2024. Profil de politician. Marcel Ciolacu. Impostor, infractor și haimana ! Ultima parte.
Ascensiune politică locală.
Urcat pe valul unor afaceri puțin vizibile, dar profitabile, Marcel Ciolacu reușește să treacă, în acești fantastici ani ai carierei sale, pe sub radarul presei locale. Apare rar în ziare, deși, este, din 2000, consilier local și președintele uneia dintre cele mai influente comisii – cea pentru amenajarea teritoriului, urbanism și realizare a lucrărilor publice. Altfel spus, locul din care se împărțea, în fâșii, orașul.
În ședințele executivului local, intervențiile sale sunt mai degrabă fraze nesofisticate, menite să descurajeze opoziția:
„Orice propunere de hotărâre o face P.S.D. pentru că noi suntem majoritari în Consiliul Municipal!”, e replica cu care închide gura consilierilor locali, tocmai la o dezbatere despre vânzarea spațiilor comerciale ale primăriei.
Chiar și în scandalul partidei de vânătoare cu Omar Hayssam, numele său e ignorat pe plan local, iar atenția este mutată exclusiv spre implicarea prefectului Ion.
Specialistul în relații internationale.
În PSD, este, însă promovat în funcții avangardiste, sub aceeași protecție a lui Vasile Ion. În 2003, de pildă, ajunge secretarul Direcției de Relații Internaționale a PSD Buzău.
În această ipostază cu aer important, e chemat la București, la Reuniunea responsabililor cu Relațiile Internaționale ai Organizațiilor Județene PSD. Ministru de Externe pe atunci, Mircea Geoană ia prim-planul.
Dar Marcel Ciolacu reușește, la rândul său, să se remarce. Întrebat de un reporter al Antenei 1 cine conduce Delegația Comisiei Europene în România, golanul și analfabetul politic răspunde nonșalant că n-are idee care e „răspunsul la această întrebare”.
Două zile la rând, ziarele locale îl pun pe prima pagină:
„Marcel Ciolacu nu știe cine e Jonathan Scheele”. Ironic, nici presa buzoiană nu știe încă cine e Ciolacu pe care îl numește ba „Mihai”, ba Marcel.
Și totuși, un an mai târziu, Marcel Ciolacu ajunge prefect interimar în Guvernul Năstase. La cei 37 de ani este unul dintre cei mai tineri din țară. Stă în funcție o lună, cât Vasile Ion e suspendat ca să candideze la parlamentare.
Din trecerea sa pe la prefectură, istoria locală nu reține fapte, ci doar niște fotografii solemne de la un 1 Decembrie sărbătorit fără entuziasm la Buzău.
Sponsorul De Partid Și Chiriașul La Stat.
Ascensiunea în trena lui Vasile Ion începuse, așadar, discret, încă din anii ’90. Deși era doar un necunoscut cu o mezelărie în Piața Centrală, numele lui Marcel Ciolacu apare, la alegerile locale din 1996, pe lista finanțatorilor oficiali ai partidului, lângă cel al protectorului său politic.
Într-un exercițiu de transparență, P.D.S.R., predecesorul actualului P.S.D., o gașcă de lichele, își publică, în acel an, lista scurtă a sponsorilor politici într-un oficios local. Cu o contribuție de 500.000 de lei, Marcel Ciolacu e al șaptelea în topul declarat al buzoienilor generoși cu partidul.
Un detaliu care nu-l împiedică pe Marcel Ciolacu să se declare, eronat, în CV-ul publicat în 2017 pe site-ul Camerei Deputaților, consilier local al municipiului Buzău, încă din mandatul 1996-2000.
Dar nepotrivirea și mai flagrantă în care îl găsim în 1996 e aceea între ipostaza de finanțator de partid și cea de tânăr protejat social, în care cere casă de la primărie.
Roxana și Marcel Ciolacu se cunosc în ultimii ani de liceu și se căsătoresc în noiembrie 1991. La început, stau cu părinții. La trei ani după nunta lor, în 1994, tatăl, Ion Ciolacu, cumpără, însă, un al doilea apartament pe numele său, respectiv două camere într-un bloc de patru etaje în care tinerii Roxana și Marcel se mută.
Apartamentul din cartierul Viitorului costă 500.000 de lei, iar familia Ciolacu, care avea deja mici afaceri în piață, îi plătește pe loc. Aici li se naște copilul, aici își cunună vecinii și aici rămân până când, mult mai înstăriți deja, își construiesc o vilă pe strada Speranței.
Minciuni de haimana.
Și totuși, în ziua învestirii la Palatul Victoria, Marcel Ciolacu face câteva mărturisiri publice despre trecutul său, în evidentă contradicție cu realitatea:
„Nu am cerut niciodată bani de la părinții mei. Am mers pe zona privată. Am lucrat la o companie româno-israeliană de import-export, ca angajat, am lucrat și ca muncitor la Electronica Industrială, după care mi-am făcut propria companie.
După ce mi-am cumpărat toată concurența din jur, după șapte ani, când a și apărut copilul și ne-am luat un apartament cu două camere pe strada Viitorului și-am avut și norocul să ne închidem balconul, m-am hotărât că m-am plictisit să fac afaceri. Am intrat în administrația locală.”
Notă: Nu s-a plictisit de afaceri așa cum minte acest infractor care ne conduce!!!, ci a realizat faptul că cele mai mari furăciuni se pot face atâta timp cât te afli în structurile statului corupt, respectiv primărie, prefectură, parlament, guvern și președinție.
Astfel, situația sa locativă din anul 1996 nu-l împiedică să pretindă, din postura de tânăr familist fără locuință pe numele său, revoluționar pe deasupra, și o casă de la primărie.
Drept urmare, pe 4 octombrie 1996, primește cu chirie de la Regia Autonomă Municipală (RAM) o casă la curte cu două camere și o bucătărie, pe strada Bucegi, în zona centrală a Buzăului. Deși, după legea prin care a fost încredințată casa, la o chirie infimă, familia Ciolacu ar fi putut să o primească numai dacă demonstra că trăiește la acel moment în „condiții grele de locuit”.
EROU PÂNĂ LA MOARTE ȘI DINCOLO DE EA.
De la primărie, Marcel Ciolacu se alege, așadar, cu o casă și cu cinci spații comerciale în proprietate. Lista beneficiilor personale merge însă mai departe, cu alte favoruri obținute pe baza certificatului de revoluționar.
În 2002, asociația de revoluționari „Club 22” Buzău, printre fondatorii căreia se numără, are o modestă inițiativă: propune primăriei extinderea celui mai mare cimitir al eroilor din țară, cel de la Buzău, cu 70 de locuri de veci care să le revină „eroilor” decembriști.
Nu celor care muriseră la Revoluție, ci mai ales acelora pe care viața îi prinde, două decenii mai târziu, chiar în Consiliul Local care îmbrățișează ideea. Printre ei, și revoluționarul Ciolacu.
Numărul de locuri de veci destinat revoluționarilor de la Buzău e redus, în cele din urmă, la 40. Dintre acestea, consilierul Ciolacu – votant în favoarea inițiativei, potrivit stenogramei de ședință – ia în scurt timp nu unul, ci două. O excepție care își poate găsi explicația în circumstanțele în care s-a decis atribuirea acestor locuri concesionate gratuit.
„Ne-am strâns într-o ședință a Clubului și am procedat la punerea pe listă.
N-a fost un lucru prea râvnit în primă fază. Apoi, fiecare s-a dus să facă contract pe numele lui la URBIS SERV (compania locală care administrează cimitirele), povestește, sub protecția anonimatului, unul dintre membrii asociației.
Sub semnătura actualului primar, Constantin Toma, Primăria Buzău confirmă, într-un răspuns oficial, această împărțire:
„Concesionarea locurilor de veci s-a realizat în urma solicitărilor 100/2002 și 779/2003 primite din partea Asociației Club 22, prin care au fost nominalizați membrii săi, persoane fizice, care urmau să beneficieze de loc de înhumare în parcela beneficiarilor Legii 42/1990.”
A devenit apoi un nume pe un contract de concesiune pentru loc primit gratuit. Și, în cele din urmă, un nume crestat în marmura neagră a monumentului din cimitir ridicat să ni-i amintească pe revoluționarii care vor fi cinstiți acolo, cu excepția lui Ciolacu, pentru că acesta nu a fost revoluționar, ci doar un escroc, un oportunist care s-a folosit de relațiile din partid.
Și totuși, Marcel Ciolacu, premierul, e gata să jure că nu a pretins niciodată nimic ca revoluționar. „N-am cerut niciodată nimic: salariu, indemnizații, pensii, nimic. N-am nicio treabă cu certificatele”, susținea, în decembrie 2023, la o emisiune din prime-time, de la România TV.
Ascensiune politică locală.
Urcat pe valul unor afaceri puțin vizibile, dar profitabile, Marcel Ciolacu reușește să treacă, în acești fantastici ani ai carierei sale, pe sub radarul presei locale. Apare rar în ziare, deși, este, din 2000, consilier local și președintele uneia dintre cele mai influente comisii – cea pentru amenajarea teritoriului, urbanism și realizare a lucrărilor publice. Altfel spus, locul din care se împărțea, în fâșii, orașul.
În ședințele executivului local, intervențiile sale sunt mai degrabă fraze nesofisticate, menite să descurajeze opoziția:
„Orice propunere de hotărâre o face P.S.D. pentru că noi suntem majoritari în Consiliul Municipal!”, e replica cu care închide gura consilierilor locali, tocmai la o dezbatere despre vânzarea spațiilor comerciale ale primăriei.
Chiar și în scandalul partidei de vânătoare cu Omar Hayssam, numele său e ignorat pe plan local, iar atenția este mutată exclusiv spre implicarea prefectului Ion.
Concluzii amare pentru românii corecți, cinstiți și muncitori care sunt obligați să platească cele mai mari și mai multe taxe și impozite din lume, pentru ca acești golani politici să se îmbogățească.
Îmbrăcat acum în costum de designer, Marcel Ciolacu reușește să ascundă bine, dar nu pe de-a întregul, istoriile locale care i-au croit, mai degrabă, o biografie de infractor/escroc/oportunist. De asemenea, Ciolacu este și un combinator/aranjor al intereselor personale, al taberelor politice favorabile, al beneficiilor pe care le-a putut fura/stoarce de la stat.
E greu de închipuit că același om care împarte azi bugetul țării combina relațiile politice cu cele personale ca să-și deschidă, în 1999, împreună cu fratele mijlociu, un bufet cu produse alimentare în sediul Băncii Naționale din Buzău, fără a i se percepe vreo chirie.
Dar viața a făcut ca firma care deschisese bufetul din bancă să-și schimbe doar numele, ca să ia apoi licența audiovizuală a vechiului Tele 7 abc Buzău și să înființeze, în 2006, postul TV Buzău.
Televiziunea locală, gândită de Vasile Ion, e o afacere în care Marcel Ciolacu e cooptat, în 2002, iar fratele mai mare, Mihai Ciolacu, e numit tot atunci director general. Perioada coincide cu anii de glorie ai afacerilor cu carburanți, ai achiziționării spațiilor din piață, ai tranzacției cu Direcția Silvică Buzău, ai vânătorii cu Omar Hayssam.
Ani la rând, studiourile televiziunii locale au ocupat, gratuit, un spațiu al unei instituții de stat fără vreo legătură cu audiovizualul – Apele Române -, ca apoi să se mute în Casa de Cultură a Tineretului, parte a fostului patrimoniu al U.T.C. Pe piața media locală, e de notorietate că televiziunea a fost dintotdeauna proiectul lui Vasile Ion. Marcel Ciolacu a fost, însă, timp de un deceniu, omul din acte.
Omul cu servieta, omul cu magazinul de casete, omul cu mezelăria, omul cu benzinăria, omul cu pădurea de la stat, omul cu votul măsluit în comisii și consilii, omul cu relațiile, omul cu beneficiile de revoluționar. Sunt ipostaze care vor să pară azi străine de omul din Guvern. Sunt însă ale unuia și aceluiași Marcel Ciolacu.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
