2025. Românii, un popor de sacrificiu. Astăzi, „România, contribuie și garantează încă 50 de miliarde de euro pentru Ucraina”!
De la nașu’ Ciolacu pentru ginerică Zelenski, fără număr!
1. Introducere: un nou efort financiar uriaș al Uniunii Europene!
Uniunea Europeană a decis să continue și chiar să intensifice sprijinul financiar pentru Ucraina, printr-un nou pachet de asistență în valoare de 50 de miliarde de euro, aferent perioadei 2024–2027.
În mod evident, această sumă colosală va fi asigurată din contribuțiile directe și garanțiile oferite de statele membre, inclusiv de România, care, în ciuda problemelor economice interne grave și a sărăciei tot mai accentuate, se supune fără crâcnire acestui angajament financiar hazardat.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a explicat acest efort ca fiind „un semn al fidelității Uniunii Europene față de angajamentele sale” și o formă de solidaritate cu „lupta curajoasă a Ucrainei împotriva Rusiei”.
Ceea ce nu se spune cu voce tare este că această decizie transformă, în realitate, sprijinul pentru Ucraina într-un sistem permanent de finanțare, fără termene-limită, fără rezultate concrete măsurabile și fără control real.
Iar România, adică poporul și nu politicienii, una dintre cele mai sărace economii din Uniunea Europeană, va plăti din greu pentru această decizie politică, luată la Bruxelles, fără vreo consultare publică autentică.
2. Povara financiară a României!
România, ca stat membru al Uniunii Europene, va trebui să contribuie la această sumă prin cota sa parte din bugetul comunitar. În plus, va garanta, direct sau indirect, pentru împrumuturile contractate în numele Ucrainei.
Aceasta înseamnă că, în cazul în care Ucraina nu returnează banii, ceea ce în mod cert se va întâmpla, statul român, adică contribuabilul român, va trebui să acopere diferența.
Efectiv, ne transformăm într-un garanț de ultimă instanță al unei economii străine, instabile, corupte și aflată în război.
Este greu de justificat, din punct de vedere moral sau economic, această decizie, în condițiile în care:
- România are un deficit bugetar uriaș, aflat sub presiunea Comisiei Europene.
- Salariile, pensiile și investițiile în infrastructură publică sunt subfinanțate cronic.
- Educația și sănătatea suferă de subfinanțare sistemică.
- Zeci de mii de români emigrează anual din cauza lipsurilor economice și a lipsei de oportunități.
A pune, în acest context, țara noastră să garanteze pentru reconstrucția Ucrainei reprezintă o trădare a interesului național.
3. Ucraina, un sac financiar fără fund. O asistență devenită permanentă: 70 de miliarde deja cheltuite, alte 50 în plus. Și aceste cifre reprezintă doar vărful aisbergului, adică sumele oficiale. Nimeni, cu excepția Bruxellesului, nu cunoaște cu exactitate banii cheltuiți din februarie 2022 și până în prezent.
Înainte de acest nou pachet de 50 de miliarde, Uniunea Europeană cheltuise deja peste 70 de miliarde de euro pentru Ucraina. Acest lucru se întâmpla până în mai 2023.
Cu noul pachet anunțat, suma totală a sprijinului european va depăși 120 de miliarde de euro. Este o cifră gigantică, aproape neverosimilă, mai ales dacă o comparăm cu ajutoarele oferite statelor Uniunii Europene aflate în dificultate.
Pentru comparație:
- România a primit, în total, aproximativ 80 de miliarde de euro din fonduri europene între 2007 și 2023, inclusiv prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
- Grecia, în plină criză economică, a primit împrumuturi de salvare în valoare de aproximativ 240 de miliarde de euro, dar în tranșe, pe 8 ani, și cu condiții foarte dure.
În cazul Ucrainei, nu vorbim despre o țară membră a Uniunii Europene, ci despre un stat candidat, aflat în plin conflict militar, cu un grad ridicat de corupție și cu o istorie de relații incerte cu Uniunea. Cu toate acestea, tratamentul financiar acordat este superior celui rezervat statelor membre.
4. Un nou „Plan Național de Redresare și Reziliență” ucrainean. Între promisiuni și ficțiuni birocratice!
Așa cum România a fost obligată să redacteze un Plan Național de Redresare și Reziliență pentru a accesa fondurile europene, Ucraina va trebui să elaboreze un plan similar, denumit „Planul pentru redresarea, reconstrucția și modernizarea țării”.
Oficial, planul va detalia, la mișto și în bătaie de joc, reformele, investițiile și măsurile de modernizare ale administrației publice, combaterii corupției și alinierii la standardele Uniunii Europene.
Cu toate acestea, dacă analizăm precedentul românesc, este limpede că asemenea documente pot fi doar forme fără fond, simple documente de complezență birocratice.
În cazul Ucrainei, care este clasată constant printre cele mai corupte țări din Europa, potrivit Transparency International, riscul ca aceste reforme să rămână literă moartă este uriaș.
Mai grav, în ciuda faptului că fondurile sunt condiționate oficial de „respectarea statului de drept”, „management financiar solid” și „reforme instituționale”, nu există niciun mecanism real de sancționare în cazul nerespectării acestor cerințe. Cu alte cuvinte, banii se vor da oricum, iar controlul va fi, cel mult, simbolic.
5. Auditul promis: un decor pentru opinia publică!
Comisia Europeană susține că va institui un cadru de audit și control solid pentru fondurile alocate Ucrainei. Acest lucru ar trebui să ofere un sentiment de siguranță statelor contributoare.
În realitate, însă, „auditul” invocat de Ursula von der Leyen are mari șanse să devină o operațiune de fațadă, asemenea verificărilor inexistente privind banii dați până în prezent Ucrainei.
Concret, bugetofaga Comisie Europeană spune că:
- Va îmbunătăți sistemele de audit ale statului ucrainean.
- Va efectua verificări directe în cadrul proiectelor.
- Va institui un comitet de audit independent care va face recomandări.
În realitate:
- Ucraina are instituții publice slabe, incapabile să asigure un control financiar riguros.
- Deja, s-au semnalat cazuri de deturnare a ajutoarelor militare și umanitare, fără reacții ferme din partea Uniunii Europene.
- Comitetul de audit este un mecanism vag, fără atribuții executive, care poate fi o simplă „etajeră” pentru birocrația bruxelleză.
Așadar, niciun român nu poate avea încredere reală că miliardele de euro trimise de Uniunea Europeană și garantate de România vor fi cheltuite eficient sau responsabil.
6. România, tăcută și obedientă: unde este politica externă a interesului național? Nu există.
În tot acest proces, poziția României a fost una de supunere totală. Nicio obiecție, nicio dezbatere parlamentară, nicio consultare publică. Nicio întrebare privind riscurile asumării acestui rol de contributor și garant.
Guvernul de la București s-a limitat la a valida linia impusă de Comisia Europeană și de statele occidentale mari, în frunte cu Germania și Franța.
Este încă o dovadă că România nu are o politică externă proprie, ci doar o politică de executare a directivelor primite din afară. În timp ce alte state, precum Ungaria sau chiar Slovacia, exprimă rezerve, negociază condiții sau cer garanții, România acceptă fără nicio condiționare implicarea în proiecte riscante, costisitoare și pe termen nedefinit.
7. Concluzie: o corupție și o obediență care vor costa scump poporul român!
Sprijinul acordat Ucrainei nu mai este, de mult timp, o reacție temporară la un conflict. Devine o politică de lungă durată, cu implicații structurale pentru bugetele statelor membre ale Uniunii Europene. Iar România, în ciuda fragilității sale economice, a fost din nou așezată pe lista „plătitorilor fără întrebări”.
Să garantezi 50 de miliarde de euro în numele unui stat non-membru, într-un climat geopolitic instabil, fără o analiză de impact publică și fără consultarea poporului român, este un act de iresponsabilitate politică.
Este o decizie care arată, fără echivoc, că guvernele de la București nu mai răspund în fața cetățenilor români, ci în fața unui aparat birocratic european lipsit de legitimitate democratică directă.
Dacă România vrea cu adevărat să ajute Ucraina, o poate face în limitele posibilităților și intereselor sale naționale. Dar a garanta împrumuturi și a susține planuri economice de reconstrucție în lipsa unui control real, în condițiile în care propriul popor este sărăcit și dezamăgit, este o trădare.
Cine răspunde pentru această datorie pe care o vom plăti cu toții?
Unde este mandatul poporului român pentru acest angajament financiar colosal?
Cine controlează și ce garanții avem că banii noștri nu vor fi risipiți?
Întrebări care, din păcate, nu vor primi niciun răspuns în România guvernată de obediență, tăcere și lipsă de curaj.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
