La data de 16.05.2024, Sindicatul „MIPE Normalitate”, al salariaţilor din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), a declansat numerose proteste în faţa ministerului, cerând salarii mai mari, in conditiile in care salariul mediu la MIPE este cel mai mare dintre toate ministerele, mediul net fiind de peste 8.200 de lei pe lună, cu un vârf de aproape 14.00o de lei net, care nu este salariul ministrului. De altfel, ministrul Adrian Câciu și-a acuzat public subalternii că mai fac și comisioane în afara serviciului.
Printre numeroase alte si nejustificate solicitari, sindicatul doreste reglementarea privind acordarea unui statut special personalului de specialitate care gestionează fonduri europene nerambursabile și desfășoară activități cu caracter complex și special în cadrul MIPE.
Cu alte cuvinte, acestia doresc sa fie supraremunerati pentru munca pe care o desfasoara, ca si cum gestionarul de la magazinul din coltul strazii solicita un salariu mai mare pentru ca vinde 6 verze pe zi fata de 4 cat vinde colegul de breasla de la alt magazin.
Creșterea de salarii este cerută în condițiile în care MIPE este ministerul cu cele mai mari lefuri din România. Potrivit unei fișe cu salariile pe fiecare post, media salariului net depășește 8.200 de lei pe instituție – mult peste media câștigului salarial net în administrație, care este undeva la 6.600 de lei, spune Institutul Național de Statistică. MIPE înregistrează un vârf de salariu de 13.818 lei, obținut de un șef serviciu de la Serviciul monitorizare proiecte. Însuși ministrul Investițiilor are doar 12.776 lei net. Este posibil ca salariile să mai fi crescut între timp, având în vedere că aceste cifre sunt obținute dintr-o situație existentă în martie 2023. Potrivit aceluiași document, Ministerul ar număra aproape 1.500 de angajați care iau salariu.
Trecând de mărimea salariilor, ministrul Investițiilor și-a acuzat anul trecut subalternii care protestează că dau consultanță în privat în loc să îsi vadă de atributiile pe care le au și pentru care sunt plătiți din bani publici. Potrivit ministrului Caciu, „Șmecheria se încheie începând de azi! Este inacceptabil ca unii functionari ai MIPE să aibă astfel de preocupari și să dea consultanță în privat, prevalându-se de o legislație mult prea permisivă, în loc să îsi vadă de atributiile pe care le au și pentru care sunt plătiți din bani publici.”.
„Nivelul de salarizare actual al personalului MIPE este la nivelul maxim prevazut în grila de salarizare pentru familia ocupatională Administratie, din Legea 153/2017”
Pentru ce doresc angajatii MIPE marirea salariilor? Pentru neprofesionalism si nesimtire? Pentru spagi? Pentru haos? De ce nu isi dau demisia? Hai sa vedem cateva exemple.
10.08.2023
Scandalul „spontan” de la Ministerul de finante
Sindicatele din finante au declansat proteste nationale, membrii acestora fiind nemultumiti de proiectul Ordonantei de urgenta privind reducerea cheltuielilor bugetare, existand riscul pierderii locurilor de munca. In acest context, angajatii Ministerului de finante din cadrul Directiei juridice, au solitat transferul la Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene, invocand salariile mult mai mari existente la MIPE, comparativ cu cele de la MF. Acest aspect reflecta salariile „mici” de la MIPE si nesimtirea angajatilor acestei institutii, care sunt „mai egali” in drepturi decat altii.
In functie de adancimea buzunarului solicitantului. Scandal cu miză de zeci de milioane de euro la depunerea proiectelor europene pentru creșterea competitivității IMM-urilor / Suspiciuni de utilizare a unor softuri automatizate și ghiduri controversate
Finanțările europene pentru creșterea competitivității IMM-urilor, în noua perioadă de programare 2021-2027, generează un scandal major, consumat totuși discret între consultanți și autoritățile de management. Există nemulțumiri mari legate de modul de depunere a proiectelor care permit unui proiect cu puncte mai puține să obțină finanțare înaintea altuia cu punctaj mai mare, dar și de rapiditatea nerealistă de urcare a unor proiecte în platforma gestionată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și STS.
Teoretic, finanțările europene au drept scop acordarea banilor unor proiecte care ar trebui să intre într-o competiție pe baza unor criterii prestabilite.
Doar că principiul competitivității, clamat de ghidurile de finanțare și declarațiile miniștrilor și secretarilor de stat, este surclasat de un altul: primul venit, primul servit.
Asta face ca întreaga competiție de proiecte să se bazeze pe rapiditatea cu care sunt încărcate proiectele în platformă.
Iar aici apare magia, sau poate, mai bine zis, tehnologia: unele proiecte sunt încărcate în aproximativ 4-5 minute, cu toate că unui consultant obișnuit, cu experiență, i-ar lua aproximativ o oră pentru același lucru.
Mita la angajare. Scandal uriaș de corupție la MIPE. Directorul executiv este acuzat că lua chiar și jumătate din salariile unor angajate
Este scandal monstru de corupție la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, al cărui director executiv este vizat de acuzații grave. Procurorii anticorupție au descins în locuința acestuia, unde ar fi găsit sume uriașe de bani.
Acestea, susțin anchetatorii, erau primite de la două angajate din minister pe care le-ar fi ajutat să obțină posturile. De aproximativ doi ani de zile acesta ar fi obișnuit să le ia o treime, poate chiar o jumătate din leafa lunară.
Pe de altă parte, afirmă aceleași surse judiciare, directorul executiv din MIPE, Dragoș Iorga, ar fi păstrat cardurile de salarii ale acestor două angajate și, după ce își lua partea, le dădea și lor salariile. Pe fir, însă, au intrat anchetatori, care au obținut probe și cu ajutorul unor colaboratori.
Procurorii DNA, înarmați cu o autorizație de percheziție, au descins în locuința celui care este suspectat, pe de o parte, de divulgarea de informații ce nu sunt destinate publicității, dar și de acuzații legate de această șpagă luată vreme de doi ani.
De altfel, la percheziții, in locuința directorului executiv au fost găsite sume însemnate de bani, în jur de 175.000 lei, vreo 10.000 dolari și 11.000 euro, dar și vreo șapte mini-lingouri de aur.
Cu o carieră îndelungată la stat și venituri pe ultimul an de 145.000 de lei, Dragoș Iorga este un om înstărit.
Potrivit declarației de avere, are două terenuri – unul la Cucuieți, altul, la Breaza în coproprietate. Dar și o casă și trei apartamente în București, plus spații comerciale de producție, în suprafață de 40 de metri pătrați.
Același Iorga are zece depozite bancare, însă valorile trecute în declarația de avere sunt relativ mici. Suspectul Dragoș Iorga are și datorii la bănci de aproape 30.000 de euro și 12.600 de lei.
01.11.2023
Funcționar din minister care a oferit în privat consultanță pentru stat în valoare de sute de mii de euro.
Este vorba despre Bogdan Dragoș Marinescu, consilier superior la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), care – potrivit Europa Liberă – a reușit să încheie contracte de consultanță de aproape 715.000 de euro (3,55 milioane de lei).
13.03.2014
Acuzatii de colaborare cu securitatea
Este vorba despre Corneliu Victor Ștefănescu, șeful Corpului de Control din cadrul MIPE. Acesta se confruntă cu acuzații din partea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), care susține că Ștefănescu ar fi fost colaborator al Securității înainte de 1989.
Într-o acțiune depusă la Curtea de Apel București, CNSAS a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității pentru Ștefănescu, pe baza unor documente care arată că acesta ar fi furnizat informații privind activități potrivnice regimului comunist.
Aceste evenimente ridica serioase întrebări privind integritatea și transparența în cadrul MIPE și arată necesitatea unei monitorizări atente a activității funcționarilor publici din România.
20.06.2024
HAOS. MIPE vs. MIPE. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și-a respins finanțarea pentru propriul proiect, destinat meselor calde pentru persoanele cu venituri mici
Proiectul se numește ”Sprijin material pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru achiziționarea de produse alimentare de bază/mese calde pentru categoriile de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă – Sprijin pentru România” și este destinat persoanelor cu venituri reduse.Proiectul a fost depus pe Apelul: „Sprijin pentru persoanele defavorizate în vederea asigurării alimentelor de bază/mese calde”, dar nu a îndeplinit punctajul.Autoritatea de Management pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021 -2027 (PoIDS) a publicat miercuri lista intermediară a proiectelor care au fost respinse în etapa de evaluare tehnică și financiară preliminară.
Ca urmare, MIPE poate depune contestație împotriva MIPE și în cazul unui rezultat nefavorabil, procedura îi permite să se dea în judecată??????.
01.08.2024
Austeritate, dar nu pentru toţi. Stimulente între 5.000 şi 2.500 de lei/lună pentru angajaţii Ministerului Proiectelor Europene
Stimulentele financiare se acordă în urma unei evaluări anuale individuale de către şefii de departamente şi sunt aprobate de ministru. Calificativul obţinut anul anterior are o pondere de 5% din valoarea stimulentului, capacitatea de implementare, de disponibilitate la efort suplimentar are o pondere de 20%, iar exercitarea de sarcini specifice structurii cât şi a atribuţiilor stabilite prin fişa postului vor conta 50 la sută pentru acordarea stimulentelor.
Pentru participarea activă la misiuni de audit, la grupuri de lucru, în comisii de evaluare şi venirea cu analize şi propuneri de soluţii se mai acordă 25 procente pentru a primi stimulent.
Prostie, nepricepere, nepasare sau intentie de sabotaj economic
În luna mai 2023, Guvernul României, la inițiativa MIPE, a adoptat OUG 36/2023, care prevedea că orice proiect european care nu a atins un progres financiar de cel puțin 5% până la 30 septembrie 2023 urma să fie reziliat.
În teorie, măsura avea sens pentru a împiedica risipa banilor publici pe proiecte stagnate. Totuși, pentru antreprenorii IMM, aceasta a creat o situație absurdă. Contractele lor au fost semnate târziu de catre MIPE, abia în septembrie 2023, lăsându-le prea puțin timp pentru a face progrese semnificative. Această întârziere nu a fost din vina antreprenorilor, ci a MIPE, care a tergiversat procesele administrative.
Potrivit unei adrese publicate de MIPE, la finalul lunii septembrie 2023, din 1928 de proiecte aflate în implementare, doar 259 au reușit să depășească pragul de 5%, restul de 1669 fiind expuse riscului de reziliere. Valoarea totală a acestor proiecte aflate în pericol se ridică la 2,42 miliarde lei, echivalentul a aproximativ 500 de milioane de euro.
Antreprenorii care au aplicat pentru aceste fonduri au investit resurse semnificative în pregătirea proiectelor, incluzând consultanță și timp, pentru a accesa granturi cuprinse între 50.000 și 500.000 de euro. Totuși, procesul a fost afectat de mari întârzieri administrative. Statul, prin MIPE, a întârziat lansarea apelurilor de proiecte și semnarea contractelor, fapt ce a blocat accesul antreprenorilor la fondurile europene.
Fostul ministru Cristian Ghinea (USR) a fost printre cei care au semnalat această problemă gravă, acuzând guvernul de „sabotaj economic”. Ghinea a subliniat absurditatea situației, arătând că MIPE a semnat contractele prea târziu pentru a permite antreprenorilor să atingă pragul de progres financiar impus de propria ordonanță.
Aceasta este doar una dintre numeroasele piedici pe care antreprenorii români le-au întâmpinat în accesarea fondurilor europene pentru investiții în cadrul programului POC.
Deturnare de fonduri, nesimtire sau nestiinta
In finalul aspectelor prezentate, dar nu cel din urma, si nici pe departe ultimul, prezentam situatia dezastroasa in care se afla sute sau chiar mii de pensionari care, pe parcursul anului 2024, nu si-au primit pe cardurile sociale sumele prevazute de lege, pentru alimente si hrana calda.
In context, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat vineri, 19 ianuarie 2024, că începând cu acest an, persoanele vulnerabile cu venituri nete mai mici de 2.000 lei vor beneficia de cardurile sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250 lei la 2 luni.
Urmare a acestei decizii guvernamentale si a actelor normative adoptate, respectiv HG 70/2024 pentru aprobarea mecanismului de implementare a masurilor de acordare a unui sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate, un numar mare de pensionari, dar si alte categorii dde dezavantajati care indeplinesc conditiile cerute de lege, au primit, in primele luni ale anului 2024, cardurile sociale eliberate de MIPE, fara ca acestea sa fie incarcate su sumele aferente.
Desi oamenii au trimis un numar insemnat de petitii la MIPE, in care erau expuse situatia creata si solicitarea sumelor pentru intreg anul 2024, pana in prezent (octombrie 2024) banii nu au fost virati in conturi, iar raspunsurile functionarilor, platiti cu generozitate din taxele nostre, au avut un caracter general, referindu-se la actele normative HG 70/2024 si OUG 115/2023.
Mai mult, la numerele de telefon alocate de MIPE in vederea rezolvarii unor astfel de probleme, nu raspunde, niciodata, un functionar al acestei institutii.
Concluzii
Pentru ce ii platim pe acesti pui de politicieni, generali si alte asemenea specimene, cu cele mai mari salarii din administratia de stat ? In baza celor scrise mai sus, raspunsul logic ar fi: pentru nesimtire, aroganta, mita, haos si orice altceva, exceptand indeplinirea sarcinilor de serviciu.