2025. Siria. Falsificarea istoriei. Primăvara Arabă!

2025. Siria. Falsificarea istoriei. Primăvara Arabă!

Introducere – Povestea unui stat mândru, suveran și independent! Lecția amară pentru România!

A fost odată Siria… o țară suverană, independentă, mândră și prosperă într-o regiune măcinată de conflicte și instabilitate. A fost, pentru că ceea ce odinioară era un stat solid, cu o economie în ascensiune și o societate diversă, a devenit, în ultimii ani, teatrul unei tragedii geopolitice de proporții.

Însă, pentru a înțelege ce a fost și ce s-a pierdut, trebuie mai întâi să privim realitatea Siriei de dinainte de război. Apoi, poate, vom înțelege mai bine de ce România, în ciuda tuturor nenorocirilor care o lovesc, nu este astăzi în război. Nu pentru că ar fi scutită de haos, ci pentru că se află sub un alt tip de ocupație, unul tăcut, economic, politic, instituțional.

Siria. O țară care a refuzat să se supună!

Siria a fost o excepție în lumea arabă. Un stat care, deși încadrat într-o regiune tulbure, a reușit să mențină un echilibru intern impresionant. Unul dintre marile atuuri ale Siriei a fost poziția sa strategică și resursele uriașe aflate în subsolul ei.

Bazinul Levantin, situat în Marea Mediterană, adăpostește una dintre cele mai bogate rezerve de hidrocarburi din lume: peste 122 de trilioane de metri cubi de gaze naturale și aproape 2 miliarde de barili de petrol. Iar Siria controla o parte importantă a acestui uriaș tezaur energetic.

În plus, Siria nu era membră a sistemului financiar global dominat de băncile Rothschild. Nu avea datorii externe, nu depindea de FMI sau Banca Mondială și își controla propriii bani și propria politică economică. Economia sa era în mare parte etatizată, cu resursele naturale și energiile în mâinile statului. Companiile petroliere erau deținute de guvern, iar producția zilnică de circa 500.000 de barili de petrol era valorificată în interes național.

Siria a respins organismele modificate genetic și a interzis cultivarea și importul alimentelor modificate. Într-o lume în care marile corporații agrochimice au acaparat piețele alimentare și au corupt reglementările, Damascul a spus „nu”. A spus „nu” și extremismului islamic. Siria a fost singurul stat arab cu o Constituție laică, în care sharia – legea islamică – era neconstituțională, iar mișcările radicale erau combătute cu fermitate, uneori chiar brutal.

Femeile siriene se bucurau de aceleași drepturi ca și bărbații în privința educației, muncii și sănătății. Nu purtau vălul obligatoriu, iar participarea lor în societate era vizibilă și activă. Aproximativ 10% din populație era creștină – un fenomen aproape inexistent în alte state arabe, unde discriminarea religioasă a dus la exodul creștinilor. În Siria, aceștia aveau un rol activ în politică, economie și cultură.

Bashar al-Assad, deși demonizat în presa occidentală, se bucura de o popularitate considerabilă înainte de declanșarea conflictului. Provenind dintr-o familie alawită – o minoritate tolerantă a islamului șiit – Assad a menținut Siria pe o linie stabilă, seculară și relativ prosperă. Iar în vremurile de criză, Siria a fost un adăpost. A primit sute de mii de refugiați irakieni, fără discriminare. A fost o țară pașnică, fără războaie interne, fără instabilitate, până când interesele străine au decis că e timpul să intervină.

România. O colonie tăcută, fără suveranitate, fără apărare!

Privind spre Siria de dinaintea războiului, ne putem întreba: de ce România, aflată într-o stare de colonie economică și socială, nu a cunoscut un conflict similar? Răspunsul e simplu și dureros: pentru că România nu mai are nimic ce ar putea provoca o astfel de revoltă din partea puterilor globale. Tot ce se putea jefui a fost deja luat. România nu e Siria pentru că România a cedat fără luptă.

România nu mai deține nimic. Nici petrolul, nici gazele, nici pădurile, nici minereurile, nici apele, nici terenurile. Totul a fost vândut – pe nimic – de guvernele trădătoare instalate după 1990. Marii jucători ai lumii nu au nevoie să pornească un război aici: România este deja subjugată complet.

Avem bănci străine care controlează sistemul financiar românesc. Avem datorii uriașe la FMI, Banca Mondială și alte instituții. Avem mâncare modificată genetic pe rafturi, fără ca românii să știe ce mănâncă. Acceptăm cerealele contaminate ale Ucrainei fără nicio reglementare clară, în timp ce fermierii noștri dau faliment. Executăm fără discernământ toate ordinele venite din afară, iar liderii politici români sunt complet aserviți.

Economia națională este o ficțiune. Nu mai există industrie românească, nu mai există capital românesc, nu mai există autonomie economică. Totul e străin, controlat din afară. Justiția e politizată, iar instituțiile de forță sunt populate de oameni ai Sistemului, care nu servesc interesul public, ci interesele unei oligarhii globale.

România este guvernată de oameni șantajabili, formați într-un sistem securist-bolșevic, care nu au niciun interes să apere poporul. Dimpotrivă, lucrează împotriva lui. Au vândut educația, au prăbușit sănătatea, au transformat România într-o țară de mâna a treia în propria Europă. Un exemplu grăitor este Hotărârea Guvernului Ungureanu prin care limba română a fost eliminată dintr-o instituție de învățământ din Târgu Mureș, la presiunile UDMR – un act de trădare națională în plină legalitate.

Trădarea intereselor poporului român nu mai este o excepție, ci o constantă a politicii naționale. Nimeni nu mai apără cetățeanul român, nimeni nu mai ține cu acest popor. Cei care îndrăznesc să o facă sunt marginalizați, denigrați sau eliminați din spațiul public. Cei care se ridică sunt etichetați ca extremiști sau conspiraționiști.

Concluzie parțială. De ce nu e război în România? Pentru că nu mai e nevoie!

România nu este în război pentru că s-a predat fără luptă. Siria a fost lovită pentru că a îndrăznit să reziste. România este în genunchi de bunăvoie, Siria a căzut doar după ce a fost pusă la pământ prin forță. România nu mai reprezintă o amenințare pentru interesele marilor puteri. Tot ce se putea cuceri a fost cucerit: resursele, instituțiile, suveranitatea, economia, chiar și conștiința națională.

România nu mai este un stat, ci o administrație de ocupație care lucrează în interesul celor care au jefuit-o. De aceea, nu e nevoie de bombe, de rachete sau de revolte armate. Poporul e controlat prin datorii, frică, dezinformare și sărăcie. Este un popor care nu mai deține pârghiile propriei libertăți, iar cei care încearcă să le recâștige sunt imediat catalogați drept dușmani ai democrației.

Așadar, întrebați-vă: nu cumva lipsa războiului în România e cel mai clar semn că suntem deja ocupați?

Sinuciderea care a declanșat furtuna sau scânteia care maschează exploziile din umbră!

Pe 17 decembrie 2010, Mohamed Bouazizi, un tânăr tunisian, s-a autoincendiat în semn de protest față de umilințele și abuzurile regimului. Actul său de disperare a fost prezentat ca simbolul unei revoluții spontane împotriva dictaturii.

Elementul declanșator a fost urmat de un domino regional ce a măturat regimuri, a incendiat capitale și a îngropat milioane de oameni sub ruinele democrației occidentale „exportate” cu racheta și tancul.

Revoltele, pregătite anterior de oligarhia americano-israeliană-rusă, au izbucnit aproape instantaneu, în mai multe ţări din zonă, şi au condus, printre altele, la:

• înlăturarea preşedinţilor Tunisiei şi Egiptului,
• mazilirea „dictatorului” Libiei, Muammar Gadaffi, care a şi fost ucis de teroriștii Al Qaeda din Maghrebul Islmic (A.Q.M.I.), așa-zișii revoluţionari,
• dizolvarea guvernelor Iordaniei şi Cisiordaniei,
• războiul civil din Siria.

În realitate, revoltele din Tunisia, Egipt, Libia, Yemen, Siria, toate „accidental” în același timp, fuseseră deja anticipate, pregătite și ațâțate de rețelele de interese occidentale și estice, sub masca democratizării.

Aparent, totul s-a declanșat spontan. În fapt, Primăvara Arabă a fost proiectul secolului pentru acapararea energiei: gaz, petrol și trasee strategice. „Democratizarea” a fost doar un paravan pentru o redistribuire a puterii energetice mondiale, în dauna statelor suverane și în favoarea corporațiilor și guvernelor care controlează fluxurile globale.

Leviatanul, monstrul care a aprins „Primăvara Arabă”!

„Primăvara Arabă” nu a fost niciodată o revoltă populară spontană în numele democrației. A fost un plan diabolic, bine pus la punct, orchestrat în laboratoarele geopoliticii globale, acolo unde popoarele sunt doar monede de schimb, iar suveranitatea națională este privită ca un obstacol în calea controlului resurselor.

Dar în spatele cortinei ardea un foc mult mai adânc decât cel al revoltelor stradale: un zăcământ uriaș de gaze naturale, respectiv Leviatanul. Cu o estimare de peste 3.454 miliarde de metri cubi, acest monstru geologic situat în Bazinul Levantin al Mediteranei are potențialul de a rescrie hărțile energetice mondiale și de a rupe lanțurile de dependență ale Europei de gazul rusesc.

Pentru asta, însă, trebuia înlăturat ultimul obstacol geopolitic din zonă: regimul Assad.

În 2010, în adâncurile Mării Mediterane, compania americană Noble Energy a descoperit un zăcământ gigantic de gaze: 3.454 miliarde de metri cubi. A fost botezat Leviatan, cu trimiteri religioase și apocaliptice, dar cu o realitate economică greu de egalat.

Potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite, întreaga regiune a Bazinului Levantin conține peste 122 de trilioane de metri cubi de gaze naturale, plus aproape 2 miliarde de barili de petrol.

Această regiune, întinsă între Israel, Liban, Cipru, Siria, Turcia și Egipt, a devenit, brusc, una dintre cele mai importante mize geopolitice ale planetei. Israelul și-a declarat rapid dreptul de exploatare unilaterală.

Libanul a contestat. Siria, prin regimul Assad, a refuzat să renunțe. Turcia a răspuns cu manevre navale. Ciprul, sprijinit de Occident, a permis explorări americane și israeliene. Rusia a intervenit pentru a apăra regimul sirian și accesul propriu la gaz.

Ce spune Khalid Beyye, fost ofițer de informații sirian:

  „Exploatarea câmpului a pus gaz pe foc, implicând toate elementele conflictuale din regiune. Acestea sunt Israelul, Siria, Fâșia Gaza, unde „domnește” Hamasul, care irită Israelul, Ciprul, care irită Turcia. Libanul a cerut la Organizația Națiunilor Unite să i se recunoască dreptul de exploatare în apele sale teritoriale, iar cea mai vocală e mișcarea Hezbollah, susținută de Iran, care, de asemenea, irită Israelul. Unul dintre cele mai mari zăcăminte din lume, în una dintre cele mai conflictuale zone din lume, Leviatanul a început imediat să-și arate colții.”

 Țările arabe care au refuzat să joace după partitura Casei Albe, respectiv Tunisia, Egipt, Libia și Siria, au fost imediat etichetate „tiranii”, iar liderii lor „dictatori”. Cine nu semna contractul cu americanii sau cu Israelul devenea țintă de drone și de „revoluționari” antrenați de Agenția Centrală de Informații și de Mossad. În acest context al înțelegerilor dintre marile puteri, Gaddafi a fost linșat public, iar Assad a fost ținut captiv în propriul palat, subordonat direct unei armate loiale Moscovei, nu propriului stat.

Totul s-a transformat într-o luptă totală pentru controlul energetic și strategic al Mediteranei!

Siria, punctul zero al războiului gazelor!

Siria a fost veriga-cheie a conflictului energetic care traversează tot Orientul Mijlociu. În 2010, cu un an înainte de declanșarea oficială a războiului civil, un consorțiu condus de Noble Energy a descoperit Leviatanul.

Siria a fost victima perfectă. Situată strategic, cu o poziție cheie între Iran, Liban și Mediterana, și cu o conducere încă atașată suveranității naționale, Damascul a devenit inamicul numărul. 1 pentru cei care doreau control total în regiune.

Israelul a revendicat imediat exploatarea zăcământului. Libanul, Cipru, Turcia și Siria au contestat. Hezbollah a reacționat. Iranul a intervenit. Și, desigur, SUA a „sprijinit democrația” cu portavioane și bombardamente.

Qatarul și Turcia, susținute de Washington, au propus un gazoduct care ar fi traversat Arabia Saudită, Iordania, Siria și Turcia, pentru a ajunge în Europa. Acest proiect ar fi asigurat o alternativă la gazul rusesc, însemnând pierderi uriașe pentru Moscova.

Rusia a reacționat dur: i-a avertizat pe sirieni să nu semneze și i-a „convins” pe generalii sirieni, școliți la Moscova, să preia controlul decizional. Bashar al Assad a fost izolat în propriul palat, un prizonier al propriei armate și al jocurilor de interese ale Kremlinului.

Ce spune Khalid Beyye, fost ofițer de informații sirian:

 „Kremlinul a intervenit la Bashar, să nu semneze contractul cu Qatarul”, ne spune ofițerul sirian. Ca să fie siguri că l-au convins, rusii i-au „capacitat” pe generalii sirieni care s-au școlit la Universitatea Lomonosov din Moscova. Bashar nu are putere asupra armatei, cum avea tatăl lui. Este condus de generalii lomonosoviști, cu care rușii tratează direct, doar informându-l pe Bashar”.

Assad a refuzat să semneze, la presiunea Kremlinului, și a acceptat, în schimb, proiectul iranian. Pentru această „trădare”, Siria a plătit prețul suprem: o țară distrusă, peste 500.000 de morți, milioane de refugiați și un președinte izolat, supravegheat de propriii generali educați la Moscova.

Alegerea președintelui sirian de a accepta proiectul iranian – care prevedea un gazoduct traversând Iran, Irak și Siria – a dus la explozia revoltei din Daraa, declanșată exact în momentul în care trebuia. SUA, Arabia Saudită, Turcia și Qatarul au declanșat asaltul asupra Damascului sub acoperirea Frăției Musulmane și a rebelilor „democratici”.

Khalid Beyye, fost ofițer de informații sirian:

„Când a început așa-zisă revoltă din Daraa, Bashar a dat ordin autorităților să vorbească oamenilor, să rezolve pașnic. Armata s-a implicat cu de la ea putere, ignorând ordinul lui Bashar. A vrut să dea o lecție populației, că în Siria nu ține cu „primăverile” de sorginte occidentală, și lui Bashar, că în materie de revolte, nu are pregătirea necesară să se amestece.

Și așa este de atunci. Bashar și familia lui sunt, practic, prizonieri la palat. Nu pot să plece, stau și încasează tot ce le servește armata. Ce se va întâmpla cu el? Probabil, în final, va fi ucis, ca țap ispășitor pentru tot ce a făcut armata!”

 Statele Unite, Turcia, Qatarul și Arabia Saudită au început să sprijine direct organizația teroristă Frații Musulmani, ca element destabilizator pentru regimurile „trădătoare”, care au negociat cu Iranul, Rusia, China și India potențialul Leviatanului.

Navele turcești se angajau în tot felul de conflicte cu navele de prospectie americane, israeliene și cipriote în Marea Mediterană.

Turcia importă din Rusia 60% din necesarul de gaze naturale și nu poate lăsa „inamicul istoric” să gestioneze și Leviatanul. Dacă vin la putere Frații Musulmani, se speră că se va inversă avantajul. 

Khalid Beyye, fost ofițer de informații sirian:

 „Nu există prietenii durabile, ci doar interese durabile, iar în cazul Leviatanului, niciuna dintre părți nu va ceda fără luptă. Restul sunt doar vorbe în vânt.  Leviatanul și nu grija pentru popoarele arabe a adus toate navele de război în Mediterana!

Așa au ajuns să aibă bază în Portul Tartus, cu acces la Leviatan. Între ciocan și nicovală, Bashar a acceptat proiectul de gazoduct al Iranului. În acest caz, cei care hotărăsc cine sunt beneficiarii gazelor sunt Iranul, China, India și Rusia. Construcția gazoductului a început imediat, iar forțele destabilizatoare din afară s-au pus în funcțiune”.

În spatele fiecărei mișcări se afla controlul asupra conductelor. Cine controlează gazoductele, controlează politica externă a Europei. Iar Statele Unite și Israelul nu-și permiteau ca Rusia, Iranul și China să acapareze un asemenea avantaj strategic.

Pe de o parte, ţările occidentale criticau regimul preşedintelui Bashar al Assad, considerându-l tiranic, sângeros, etc., totul datorită pretentiilor Damascului la bogățiile imense din apropierea coastelor siriene (Marea Mediterana), un aspect firesc și normal, având în vedere că Marea Teritoriala a Siriei cuprindea o parte din aceste resurse de hidrocarburi.

Pe de altă parte, Rusia, care, fie s-a simțit înșelată de Imperiul Anglo-American, fie și-a jucat rolul de apărător al valorilor suveraniste siriene, acționând conform înțelegerilor stabilite de axa Moscova – Tel Aviv – Londra – Washington, a  solicitat comunităţii internaţionale să se abţină de la intervenţii în această ţară şi a deplasat nave militare în zonă pentru a arăta că „nu glumeşte”!

Axa Moscova – Tel Aviv – Londra – Washington: un joc cu patru mâini!

Nimic din ceea ce s-a întâmplat în Siria nu a fost întâmplător. A fost o înțelegere între marile puteri.

Rusia a obținut control militar și economic asupra Siriei și a salvat regimul Assad, dar nu din loialitate ideologică, ci pentru a-și recupera investițiile: peste 20 de miliarde de dolari, inclusiv în armament, petrol și infrastructură.

Potrivit Stockholm International Peace Research Institute, contractele de armament ale Siriei cu Rusia s-au ridicat, în 2011, la o valoare de cel puțin 4 miliarde dolari.

”Potirivit cotidianul New York Times, între anii 2000-2010, Rusia a vândut armament Siriei la o valoare de 1,5 miliarde de dolari americani, transformând Siria în cel mai mare client de armament al Rusiei.  Exporturile Rusiei către Siria au fost în valoare de 1,1 miliarde dolari în 2010 şi investiţiile sale în această ţară au fost evaluate la aproximativ 20 de miliarde de dolari americani, inclusiv cele 4 miliarde pentru armament.

În plus, Rusia și-a recuperat cele 20 miliarde de dolari investiți în Siria. Inclusiv în armament.

De asemenea, firma rusă „Stroitransgaz” a fost implicat în proiecte în valoare de 1,1 miliarde dolari în Siria, printre altele vizând construirea unei centrale de distribuţie a gazelor naturale la 200 de kilometri est de Homs, în regiunea Al-Rakaka şi al unui suport tehnic pentru construirea unei conducte de gaz.

Tatneft, o subsidiara a „Gazprom”, este firma cea mai importantă de energie din Siria.

Alte firme cu interese de afaceri majore în Siria includ producătorul de oţel T.M.K. şi transportatorul naţional „Aeroflot”, care intreţine flota civilă de avioane a Siriei.

Tel Avivul a tăiat tentaculele iraniene și a eliminat un alt regim ostil care își propusese să-i arunce pe evrei în Mediterana. Statele Unite au reintrat în jocul energetic mediteranean, au vândut armament și au menținut haosul funcțional.

Iar Marea Britanie, vechi maestru al dezbinării în Orientul Mijlociu, și-a asigurat o parte din redevențe prin firme off-shore și și-a jucat vechiul rol colonial de instigator și coordonator din umbră.

Acest „careu de ași” a avut grijă să transforme Siria într-un teatru al violenței controlate. Fiecare grupare insurgentă avea propriul sponsor, fiecare rebeliune era filmată și transformată în instrument de presiune internațională.

Frăția Musulmană a fost sprijinită de Qatar, Arabia Saudită și Statele Unite. Hezbollah de Iran. Kurzii de Israel și Statele Unite. Toți împotriva tuturor, iar în final, toți împotriva poporului sirian.

Toți au câștigat. Cu excepția poporului sirian.

Poporul sirian, singurul care pierde!

După peste un deceniu de război, singurii care au pierdut cu adevărat sunt sirienii.

Cu peste 500.000 de morți, milioane de refugiați, orașe rase de pe fața pământului, Siria a devenit terenul de testare al marilor puteri, toate mascate în retorica libertății.

Așa cum remarca un agent sirian sub acoperire într-un interviu:

„Leviatanul și nu grija pentru popoarele arabe a adus toate navele de război în Mediterana!”

Case distruse, spitale bombardate, școli rase de pe fața pământului. În timp ce giganții energetici semnau contracte de miliarde pentru exploatarea Leviatanului, poporul sirian trăia în mizerie, foamete și exod.

Peste 6,8 milioane de refugiați au fugit din țară, iar peste 6 milioane sunt strămutați intern.

Israelul a obținut securitate. Rusia a obținut Tartusul. Statele Unite a obținut haosul necesar pentru a justifica prezența militară. Iar marile corporații energetice, Noble Energy, Total, Gazprom, Tatneft, își dispută acum, pe tăcute, drepturile de exploatare.

Siria nu a fost despre democrație. A fost despre resurse. Iar Leviatanul a fost doar începutul.

Turcia și Rusia, inamici de fațadă și parteneri de gaz!

Paradoxal, deși Turcia s-a angajat în conflicte directe cu Rusia (inclusiv doborând un avion militar în 2015), relațiile lor în domeniul energetic au continuat. Ankara importă 60% din gazul său din Rusia. Cele două țări colaborează prin proiecte precum TurkStream, iar Turcia nu poate risca o ruptură totală.

În același timp, Erdogan a susținut rebelii sirieni, Frăția Musulmană și a intrat în coliziune cu Israelul, Cipru și Grecia în Marea Mediterană. Interesele energetice sunt atât de mari, încât alianțele se fac și se desfac în funcție de ultimul contract sau ultimul gazoduct.

Mediterana, noul câmp de luptă al secolului 21!

Mediterana de Est, bogată în hidrocarburi, este noul „Golf Persic” al secolului 21. Cu rezerve estimate de peste 122 de trilioane de metri cubi de gaz și 1,7 miliarde de barili de petrol, zona devine miza supremă pentru marile puteri.

Turcia vrea o parte. Grecia revendică altă parte. Cipru, Israel și Liban se ceartă la Organizația Națiunilor Unite. NATO și Rusia patrulează cu submarine nucleare și portavioane.

Acest conflict nu se va încheia curând. Este o bătălie pentru decenii, în care doar cei cu armate, flote navale și influență diplomatică reală vor câștiga. Și în tot acest timp, propaganda occidentală va continua să vorbească despre „drepturile omului”, „tranziție democratică” și „lupta împotriva terorismului”.

Teroriștii la putere în Siria, cu acordul SUA și al Europei Occidentale.

Cine este liderul militant sirian care l-a răsturnat, cu ajutorul „democrațiilor” occidentale, pe Bashar al-Assad?

Occidentul și „Reconstrucția Siriei”, afacerea secolului!

După ce Siria a fost distrusă, actorii principali se întrec acum în „oferte de reconstrucție”. Bani, contracte, infrastructură, refacerea rezervelor de gaze și petrol, toate acestea cuantificându-se în sute de miliarde de dolari.

Rusia și-a recuperat investițiile prin contracte de reconstrucție, armament și redevențe. Statele Unite au reintrat în joc prin intermediul firmelor private de securitate și energie. Marea Britanie a girat interesul companiilor off-shore și al firmelor de extracție.

Totul este calculat. Nimic nu este umanitar. Acolo unde moare un stat, se naște o corporație.

În final, în urma unor înțelegeri între marile puteri, în decembrie 2024 liderul sirian Bashar al-Assad a părăsit Damascul având ca destinație Moscova.

Puterea a fost preluată de gruparea extremist-teroristă Hayat Tahrir al-Sham, asociată Al-Qaeda și sprijinită financiar, material și ideologic de Europa Occidentală și de Statele Unite.

Concluzie:

 „Primăvara Arabă” a fost, în fapt, o iarnă a suveranității!

Adevărul crud este acesta: nu democrația, nu drepturile omului, nu libertatea au stat în spatele „Primăverii Arabe”, ci gazul, petrolul, rutele energetice și hegemonia asupra resurselor. Leviatanul – monstruul mitic – a ieșit din adâncuri, dar nu pentru a fi exploatat de popoarele regiunii, ci de marile puteri.

Sirienii au fost doar pionii. Bashar al Assad – un președinte slab, manevrat de generali ruși și izolat – a fost menținut la putere tocmai pentru a garanta interesele axei Moscova – Teheran – Beijing. SUA, Israelul și Marea Britanie și-au păstrat influența în paralel, mizând pe reconstrucție și pe alte rute energetice.

În final, nimeni nu a pierdut. Doar poporul sirian. Și poate omenirea, care asistă impasibilă cum se justifică oricare război prin cuvinte frumoase, dar se poartă doar pentru gaz, aur, petrol și putere.

Morala unei minciuni geopolitice

„Primăvara Arabă” a fost o minciună. O minciună letală, care a distrus vieți, orașe, națiuni. A fost un plan bine pus la punct pentru a redesena harta energetică a lumii, folosind revolte false, ONG-uri controlate, media docilă și mercenari transformați în „luptători pentru libertate”.

Totul pentru gaze. Totul pentru control. Totul pentru Leviatan.

 

Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt zxol de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.