Autostrada care ne fură banii. Povestea tăcută a unei țări unde corupția face legea.
Peste 600 de milioane de euro, bani publici, au fost plătiți în ultimii ani firmelor de construcții, nu pentru că au construit, ci pentru că au dat statul în judecată și au câștigat. Iar statul a pierdut. A pierdut cu bună știință. Iar noi, toți, am plătit nota. Bani care ar fi putut construi peste 100 de kilometri de autostradă. Dar n-au fost construiți. Au fost plătiți pentru procese pierdute. Pentru greșeli făcute „din neatenție”. Sau, mai grav, pentru greșeli făcute intenționat.
Cuprins:
Cum arată o țeapă legalizată.
Schema simplă care a transformat drumurile în sursă de jaf legal.
Corupția care îmbracă hainele incompetenței.
De ce nu avem autostrăzi? Răspunsul nu e tehnic. E penal.
Corupția costă vieți, nu doar bani.
O schemă repetitivă, dar extrem de profitabilă. Cine sunt „norocoșii”?
Corupția începe cu noi. Și tot noi o putem opri.
Cine răspunde?
Concluzie: Nu lipsa autostrăzilor este cea mai mare rușine. Ci lipsa rușinii.
Cum arată o țeapă legalizată.
Într-o țară normală, banii din taxe și impozite sunt folosiți pentru spitale, școli și drumuri. În România, în schimb, o parte bună din acești bani merg direct în buzunarele unor firme „norocoase”. Firme care nu construiesc la timp, care cer bani în plus pentru lucrări neprevăzute, care intră în procese și… câștigă!
Și nu câștigă oricum. Câștigă sute de milioane de euro. Fără să fi terminat lucrările, fără să fi respectat termenele, fără să le pese de românii care așteaptă autostrăzi de zeci de ani.
De ce? Pentru că au fost complice cu funcționarii de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere care au făcut intenționat greșeli în contracte. Greșeli care au costat statul procese pierdute și despăgubiri colosale.
Schema simplă care a transformat drumurile în sursă de jaf legal.
- Statul semnează un contract cu o firmă de construcții;
- Se întârzie exproprierile sau autorizațiile;
- Firma cere bani în plus și prelungește termenele;
- Statul nu răspunde, nu aprobă, nu plătește;
- Firma dă statul în judecată și câștigă;
- Statul plătește. Din buget. Adică din banii noștri.
Exemplu: Lotul 2 Lugoj-Deva
Construit parțial de compania italiană Salini, apoi preluat de WeBuild. Firma s-a plâns că statul nu a prevăzut tuneluri pentru urși. A fost dat afară de pe șantier, dar a mers la Curtea de Arbitraj de la Paris și a câștigat aproape 50 de milioane de euro. Pentru un proiect neterminat.
Corupția care îmbracă hainele incompetenței.
Când o greșeală se repetă la nesfârșit, nu mai e greșeală. Este strategie.
Funcționarii de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în loc să apere interesele țării, au apărat interesele firmelor străine. În multe cazuri, avocații acestor companii au lucrat cot la cot cu cei care ar fi trebuit să îi oprească. Iar când statul pierdea procesul, nimeni nu era tras la răspundere.
De ce? Pentru că în România nu există răspundere individuală. Niciun director nu a fost anchetat pentru pierderea a sute de milioane de euro. Nicio comisie de anchetă. Niciun raport de audit. Doar tăcere.
Și, poate, înțelegeri. Înțelegeri tăcute între decidenți și constructori, pentru ca toți să aibă de câștigat, mai puțin românii de rând.
De ce nu avem autostrăzi? Răspunsul nu e tehnic. E penal.
România are mai puțini kilometri de autostradă decât o țară cât o palmă din Europa. De ce? Nu pentru că nu avem ingineri buni. Nu pentru că terenul e greu. Nu pentru că nu sunt bani.
Ci pentru că, la vârful sistemului, nu se vrea. Pentru că drumurile adevărate nu sunt la fel de profitabile ca despăgubirile. Pentru că firmele „prietene” câștigă mai bine când se judecă, decât când construiesc.
Caz concret: WeBuild (fosta Astaldi).
Această companie italiană a primit de la statul român peste 200 de milioane de euro. Nu pentru autostrăzi terminate. Ci pentru că statul a greșit intenționat: a întârziat exproprierile, a cerut lucrări în plus și nu a respectat termenele.
Dar surpriză: aceiași italieni construiesc azi alte secțiuni de autostradă. Statul îi premiază. Noi îi plătim.
Corupția costă vieți, nu doar bani.
Cei 600 de milioane de euro ar fi putut construi:
- 100 de kilometri de autostradă;
- 10 spitale regionale;
- Mii de kilometri de drumuri județene modernizate;
- Centre pentru bolnavii cronici sau școli modernizate în satele uitate de lume.
Dar acești bani s-au dus în conturi private, prin „despăgubiri” plătite în urma unor procese pe care statul le-a pierdut voit.
Și în timp ce noi așteptăm în ambulanțe blocate pe drumuri impracticabile, sau pierdem ore în trafic, ei zâmbesc. Știu că nimeni nu îi va deranja. Și că pot continua.
O schemă repetitivă, dar extrem de profitabilă. Cine sunt „norocoșii”?
- WeBuild (fosta Astaldi / Salini): a primit peste 200 de milioane de euro în 3 ani.
- PORR – companie austriacă: 50 de milioane de euro pentru un singur lot de autostradă.
- Colas, Aktor, Tirrena Scavi, Strabag – toate au încasat zeci de milioane.
Și tot ele primesc noi contracte. De ce? Pentru că nu contează performanța, ci relațiile. Ce au în comun? Toate lucrează în continuare în România. De ce? Pentru că sistemul le protejează.
„O schemă cu profit garantat”.
- Greșeli făcute în acte.
- Lipsă de asumare.
- Procese pierdute.
- Bani virați firmelor.
- Nicio răspundere pentru nimeni.
Este o schemă simplă, care a funcționat perfect timp de ani de zile. Firmele au angajat avocați experți. Statul român a trimis funcționari nepregătiți. Rezultatul? De fiecare dată, România a pierdut.
Corupția începe cu noi. Și tot noi o putem opri.
Ce e cel mai dureros? Că ne-am obișnuit. Vedem în presă „statul a pierdut încă un proces”, dăm din umeri și mergem mai departe. Dar fiecare milion plătit în plus e un milion luat din spitale, din salariile profesorilor, din siguranța copiilor noștri.
Este timpul să spunem lucrurilor pe nume:
- Nu mai e vorba de incompetență. Este corupție mascată.
- Nu mai e vorba de neglijență. Este furt legalizat.
- Nu mai e vorba de greșeli. Este complicitate criminală.
Cine răspunde?
Răspuns scurt: nimeni.
- Niciun ministru anchetat.
- Niciun director de agenție demis.
- Nicio comisie de anchetă în Parlament.
Când vorbim de pierderi de sute de milioane de euro, orice stat normal ar declanșa o anchetă națională. În România, se tace. Se acoperă. Se așteaptă următorul contract.
Concluzie: Nu lipsa autostrăzilor este cea mai mare rușine. Ci lipsa rușinii.
România nu este o țară săracă. Este o țară jefuită cu acte în regulă, de oameni care ocupă funcții mari și protejează interese mici.
Firmele străine nu ne-au păcălit. Au fost invitate să profite. Iar cei care trebuiau să ne apere au bătut palma.
Iar noi? Noi plătim. Din salarii, din taxe, din speranța că va fi mai bine. Dar nu va fi mai bine cât timp nu cerem dreptate. Nu pentru alții. Ci pentru noi.
Nu lipsa banilor este problema. Ci hoția organizată. Ne lipsesc drumurile, nu fondurile. Ne lipsesc conducătorii cinstiți, nu contractele.
Este timpul ca societatea să ceară:
- Răspundere pentru cei care semnează contracte păguboase;
- Transparență totală în toate litigiile și despăgubirile;
- Stoparea complicității între stat și „firmele de casă”;
- Publicarea tuturor proceselor pierdute și motivarea lor.
Adevărul doare. Dar tăcerea costă. 600 de milioane de euro. Și tot crește.
