Foto: Emil Constantinescu sau imaginea unui tradator de tara si neam.
Documentul este comentat de fostul ambasador american, Alfred H Moses, la Bucuresti, la acea vreme, lucru care confera greutate si credibilitate, si il exonereaza pe fostul nostru ministru de externe, dl. Adrian Severin, demonizat pe nedrept timp de 25 de ani‼
Povestea pe scurt:
!!SUA face presiuni asupra Romaniei pentru incheierea acestui tratat, NU pentru intrarea tarii noastre in NATO, ci cu alt scop:
In primul rând, ceea ce apare în mod clar, este interesul SUA în încheierea amintitului tratat, precum și faptul că, în logica acestui interes, diplomația americană a făcut presiuni permanente asupra celor două părți pentru a ajunge la o înțelegere.
O lectură atentă ne permite să observăm că, inițial, aceste presiuni priveau mai mult România.
Tara noastra era acuzată, printre altele de „revendicări teritoriale”, adică de punerea în discuție a tratatelor de pace de la finele celui de-al Doilea Război Mondial și a Actului Final de la Helsinki (1975).
Acest interes se explică nu prin dorința Casei Albe de a deschide drumul României către NATO (s-a văzut că tocmai SUA se opuneau principial unei extinderi a NATO care să includă România), ci prin adoptarea doctrinei Brzezinski, privind relația geostrategică dintre Ucraina și Rusia.
Nota: Zbigniew Brzezinski, fostul consilier pentru securitate națională al președintelui Jimmy Carter și membru senior al Institutului de Politică Externă la Școala de Studii Internaționale Avansate Johns Hopkins.
Astfel, întrucât împreună cu Ucraina, Rusia redevenea sau rămânea un imperiu, America urmărea atragerea celei dintâi în sistemul de alianțe occidental și punerea unei distanțe politice, cât mai mari, între Kiev și Moscova.
Întru aceasta, raporturile Ucrainei cu vecinii săi vestici (Polonia, România și Ungaria) trebuiau degrevate de orice problemă litigioasă; în plus se impunea stabilirea unor structuri multilaterale de cooperare la nivel subregional, apte a ancora cât mai ferm Ucraina în spațiul euro-atlantic.”
‼ Presedintele Emil Constantinescu este identificat ca veriga slaba.
Practic, pe americani nu îi interesa cine cedeaza si cine accepta, îi interesa doar incheierea tratatului. Emil Constantinescu numeste ca sef al comisiei noastre de negociere pe un fost coleg de facultate.
“Punându-le pe toate cap la cap, înțelegem astfel cum la Washington s-a ajuns la concluzia că omul de la care pot fi obținute cedări este Emil Constantinescu și că este preferabil ca Severin să fie evitat.”
“SEVERIN SE OPUNE, AMERICA INTERVINE”.
Cartea ambasadorului Alfred H. Moses ne mai oferă și o altă revelație de natură a schimba convingerile legate de un alt important eveniment al ultimilor treizeci de ani – semnarea Tratatului politic de bază dintre România și Ucraina.
Istoricul Alex Mihai Stoenescu ne spune că, la dorința Președintelui Constantinescu, a fost desemnat de ministrul de Externe, ca negociator-șef al tratatului respectiv, secretarul de stat Dumitru Ceaușu. Constantinescu avea mare încredere în acesta, cei doi fiind foști colegi de facultate.
După câteva săptămâni de negocieri, Ceaușu l-a informat pe Emil Constantinescu, fără a mai aștepta punctul de vedere al șefului său ierarhic, că textul fusese finalizat și Palatul Cotroceni a anunțat de îndată „succesul”. De aici încolo, memoria colectivă este confuză. După mai bine de două decenii, ambasadorul Moses ne ajută să facem lumină cu o relatare șocantă.”
‼ Dumitru Ceausu cedeaza, in favoarea Ucrainei, circulatia libera pe bratele Dunarii, Sulina si Chilia, si renunta la Insula Serpilor ca delimitare a platoului continental al României:
“A doua revelație pe care memoriile lui Alfred Moses ne-o prilejuieste, apropo de tratatul cu Ucraina, este faptul că ministrul Severin a refuzat forma tratatului negociat de Dumitru Ceaușu și a redeschis negocierile, în pofida anunțului în sens contrar făcut de președinția României. Până acum nu s-a știut asta sau, cel puțin, faptul nu a fost documentat dintr-o sursă terță.
Ne putem lesne imagina furtuna iscată în spatele ușilor închise de gestul ministrului român de Externe (fără parafa căruia nu se putea ajunge la semnare), exasperarea ucraineană și reacția americană.
Va urma !
