2025. „Beijing 2025: România ridică fruntea! Năstase și Dăncilă, semnalul care i-a scos din minți pe globaliști”!
Introducere – Poza de la Beijing, un șoc pentru globaliști și un semnal pentru România.
Pe 7 septembrie 2025, la Beijing, lumea a văzut ceea ce Bucureștiul, oficial, s-a străduit să ascundă: România a fost reprezentată la parada Chinei nu de diplomați în exercițiu, ci de doi foști prim-miniștri – Adrian Năstase și Viorica Dăncilă.
În fotografie, alături de ei, apare și soția lui Năstase. Oficial, autoritățile de la București au refuzat să participe. Neoficial, am avut trei reprezentanți. Iar pentru cine cunoaște regulile jocului geopolitic, asta înseamnă un singur lucru: nu a fost întâmplare.
Năstase și Dăncilă nu s-au dus acolo ca niște turiști de lux. La asemenea nivel, nu există „întâmplare” și nici excursii pe cont propriu. Oricine crede asta e fie naiv, fie prost de-a binelea.
Ei au plecat cu „acoperire tacită”, cu un mandat primit de undeva din interiorul sistemului. Un mandat de probă, un semnal transmis pe sub masă Chinei, dar și Washingtonului și Bruxellesului: România nu mai joacă orb pe un singur cal.
Este o mișcare strategică ce arată că o parte din sistem încearcă să pregătească o variantă de avarie pentru momentul în care corabia Bolojan & company se va scufunda sub greutatea austerității și a minciunilor.
Pentru globaliști, imaginea e un duș rece: România, stat tratat ca slugă în UE, are încă reflexul de a ridica fruntea și de a arăta că nu este complet îngenuncheată.
Poza de la Beijing nu e doar un gest simbolic, ci un avertisment cu greutate: România caută o nouă axă, echilibrând relația privilegiată cu Washington cu o deschidere spre Beijing. Asta înseamnă inteligență geopolitică. Iar pentru Bruxelles și neomarxiștii lor, asta miroase a trădare.
Capitolul I – Adrian Năstase, șahistul politic care joacă mutări mari din umbră.
Adrian Năstase nu este un pensionar politic care se plictisește acasă și decide să-și ia bilet la Beijing pentru a vedea parada. Năstase este, încă, unul dintre cei mai influenți și mai inteligenți oameni politici pe care i-a produs România post-decembristă.
Cu bune și cu rele, cu dosare penale și cu rețeaua lui uriașă, el rămâne un jucător de șah, nu un pion.
Prezența lui la Beijing, alături de soție și de Viorica Dăncilă, nu are cum să fie întâmplătoare. Toate serviciile de informații – de la CIA la DGSE, de la MI6 la BND – au citit imediat fotografia și au înțeles mesajul: România testează terenul chinezesc prin intermediul unui om care are și greutate, și rețele internaționale.
Năstase a construit în anii săi de putere legături solide cu Beijingul, iar aceste contacte n-au dispărut niciodată.
Trebuie spus apăsat: Adrian Năstase are inteligența strategică pe care mulți dintre liderii actuali nu o posedă nici la un sfert. Spre deosebire de autistul politic Nicușor Dan sau de Bolojan contabilul austerității, Năstase știe ce înseamnă diplomația de culise, știe cum se transmit semnale fără să se rostească vorbe mari.
Să ne amintim că, în 2003, Năstase a dus România la masa negocierilor pentru aderarea la UE și NATO, dar în paralel a ținut deschis canalul cu China și cu Rusia.
El știa că pentru o țară mică, supraviețuirea vine din echilibru între marile puteri, nu din slugărnicie oarbă față de una singură.
Astăzi, când Washingtonul privește Bucureștiul ca pe o simplă colonie militară și când Bruxellesul dictează politici care sărăcesc poporul, Năstase transmite altceva: România are dreptul să-și diversifice opțiunile. Și cine putea face asta mai bine decât un politician care cunoaște toate mecanismele puterii interne și externe?
Sigur, globaliștii de la Bruxelles urlă că e „trădare”. Dar în realitate, ceea ce face Năstase este patriotism rece, calculat. Nu se duce să facă plecăciuni, ci să arate că România nu e complet înlănțuită.
El are rețeaua capabilă să facă aceste mișcări, care nu se reduc la protocol. Este omul care înțelege cum se deschide o ușă la Beijing, fără să apară știri oficiale la București.
Nu e o întâmplare nici că Năstase a fost ales pentru această „misiune tacită”. Deși a fost demonizat de presa sistemului, în culise e recunoscut ca un strateg.
Beijingul îl primește cu respect, pentru că știe cine este și ce legături are. Iar pentru sistemul din România, prezența lui e un test: cât de departe poate merge o parte din stat fără să provoace un scandal deschis cu Bruxelles.
Într-o lume a globaliștilor care cred că România e un pion sacrificabil, Adrian Năstase a arătat că pionul se poate transforma în regină. Și asta e o lecție pe care atât Bolojan, cât și gașca lui de contabili politici, nu vor fi niciodată capabili să o învețe.
Capitolul II – Viorica Dăncilă, „femeia de serviciu” a sistemului, adusă înapoi pe scenă.
Dacă prezența lui Adrian Năstase la Beijing a fost o mutare de șahist, cea a Vioricăi Dăncilă a fost, la prima vedere, un paradox. Mulți s-au întrebat: „De ce Dăncilă? Ce poate ea să transmită?”
Ei bine, tocmai asta este frumusețea jocului. Dăncilă nu este o mare strategă, dar este o piesă utilă, un semnal dublu: pe de o parte că România trimite un fost premier încă vizibil, pe de altă parte că își joacă cartea „soft”, pentru a nu inflama excesiv Bruxellesul.
Să fim clari: Dăncilă nu s-a dus acolo ca turistă, nici ca simplă „însoțitoare de lux”. A fost selectată și trimisă tocmai pentru că imaginea ei politică nu reprezintă o amenințare directă pentru globaliști, dar în același timp transmite Chinei mesajul că România își mișcă pionii. Cine își imaginează că o asemenea apariție se face „de capul ei” trăiește în basme.
De ce Dăncilă și nu altcineva? Pentru că, paradoxal, ea are câteva avantaje. A fost premier, a stat la mesele Consiliului European, a cunoscut lideri și mecanismele de la Bruxelles.
Chiar dacă presa globalistă a transformat-o într-un personaj ridicol, în culise ea rămâne o fostă șefă de guvern care poate fi folosită ca mesaj diplomatic. Și, să nu uităm: nu a fost niciodată un opozant deschis al UE sau al SUA, deci nu poate fi acuzată imediat de „trădare”.
În plus, Viorica Dăncilă are și un atu: nu a fost niciodată percepută ca o extremistă. Asta înseamnă că prezența ei la Beijing nu poate fi folosită de propaganda globalistă ca „dovadă” că România se aliniază la China împotriva Occidentului. E un semnal subtil: „Suntem aici, dar nu facem scandal.”
Însă dincolo de această imagine „soft”, adevărul e altul: Dăncilă nu se mișcă fără o acoperire de sistem. Este evident că cineva a împins-o în această deplasare, tocmai pentru a face mutarea mai greu de atacat. Un fel de „test de apă”: să vedem cât de tare se supără Washingtonul și Bruxellesul.
Și încă un detaliu: Dăncilă nu este genul care să-și asume acte de frondă de una singură. Cariera ei întreagă a fost construită pe obediență, pe ascultare.
Dacă s-a dus la Beijing, înseamnă că a primit instrucțiuni clare. Altfel, ar fi stat cuminte acasă, așa cum a făcut în ultimii ani, când a evitat orice gest de sfidare.
Prin urmare, prezența Vioricăi Dăncilă nu trebuie privită cu ironie, ci ca parte a unei strategii. Ea a fost aleasă tocmai pentru a nu stârni furtuni prea mari, dar pentru a transmite mesajul esențial: România începe să ridice capul.
Capitolul III – Reacțiile internaționale: Washington, Bruxelles, Beijing.
Fotografia cu Adrian Năstase și Viorica Dăncilă la parada de la Beijing a fost decodificată imediat în marile capitale. Într-o lume unde simbolurile cântăresc cât zece tratate, imaginea a transmis un mesaj clar: România nu mai joacă orb doar pe o singură carte.
La Washington, gestul n-a fost citit ca o trădare, ci ca un semnal de „hedging”, de acoperire. Sub administrația Trump, relațiile SUA–China sunt complicate: oficial, există retorică dură pe comerț, tehnologie și securitate, dar în culise se negociază permanent.
Trump e suveranist, dar e și tranzacțional. Pentru el, Beijingul nu e un dușman de exterminat, ci un competitor redutabil cu care trebuie să faci trocuri atunci când îți convine.
În această logică, faptul că România trimite semnale spre China nu e un motiv de panică, atâta timp cât nu trecem de liniile roșii impuse de americani: infrastructură critică, 5G, semiconductori, tehnologie militară.
Washingtonul știe că Bucureștiul își caută garanții suplimentare și interpretează fotografia drept o încercare de a deschide un canal secundar. Nu e ruptură, ci asigurare de rezervă.
La Bruxelles, tonul e altul. Uniunea Europeană, dominată de birocrații progresiști, își dorește disciplină totală. Nicio țară membră – în afară de Ungaria și Slovacia – nu a avut curajul să se afișeze la parada Chinei.
România oficială a spus „nu mergem”, dar poza arată că o parte din sistemul românesc a făcut exact invers. Pentru Comisia Europeană, asta miroase a „mică trădare”, chiar dacă Bucureștiul are scuza pregătită: „N-a fost vizită oficială.” E totuși o palmă pe obrazul celor care ne tratează ca pe slugi docile.
La Beijing, reacția a fost una de satisfacție calmă. Chinezii nu au memoria scurtă. Îl cunosc pe Adrian Năstase, știu ce rețele a construit și cum a deschis porți în anii 2000.
Pentru ei, apariția la paradă nu e o curiozitate, ci un semnal: România vrea să reia un fir vechi și să transmită că nu e complet îngenuncheată de Bruxelles și Berlin.
Prezența Vioricăi Dăncilă alături de Năstase a completat tabloul – un strateg și o figură „soft”, adică o combinație care transmite Beijingului un mesaj echilibrat: România încearcă, dar fără să provoace scandaluri oficiale.
În concluzie, poza de la Beijing a avut trei efecte majore: la Washington a fost privită ca o mișcare de rezervă tolerabilă, la Bruxelles ca un afront camuflat, iar la Beijing ca o deschidere binevenită.
Toate serviciile de informații au înțeles imediat: o parte din sistemul românesc testează terenul, pregătind o variantă de avarie pentru momentul în care corabia austerității lui Bolojan și slugărnicia față de Bruxelles se vor prăbuși.
Concluzii – România între Washington și Beijing: ridicăm capul sau rămânem sclavi.
Poza de la Beijing nu este o întâmplare, ci o lecție. România, după ani de slugărnicie față de Bruxelles și de dependență totală de Washington, a arătat pentru prima dată că poate să ridice fruntea.
Nu vorbim despre o schimbare radicală de axă, ci despre un gest de echilibru geopolitic. Exact ceea ce fac toate statele care-și respectă interesele naționale.
Năstase și Dăncilă nu au fost acolo ca turiști. Ei au fost trimiși cu mandat tacit, pentru a transmite un mesaj: România își caută alternative.
Washingtonul a înțeles că nu e vorba de o ruptură, ci de o mișcare de rezervă. Bruxelles-ul a simțit o palmă peste obraz, pentru că și-a văzut „disciplina de partid” fisurată. Beijingul a primit confirmarea că România vrea să reia firul vechilor relații.
Acest gest trebuie citit ca un semn bun. Într-o lume polarizată între superputeri, România nu-și poate permite luxul de a rămâne sclava Bruxellesului.
A fi pro-american nu înseamnă să-ți închizi ușile către China. A fi parte din UE nu înseamnă să accepți sărăcia și dictatele birocratice de la Bruxelles. Echilibrul înseamnă inteligență, nu trădare.
Pentru români, fotografia de la Beijing ar trebui să fie un motiv de speranță. Înseamnă că există încă oameni în sistem care se gândesc la viitor, nu doar la ordinele venite din afară.
Că România încearcă să ridice capul și să spună: suntem aici, avem opțiuni, nu suntem doar carne de tun sau piață de desfacere.
Întrebarea finală rămâne: avem curajul să continuăm pe acest drum, sau ne vom întoarce cuminți la rolul de slugă obedientă? Pentru că, la final, viitorul României depinde de un adevăr simplu: cine ridică fruntea, supraviețuiește; cine rămâne în genunchi, piere.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
