu povești despre modernizare, green energy și sustenabilitate. În realitate, Hidroelectrica rămâne ce-a fost întotdeauna: un instrument de drenare a resurselor către clici politice, sub acoperirea unui brand energetic „de încredere”.
Concluzii finale – Hidroelectrica: un colos energetic cu picioare de lut și tentacule politice.
Hidroelectrica este, în aparență, o poveste de succes românească. Profituri record, IPO de calibru, „companie fanion” în strategia energetică națională.
Dar dacă dai la o parte fațada, rămâne o structură profund coruptă, capturată de rețele politice, infestată cu sinecuri și înțesată de contracte oneroase.
Această companie – care ar putea fi un pilon de dezvoltare reală pentru România – este, de fapt, un rezervor de bani publici care alimentează mașinăria de partid și interesele transpartinice.
Orice guvernare care se succedă nu face altceva decât să schimbe jefuitorii. Nu se reformează nimic. Se redistribuie puterea și se înlocuiesc vampirii politici.
„Performanțele” Hidroelectrica nu sunt decât rezultatul conjuncturii de piață – prețuri ridicate la energie și lipsa unei concurențe reale. În absența acestui noroc economic, sistemul ar fi colapsat sub greutatea propriilor privilegii, salarii obscene și impostură instituționalizată.
Nu avem de-a face cu o companie modernă, ci cu o instituție sovietizată, menținută în viață artificial de către stat, ca să poată fi jefuită cu acte în regulă.
În loc să fie motorul tranziției energetice și un model de guvernanță, Hidroelectrica este doar o hologramă: strălucitoare pe dinafară, putredă în interior.
România nu are nevoie de holograme și nici de „campioni naționali” care să acopere cu cifre false mizeria reală. România are nevoie de curățenie, competență și justiție.
Iar până când aceste trei condiții nu vor fi îndeplinite, Hidroelectrica va rămâne un simbol al paradoxului românesc: bogăție naturală și sărăcie instituțională. Resurse uriașe și conducere analfabetă. Profituri uriașe și jaful legalizat.
Aceasta nu este o companie a viitorului. Este un monstru de trecut, machiat pentru Bursa de Valori, dar corupt până în măduva betonului barajelor pe care le administrează.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
