Siria. Falsificarea istoriei. Primăvara Arabă!
1.Sinuciderea care a declanșat furtuna sau scânteia care maschează exploziile din umbră!
Pe 17 decembrie 2010, Mohamed Bouazizi, un tânăr tunisian, s-a autoincendiat în semn de protest față de umilințele și abuzurile regimului. Actul său de disperare a fost prezentat ca simbolul unei revoluții spontane împotriva dictaturii.
Elementul declanșator a fost urmat de un domino regional ce a măturat regimuri, a incendiat capitale și a îngropat milioane de oameni sub ruinele democrației occidentale „exportate” cu racheta și tancul.
Revoltele, pregătite anterior de oligarhia americano-israeliană-rusă, au izbucnit aproape instantaneu, în mai multe ţări din zonă, şi au condus, printre altele, la:
- înlăturarea preşedinţilor Tunisiei şi Egiptului,
- mazilirea „dictatorului” Libiei, Muammar Gadaffi, care a şi fost ucis de teroriștii Al Qaeda din Maghrebul Islmic (A.Q.M.I.), așa-zișii revoluţionari,
- dizolvarea guvernelor Iordaniei şi Cisiordaniei,
- războiul civil din Siria.
În realitate, revoltele din Tunisia, Egipt, Libia, Yemen, Siria, toate „accidental” în același timp, fuseseră deja anticipate, pregătite și ațâțate de rețelele de interese occidentale și estice, sub masca democratizării.
Aparent, totul s-a declanșat spontan. În fapt, Primăvara Arabă a fost proiectul secolului pentru acapararea energiei: gaz, petrol și trasee strategice. „Democratizarea” a fost doar un paravan pentru o redistribuire a puterii energetice mondiale, în dauna statelor suverane și în favoarea corporațiilor și guvernelor care controlează fluxurile globale.
2.Leviatanul, monstrul care a aprins „Primăvara Arabă”!
„Primăvara Arabă” nu a fost niciodată o revoltă populară spontană în numele democrației. A fost un plan diabolic, bine pus la punct, orchestrat în laboratoarele geopoliticii globale, acolo unde popoarele sunt doar monede de schimb, iar suveranitatea națională este privită ca un obstacol în calea controlului resurselor.
Dar în spatele cortinei ardea un foc mult mai adânc decât cel al revoltelor stradale: un zăcământ uriaș de gaze naturale, respectiv Leviatanul. Cu o estimare de peste 3.454 miliarde de metri cubi, acest monstru geologic situat în Bazinul Levantin al Mediteranei are potențialul de a rescrie hărțile energetice mondiale și de a rupe lanțurile de dependență ale Europei de gazul rusesc. Pentru asta, însă, trebuia înlăturat ultimul obstacol geopolitic din zonă: regimul Assad.
În 2010, în adâncurile Mării Mediterane, compania americană Noble Energy a descoperit un zăcământ gigantic de gaze: 3.454 miliarde de metri cubi. A fost botezat Leviatan, cu trimiteri religioase și apocaliptice, dar cu o realitate economică greu de egalat. Potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite, întreaga regiune a Bazinului Levantin conține peste 122 de trilioane de metri cubi de gaze naturale, plus aproape 2 miliarde de barili de petrol.
Această regiune, întinsă între Israel, Liban, Cipru, Siria, Turcia și Egipt, a devenit, brusc, una dintre cele mai importante mize geopolitice ale planetei. Israelul și-a declarat rapid dreptul de exploatare unilaterală.
Libanul a contestat. Siria, prin regimul Assad, a refuzat să renunțe. Turcia a răspuns cu manevre navale. Ciprul, sprijinit de Occident, a permis explorări americane și israeliene. Rusia a intervenit pentru a apăra regimul sirian și accesul propriu la gaz.
Ce spune Khalid Beyye, fost ofițer de informații sirian:
„Exploatarea câmpului a pus gaz pe foc, implicând toate elementele conflictuale din regiune. Acestea sunt Israelul, Siria, Fâșia Gaza, unde „domnește” Hamasul, care irită Israelul, Ciprul, care irită Turcia. Libanul a cerut la Organizația Națiunilor Unite să i se recunoască dreptul de exploatare în apele sale teritoriale, iar cea mai vocală e mișcarea Hezbollah, susținută de Iran, care, de asemenea, irită Israelul. Unul dintre cele mai mari zăcăminte din lume, în una dintre cele mai conflictuale zone din lume, Leviatanul a început imediat să-și arate colții.”
Țările arabe care au refuzat să joace după partitura Casei Albe, respectiv Tunisia, Egipt, Libia și Siria, au fost imediat etichetate „tiranii”, iar liderii lor „dictatori”. Cine nu semna contractul cu americanii sau cu Israelul devenea țintă de drone și de „revoluționari” antrenați de Agenția Centrală de Informații și de Mossad. În acest context al înțelegerilor dintre marile puteri, Gaddafi a fost linșat public, iar Assad a fost ținut captiv în propriul palat, subordonat direct unei armate loiale Moscovei, nu propriului stat.
3.Totul s-a transformat într-o luptă totală pentru controlul energetic și strategic al Mediteranei!
Siria, punctul zero al războiului gazelor!
Siria a fost veriga-cheie a conflictului energetic care traversează tot Orientul Mijlociu. În 2010, cu un an înainte de declanșarea oficială a războiului civil, un consorțiu condus de Noble Energy a descoperit Leviatanul.
Siria a fost victima perfectă. Situată strategic, cu o poziție cheie între Iran, Liban și Mediterana, și cu o conducere încă atașată suveranității naționale, Damascul a devenit inamicul numărul. 1 pentru cei care doreau control total în regiune.
Israelul a revendicat imediat exploatarea zăcământului. Libanul, Cipru, Turcia și Siria au contestat. Hezbollah a reacționat. Iranul a intervenit. Și, desigur, SUA a „sprijinit democrația” cu portavioane și bombardamente.
Qatarul și Turcia, susținute de Washington, au propus un gazoduct care ar fi traversat Arabia Saudită, Iordania, Siria și Turcia, pentru a ajunge în Europa. Acest proiect ar fi asigurat o alternativă la gazul rusesc, însemnând pierderi uriașe pentru Moscova.
Rusia a reacționat dur: i-a avertizat pe sirieni să nu semneze și i-a „convins” pe generalii sirieni, școliți la Moscova, să preia controlul decizional. Bashar al Assad a fost izolat în propriul palat, un prizonier al propriei armate și al jocurilor de interese ale Kremlinului.
Ce spune Khalid Beyye, fost ofițer de informații sirian:
„Kremlinul a intervenit la Bashar, să nu semneze contractul cu Qatarul”, ne spune ofițerul sirian. Ca să fie siguri că l-au convins, rusii i-au „capacitat” pe generalii sirieni care s-au școlit la Universitatea Lomonosov din Moscova. Bashar nu are putere asupra armatei, cum avea tatăl lui. Este condus de generalii lomonosoviști, cu care rușii tratează direct, doar informându-l pe Bashar”.
Assad a refuzat să semneze, la presiunea Kremlinului, și a acceptat, în schimb, proiectul iranian. Pentru această „trădare”, Siria a plătit prețul suprem: o țară distrusă, peste 500.000 de morți, milioane de refugiați și un președinte izolat, supravegheat de propriii generali educați la Moscova.
Alegerea președintelui sirian de a accepta proiectul iranian – care prevedea un gazoduct traversând Iran, Irak și Siria – a dus la explozia revoltei din Daraa, declanșată exact în momentul în care trebuia. SUA, Arabia Saudită, Turcia și Qatarul au declanșat asaltul asupra Damascului sub acoperirea Frăției Musulmane și a rebelilor „democratici”.
Khalid Beyye, fost ofițer de informații sirian:
„Când a început așa-zisă revoltă din Daraa, Bashar a dat ordin autorităților să vorbească oamenilor, să rezolve pașnic. Armata s-a implicat cu de la ea putere, ignorând ordinul lui Bashar. A vrut să dea o lecție populației, că în Siria nu ține cu „primăverile” de sorginte occidentală, și lui Bashar, că în materie de revolte, nu are pregătirea necesară să se amestece.
Și așa este de atunci. Bashar și familia lui sunt, practic, prizonieri la palat. Nu pot să plece, stau și încasează tot ce le servește armata. Ce se va întâmpla cu el? Probabil, în final, va fi ucis, ca țap ispășitor pentru tot ce a făcut armata!”
Statele Unite, Turcia, Qatarul și Arabia Saudită au început să sprijine direct organizația teroristă Frații Musulmani, ca element destabilizator pentru regimurile „trădătoare”, care au negociat cu Iranul, Rusia, China și India potențialul Leviatanului.
Navele turcești se angajau în tot felul de conflicte cu navele de prospectie americane, israeliene și cipriote în Marea Mediterană.
Turcia importă din Rusia 60% din necesarul de gaze naturale și nu poate lăsa „inamicul istoric” să gestioneze și Leviatanul. Dacă vin la putere Frații Musulmani, se speră că se va inversă avantajul.
Khalid Beyye, fost ofițer de informații sirian:
„Nu există prietenii durabile, ci doar interese durabile, iar în cazul Leviatanului, niciuna dintre părți nu va ceda fără luptă. Restul sunt doar vorbe în vânt. Leviatanul și nu grija pentru popoarele arabe a adus toate navele de război în Mediterana!
Așa au ajuns să aibă bază în Portul Tartus, cu acces la Leviatan. Între ciocan și nicovală, Bashar a acceptat proiectul de gazoduct al Iranului. În acest caz, cei care hotărăsc cine sunt beneficiarii gazelor sunt Iranul, China, India și Rusia. Construcția gazoductului a început imediat, iar forțele destabilizatoare din afară s-au pus în funcțiune”.
În spatele fiecărei mișcări se afla controlul asupra conductelor. Cine controlează gazoductele, controlează politica externă a Europei. Iar Statele Unite și Israelul nu-și permiteau ca Rusia, Iranul și China să acapareze un asemenea avantaj strategic.
Pe de o parte, ţările occidentale criticau regimul preşedintelui Bashar al Assad, considerându-l tiranic, sângeros, etc., totul datorită pretentiilor Damascului la bogățiile imense din apropierea coastelor siriene (Marea Mediterana), un aspect firesc și normal, având în vedere că Marea Teritoriala a Siriei cuprindea o parte din aceste resurse de hidrocarburi.
Pe de altă parte, Rusia, care, fie s-a simțit înșelată de Imperiul Anglo-American, fie și-a jucat rolul de apărător al valorilor suveraniste siriene, acționând conform înțelegerilor stabilite de axa Moscova – Tel Aviv – Londra – Washington, a solicitat comunităţii internaţionale să se abţină de la intervenţii în această ţară şi a deplasat nave militare în zonă pentru a arăta că „nu glumeşte”!
Va urma! Siria. Falsificarea istoriei. Nimic din ceea ce s-a întâmplat în Siria nu a fost întâmplător. Primăvara Arabă!
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt zxol de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
