2025. Lee Hsien Loong – Un militar, o țară și o decizie: curățenie totală!
Mai bine o dictatură a decenței, decât o democrație a hoției. Lecția Singapore – tratamentul pe care România îl refuză de 30 de ani!
Capitolul 1. Un militar, o țară și o decizie: curățenie totală. Adevărata reformă începe cu glonțul, nu cu promisiunea.
În 1991, Singapore era o țară cufundată în haos, corupție, droguri și violență. Crima era în floare, funcționarii furau ca-n codru, iar politicienii erau niște hiene cu cravată.
Sună cunoscut, nu? Seamănă perfect cu România de azi. Diferența? În Singapore a apărut un om cu coloană vertebrală.
Un militar cu mână de fier, Lee Hsien Loong, și-a asumat ceea ce niciun politician european n-ar avea curajul să gândească: exterminarea sistemului corupt, nu negocierea cu el.
În doar șase luni, din aproape 500.000 de deținuți, au mai rămas 50. Restul – criminali, traficanți, corupți, judecători putrezi – au fost executați pe baza probelor clare.
Fără comisii, fără amânări, fără recursuri infinite. Legea a fost aplicată cu o viteză și o eficiență care i-ar da fiori unui senator PSD sau unui judecător CCR de la noi. Toți politicienii corupți, toți magistrații hoți, toți funcționarii șpăgari au fost împușcați sau au fugit.
Lee a declarat public: „Avem un cancer. Și vom extirpa cancerul, indiferent dacă doare.” Un singur anunț la radio a fost suficient pentru a opri scursura socială care îngropa țara. Nu discursuri, nu planuri de guvernare, nu PNRR-uri pline de minciuni. Un glonț pentru fiecare lepră.
Capitolul 2. România – paradisul borfașilor cu funcție. Când cancerul a devenit Guvern.
Acum să ne uităm acasă. România, 2025. Cine conduce țara? O adunătură de politicieni care n-ar supraviețui nici cinci minute în Singapore. Nu pentru că ar fi închiși. Ci pentru că ar fi executați.
În România, corupția nu doar că e tolerată. Este premiată. Îți dă pensii speciale, te face academician, îți asigură imunitate. Dacă furi destul de mult, devii „lider politic”. Dacă minți suficient, ești considerat „tehnocrat”. Dacă ești destul de ticălos, cam ca Băsescu, primești o funcție europeană.
În Singapore, un primar care fura ar fi fost împușcat. În România, este reales cu 70%. În Singapore, un judecător care dă achitări pe bandă pentru mafioți era scos din sistem cu o sentință finală. În România, judecătorul corupt e promovat la Înalta Curte și pleacă în vacanță la Dubai.
Diferența nu este doar de geografie. Este de voință politică și de respect față de cetățeni. În Singapore, statul te protejează. În România, statul te jefuiește. În Singapore, legile sunt dure, dar drepte. În România, legile sunt moi, dar interpretabile.
În Singapore, drepturile omului sunt pentru oameni onești. În România, drepturile omului sunt pretextul sub care se apără criminalii, violatorii, politicienii corupți și judecătorii șantajabili.
Capitolul 3. Ordinea, nu bunăstarea, face o națiune. Și ordinea vine cu frică, nu cu flori!
Lee Hsien Loong nu a construit Singapore pornind de la salarii mari, investiții străine sau ajutoare sociale. Nu. A construit-o cu frică. Frica de lege.
Ai droguri în bagaj? Ești mort.
Ești politician corupt? Ești împușcat.
Ești funcționar care fură? Pleci din țară sau pleci în pământ.
Ai aruncat gumă pe jos? Plătești o amendă usturătoare.
Guma de mestecat nu e vândută oricum. Se distribuie doar în magazine autorizate, în suporturi speciale. Dacă o arunci pe jos, plătești mai mult decât un salariu minim din România.
Cine înțelege acest tip de autoritate înțelege ce înseamnă civilizația reală. Nu corectitudinea politică. Nu activismul woke. Nu toleranța față de ticăloși. Ci respectul brutal față de ordine.
În Singapore, o secretară care conduce corect primește un premiu de la Poliție, nu o amendă pentru că are numărul de înmatriculare strâmb.
În Singapore, femeile pot merge pe stradă la 3 dimineața fără să le hărțuiască nimeni. În România, fetele sunt violate la metrou și justiția le întreabă cum erau îmbrăcate.
România a ajuns o cocină de hoți protejați de judecători. O colonie penală cu Parlament și pensii speciale.
Capitolul 4. România are nevoie de un Lee Hsien Loong. Sau de un glonț pentru fiecare tradare.
Imaginați-vă, preț de un minut, că un om ca Lee Hsien Loong ar păși mâine în România. N-ar mai fi nevoie de reforme. Ar fi de ajuns o lună.
– O lună în care DNA n-ar mai da comunicate, ci liste.
– O lună în care parlamentarii nu și-ar mai negocia imunitatea, ci locul în cimitir.
– O lună în care SRI și DIICOT n-ar mai proteja rețele, ci le-ar executa.
– O lună în care judecătorii care achită criminali ar fi ei înșiși judecați.
Într-o lună, România ar deveni o țară guvernabilă. Cu spitale curate. Cu polițiști corecți. Cu administrație eficientă. Cu școli fără droguri și rețele de traficanți. Cu granițe sigure.
Dar România nu vrea asta. România preferă „democrația” în care escrocii sunt aleși, penalii fac legi, judecătorii dorm, iar poporul este sărăcit sistematic.
Ce-ar face Lee Hsien Loong cu:
– un prim-ministru care ascunde contracte secrete?
– un președinte cu amante milionare din achiziții imobiliare?
– un magistrat care-și serbează nunta cu interlopi și infractori?
– o instituție CNSAS care spală turnători ai Securității?
Simplu. Ar deschide ușa. Ar intra. Ar trage.
Fără talk-show. Fără recurs. Fără CEDO.
Apoi, și-ar pune uniforma de lider și ar spune: „Acum începem reconstrucția.”
Concluzie: România nu e prea săracă. E prea lașă.
România nu duce lipsă de bani. Duce lipsă de voință. De onoare. De sânge în instalație.
Am fi putut fi Singapore din Europa. Aveam totul. Dar am ales să fim Filipinele corupției și Venezuela pensiilor speciale.
Și nu pentru că nu putem mai bine. Ci pentru că suntem conduși de trădători cu față de democrat și suflet de șacal.
Când ești prea slab ca să execuți, ești condamnat să negociezi. Iar România negociază cu mafia, cu criminalii, cu interlopii, cu borfașii în robă și cu trădătorii în uniformă.
Până când?
Până vine un Lee. Sau până poporul decide că glonțul e mai corect decât imunitatea.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.