Habsburgii de ieri, Austria de astăzi!
Au rămas și sunt niște exploatatori și niște tâlhari, așa cum au fost și cum îi știm, în ciuda aerelor de „lume civilizată” pe care și le arogă cu de la sine putere.
În lipsa resurselor de la „mama Rusia”, direct sau indirect, prin intermediul nemților, puteau să moară liniștiți de foame, pentru că turismul nu le acoperă necesitățile, iar solul țării este sterp, nu conține nimic.
Pentru a fi de acord cu intrarea României în noul globalism aureolat cu denumirea de Schengen, austriecii ne-au cerut ceea ce știu ei să ceară de pe vremea Habsburgilor: bani, resurse naturale, putere locală și mână de lucru ieftină.
După ce Olanda și Suedia par să se fi potolit cu blocarea intrării României în Schengen, Austria a simțit că e momentul să îngroașe gluma. Gluma cu migranții care o invadează prin România și Bulgaria e dezumflată cu cifre oficiale, dar Viena își trimite corporațiile la Cotroceni s-o negocieze la sânge.
Austria e cel mai mare partener european al Rusiei, după Germania, fără însă a avea scuza că e motorul economic al Europei, însetat de gaz rusesc. Dimpotrivă, Austria are al 12-lea PIB din UE, în timp ce România vine tare din spate cu al 14-lea, cu estimarea că, în trei ani, îi ia locul.
Dar Austria a fost mereu placa turnantă a banilor rusești.
Acest stat a reprezentat și reprezintă breșa prin care Uniunea Sovietică, și apoi Rusia, și-au strecurat capitalurile și spionii în inima pieței comune europene. Mai multe companii austriece sânt, într-o înspăimîntătoare măsură, proxy-uri rusești, cu OMV în frunte. Ăsta e și motivul pentru care Austria a ales banii rușilor în locul apartenenței la NATO.
În 2024, prin canale diplomatice, prin servicii secrete, prin adresări directe între omologi politici sau prin vizite fățișe la Cotroceni, austriecii cer ne-renegocierea contractului de vînzare a Petrom, care, potrivit anexelor, poate fi revizuit din zece în zece ani. În 2014, cînd puteau fi rediscutate posesia resurselor, nivelul de investiții și redevențele, Guvernul Ponta s-a făcut că plouă.
Austriecii au mai cerut, și au obținut, condiții avantajoase, dincolo de Legea offshore, pentru exploatarea gazului din Marea Neagră de către O.M.V. în perimetrele primite cadou de la statul român. Mai voiau scoaterea din circuitul legal al controalelor fiscale a băncilor austriece B.C.R. și Raiffeisen, pentru a putea muta profiturile deghizate în împrumuturi la Viena. Or mai fi fost și alte cereri legate de defrișarea pădurilor, dar aici e de presupus că n-au întîmpinat vreo opoziție din partea președintelui Iohannis, cumătru și prieten cu prietenii Schweighofer.
Important este, însă, ceea ce ar fi trebuit să le dăm.
În primul rînd, clanță sau yală, după gusturi. Cititorii mai sensibili vor înțelege că sînt momente în care limbajul are îndreptățirea lui.
Apoi ar fi trebuit să le dăm austriecilor ceea ce jalnicele lor loaze care conduc țara n-au fost în stare să le dea vreodată: o lecție de economie. Indiferent de opoziția Austriei, România trebuia să le arate acestor comercianți de jeg politic ce s-ar fi putut întîmpla cu negustoria lor.
Fără să-și forțeze prea mult confortul, toți românii care și-au plănuit vacanța de schi în Austria ar fi trebuit s-o anuleze. Peste un sfert de milion de români merg anual să schieze în Austria și să-și lase banii în economia ei. Ar fi trebuit să nu o mai facă. Să schieze în țară, chiar dacă în țară nu se poate schia. Să meargă în Italia, Germania, Bulgaria, Slovenia, Elveția, Franța. Dar nu în Austria. Un an de variație nu strică.
Apoi, toți românii ar fi trebuit să nu mai alimenteze șase luni de la O.M.V.
Reprezenta un efort mic să treci de benzinăria lor și să alimentezi de la celelalte companii care umflă prețurile, dar măcar ai satisfacția că dai un exemplu.
La fel, românii care au aveau conturi la B.C.R. și Raiffeisen ar fi putut să și le mute, măcar temporar. În banditismul bancar nu există diferențe. Toate băncile fură la fel, toate batjocoresc clientul la fel. Dar, în acel moment, capitalul austriac merita o lecție în plus.
Acest tratament minimal și exemplar ar fi cumințit scursurile care se cred nemți și ar fi putut pune capăt, pentru un timp, unor practici abuzive în economia internă și a unor presiuni inacceptabile în politica UE.
Pe moștenitorii Habsburgilor i-ar fi usturat portofelul într-un mod concret, imediat, fatal. Indiferent ce ar fi făcut Austria la Consiliul JAI de pe 7 decembrie, a făcut deja destul ca să merite o mobilizare cetățenească apăsată. Ar fi fost un precedent memorabil, o lecție scurtă și clară, pe care Austria o merita și nu ar fi uitat-o prea repede.
