2025. Ilie Bolojan și presa de partid: două fețe ale aceleiași golănii. Cum a fost făcută praf legea pentru un „expert anticorupție”.
Introducere.
Trăim într-o Românie unde presa nu mai informează, ci jonglează ca un circ ambulant, cu două fețe ale aceleiași povești.
Exemplul cel mai recent? Știri pe Surse, publicația care într-o dimineață îl lustruiește pe premierul Ilie Bolojan pentru că a numit un „expert anticorupție” în fruntea Corpului de Control, iar după câteva ore publică un material care-l face praf pentru aceeași decizie. Două articole, același subiect, direcții complet opuse.
În loc să ofere claritate publicului, presa de partid și de buzunar vinde imaginea pe două tarabe: una pentru premier, să aibă ce arăta la televizor, și una pentru criticii săi, ca să dea impresia de echilibru. Dar în realitate, e doar mercenariat mediatic.
Și aici vine adevărata mizerie: Bolojan nu a găsit un om care să se încadreze în lege, așa că a modificat legea ca să i se potrivească omul. Funcția de șef al Corpului de Control, gândită să fie un filtru de integritate, a fost redusă la un post de loialitate politică. Iar presa, în loc să demaște manevra, joacă dublu, ca să împace și capra, și varza, și buzunarul.
Cazul Crinel Nicu Grosu e doar pretextul. În spatele lui se ascunde stilul de guvernare al lui Bolojan: legea nu este cadru, ci obstacol. Dacă nu se potrivește omul legii, se potrivește legea omului.
Și uite așa, România devine laboratorul perfect pentru improvizații, cu o presă care se preface că latră, dar în realitate toarce în poala puterii.
Capitolul I. Presa cu două fețe: mercenarii tastaturii.
Jurnaliștii clasici își asumau un rol simplu și clar: informau, criticau, verificau faptele. Presa de azi? A ajuns vitrina de PR a politicienilor. Știri pe Surse este exemplul perfect: două articole publicate la câteva ore distanță, în care același premier e și erou, și infractor.
Primul text, cu titlul „Bolojan schimbă strategia: un expert anticorupție, plasat în fruntea Corpului de Control”, e scris ca o fișă de prezentare de la resurse umane.
Ni se vorbește despre CV-ul lui Crinel Grosu, despre masteratele lui, despre cursurile din Roma și Londra, despre cum a lucrat la DGA și la ANAF.
Practic, o spălare de imagine, un lustru aplicat atent, ca să dea senzația că România are în fruntea Corpului de Control un James Bond al integrității.
Dar al doilea articol, „Bolojan și competența după chipul și asemănarea sa. O lege făcută praf pentru un om”, schimbă complet tonul: Bolojan e criticat pentru că a modificat ordonanța de urgență, eliminând toate criteriile care defineau competența.
Dintr-un condei, funcția a fost redusă la o sinecură. Textul e dur, vorbește despre „golănie fără margini” și „flexibilitate” în favoarea loialității politice.
Și aici apare întrebarea firească: cum poate aceeași redacție să publice două materiale atât de contradictorii? Răspunsul e simplu: presa a devenit o piață liberă de imagine.
Într-un colț, iei un text laudativ, dacă plătești sau dacă trebuie să îți cureți imaginea. În alt colț, publici și varianta critică, ca să nu pari vândut 100%. E jocul dublu al mercenarilor: bani de la putere, bani și de la opozanți.
Asta înseamnă că publicul nu mai are nicio șansă la adevăr. Românii sunt hrăniți cu narative la kilogram, iar contradicțiile nici nu mai contează. Important e ca fiecare tabără să aibă „articolul ei”.
În loc de presă liberă, avem PR mascat în știri, iar în loc de investigații reale, avem texte-cameleon care își schimbă culoarea după buzunarul care plătește.
Capitolul II. Bolojan și legea după chipul și asemănarea sa.
Să trecem la fondul problemei: manevra lui Ilie Bolojan. Premierul a vrut să-l numească pe Crinel Nicu Grosu șef al Corpului de Control. Problema? Grosu nu se încadra în criteriile legale.
Legea cerea experiență managerială, vechime în structuri de control, coordonare de activități complexe. Grosu avea experiență, dar nu exact în parametrii prevăzuți.
Soluția găsită? Rescrierea legii. Prin modificarea unei ordonanțe de urgență, Bolojan a eliminat toate cerințele specifice. A rămas doar condiția de a îndeplini criteriile generale pentru un secretar de stat. Adică nimic. Practic, dintr-o funcție-cheie, gândită să fie un bastion de integritate, s-a ajuns la un simplu scaun politic.
„Premierul a considerat că erau niște criterii mult prea restrictive”, a spus purtătoarea de cuvânt Ioana Dogioiu.
Cu alte cuvinte, legea încurca omul, așa că s-a schimbat legea.
Și aici apare ironia maximă: în timp ce Bolojan se războiește cu magistrații, critică pensiile speciale și se dă mare reformator, uită că magistrații intră în sistem prin examene dure.
Nimeni nu le modifică legea ca să intre prietenii. Dacă vrei să fii judecător sau procuror, treci prin concurs. Dar dacă vrei să fii șef la Corpul de Control al premierului, e suficient să fii omul de încredere. Restul? Se rezolvă cu o modificare de ordonanță.
Crinel Nicu Grosu nu e un novice. A lucrat ani de zile la DGA, la ANAF, în structuri de integritate. Dar problema nu e CV-ul lui. Problema e că funcția a fost coborâtă la nivelul persoanei, și nu invers. În loc ca omul să se ridice la standardele funcției, standardele au fost eliminate.
Consecințele? Corpul de Control al Prim-ministrului nu mai este un filtru independent, ci o anexă politică. În loc să verifice guvernul, devine instrumentul guvernului. În loc să fie câine de pază, devine câine de companie.
Mai grav, se creează un precedent periculos: dacă un criteriu legal poate fi șters pentru a numi un om convenabil, atunci oricine poate fi plasat oriunde. Azi e Corpul de Control, mâine e Curtea de Conturi, poimâine e ANAF. Totul devine negociabil.
Asta înseamnă, de fapt, guvernarea lui Bolojan: nu reguli, ci improvizații cu dedicație. Promite rigoare, dar aplică arbitrariu. Vorbește despre reformă, dar își instalează oamenii. Critică abuzurile altora, dar calcă legea în picioare pentru propriii săi „experți”.
Concluzie.
Cazul Grosu și cele două articole contradictorii de la Știri pe Surse arată imaginea reală a României anului 2025. Pe de o parte, un premier care promitea reformă, dar practică improvizația legislativă.
Pe de altă parte, o presă care pretinde că e liberă, dar care publică, la comandă, și ode, și pamflete, în funcție de cine plătește nota de plată.
Ilie Bolojan arată că „rigoarea” sa este doar un decor: legea e valabilă doar pentru ceilalți. Pentru el și pentru oamenii lui, legea se modifică la comandă. În loc de stat de drept, avem stat de drept pentru cine plătește și cine comandă.
Știri pe Surse arată că presa nu mai e câine de pază, ci câine de companie. Unul care latră la comandă, dar care poate fi îmblânzit cu o bucată de carne aruncată pe masă. Două articole care se bat cap în cap nu înseamnă libertate editorială, ci mercenariat editorial.
Națiune, să fie clar: nu avem nici presă liberă, nici guvern reformator. Avem doar improvizații și mercenari. Iar dacă nu înțelegem acum că adevărata luptă e pentru reguli clare și respectate, mâine vom trăi într-o țară unde orice post, orice lege, orice instituție poate fi rescrisă pentru „omul potrivit”.
Și atunci nu mai vorbim de anticorupție, ci de corupția perfect legalizată.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
3 comentarii
Pingback: 2025. Aventura criminală a României. Cum ne bagă Guvernul Bolojan în gura ursului rusesc. - Vocea Noastră
Pingback: 2025. Sinecura ca politică de stat. Ana Smărăndița Irina. - Vocea Noastră
Pingback: 2025. „Austeritate pentru voi, lux pentru mine”! - Vocea Noastră