2025. Liderii japonezi își iubesc poporul cu inima și cu sufletul! Guvernanții de la București își Urăsc poporul din inimă și din suflet! O antiteză răscolitoare între moralitate și depravare morală! Astăzi, un tren pentru un copil.
Gară pentru o singură persoană. Timp de 3 ani, trenul s-a oprit într-o stație pentru doar un călător.
O grijă deosebită față de poporul japonez a demonstrat Ministrul Agenției Căilor Ferate din Japonia, care a ordonat menținerea activității trenurilor doar pentru un singur pasager.
Povestea care se întâmpla cu ani în urmă nu a fost uitată de către cei care au aflat-o și au fost profund emoționați. Doar datorită deciziei ministrului de resort de a-i sprijini mersul la studii lui Kana Harada, ea a putut termina liceul.
Gară pentru o singură persoană.
Administrația Căilor Ferate Japoneze a decis, în perioada anului 2016, să închidă gara, deoarece servea un cătun unde nu existau mai mult de 36 de locuitori.
La acea vreme, numarul pasagerilor în stația Kami-Shirataki a scăzut semnificativ, din cauza poziției sale izolate, iar serviciile de transport de marfă au incetat și ele.
Totuși, responsabilii și-au regândit decizia după ce au aflat că în sat exista o fată care de ani de zile lua trenul din gara Kami-Shirataki din insula nordică Hokkaido. Avea nevoie zilnic să se deplaseze la școală, motiv pentru care gara a rămas deschisă până când Kana Harada a terminat școala.
Timp de trei ani, un singur pasager a așteptat, în mod regulat, în gara Kami-Shirataki, de pe insula Hokkaido, situată în nordul Japoniei: o fată de liceu, în drum spre școala unde învăța. Timp de 3 ani, trenul s-a oprit într-o stație pentru doar un călător.
Ascunsă între munți și păduri tăcute, cu zăpezi groase care o acoperă luni întregi, stația părea să nu mai aibă rost în 2013: nu mai urca nimeni, nu mai cobora nimeni. Cu o singură excepție: o elevă de liceu care o folosea zilnic ca să ajungă la școală.
Trenurile au oprit acolo doar de două ori pe zi. O dată pentru a o lua pe fată în drumul spre școală și, după terminarea zilei de școală, pentru a o înapoia acasă.
În fiecare dimineaţă la ora 7.04 şi seara la 5.08, trenul oprea în gara izolată Kami-Shirataki din nordul îndepărtat al Japoniei. Un singur pasager urca şi coboara din tren: o elevă de liceu care trebuia să meargă la cursuri.
În loc să o închidă, cum se întâmplă de obicei când stațiile devin neprofitabile, compania feroviară japoneză J.R. Hokkaido a ales să o mențină deschisă special pentru un singur pasager, indiferent de costurile suplimentare, potrivit bloomberg.com.
Mai mult, compania a modificat programul trenului pentru a coincide cu orarul școlar al adolescentei. Trenul venea dimineața să o ducă la cursuri și se întorcea după-amiaza, pentru a o aduce acasă.
Stația a fost închisă, oficial, abia în martie 2016, după ce fata a absolvit liceul, într-un exemplu remarcabil de dedicare pentru serviciul public.
Oamenii și-au scos pălăria în fața guvernului japonez pentru că a făcut din educație o prioritate absolută.
„De ce nu aș vrea să mor pentru o țară ca aceasta când guvernul este gata să facă un efort suplimentar doar pentru mine?”, a scris un comentator pe pagina de Facebook a C.C.T.V.
De ani de zile, acest singur pasager asteapta in gara Kami-Shirataki din insula nordica Hokkaido. Totul pare a fi o scena desprinsa dintr-un film al regizorului Hayao Miyazaki.
Eleva, a cărei identitate nu a fost dezvaluită, urma să termine liceul în luna martie, moment în care gara a fost în cele din urmă închisă.
„Acesta este sensul bunei guvernări care pătrunde până la nivel de bază. Fiecare cetățean contează. Niciun copil lăsat în urmă!”.
Potrivit CCTV News, povestea este una reală și are la bază o decizie pe care Căile Ferate Japoneze, grupul care opereaza rețeaua feroviară a țări, a luat-o în acea perioadă.
O comparație dureroasă între grija japoneză și nepăsarea românească
Într-o țară normală, precum Japonia, o elevă poate deveni centrul atenției unei întregi infrastructuri feroviare. În România, în schimb, milioane de cetățeni devin zilnic victimele indiferenței crase, a disprețului instituțional și a unei clase politice care nu doar că nu își iubește poporul, dar îl disprețuiește fățiș, îl jecmănește, îl umilește și îl calcă în picioare fără nicio remușcare.
Lecția Japoniei: Respect pentru viața fiecărui cetățean!
Povestea de la Kami-Shirataki nu este doar despre un tren și o elevă. Este despre filosofia profundă a unei națiuni care înțelege că guvernarea nu este despre profit, ci despre oameni.
Este despre faptul că un singur copil, într-un sat izolat, a fost considerat suficient de important, încât o întreagă companie de stat să-și reorganizeze programul și să suporte costuri. Acolo, educația nu este o povară, ci o misiune națională.
În Japonia, funcționarii publici își văd slujba ca pe un angajament moral față de cetățeni. În România, funcționarul public își vede postul ca pe o rampă de îmbogățire personală, iar cetățeanul este tratat ca un cerșetor enervant care „are tupeul” să ceară un drept.
România: O gară pentru nimeni, o țară pentru hoți!
Imaginați-vă acum un copil român dintr-un sat uitat de lume. Când i se închide școala din lipsă de profesori sau când trebuie să meargă 8 kilometri pe jos pentru a prinde un autobuz care nu mai vine pentru că „nu e rentabil”, autoritățile Nu se mobilizează.
Ministerul Educației ridică din umeri. Primarul îi spune că nu are buget. Inspectoratul Școlar tace complice.
Aici, în România, copiii abandonează școala din motive de infrastructură, de sărăcie, din cauza nepăsării criminale a autorităților. Nimeni nu mișcă un deget. Nicio companie feroviară nu oprește trenul pentru un copil.
Dimpotrivă: trenurile nu opresc nici pentru zeci de oameni, în gări care putrezesc, fără acoperiș, fără apă curentă, fără iluminat, fără speranță.
Autorități care-și urăsc poporul!
În România, statul se manifestă cu o ostilitate deschisă față de cetățean. Instituțiile statului nu reprezintă „servitorul poporului”, ci opresorul lui legitim, un aparat birocratic ce funcționează doar pentru privilegiați, pentru interlopi, pentru prieteni de partid și pentru „copiii cuiva”. Cei fără relații, fără bani, fără protecție politică sunt tratați ca o categorie inferioară de oameni.
Gândiți-vă la pensionarii cu pensii de 1.000 de lei, care trebuie să plătească taxe aberante. Gândiți-vă la bolnavii de cancer care nu găsesc citostatice. La tinerii care nu-și permit chirii.
La cei care nu au un braț sau un picior și sunt obligați să se prezinte, anual, la comisia de evaluare pentru acordarea pensiei de handicap, de parcă, peste noapte, celui în cauză i-ar fi crescut mâna sau piciorul amputat.
La oamenii care așteaptă ani întregi o hotărâre judecătorească. La cei care mor cu zile în spitale infecte, unde managerii numiți de partid își iau prime de mii de euro.
Nicio autoritate nu va merge în satele din țară pentru a stabili dacă poporul plătitor de taxe și impozite aberante are acces la școală, la internet, la transport. Nu există în mintea guvernanților noștri ideea că fiecare român contează. Ei nu vor menține o gară funcțională pentru un copil, ci o vor închide fără milă. Nu vor adapta programul trenului, ci îi vor spune „descurcă-te”.
Educația – prioritate națională doar în campanie!
În Japonia, un tren pentru un copil este un simbol al respectului pentru educație. În România, școlile rurale sunt închise pe bandă rulantă. Nu pentru că nu sunt copii, ci pentru că „nu se justifică economic”. Adică e mai ieftin să ignori copilul decât să-l ajuți. Și apoi ne mirăm că avem 40% analfabeți funcționali.
În realitate, autoritățile române urăsc educația autentică, pentru că un popor educat este greu de manipulat. Îl preferă sărac, dependent, docil. Un popor care nu știe ce drepturi are, care nu întreabă de ce banii publici se duc în buzunare private. Copiii de la țară, fără acces real la educație, sunt condamnați din start. N-au nicio șansă. Nu pentru că sunt leneși, ci pentru că statul român i-a abandonat deliberat.
Infrastructura morală a unei națiuni!
Japonia a păstrat o gară pentru un copil. România închide spitale pentru că nu sunt „eficiente”. Închide gări pentru că nu aduc profit. Închide școli pentru că n-are profesori. Închide justiția pentru că e incomodă. Închide gura jurnaliștilor și a cetățenilor care îndrăznesc să critice.
Diferența este una de infrastructură morală. Japonia are conducători care își iubesc oamenii. România are paraziți care își disprețuiesc poporul, îl folosesc electoral, apoi îl abandonează în mocirlă. Când un român are nevoie de ajutor, statul îl ignoră. Când un japonez are nevoie de ajutor, statul se mobilizează.
Concluzie: România are nevoie stringentă și de reforme în conștiință!
Această poveste nu este despre un tren. Este despre ce fel de oameni ne conduc. Este despre diferența între a conduce cu sufletul și a conduce cu pofta de jaf. Japonia își respectă cetățenii, România îi calcă în picioare.
Până când autoritățile române nu vor învăța să pună omul mai presus de cifre, copiii vor continua să abandoneze școala, bătrânii vor muri în spitale fără medici, iar navetiștii vor aștepta trenuri care nu mai vin, în gări care stau să cadă.
Și atunci, întreb: „De ce n-aș vrea să plec dintr-o țară ca România, unde guvernul este gata să sacrifice un popor întreg doar ca să se salveze pe sine?”
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
