2025. Prăduitorii de la Ministerul Apărării Naționale. Astăzi, Generalul Mihail Popescu, borfașul cu epoleti. Cum a prejudiciat Armata cu peste un milion de euro și a scăpat doar cu o mângâiere pe cască!
Într-o țară în care furtul devine merit decorabil, iar trădarea este sinonimă cu „serviciul adus patriei”, cazul generalului Mihail Popescu e emblematic. Nu doar pentru putreziciunea din vârful Armatei Române, ci și pentru complicitatea ticăloasă a Justiției, a clasei politice și a camarilei de contractori „de casă”.
Fostul șef al Statului Major al Forțelor Terestre, Generalul Mihail Popescu, a fost condamnat în 2012 la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru prejudicierea Ministerului Apărării Naționale cu 1,26 milioane de euro.
Dar cum a ajuns acest general să fure fără jenă din banii Armatei? Cine l-a ajutat? Și de ce s-a plimbat nestingherit, cu pensie nesimțită și glorie nemeritată?
1.Cariera pe repede-înainte: cum se face un general „de sistem”!
Născut în 1955, Mihail Popescu a fost parte a unei generații de militari formați în epoca Ceaușescu, dar convertiți rapid la oportunismul post-decembrist.
În 2000, ajunge șef al Statului Major al Forțelor Terestre, o funcție-cheie în gestionarea bugetelor uriașe ale Armatei, în special în contextul înzestrării pentru integrarea în Alianța Nord-Atlantică.
Mandatul său, 2000–2004, coincide cu primele valuri de achiziții „strategice” în care statul român a fost jecmănit cu zâmbetul pe buze și semnătura pe contract.
Ascensiunea lui n-ar fi fost posibilă fără susținerea grupărilor politico-militare din jurul Partidului Social Democrat, în special din epoca lui Adrian Năstase, alt borfaș de calibru, când apărarea devenise „bazin electoral și de contracte”.
2. Există suspiciunea că generalul a lucrat pentru serviciile de informații sovietice!
Raportul privind verificarea la care a fost supus Mihail Popescu pentru o perioada scurtă de timp, de șase luni, se găsește în dosarul „Tunaru”.
Verificările întreprinse de Direcția de Contrainformații a Armatei în ceea privește activitatea lui Mihail Popescu pe vremea când ocupa funcția de șef al Artileriei și cea de locțiitor al comandamentului Armatei Republicii Socialiste România erau motivate de trei aspecte.
Potrivit surselor, primul motiv era verificarea unei eventuale racolări a acestuia de servicii de spionaj străine, cel mai probabil al fostei Uniuni Sovietice, având în vedere modul în care Popescu a avansat în structurile militare în perioada ceaușistă.
În acest sens sunt concludente cazurile generalilor Militaru și Șerb, a generalului Diaconescu de la Serviciul Român de Informații, dar și a altor ofițeri cu grade mari care au fost sprijiniți în carieră militară de servicii străine pentru a deveni cât mai utili.
Al doilea motiv surprinde aspecte mai sensibile, cum ar fi relațiile cu diverși cetățeni străini pe care le aveau cele două cumnate ieșence ale generalului Popescu. Sursele noastre au menționat faptul că era vorba de cetățeni străini, de origine arabă, suspectați de terorism, iar o posibilă încercare a acestora de a lua legătură cu un înalt cadru militar al Armatei României trebuia verificată.
Al treilea motiv care a justificat verificarea lui Mihail Popescu se referă, de asemenea, la relațiile sale de rudenie. Astfel, se urmărea dacă socrul său , fostul șef al unui cuib de legionari din Focșani, are vreo influență asupra ofițerului aflat în funcția de șef al Artileriei Armatei țării noastre.
3.Operațiunea Nufărul.
În ciuda imaginii de dizident în regimul comunist, completată în noul context cu declarația: “Eram mai slobod la gură, făceam bancuri la lecțiile politice”, generalul Mihail Popescu a ieșit cât se poate de curat în urma verificărilor la care a fost supus. De altfel, toți șefii de arme erau verificați periodic de serviciul de contraspionaj.
Foști colegi ai generalului Popescu, din cadrul Armatei a 4-a, vin să susțînă afirmățiile noastre. Potrivit declarațiilor, făcute sub protecția anonimatului, Popescu a fost „bine orientat” de către alții și în perioada tulbure din decembrie ‘89.
În 21 decembrie 1989, Popescu ar fi înfierat acțiunile „bandiților și fasciștilor din Timișoara” chiar în adunarea tuturor cadrelor din Comandamentul Armatei a 4-a.
În zilele de 23-24 decembrie ‘89, din ordinul generalului Militaru, fost agent al Uniunii Sovietice, numit Ministru al Apărării, au fost confiscate dosarele Contrainformatiilor, inclusiv cel al Generalului Mihail Popescu
Documentele Direcției de Informații a Armatei au ajuns în arhivă Ministerului Apărării de la Pitești, iar acum sunt predate la cererea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
4.Ascensiunea unui general comunist.
Revenind la evenimentele din ‘89, în 25 decembrie Popescu era unul dintre așa-zișii “dizidenți” și a ajuns prim adjunct al Frontului Salvării Naționale Cluj. Popescu a ajuns apoi general, precum Constantin Degeratu și Mircea Mureșan. Toți au ajuns în funcții înalte la București și generali de patru stele.
Ascensiunea lui Mihail Popescu în structurile Armatei a fost una dintre cele mai spectaculoase. Câțiva din foștii săi colegi din Comandamentul Armatei a 4-a Transilvania consideră că succesul lui Mihail Popescu s-a datorat nu pregătirii profesionale ci a relațiilor pe care le-a avut pe linie de partid.
Unchiul sau, Ioan Popescu, a fost șeful Comandamentului Artileriei Forțelor Armate, atât în vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, cât și în epoca ceaușistă și era în relații apropiate cu Elena Petrescu, devenită, ulterior, Ceaușescu.
Mihail Popescu, locotenent major la Tecuci, a fost numit comandant al Regimentului Artilerie Grea-Obuziere 152 la Simleul Silvaniei, o promovare care va atrage atenția în rândul militarilor de carieră. La scurt timp, Popescu ajunge la Dej șef al Artileriei la Divizia 81 Mecanizată pe vremea când Ioan Mihăilă era secretarul Consiliului Politic.
Mihăilă a fost nimeni altul decât adjunctul lui Ilie Ceaușescu, secretarul Consiliului Politic Superior al Armatei României Socialiste. Din funcția pe care o ocupă la Dej, Popescu este din nou promovat, astfel că ajunge la Armata a 4-a la Cluj. Aici devine mâna dreapta a generalului Pantelimonescu, secretarul Consiliului Politic.
Toate acestea în virtutea faptului că, la rândul sau, Mihail Popescu era membru în Consiliul Politic al Armatei Republicii Socialiste România. Iar potrivit verificărilor Direcției de Contrainformații a Armatei, era chiar un membru marcant și fidel politicii de partid.
Amintim faptul că în seară de 23 decembrie 1989, Ioan Șerbănoiu, inspectorul șef al Securității Cluj, și generalul de Poliție Stoian Rusu au fost transportați la Dej și ținuți pe arest militar la garnizoană, aflată sub conducerea proaspăt-numitului comandant de divizie Ioan Mihăilă. După 10 zile, Mihail Popescu de la Frontul Salvării Naționale Cluj a sunat și a cerut că cei doi să fie eliberați.
Potrivit surselor noastre, cei trei, Popescu, Stoian și Serbanoiu, erau coordonatorii planului de intervenție în evenimentele derulate în decembrie ‘89.
5.Epurare la cererea Alianței Nord-Atlantice.
În anul 2004, Ion Iliescu a solicitat promovarea rapidă a lui Popescu pe un loc eligibil de senator. Ion Iliescu știa clar că noul președinte al României va respectă indicațiile celor din Nato care solicitau prin diverse canale schimbarea generalilor de teapa lui Popescu din funcțiile de comandă.
Fostul președinte al României a decis să-și apere acoliții și să-i ascundă sub imunitate parlamentară așa cum a făcut și el, contrar uzanțelor mondiale prin care un fost președinte nu mai candidează pentru alt post niciodată, deoarece a atins în politică maximul posibil și este nedemn să mai accepte un post mai mic cum ar fi cel de senator.
Serviciile de informații al blocului Nord Atlantic cunosc trecutul fiecărui militar de carieră de grad înalt din România și nu numai. Era normal să încerce o epurare a foștilor comuniști colaboratori cu serviciile fostei Uniuni Sovietice.
6.Dosarul „TOFAN”. Cum s-au cumpărat cauciucuri ca și cum ar fi fost aur!
Punctul culminant al carierei infame a lui Mihail Popescu a fost implicarea în dosarul „Tofan Grup”, firmă deținută de omul de afaceri Gheorghe Tofan, care avea monopol pe piața anvelopelor auto în anii 2000.
Între 2001 și 2004, Armata Română, prin Statul Major al Forțelor Terestre, a semnat mai multe contracte cu Tofan Grup pentru livrarea de anvelope.
Problema? Contractele erau cu dedicație, la suprapreț și fără licitație deschisă reală. Conform anchetei Direcției Naționale Anticorupție, Tofan Grup vindea Armatei anvelope de tip civil, de proastă calitate, dar la prețuri mult mai mari decât echivalentul pieței pentru produse militare specializate. Diferența era băgată în buzunarele „camarazilor”.
Direcția Națională Anticorupție, atunci când mai muncea, a constatat că Popescu a semnat și a susținut în mod direct aceste contracte, chiar și în condițiile în care experții tehnici din armată au avertizat că anvelopele nu sunt conforme. Mai mult: Popescu a refuzat alternative mai ieftine și mai bune, tocmai pentru a proteja firma favorizată.
7.Șpăgile mascate și rețeaua complicilor!
Ancheta penală a dezvăluit și o rețea de ofițeri și funcționari ai Ministerului Apărării Naționale care au fost fie direct implicați, fie au tăcut complice. Printre numele menționate în dosar s-au regăsit:
- General de brigadă Ion D., șef în logistică, cel care a avizat recepționarea;
- Colonel C.N., responsabil cu inspecțiile, persoana care a închis ochii la nereguli;
- Maior A.R., ofițer tehnic, ulterior transferat „la birou” ca recompensă.
În paralel, presa vremii, în special investigațiile făcute de România Liberă și Ziua, a arătat că soția lui Popescu ar fi fost asociată într-o firmă de intermediere, folosită pentru a justifica comisioane suspecte.
Direcția Națională Anticorupție a cercetat și aceste piste, dar ele au fost clasate, în stilul clasic românesc: fără vinovați, fără recuperare, fără rușine.
8.Condamnarea din 2012, o farsă judiciară!
Pe 17 octombrie 2012, instanța îl condamnă pe Mihail Popescu la 4 ani cu suspendare pentru abuz în serviciu. Un prejudiciu de peste 1,26 milioane de euro era lăsat în urmă ca o glumă sinistră, pentru că:
- Niciun ban nu a fost recuperat;
- Nimeni altcineva n-a mai fost trimis în judecată;
- Popescu și-a păstrat pensia militară de general, estimată la peste 20.000 de lei lunar.
Justiția a oferit, astfel, un premiu pentru tăcere și complicitate.
Generalul Popescu a trăit bine-mersi. A fost în continuare invitat la evenimente militare, aparând la ceremonii, în ciuda condamnării. Statul român nu i-a retras gradul, decorațiile, nici pensia. Dimpotrivă: a fost tratat ca un „veteran” de sistem.
Este un caz tipic de reabilitare publică a infractorului de lux, promovat ca erou în timp ce a fost, în fapt, un călău bugetar în uniformă.
9.Concluzie: când hoțul devine erou și trădarea este în serviciul patriei!
Cazul generalului Mihail Popescu nu e singular. Dar e simptomatic. E despre cum se jefuiește statul cu semnătură, sub drapel, în numele securității naționale.
Este despre:
- rețelele de contracte aranjate;
- protecția oferită de politicieni și magistrați;
- instituții care se prefac că anchetează, dar de fapt îngroapă;
- complicitatea Armatei care tolerează trădători în rândurile ei.
În orice stat sănătos, Popescu ar fi fost degradat public, pensionat la limita subzistenței și exclus din viața publică. În România, însă, e modelul perfect: un borfaș decorat, un general al contractelor, nu al războiului, și un simbol al armatei de trântori care mănâncă bugetul de Apărare.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
