Profil de politician. Marcel Ciolacu. Impostor, infractor si haimana ! Partea a II a.
LICEANUL
O incursiune documentară în trecutul său ni-l arată pe adevăratul Marcel Ciolacu altfel decât ni s-a prezentat el însuși. Acțiunea se petrece la Buzău, acolo unde – știm acum de la un alt analfabet, Nicolae Ciucă – dă să înceapă Occidentul.
Suntem în 1982 și mezinul familiei Ciolacu intră la liceu.
În CV, la studiile liceale, premierul de azi indică Liceul de Filologie-Istorie „Mihai Eminescu” din Buzău și se oprește aici. Sugerează, astfel, că e absolventul unui liceu cu profil umanist. Ceea ce omite e că a XII-a F, clasa în care a terminat în 1986, era, în realitate, o clasă de mecanică.
Deși numele făcea trimitere la un liceu de filologie, așa cum fusese multă vreme, în ultimii ani ai comunismului școala se transformase într-una preponderent industrială. Iar evaluări din 1984 ale brigăzilor de partid păstrate în arhive rețin „nivelul scăzut de cunoștințe, priceperi și deprinderi ale elevilor de la profilul industrial și numeroasele absențe ale acestora”.
Cam ca și în ziua de astăzi la liceele care au rămas cu profil industrial și la facultățile denumite generic „fabricile de diplome”.
Am identificat peste 400 de absolvenți ai promoției lui Marcel Ciolacu.
Dintre cei pe care i-am contactat, niciunul nu a fost de acord însă să vorbească deschis, într-un interviu înregistrat, despre actualul premier. Cei mai mulți abia și-l amintesc din acea perioadă. Sau se feresc să-l menționeze.
Inginera Aurora Hoștiuc i-a fost, timp de doi ani, profesoară de tehnologie, o disciplină la care clasele cu profil industrial dădeau teze trimestriale. Și-l amintește pe Marcel Ciolacu, cel din 1984, mai degrabă ca pe un elev mediocru/prostovan, care nu se remarca în vreun fel anume:
„Marcel nu a fost atât de isteț ca fratele lui, Daniel, pe care l-am avut elev înainte. Era un copil de mijloc, un șmecheraș, așa. Trecea clasa. Venea la ore, își vedea de treabă. Acum, că n-o fi fost de 10, o fi fost de 7 sau de 6, de 5 la teză… nu-mi mai aduc aminte notele. Dar în mod sigur a luat bacul”.
În opinia noastră, doamnei inginer i-a fost teamă să spună adevărul, pentru că nu „te pui la mintea prostului că-i odihnită”, așa că, ne permitem noi să completăm: „Poate pe cel de la Galați. Sau de la Călărași”!!!!
Senzațional.Tânărul admis, așadar, la o clasă de mecanică, cu rezultate școlare mediocre, pentru a nu spune note de 5 care valorau cât nota 3, ia examenul de bacalaureat la timp, în iunie 1986.
Ratează însă intrarea la facultatea de „bănci în Cișmigiu” și, în toamnă, merge în armată, la Otopeni, la UM 01900. La întoarcere, stă aproape un an pe bară (munca-i grea), ocupându-și timpul cu pasiunea pentru muzică, manifestată adesea la un club din Casa Tineretului. Avea deja 21 de ani și tăia frunze la câini.
Notă: În anul 1988, când Marcel Ciolacu a revenit din armată, legile în vigoare la acea vreme prevedeau obligativitatea bărbaților de a derula activitați lucrative sau de învățământ (student, elev școală militară). Cei care erau în vârstă de peste 18 – 19 ani și erau identificați în situația de a nu avea serviciu sau nu urmau cursurile unei instituții de învățământ superior sau de post liceală, erau reținuți, arestați si condamnați la 6 luni de închisoare, cu executare, pentru parazitism și vagabondaj. Pedepsele erau duse la îndeplinire, în general, la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În acest context social, scăpau de pușcarie foarte puține persoane, între care, norocoșii, persoanele cu handicap, persoanele cu relații foarte sus puse și informatorii miliției și securității. Oare din ce categorie a făcut parte Marcel Ciolacu ?
„Noi mergeam la Casa Tineretului, la Tehnic Club, cum se numea, la rockăreală. Și era în majoritatea timpului acolo”, povestește Lionel Zosmer, cu care Marcel Ciolacu se va intersecta, mai târziu, în clubul revoluționarilor și în primii ani de politică locală.
Va urma!