2025. Românii mor pe altarul lașității lor și corupției politicienilor!
1.România: Statul-Gazdă pentru Războaiele Altora. Poporul Plătește, Politicienii Aplaudă!
„Solidaritatea este când îți dai cămașa de pe tine. Trădarea este când o dai pe a altuia.” Anonim român, pe factură Enel!
În timp ce românii îngheață în case, își reduc porțiile și renunță la cărțile copiilor pentru a plăti facturi care depășesc salariile, statul român face ce știe mai bine: oferă.
Oferă infrastructură, oferă gaz, oferă tarife reduse pentru Ucraina. Nu din compasiune, ci din slugărnicie geopolitică. Pentru că, în România, interesul național e o glumă proastă spusă la Bruxelles, în șoaptă, ca nu cumva să se supere „partenerii strategici”.
Transgaz, condusă de obedienții de serviciu, și-a dat „binecuvântarea” pentru o reducere de 25% a tarifului de tranzit al gazelor pentru Ucraina. Atenție: nu pe banii lor, ci pe banii românilor.
Și toate acestea în timp ce copiii români de la țară sunt victimele sărăciei, iar 250.000 dintre ei se culcă flămânzi seară de seară.
Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.
Pentru perioada iunie-octombrie 2025, exact când Europa, inclusiv România, intră în cursa nebună de umplere a depozitelor. Dar nu contează. România „ajută”.
2.Cine dă? România, prin reprezentanții lor politicieni. Cine plătește? Tot România, adică doar poporul. Cine beneficiază? Ucraina!
Este aproape poetic, dacă n-ar fi tragic. Într-o țară în care cetățenii plătesc tarife la energie care frizează absurdul, în care infrastructura e veche de pe vremea lui Ceaușescu, în care investițiile sunt niște promisiuni goale rostogolite electoral, politicienii noștri joacă Moș Crăciun pentru vecini.
Din banii contribuabililor. Fără nicio obligație de reciprocitate. Fără nicio garanție. Fără niciun “mulțumesc”. Nici măcar un gest diplomatic simbolic.
„Naţiunile mor din interior înainte să fie cucerite din exterior.” W. Durant.
În fruntea acestei parade a sinuciderii naționale se află Nicușor Dan și compania, respectiv Uniunea Salvați România, completată de Partidul Național Liberal, toți servili, toți perfect integrați în logica „solidarității” dictate de afară.
Agenția Națională pentru Reglementarea Energiei, în loc să protejeze cetățeanul, se transformă în amplificator de Relații Publice regional, publicând comunicate pompoase despre „eforturi comune”. Ce nu spune nimeni? Că România pierde bani. Pierde gaze. Pierde suveranitate energetică.
3.Un parteneriat în care România dă. Și dă. Și dă!
Ucraina are nevoie de peste 5 miliarde de metri cubi de gaz. Și ce face România? Le oferă reducere. În loc să negocieze un tarif preferențial pentru propriii cetățeni, în loc să ceară clauze de reciprocitate, în loc să condiționeze această „generozitate” de respect diplomatic, România tace și plătește.
Iar ironia supremă? Ucraina, aceeași care a contestat tratatul de frontieră, care a avut pretenții absurde privind teritoriul din nordul României, devine partenerul „strategic” pe care îl alimentăm cu resurse și speranțe. La ce bun diplomația dacă nu îți servește interesul național?
„Un popor care își sacrifică libertatea pentru securitate nu merită nici una, nici alta.” Benjamin Franklin.
Dar România sacrifică tot: libertate energetică, independență strategică, demnitate națională. Ne îndreptăm spre iarnă cu depozitele goale și facturile pline. Și, mai grav, cu zero garanții că nu vom fi cei sacrificați în următorul val al crizei globale.
4.Moldova își face rezerve. România face pe sluga și își sapă propria groapă!
Republica Moldova, cu resursele sale modeste, are deja stocați peste 47 de milioane de metri cubi de gaz. România? Nici măcar nu se sinchisește. Bucureștiul se laudă că „ajută”, în timp ce pensionarii își sting caloriferele, iar spitalele funcționează cu frică de pene de curent.
„Politica este arta de a-i face pe oameni să creadă că sunt liberi.” Voltaire.
România trăiește din iluzii diplomatice. Ne batem cu pumnul în piept că suntem „pilon de stabilitate regională”, dar realitatea e că am devenit pion sacrificabil pe tabla de șah a globalismului.
În timp ce noi reducem tarifele, alții ne privesc ca pe o colonie energetică. Exact ce spunea Naomi Klein în „Doctrina șocului: Ascensiunea capitalismului dezastruos”: „Criza e oportunitatea perfectă de a impune măsuri care altfel n-ar fi acceptate”.
5.Globalismul: noua formă de colonizare!
Această „solidaritate” unilaterală este, de fapt, expresia clară a colonialismului modern impus de structuri transnaționale, Alianța Nord-Atlantică, Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional, în complicitate cu elitele locale.
România e ținută într-o stare de dependență și obediență. Fie că vorbim de energie, agricultură sau industrie, statul român joacă în continuare rolul țării care nu cere, ci oferă.
„Dacă vrei să cucerești o țară, nu mai ai nevoie de tancuri. Îi cumperi guvernul.” John Perkins, „Confesiunile unui asasin economic”.
Ce vedem astăzi este rezultatul perfect al acestei filosofii. Guvernul nu mai aparține poporului. Aparține intereselor globale. Ceea ce numim „politici publice” sunt, de fapt, cerințele, ordinele și doleanțele corporațiilor și ale statelor mai mari, travestite în „reforme”.
Fie că e vorba de legea offshore, de privatizări sau, mai nou, de reduceri de tarife pentru vecini, românii sunt ultimii consultați, dar primii loviți.
6.Când va începe România să spună Nu? Niciodată!
Asta e întrebarea pe care nimeni n-o rostește în Parlament. Când vom spune Nu? Nu reducerilor pentru alții făcute pe banii contribuabililor. Nu parteneriatelor care ne dezavantajează. Nu unei politici externe bazate pe servilism și frică.
„Nu te teme de dușmanii care te atacă. Teme-te de prietenii care te trădează.” General MacArthur!
Politicienii noștri nu sunt niște Moși Crăciun binevoitori. Sunt niște paznici de colonie, care dau ce nu le aparține pentru aplauze externe și fonduri europene iluzorii.
România e transformată într-o intersecție energetică, dar fără control asupra semafoarelor. Iar în această haotică „solidaritate regională”, poporul e cel care plătește drumul spre prăpastie.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
