Partea a II a
Romania, ulterior defectarii generalului Pacepa
În septembrie 1978, regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu i-a dat două condamnări la moarte, în contumacie, pentru crimă de înaltă trădare și a pus un premiu de două milioane de dolari pe capul său. Yasser Arafat și Muamar al-Gaddafi au pus, de asemenea, câte un premiu de un milion de dolari pentru asasinarea generalului în SUA. În anii 1980, Securitatea a oferit teroristului Ilici Ramirez Sanchez zis Carlos Șacalul, un milion de dolari pentru a-l omorî pe general în SUA.
Odată cu fuga lui Pacepa, care a reprezentat un eșec personal, Ceaușescu a luat hotărârea să instaureze rapid sistemul de clan la conducerea partidului și statului, iar deciziile erau luate doar potrivit propriilor percepții, indiferent de semnalele de ordin profesional sau politic pe care le primea din jurul lui.
De asemenea, s-a inregistrat o creștere masivă a dimensiunii opresive a politicii lui Ceaușescu, concretizata, printre altele, in înăsprirea legislației referitoare la călătorii, la întâlnirile cu străinii si controlul oricăror mijloace autonome de răspândire a informației, ceea ce nu a făcut decât să accelereze criza structurală în care intrase regimul.
Cheltuielile statului roman dupa dezertarea lui Pacepa
Conform afirmatiilor generalului de miliție Victor Beda, intr-un articol publicat în Tineretul liber din 24 ianuarie 1990, in perioada 1978 -1989, „Cheltuielile făcute cu supravegherea familiei lui Pacepa: mașini, carburanți, salarii a zeci și zeci de filatori, paznici, gardieni, tehnicieni însărcinați cu interceptările, instalarea microfoanelor etc. însumează multe milioane de lei”.
Administrativ și organizatoric s-au produs multe schimbări în interiorul DSS, cu înăsprirea regulilor privind păstrarea secretului profesional, conspirativitatea, normele de lucru, controlul politic la vârf.
Ceaușescu a trebuit să reorganizeze serviciul de spionaj extern, întreaga organizație care fusese deconspirată de Pacepa. Astfel, o piesă grea a regimului comunist fusese demolată și trebuia reconstruită de la zero, după ce Pacepa a invocat o mântuire morală și a pus în pericol viața foștilor săi colegi deconspirați.
Oamenii care au avut cariere în servicii secrete, spun că o astfel de lovitură poate necesita și zece ani de revenire pe plan informațional.
Odată cu fuga spionului șef, Ceaușescu a devenit extrem de paranoic și și-a pierdut încrederea în cercul de apropiați. Asta a dus la creșterea enormă a influenței Elenei Ceaușescu. Chiar dacă pe termen scurt defectarea lui Pacepa a adus un plus de agresivitate regimului comunist, renunțarea la profesioniști din lipsă de încredere și adoptarea unei mentalități de clan au fost începutul sfârșitului pentru Ceaușescu. Acesta a fost atât de furios pe trădarea lui Pacepa, încât, în 1981, a recurs la serviciile lui Carlos Șacalul pentru a-l elimina definitiv.
Ceaușescu era dispus să plătească două milioane de dolari pentru asasinarea lui Ion Mihai Pacepa, o operațiune care trebuia desfășurată pe teritoriu american.
Oricât de priceput ar fi fost Carlos Șacalul ca terorist și asasin, Pacepa se bucura, totuși, de protecția CIA și generalul trecuse deja prin multiple operații estetice care au făcut misiunea aproape imposibilă. Ceaușescu l-a ratat pe Pacepa, dar s-a mulțumit cu un atentat împotriva radioului Europa Liberă executat de Carlos în 1981.
În 1987, Pacepa a publicat Red Horizons: Chronicles of a Communist Spy Chief, prima carte occidentală care a dezvăluit viața deșănțată de la curtea unui dictator comunist, atrocitățile și adevărata față a comunismului românesc.
Vlad Georgescu, directorul de la acea vreme, cumpărase un exemplar din SUA și era hotărât să o difuzeze audio. Cu doar câteva zile înainte de prima emisie audio a cărții, de la București sosește cumnata sa cu un mesaj clar din partea Securității: „Dacă Vlad Georgescu transmite această carte, va fi omorât”. Directorul a decis însă transmiterea pe radio a textului, iar efectele au fost devastatoare pentru Ceaușescu. Există mărturii cum că, la orele la care se difuza emisiunea, străzile Bucureștiului erau goale. Georgescu a murit însă după un cancer galopant – ca Bernard. Că a fost asasinat sau nu, deși coincidența e mare, cert e că democrația prindea avânt. În decembrie ‘89 a venit și libertatea.
În interviul acordat radioului Europa Liberă în 1990, spionul român îl portretizează pe Nicolae Ceaușescu drept nemilos și răzbunător. „A ordonat de nenumărate ori aruncarea în aer a sediilor radioului Europa Liberă, uciderea reporterilor, atentatul împotriva Monicăi Lovinescu (atacată și bătută la Paris de doi teroriști palestinieni) cât și tentativele de asasinat împotriva lui Emil Georgescu”, a detaliat Pacepa.
El a povestit că într-una dintre ultimele întâlniri cu Nicolae Ceaușescu acesta voia asasinarea lui Noel Bernard, directorul serviciul românesc al radioului Europa Liberă.
Ceaușescu ar fi zbierat din toți rărunchii: „«Radu», dă-i «Radu»!”. Nu e numele vreunui asasin, ci însemna radiație. Ideea era să-l ucidă prin expunerea la radiații printr-o instalație plasată de spionajul român în apropierea lui.
Ion Mihai Pacepa susține că acesta a fost punctul de cotitură care l-a făcut să renunțe a mai sluji interesele comuniste și să recurgă la cererea de azil politic.
Poate că adevăratele motive nu vor fi niciodată certe, dar este clar că Noël Bernard a murit în 1981 în urma unui cancer galopant.
Emil Georgescu – fost procuror comunist și avocat în Germania care se ocupa de persoanele originare din România – a fost atacat cu un cuțit, fiind înjunghiat de 22 de ori de un terorist francez – în 1981, la trei ani după fuga lui Pacepa. A supraviețuit miraculos.
Urmările fugii lui Pacepa au fost decisive pentru cum a arătat comunismul autohton după 1978. Ceaușescu se bucura încă de o imagine internațională relativ bună și încercase oarecum să se erijeze într-un lider care se împotrivea presiunilor de la Moscova.
Plecarea lui Ion Mihai Pacepa a avut loc într-o perioadă în care Nicolae Ceaușescu își construise o imagine de șef de stat deschis către Occident, un fel de dizident din blocul comunist.
Poza într-un partener decent de dialog pentru occidentali. Este incontestabil că Nicolae Ceaușescu era un lider frecventabil, iar imaginea lui externă era una bună, căci, cu patru luni înainte de fuga lui Pacepa, liderul comunist fusese primit într-o vizită oficială de Jimmy Carter, președintele SUA.
În același an, în 1978, Ceaușescu se plimba într-o trăsură cu regina Angliei, eveniment diplomatic care a făcut să curgă râuri de cerneală la acea vreme.
Chiar și în plan intern, Ceaușescu era într-o perioadă de glorie. Până și minerii, care se revoltaseră cu un an mai devreme, aveau să îl declare „miner de onoare” tot în 1978.
Toate astea s-au schimbat odată cu fuga lui Pacepa.
Toate secretele murdare ale comunismului românesc au fost expuse. Asasinate la comandă, cenzură, corupție, toate au fost dezvăluite de spionul român și, astfel, imaginea lui Ceaușescu pe plan extern a suferit o lovitură ireparabilă.
Reabilitarea lui I M Pacepa
La 7 iulie 1999, Curtea Supremă a României a emis Decizia No. 41/1999 prin care a anulat condamnările la moarte date lui Pacepa, a ordonat repunerea sa în gradul de general și restituirea bunurilor ce i-au fost confiscate de Securitate.
Tergiversări ale foștilor nomenclaturiști deghizați după Revoluție în democrați au făcut ca această sentință să fie pusă în aplicare abia în 2004.
Între timp, Ion Mihai Pacepa a mai scris „Moștenirea Kremlinului”, apărută în 1993, care vorbea despre continuarea poliției politice și după retragerea rusă și trilogia „Cartea Neagră a Securității”, apărută în 1999.
Finalul lui Pacepa a venit în februarie 2021, în Statele Unite ale Americii. Avea 92 de ani. Ironic sau nu, a murit de Covid după ce a supraviețuit mai bine de un deceniu vânării derulate de comuniștii din România. Nici moartea lui, și nici ce vine după ea, nu vor aduce lămuriri definitive.
În urma lui Mihai Pacepa rămân multe mistere. A fost un agent dublu, care a urmat tiparul sovietic prin care agenții de top sunt plasați lângă lideri de țări pentru a influența decizii? A fost oare și agent american, fiind recrutat anterior defectării din 1978? A fost defectarea sa una care a fost cauzată de o revoltă morală împotriva asasinatelor politice sau cauzele sunt altele? Acestea sunt întrebări la care nu va putea da nimeni un răspuns cert.
Există însă și certitudini. Prin acțiunea sa, văzută ca o trădare la acel moment, Pacepa a pus umărul la căderea regimului comunist român la a cărui ridicare contribuise ani buni.
Comportamentul din ultimii zece ani de dictatură a lui Ceaușescu s-a raportat oarecum la evenimentul fugii lui Pacepa. Dinamitarea imaginii lui Nicolae Ceaușescu și ajutorul indirect dat Elenei Ceaușescu au fost fitilul care s-a aprins în 1978 și a explodat odată cu Revoluția.
Moartea fostului general de Securitate Ion Mihai Pacepa a revitalizat dezbaterea, mai mult sau mai puțin bazată pe fapte, în legătură cu rolul său în evoluția internă a regimul comunist și a Securității la finele anilor ’70, dar și în ceaa ce privește percepția internă și internațională asupra regimului Ceaușescu înainte de prăbușirea acestuia, în 1989.
Zeci de ani mai târziu, despre fostul șef adjunct al Direcției de Informații Externe a Securității se vorbește în termeni categorici și de semn contrar. Este fie erou, fie trădător, fie geniu al spionajului, fie un om care s-a căit și a trecut de partea bună a istoriei.
Din punctul de vedere al statului român el este un ’defector’ reabilitat, dar, în același timp, este și un fost ofițer al poliției politice, participant la acțiuni represive, aspecte pe care nu le-a negat niciodată.
