De ce propunerea legislativa referitoare la pierderea pensiilor de serviciu in cazul celor care au colaborat cu Securitatea, nu s-a mai transformat in act normativ.
Zdrente politice, magistrati mizerabili, directori corupti din institutiile statului si chiar si guvernatorul BNR, colaboratori ai securitatii, in mod sigur nu vor admite ca propunerea legislativa sa devina lege.
MUGUR ISARESCU
Așa cum FANATIK scria, în România există, momentan, un numar impresionant de funcții care sunt ocupate de foști colaboratori ai Securității, dacă aceștia nu au fost demascați. Asta, în condițiile în care verificările suplimentare sunt imposibile.
Așadar, exceptând funcțiile de demnitate publică, dar chiar si acestea, România e plină de posturi publice ocupate de foști colaboratori ai Securității, care nu au fost demascați niciodată.
Curtea Constitutionala si legile promovate in parlamentul Lor, ca al Romaniei nu mai este, l-au salvat pe Mugur Isarescu. Dar tot turnator ramane.
În 2021, Germina Nagăț, membră a Colegiului CNSAS, comenta cazul guvernatorului Băncii Naționale Mugur Isărescu.
CNSAS obținuse probe că Isărescu a semnat note informative la Securitate cu numele conspirativ ”Manole”, însă în cele din urmă instanța a decis că acesta nu a fost colaborator al Securității.
Verificarile efectuate de CNSAS asupra statutului juridic al lui Mugur Isarescu, de colaborator al securitatii, au fost oprite de Curtea Constituţională. Finalitatea de necolaborator a domnului Isarescu este in contradictie cu realitatea pentru că aşa a decis Curtea Constituţională.
Conform cadrului legal din 2009, creat in 2008 in mod special pentru Isarescu si pentru alti turnatori de vaza la securitate (politicieni, magistrati etc.), verificarile CNSAS trebuiau sa se limiteze la categoria „verificări la cerere”, astfel ca datele obtinute suplimentar de catre aceasta institutie cu privire la Guvernatorul BNR nu au mai fi putut fi valorificate.
„Deci am avut probele în bazele de date şi nu am putut să facem nota de constatare si să o trimitem în instanţă. Deci ne împiedica articolul 32 din lege. Era un articol care spunea că noile probe sau documentele, pot fi folosite doar în cazul verificărilor din oficiu”, a precizat Germina Nagâţ.
Nota: Pentru a nu fi verificati in profunzime, in toate bazele de date ale CNSAS, precum si prin alte mijloace specifice institutiei, Isarescu si acolitii au solicitat, din proprie initiativa, documentul de necolaborare cu securitatea. In cazul in care nu ar fi facut acest lucru, ei ar fi fost verificati din oficiu si s-ar fi descoperit adevarul.
Germina Nagâţ a explicat de ce Mugur Isărescu nu putea fi verificat.
„Dânsul era la cerere. Categoriile „la cerere” sunt nominalizate de lege şi, între altele, magistraţii, ambasadorii, Guvernatorul Băncii, membrii Academiei, mulţi, sunt doar la cerere.
Dacă cineva face cerere şi dacă are si o verificare anterioară, ca in cazul domnului Isărescu, care avusese o adeverinţă, noi nu mai puteam să dăm publicităţii nimic din ce aveam în bazele de date găsite de colegi, cum v-am spus, prin metodele investigaţiilor la liber.
În 2019 s-a corectat această prostie din lege, articolul 32, printr-o lege nouă, 161, care a dat drumul reverificărilor şi pentru categoriile ”la cerere””, a menţionat reprezentanta CNSAS.
Ea a declarat că verificarea lui Mugur Isărescu a fost oprită de Curtea Constituţională.
„La sesizarea domnului Isărescu, după ce a ajuns în instanţă, Curtea Constituţională a zis „Halt!”. Deci nu este corect conform legii adoptate de parlamentul plin de turnatori si beizadele de comunisto-bolsevici (vezi, printre altele, cazul Bolojan).
„Şi acum o să vă spun şi motivul că poate lumea nu ştie. Traseul Legii 161 a fost greşit în Parlament ( cu intentie pentru ei, zicem noi). Deci nu trebuia să fie Senatul cameră decizională, ci Camera Deputaţilor. Şi din acest motiv, care e strict procedural, a fost declarată neconstituţională şi, în consecinţă, domnul Isărescu nu mai este colaborator, dar, in realitate, el ESTE”, a adăugat Germina Nagâţ.
Întrebată dacă mai poate ajunge acest dosar în instanţă, ea a răspuns:
“Nu ştiu. Dacă se corectează problema traseului legislativ, dacă, sunt mulţi de dacă. Nu ştiu dacă se va mai putea folosi acest material probator vreodată. În orice caz, pe fond, nu am discutat niciodată în instanţă, nu s-a ajuns pe evaluarea notelor informative date de domnul Isărescu”.
Germina Nagâţ a precizat că nici noul preşedinte al Curţii Constituţionale, Marian Enache, nu mai poate fi verificat de către CNSAS din cauza deciziei luate în cazul lui Mugur Isărescu.
Sebastian Zachmann a întrebat dacă şi Marian Enache figurează în arhivă cu dosar distrus.
„Da, este o situaţie foarte frecventă. Şi din păcate, noi în momentul acesta nu cred că putem să îl reverificăm. Nu putem să-l verificăm deloc. Deci, indiferent ce-am găsi, indiferent ce ar fi în arhivă, nu mai poate fi folosit în momentul ăsta.
Pentru că în noiembrie, în urma sesizării făcute de domnul Isărescu, s-a declarat neconstituţională Legea 161, care completa legea noastră şi ne permitea să folosim materialele noi pentru orice tip de funcţie publică verificată.
Legea împarte verificările în două:
- oficiu, adică, se autosesizează CNSAS şi face de la şeful statului până la membrii Colegiului CNSAS, aleşi locali, guvern etc.,
- şi restul, între care şi magistraţii, sunt la cerere. Această categorie de verificari a fost blocată şi în momentul ăsta este blocată de o decizie a Curţii Constituţionale care s-a luat pe cazul Isărescu”, a mai transmis Germina Nagâţ.
CNSAS a deschis, în iunie 2020, proces la Curtea de Apel Bucureşti, în care a cerut judecătorilor să constate calitatea de colaborator al Securităţii pentru guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
CNSAS a susţinut că Isărescu a activat ca informator în perioada 1979-1989 şi a oferit informaţii fostei Securităţi prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentarii negative la adresa nivelului de trai din România.
Instituţia a mai susţinut că informaţii furnizate de Mugur Isărescu au îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
Curtea Constituţională a admis, în noiembrie 2021, cu majoritate de voturi o excepţie de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea 161/2019 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii este neconstituţională în ansamblul său, în urma unei sesizări făcute de către guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
Nota: Ati intetes mesajul ! Isarescu a discutat cu celalalt turnator la securitate, seful CCR, Marian Enache, iar acesta din urma „a constatat” că Legea 161/2019 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii este neconstituţională în ansamblul său, în urma unei sesizări făcute de către guvernatorul BNR Mugur Isărescu. De aceasta asa-zisa neconstitutionalitate a legii, s-a folosit si seful CCR, al carui dosar de informator nu mai poate fi dat publicitatii.
Va urma ! KLAUS WERNER IOHANNIS.