Partea I
Ion M. Pacepa s-a născut la data de 28 octombrie 1928, la București, Regatul României. Tatăl său, de meserie tinichigiu auto, de origine cehă, a fost exclus din partid pentru atitudine nejustă față de muncitori. Mama sa era casnică.
Deși aparent banală, meseria de tinichigiu auto a tatălui i-a oferit intrarea în spionaj.
Între 1940 și 1944, tatăl lui Mihai Pacepa a lucrat pentru General Motors, care era poziționat în clădirea Ciclop de pe bulevardul Magheru din Capitală. Tocmai în acea clădire, seniorul a ascuns și protejat un spion al NKVD de o reală importanță.
Un sovietic își plătește mereu datoriile, așa că rușii, prin Alexandr Saharovski, cel care a construit practic Serviciul de Informații Externe al Securității din postura de șef al consilierilor sovietici, îl recrutează pe Mihai Pacepa.
Ascensiune profesionala
Există o mărturie a lui Mihai Pacepa în care afirmă că însuși Saharovski i-a spus: „Vrem să te ajutăm pentru că avem o datorie față de tatăl tău”. Astfel, în 1951, se alătură Securității, Direcția a II-a de Contrainformații Economice. Deși la vremea recrutării era student în an terminal al Facultății de Chimie Industrială din București, spionajul și studiul academic nu fac casă bună, așa că abia după alți patru ani reușește să își finalizeze studiile.
În 1956, proaspătul inginer Pacepa pleacă în Republica Federală Germania pentru a juca rolul de adjunct al misiunii diplomatice a României.
În realitate, era șeful rezidenței de spionaj a țării. Din această postură, Mihai Pacepa s-a folosit de toate contactele sovietice, a învățat tehnicile spionajului pe teritoriul unui alt stat și, cu acces la informații culese de ruși, a reușit să se dovedească un element extrem de important pentru Securitate.
De altfel, RFG era o pepinieră a spionajului sovietic, la fel cum s-a întâmplat pentru o perioadă și cu Vladimir Putin.
Aici, timp de șase ani, pune bazele unei rețele ample de spioni care aveau în principal misiunea de a extrage secrete industriale și tehnologice pentru regimul lui Nicolae Ceaușescu. Această direcție a spionajului român a fost dată de dictatorul român care și-a dat seama că, fără progrese tehnologice importante, nu poate juca un rol serios în regiune.
După zece ani petrecuți în RFG, Pacepa este chemat acasă, unde i se dă șansa să devină adjunct al Direcției de Informații Externe (DIE).
Este avansat apoi la gradul de general maior (1967). În cadrul DIE a purtat numele conspirativ Mihai Podeanu.
După încă șase ani este numit, în 1972, consilier al liderului Nicolae Ceaușescu. Din această postură, Ion Mihai Pacepa ajunge mai mult decât un lider al spionajului comunist român – chiar un confident al lui Nicolae Ceaușescu. Mai mult, unii istorici afirmă că el era cel prin care companiile străine și regimul comunist plimbau sume de bani și valori ca mită.
În perioada 19 aprilie 1972 – 24 iulie 1978, Pacepa a fost consilierul lui Ceaușescu pentru securitate națională și dezvoltare tehnologică, prim-adjunct al șefului Departamentului de Informații Externe (DIE) și secretar de stat la Consiliul Securității Statului (în cadrul Ministerului de Interne). Ulterior promovării sale în funcția de secretar de stat, a fost avansat la gradul de general locotenent (19 august 1974).
Din această poziție, Ion Mihai Pacepa avea la dispoziție încă din anii ‘70 o întreagă suită de beneficii, o vilă cu saună, piscină și teren de tenis pe Aleea Alexandru din București, șoferi la dispoziție și un salariu în cuantum egal cu cel al prim-ministrului.
El a fost bănuit că în anii ăia a strâns milioane de dolari ca avere. În 2005, Pacepa a afirmat ca, în 1978, avea peste 1,29 milioane de lei, adică circa 80 de mii de dolari la cursul de la acea vreme (aproximativ 340 de mii de dolari în prezent).
Defectarea – termen folosit în lumea spionajului pentru un agent care rupe rândurile și decide să treacă de partea adversă, un termen înrudit cu dezertarea.
În vara lui 1978, Ion Mihai Pacepa devine un defector, când, trimis la Bonn de Nicolae Ceaușescu pentru a transmite un mesaj secret Cancelarului german Helmut Schmidt, ia decizia de a intra în Ambasada SUA și cere azil politic. Această cerere e semnată personal de președintele american Jimmy Carter. La 28 iulie 1978 generalul Pacepa a fost transportat în secret cu un avion militar american la aeroportul prezidențial de la Andrews Air Force Base de lângă Washington, D.C., unde este primit cu covorul roșu de adjunctul șefului CIA și de o întreagă suită de circa 70 de oficiali.
In acel moment, generalul Pacepa era ofițerul cu cel mai înalt rang care schimbase tabăra din întregul bloc comunist. O premieră făcută de un român, chiar dacă nu una onorabilă printre spioni.
La acea dată, I. M. Pacepa era şef al Casei Prezidenţiale a României. A fost şi continuă să fie cel mai înalt oficial din blocul sovietic care a cerut azil politic într-o ţară NATO. În următorii zece ani, generalul Pacepa a colaborat cu guvernul SUA în diferite operaţiuni împotriva serviciilor de spionaj ale blocului sovietic. Autorităţile americane au apreciat – într-o scrisoare publică – activitatea sa din această perioadă ca fiind „o unică şi importantă contribuţie adusă Statelor Unite”.
Ipotezele defectarii generalului I M Pacepa, persoană aflată în cercul intim al liderului suprem, cu acces aproape nelimitat la resurse
Una dintre ipoteze consta in faptul că generalul căzuse deja în dizgrația regimului și că o arestare a acestuia era iminentă. Și nu era doar nebunia unui regim obsedat de control, ci generalul își crease o rețea proprie de contrabandă.
Nu singur, dar era cel care trebuia dat exemplu prin pedepsire. Această teză este puțin probabilă, pentru că, dacă ar fi existat dubii în privința loialității și moralității lui Pacepa, regimul comunist nu l-ar fi trimis în deplasarea din 1978. Ba mai mult, natura acestei deplasări, printre care un mesaj trebuia livrat cancelarului Helmut Schmidt, îți arată gradul de încredere de care – încă! – se bucura Pacepa.
Faptul că securiști sau conducători ai Securității rămași în țară pomeneau de tot felul de afaceri legate de transporturi ilicite, de tehnică, bunuri de consum din Occident, lucruri pe care securitatea le practica în mod curent, nu poate sugera că a fugit din motive de acest gen, Nicolae Ceaușescu cunoscand aceste practici fara a le combate.
Contextul implicarii generalului Pacepa in activitati de contrabanda
România avea nevoie de valută și folosea oameni ai Securității ca s-o obțină de pe piețele externe, unde aceștia vindeau bunuri produse în România.
Pe scurt, România avea entitatea Întreprinderea de Comerț Exterior (ICE) Dunărea, firmă a Securității, cu indicativul de Unitate Militară 0107, structură cuprinsă în UM 0544 – Centrul de Informații Externe.
În ‘89, ultimul an de activitate, ICE a făcut aproape miliardul de dolari pentru România. Sigur, n-au mai ajuns la Ceaușescu și de aici încep teoriile de unde s-au dus banii, inclusiv Bancorex apare pe listă.
În ceea ce îl privește pe Pacepa, istoricul George Damian consideră că spionul a pus bazele sistemului de corupție politică din România. Într-un articol publicat odată cu moartea lui Pacepa, George susține că cele mai vesele documente sunt cele care indică sistemul de corupţie pus pe picioare de Pacepa.
„În România comunistă a anilor ‘60 şi ‘70 noua generaţie de comunişti în ascensiune (dar şi mulţi din garda veche) se dedulciseră la produse occidentale, de la băuturi fine la articole de îmbrăcăminte şi produse electronice. Cum aceste lucruri nu prea puteau intra oficial în ţară, Pacepa patrona o reţea de spioni români care pe lângă lupta împotriva duşmanului capitalist se ocupau cu aducerea în ţară a produselor de lux occidentale. Pacepa avea in atributii distribuirea acestora printre tovarăşii cu funcţii de conducere care îl recompensau cu favoruri politice. Mărturiile adjutantului lui Pacepa arată că, în majoritatea timpului, tovarăşul general era preocupat cu selecţia, atribuirea şi împachetarea cadourilor occidentale aduse ilegal de spionii români, deveniţi contrabandişti în toată legea”, subliniază el.
Da, e și ipocrizie, după cum scoate în evidență și George Damian. În timp ce comuniștii, în public, urau Occidentul decadent, în privat și între ei se bucurau de toate produsele acestuia, de la combine muzicale şi boxe Philips, la televizoare Grundig şi frigidere Bosch.
„La un moment dat obrăznicia lui Pacepa a ajuns la un aşa nivel încât a început să organizeze aducerea în ţară a cadourilor de lux pentru tovarăşii cu munci de răspundere cu tirul. Fără acte de însoţire şi fără să plătească vamă, ceea ce i-a şi pus pe urme nişte băieţi hotărâţi. Când a simţit că i-a ajuns funia la par în cazul unui tir cu produse electronice aduse ilegal din Liban şi oprit la graniţă, Pacepa a pus mâna pe lista spionilor sub acoperire din străinătate, a falsificat nişte documente ca să poată ieşi din ţară şi a fugit”, adaugă istoricul în analiza lui.
Dincolo de ipoteza contrabandistului-șef care a fugit de frica urmărilor, o altă teză reiese din corespondența și memoriile spionului român. El susține că a schimbat taberele, deoarece nu voia să ia parte la crimele regimului comunist executate în afara țării.
Într-o scrisoare deschisă trimisă fiicei sale Dana, în februarie 1985, publicată în ziarul francez Le Matin și transmisă de Radio Europa Liberă, acesta susține următoarele: „Vreau să-ți spun ție și prietenilor mei din țară că am luat această decizie pentru a evita să devin un criminal politic, pentru a mă putea uita drept în ochii tăi și ai lor, pentru a vă arăta vouă și altora drumul spre libertate”.
Iată, un spion comunist vorbește despre libertate. Și nu se oprește doar aici. „[…] este teribil de greu să te desparți pentru ani lungi de propriul tău copil și să-ți transformi prietenii cât și 50 de ani de viață în amintiri fără întoarcere și că inima mea este plină de speranță pentru tine și pentru soțul tău”.
Într-un interviu din 1990, Ion Mihai Pacepa a oferit și mai mult context. El a explicat că, în momentul în care a scris scrisoarea, mai avea gata și manuscrisul pentru cartea „Orizonturi roșii”. „Ca să fiu sincer, am sperat că Ceaușescu va face un atac de inimă la apariția ei. Din nefericire, speranța nu s-a realizat”, a spus Pacepa.
Când a fugit, Pacepa era căsătorit cu Ileana, cea care l-a însoțit pe parcursul misiunii din RFG și cea care o adusese pe lume pe Dana, singurul copil al generalului. În 1978, acestea rămân în țară, neștiutoare despre planul de defectare al spionului.
Pentru ele, intervalul de 11 ani, de la fuga lui Pacepa și până la Revoluție, a fost un coșmar, fiind interogate săptămânal, ceea ce o face pe Ileana să ia în calcul varianta unui suicid. De asemenea, fiica Dana și soțul Radu au fost supuși persecuției comuniste.
Totul culminează cu momentul Revoluției în care au fost duși de securiști fideli lui Ceaușescu spre granița cu Bulgaria pentru a li se înscena o eventuală fugă din țară și a fi omorâți. Vestea căderii dictatorului se propagă rapid, iar cei doi scapă. Sunt primii cetățeni români care vor pune piciorul în SUA după Revoluție, fiind extrași de serviciile secrete americane.
Va urma