2025. Prăduitorii de la Ministerul Apărării Naționale. Astăzi, Generalul Vasile Mugurel sau Lupul paznic la Stână.
INTRODUCERE.
În România, lupta împotriva corupției a devenit un teatru absurd în care cei care au servit Sistemul cu toate fărădelegile lui sunt rebranduiți în „experți în integritate”.
Cazul fostului general Vasile Mugurel, ex-ofițer „de top”, ce glumă sinistră, în serviciul secret al Armatei Române – Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA) – și actual șef al Biroului Antifraudă și Anticorupție din cadrul Salrom SA, este emblematic pentru această farsă toxică în care trăim de 30 de ani.
Un individ despre care presa a scris, ani la rând, că ar fi implicat în interceptări ilegale, abuzuri de funcție, deturnări de fonduri și acțiuni politizate ale unui serviciu care trebuia să apere țara, nu să o hărțuiască, este astăzi plătit din bani publici ca „paznic al cinstei”. Este ca și cum ai pune un piroman să inspecteze starea hidranților dintr-un cartier.
Mai sinistru decât trecutul său este prezentul său: de peste cinci ani, Vasile Mugurel nu a identificat niciun caz de corupție în Salrom, o companie de stat măcinată de afaceri cu iz penal, combinații de culise și contracte trucate.
Ce înseamnă asta? Că e orb? Că e prost? Că e complice? Răspunsul e mai simplu: e acolo să tacă, să încaseze și să garanteze liniștea.
Într-o țară în care foștii generali devin anticorupți, iar corupția devine politică de stat, singura concluzie posibilă este că România nu a fost niciodată în mâinile hoților mici, ci în ghearele prăduitorilor mari, cu epoleți și protecție politică. Iar Vasile Mugurel e doar un exemplu dintre mulți, mulți alții.
Capitolul I – Vasile Mugurel și trecutul său murdar din DGIA.
Vasile Mugurel nu este un simplu „fost general” al Armatei. Este produsul clasic al unui sistem corupt și opac, crescut și promovat în umbra celor mai murdare operațiuni desfășurate de Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA).
Fostul general Vasile Mugurel nu este un anonim promovat în umbra unui sistem bolnav, ci un produs de elită al rețelelor subterane care au parazitat instituțiile de forță ale României.
Ascensiunea sa în cadrul Direcției Generale de Informații a Apărării (DGIA), serviciul secret al Armatei, nu s-a bazat pe merite, ci pe obediență, apartenență la găști și disponibilitatea de a executa ordine din zona politică, indiferent de legalitate.
În epoca în care România își trimitea soldații în teatrele de operațiuni din Irak, Afganistan sau Balcanii de Vest, în timp ce unii mureau pe front, alții, ca Vasile Mugurel, învârteau milioane prin „fonduri operative” și supravegheau mai abitir politicieni și jurnaliști decât potențialii inamici ai țării.
Funcțiile ocupate de Mugurel în DGIA nu erau de vitrină. A condus, direct sau prin interpuși, structurile de supraveghere tehnică, interceptări, filaj și protecție internă, într-o perioadă în care serviciul militar de informații opera ca un stat în stat.
Se vorbește în interiorul Armatei despre „Epoca interceptărilor”, în care zeci de ofițeri au fost ascultați, filați sau hărțuiți disciplinar pentru că nu se înclinau politic sau deranjau interese de clan.
Mugurel era unul dintre artizanii acestor practici. Se spune că până și ședințele de comandament erau monitorizate „preventiv”, pentru a evita scurgeri. În realitate, era vorba de control intern prin teroare informatică.
Presa vremii, dar și rapoarte interne scurse discret către Parlament sau către Comisia de Apărare au indicat numele lui Vasile Mugurel în mai multe operațiuni cu iz de delapidare.
De pildă, achiziția unor sisteme de supraveghere „mobile”, pentru a fi montate pe SUV-urile DGIA. În realitate, tehnica era instalată pe mașinile personale ale unor ofițeri, uneori folosită la comenzi politice – filaj împotriva opozanților sau „urmărirea discreționară” a unor persoane din anturajul miniștrilor PNL, în perioada 2005–2008.
Se vorbește despre „dosarele lui Mugurel” – o serie de interceptări neautorizate, fără mandat judecătoresc, realizate în baza unor „ordine verbale” sau prin folosirea abuzivă a autorizațiilor interne ale MApN.
În perioada 2004–2012, Vasile Mugurel a ocupat poziții cheie în DGIA, fiind implicat direct în activități de interceptare ilegală a convorbirilor unor politicieni, jurnaliști și chiar ofițeri ai Armatei.
Multe dintre aceste acțiuni s-au desfășurat fără mandat judecătoresc, în baza unor avize false sau a unor „note interne” emise de superiori politici din Ministerul Apărării.
Mai grav este că unele dintre aceste interceptări au fost transmise către structuri politice și folosite în campanii de discreditare publică sau în reglări de conturi interne.
Printre țintele filajelor și interceptărilor operate cu știința și coordonarea lui Vasile Mugurel se numără miniștri PNL din perioada guvernării Tăriceanu (2006–2008), considerați ostili rețelei de influență din DGIA și MApN.
În acei ani, serviciul secret al Armatei devenise un instrument de poliție politică în toată regula. Mugurel era una dintre rotițele centrale ale acestui mecanism de monitorizare ilegală a adversarilor politici, sub pretextul „protecției informaționale a misiunilor NATO”.
Una dintre cele mai scandaloase povești, relatată de jurnaliștii de investigație în anii 2011–2012, este cea a „misiunilor fictive în teatrele externe”.
Ofițeri de contrainformații, printre care și Mugurel, ar fi decontat diurne și cheltuieli pentru prezența în Afganistan sau Kosovo, deși, conform registrelor de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, aceștia nu au părăsit niciodată teritoriul României.
În plus, aceștia figurau pe ștatul de plată DGIA în paralel cu „misiuni secrete” în străinătate – o schemă clasică de fraudare a bugetului MApN.
În perioada 2009–2012, mai multe controale interne și informații de la ofițeri DGIA retrași din sistem au semnalat o schemă frauduloasă prin care zeci de misiuni externe fictive erau decontate ca fiind „acțiuni contrainformative în teatrele de operațiuni”.
De fapt, Mugurel și o mână de apropiați decontau diurne de teren și cheltuieli în Afganistan sau Kosovo, în timp ce se aflau în realitate la Snagov, Târgu Mureș sau pe litoral.
Printre colaboratorii săi apropiați se numără col. Iulian C. și lt. col. V. Coman, care au fost semnalați în rapoarte confidențiale pentru deconturi fictive, folosirea frauduloasă a cardurilor de reprezentare și achiziții de echipamente IT la suprapreț.
Altă mizerie acoperită discret: folosirea în scop personal a resurselor tehnice ale DGIA. Mugurel a fost acuzat de mai mulți ofițeri de rang inferior că ar fi montat echipamente de GPS și supraveghere pe mașinile unor rivali din licitațiile de achiziții pentru MApN.
În loc să protejeze Armata, DGIA, sub conducerea sa, urmărea firme concurente sau ofițeri care nu acceptau „combinațiile”.
Acest comportament nu era singular, ci parte a unei rețele bine sudate de complici și acoperiți în toate structurile de forță. Mugurel colabora strâns cu:
- Dumitru Iliescu, fost șef al SPP, implicat în acțiuni de influență la vârful MApN și în numiri controversate în structurile operative;
- Ionel Panait, dat afară în urma unui scandal de plăți ilegale către firme-paravan din domeniul comunicațiilor militare;
- col. Gheorghe Lupu, supranumit „trezorierul din umbră” al DGIA, cel care coordona logistica financiară a misiunilor fictive.
Această rețea nu era doar coruptă, ci perfect funcțională în scopuri de jaf organizat. Pe hârtie, apărau interesele statului. În realitate, păzeau combinațiile.
Și când DNA, SRI sau Parchetul Militar au primit semnale din interior, reacțiile au fost zero – dovadă că protecția acestor indivizi mergea dincolo de MApN.
În orice stat normal, un asemenea individ ar fi fost anchetat, judecat, condamnat și eliminat din viața publică. În România, a fost reciclat într-un „luptător anticorupție” la Salrom. Iar asta spune totul despre cum funcționează statul nostru: complicii nu se pedepsesc, se recompensează.
Complicitatea lui Vasile Mugurel cu rețelele de influență din MApN și SRI este un alt capitol tenebros. A colaborat în „mod informal” cu persoane din Direcția de Protecție Internă a S.R.I., pentru „filtrarea” informațiilor despre posibili „trădători” din rândul militarilor.
Traducere: dosare fabricate împotriva celor care deranjau sistemul. De asemenea, numele său apare asociat cu afaceriști conectați la contractele de aprovizionare militară – mai ales în zona de echipamente IT, dispozitive de bruiaj și comunicații criptate.
Pe scurt: Vasile Mugurel a făcut parte din nucleul dur al ofițerilor de intelligence care au transformat DGIA într-un instrument de control politic și de afaceri obscure. Iar în loc să fie anchetat, judecat sau marginalizat, statul român l-a recompensat cu o nouă sinecură.
Capitolul II – Salrom SA: sinecura unde corupția e invizibilă, iar paznicul doarme pe salariu de lux
Când statul român vrea să îngroape o problemă, înființează o comisie. Când vrea să mimeze moralitatea, numește un fost general cu trecut pătat într-o funcție de „integritate”.
Așa a ajuns Vasile Mugurel la conducerea Biroului Antifraudă și Anticorupție din cadrul Salrom SA, o companie de stat care gestionează resurse strategice – în special sarea industrială și alimentară.
Numirea s-a făcut în tăcere, fără concurs, fără anunțuri publice, fără CV pe site-ul companiei. „Prin decizie a directorului general”, cum spun ei. Evident, un post croit pe măsura unui om care nu mai avea ce căuta în spațiul public.
Un lup bătrân, cu colții tociți, dar cu gâtul încă înfipt în jugul sistemului. „Expert în prevenirea corupției”… spus despre Vasile Mugurel e ca și cum ai spune că Jack Spintecătorul lucra la Protecția Femeii.
De când ocupă funcția, generalul nu a identificat niciun caz de corupție. Zero. Nimic. Nada. Într-o companie în care presa, corpul de control al ministerului și foști angajați au semnalat:
- Licitații trucate pentru utilaje și echipamente;
- Contracte de deszăpezire încheiate cu firme „de casă”, la prețuri triple față de piață;
- Angajări pe pile: fii, nurori și veri ai consilierilor politici din CA-ul companiei;
- Achiziții directe de autoturisme de lux în perioada 2021–2023, cu justificări halucinante („necesare pentru deplasări în teren la saline”).
Pe scurt, un festival al risipei, al clientelismului și al impunității. Iar paznicul de serviciu, Vasile Mugurel, stă în biroul său liniștit, ridicând din umeri. Citatul său oficial, cu valoare de monument al ipocriziei administrative:
„Nu am identificat fapte de corupție care să întrunească elementele constitutive ale unei infracțiuni.”
Un limbaj demn de procuror de PRM pensionat pe caz de boală. În traducere: „Nu am vrut să văd nimic. Și nici n-o să vreau.” Punct.
Însă poate cel mai grav și mai revoltător fenomen tolerat de Vasile Mugurel este valul de angajări pe linie de rudenie, care a transformat Salrom într-un azil de familie politică extinsă.
Conform unor surse din interior, peste 17 angajați sunt rude directe ale membrilor Consiliului de Administrație.
Cel mai cunoscut caz este Andreea P., nepoata lui Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Economiei – plasată pe un post „tehnic” cu salariu de 11.000 lei net/lună, fără experiență, fără concurs, fără rușine.
În aceeași perioadă, Salrom a „optimizat schema” prin concedierea a 6 ingineri vechi din cadrul exploatării Slănic.
Dar nici asta nu l-a impresionat pe „vigilența sa”, Vasile Mugurel. Nici plângerile anonime, nici rapoartele corpului de control.
Între timp, Salrom SA este folosită drept platformă de sinecuri pentru toți ratații cu relații politice. Iată câteva exemple:
- Contractul de consultanță de 1,5 milioane lei cu firma unui apropiat al lui Liviu Dragnea, semnat fără licitație, „pentru optimizarea strategiei de comunicare publică” (adică nimic);
- Concesionarea unei suprafețe din zăcământul Ocna Dej unei firme apropiate de Cătălin Rădulescu „Mitralieră”, într-un dosar pe care DNA l-a clasat misterios în 2023;
- Exporturi preferențiale de sare către Ucraina, în timpul războiului, la prețuri sub nivelul pieței interne – cu suspiciuni de interpuși politici în Republica Moldova și România.
Și totuși, domnul Mugurel nu vede. Nu aude. Nu raportează. Însă încasează. Estimările interne arată că salariul său lunar depășește 20.000 lei net, plus sporuri de „confidențialitate” și „condiții speciale”.
Are mașină la scară, diurne pentru „inspecții” și, din declarațiile de avere (când erau publice), figura cu două terenuri, un apartament de lux în zona Floreasca – București și conturi consistente în lei și euro.
Iar în presă au apărut informații că firma unui membru al familiei sale a câștigat un contract de mentenanță IT cu Salrom, în 2023, fără procedură concurențială.
În loc să investigheze, Mugurel păzește. Ce? În loc să demaste, acoperă mizeria. În loc să apere interesul public, slujește rețeaua care l-a salvat de la răspundere penală și l-a recompensat cu liniște, salariu și autoritate formală.
Și nu este singur. În jurul lui gravitează o întreagă rețea de reciclați din instituțiile publice:
- Dumitru Chiriță (fost șef ANRE) – angajat ca „strateg de energie” în consiliul consultativ Salrom;
- Viorel Pană, fost general MApN – numit „consilier pentru securitate” în 2024, fără atribuții concrete;
- Mihai Enache, fost consilier prezidențial – implicat în „monitorizarea piețelor externe” cu o leafă de 14.000 lei/lună, deși firma sa avea contracte cu… Salrom.
Aceștia sunt oamenii care formează paznicul colectiv al corupției organizate în România. Și din acest angrenaj, Vasile Mugurel este o piesă esențială. Nu ca să oprească hoția, ci ca să o garanteze din interior.
Că nu a găsit niciun caz de corupție în Salrom nu înseamnă că nu există corupție. Înseamnă că a fost pus acolo exact ca să nu o vadă. Să închidă ochii, să tacă și să încaseze.
Iar într-o țară normală, asemenea paznici ar fi trași la răspundere. În România, li se mai dă un mandat.
Pe lângă sinecuri și contracte interne, Salrom a devenit și o platformă de exporturi controversate. În perioada 2022–2024, mai multe loturi de sare tehnică au fost vândute direct către firme intermediare din Ucraina, la prețuri cu până la 30% sub media pieței interne. Conform unei investigații publicate în 2024, una dintre firmele beneficiare era înregistrată în Republica Moldova și avea ca asociat un cetățean ucrainean care figura pe o listă de monitorizare vamală pentru activități de trafic transfrontalier.
În ciuda acestor date, Salrom nu a sesizat nicio instituție, iar „Biroul Antifraudă” nu a emis niciun raport. Pentru Mugurel, toate-s bune și frumoase. Ucraina cere, România dă – și se închid ochii.
Mai mult, în 2023, firma unui membru al familiei sale – nepoata prin alianță – a câștigat un contract de mentenanță IT cu Salrom, fără licitație publică, prin procedură simplificată.
Conflict de interese? Pentru un paznic de carton, cu trecut în interceptări ilegale, asemenea detalii sunt doar „coincidențe procedurale”.
Aceștia sunt gardienii falși ai integrității. În România, hoția nu mai are nevoie să se ascundă: este instituționalizată, salarizată și protejată. Iar Vasile Mugurel este emblema acestui sistem: un general reciclat într-un paznic al corupției… pe banii publici.
Concluzii – Când paznicul e complice, hoția devine lege.
Cazul generalului Vasile Mugurel nu este un accident, ci o radiografie fidelă a modului în care statul român își protejează rețelele de influență, își recompensează servanții corupți și își batjocorește cetățenii.
Un fost ofițer DGIA, implicat în interceptări ilegale, filaje politice, delapidări și abuzuri în serviciu, a fost reciclat într-o funcție de „luptător împotriva corupției”.
Nu doar că a fost „iertat” de trecut, dar a fost și înălțat ca simbol al integrității în cadrul unei companii strategice, unde hoția s-a transformat în politică internă.
Cinci ani de tăcere. Cinci ani în care Mugurel nu a identificat niciun caz de corupție, deși Salrom mustește de scandaluri, angajări pe pile, contracte dubioase și vânzări netransparente în plin război.
Ce face el? Încasează. Tace. Protejează. E omul perfect al unui sistem care nu are nevoie de justiție, ci de complicitate. Nu are nevoie de paznici, ci de acoperiți.
România nu este condusă de incompetenți. Este capturată de rețele. Iar Vasile Mugurel este doar o verigă dintr-un lanț de borfași cu epoleți care s-au rebranduit în „specialiști” și „consilieri”. În realitate, sunt doar căpușe instituționalizate.
Atât timp cât astfel de indivizi sunt numiți să păzească ceea ce ei înșiși au distrus, lupta împotriva corupției va rămâne o glumă sinistră.
Iar noi, contribuabilii, vom continua să plătim paznici care lasă hoții să fure nestingheriți. Pentru că asta nu mai e neglijență. E trădare instituționalizată.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
