2025. Ilie Bolojan: „Decât să moară mama, mai bine să moară mă-ta”. 71 de salarii medii lunare, luate într-un an, de la Banca României, EximBank.
Vătaful austerității cu buzunarele pline: Ipocrizia de stat ridicată la rang de virtute.
Morală cu limbă de lemn: „Sinecurile sunt rușinoase” – zice cel care a luat 71 de salarii într-un an!
Ilie Bolojan, premierul încruntat de serviciu, s-a prezentat recent la televizor într-o criză de moralism ieftin, denunțând cu gesturi teatrale și o retorică de moșier nervos „nesimțirea indemnizațiilor uriașe” din consiliile de administrație ale companiilor de stat.
Vorbea, desigur, despre alții. Despre „ciocoii” cu funcții de decor care „nu produc nimic”, dar încasează lunar mai mult decât un muncitor câștigă într-un an.
„Împotriva nesimțirii și a bunului simț nu există hârtii” – a rostit Ilie Bolojan în stilul său sec, așezat și agresiv pasiv, uitând însă să menționeze că în 2007, exact el încasase 73.935 lei ca membru în Consiliul de Administrație al EXIMBANK, o sumă care, raportată la salariul mediu de atunci, însemna echivalentul a 71 de salarii lunare!
Adică, în timp ce românul de rând se chinuia cu 1.000 de lei pe lună, Ilie Bolojan își umplea buzunarele ca membru de drept într-un comitet interministerial care, evident, funcționa doar pe hârtie.
O sinecură veritabilă, mască perfectă pentru parazitism bugetar, exact genul de practică pe care azi o condamnă cu spume la gură în interviuri.
Ironia maximă este că, potrivit propriilor declarații de avere, Bolojan a încasat acești bani în calitate de secretar general al Guvernului, poziție în care a fost numit prin H.G. 342/2007 și pe care a părăsit-o abia în 2008. Deci nu doar că a beneficiat de sinecură, dar a și fost parte a mecanismului care le distribuia.
Și acest om vorbește azi despre reformă, morală, bun-simț și decență bugetară? Acest individ, care a păstorit cu mână de fier baroniada birocratică a PNL, aruncă azi cu piatra în toți cei care nu se supun austerității pe care o proclamă de la tribuna Palatului Victoria.
Ilie Bolojan, „omul care taie în carne vie”, e doar o altă față a ipocriziei sistemice, o piesă recirculată din teatrul politic românesc care pretinde că face curat, în timp ce își ascunde trecutul sub preș.
După ce a beneficiat de toate sinecurile pe care azi le înfierează cu mânie de vătaf, Ilie Bolojan vine în fața țării cu un pachet de austeritate draconic, aruncând vina pentru colapsul bugetar pe funcționarii „care nu produc nimic”.
Și o face în timp ce el însuși a încasat sume uriașe de la stat, a fost promovat politic în toate funcțiile posibile și n-a suferit niciodată de lipsă de resurse.
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului îl dă în vileag fără menajamente:
Acești angajați, mulți dintre ei cu zeci de ani în slujba statului, sunt astăzi demonizați ca leneși, ca inutili, ca „asistați de lux”. În timp ce premierul cu aere de Cato cel Bătrân a încasat, fără mustrări de conștiință, bani pentru a fi prezent la niște comisii obscure în care „deciziile” erau doar formalități.
Realitatea este următoarea: Ilie Bolojan este un privilegiat al Sistemului. Un om care nu a muncit o zi în mediul privat. A urcat pe scara politică grație PNL, a fost prefect, secretar general, primar, președinte de consiliu județean și, în final, premier. Nicio zi în care să fi simțit presiunea unei demiteri, a unui faliment, a unei facturi imposibil de plătit.
În paralel, românii reali se luptă cu scumpiri, cu taxe în creștere și cu incertitudinea zilei de mâine. Iar Bolojan, acest produs hibrid între vătaf de moșie și Director General de multinațională, are tupeul să ne spună că „statul nu își mai permite să plătească oameni care nu produc nimic”.
Dar cine sunt acești „oameni care nu produc nimic”? Sunt asistentele din spitale? Sunt profesorii care țin școala în viață cu salarii de mizerie? Sunt funcționarii care țin în picioare administrația sub un munte de hârtii și proceduri aberante?
Sau, poate, adevărații paraziți sunt exact cei ca Ilie Bolojan – care au umflat instituțiile cu clientela politică, care au promovat licitații aranjate, care au întreținut structuri inutile doar pentru a recompensa fidelitatea de partid?
Să ne reamintim: în Oradea, unde a fost primar, Bolojan a fost aclamat pentru „ordine”, dar în spatele acestui mit s-au ascuns contracte de consultanță dubioase, distrugerea patrimoniului arhitectural și subordonarea totală a presei locale.
Iar ca președinte al Consiliului Județean Bihor, a girat angajări în valuri la Direcțiile subordonate, în paralel cu discursul său anti-bugetari. Ba chiar a tolerat clientelismul UDMR-ist, negociind posturi pentru „stabilitate politică”.
Premierul României nu este nici auster, nici moral. Este un impostor cu discurs dur, menit să acopere exact genul de comportament pe care îl denunță.
Ipocrizia lui Bolojan este pură strategie de imagine. A ajuns premier sub lozinca „curățeniei bugetare”, dar realitatea îl prinde cu mâna în borcanul cu miere. El taie salariile celor mici, dar nu suflă un cuvânt despre pensiile speciale.
El închide spitale, dar mărește bugetul pentru Serviciul de Protocol. El scoate la mezat companiile de stat, dar numește la conducere colegi de partid fără competențe.
Aici e marea problemă: nu austeritatea e problema, ci dublul standard. Românii strâng cureaua, în timp ce Bolojan și gașca de la Palatul Victoria își rotunjesc veniturile prin funcții multiple și consilii de administrație.
Cine ești tu, Ilie Bolojan, să le spui românilor că sunt prea mulți, prea costisitori, prea leneși, când tu ai fost gras plătit ca să taci într-un comitet decorativ?
Concluzii – Decât să moară mama, mai bine să moară mă-ta!
Este o vorbă veche în popor: „Decât să moară mama, mai bine să moară mă-ta”. Așa gândește Ilie Bolojan. El taie fără milă din veniturile românilor, dar când e vorba de sinecurile lui, memoria îi joacă feste. Când încasează el, totul e legal. Când încasează alții, e „nesimțire”.
România nu mai suportă impostura. Țara asta este în pragul colapsului nu pentru că sunt prea mulți funcționari sau pentru că românii sunt leneși. Ci pentru că suntem conduși de o clasă politică abjectă, coruptă, duplicitară – din care Bolojan e doar un exemplu emblematic.
Premierul care vorbește despre „oameni care nu produc nimic” este fix cel care nu a produs nimic altceva decât vorbe goale și funcții publice plătite din greu.
Și acum, când vrea să ne impună austeritatea totală, aruncă vina pe popor, ca un stăpân nemilos care-și biciuiește sclavii și-și varsă frustrările pe cei de jos.
Dar românii nu mai înghit minciunile astea. Nu mai acceptă lecții de morală de la cei care au trăit toată viața din bani publici. Nu mai acceptă să fie condamnați pentru corupția sistemului.
Adevărata reformă începe cu demascarea ipocriziei. Și dacă Ilie Bolojan crede că poate să scape spunând „nu știam” sau „nu mai țin minte”, înseamnă că ne crede proști. Dar nu suntem. Știm. Ne amintim. Și vom întoarce nota de plată.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
